25,771 matches
-
încă și grădinile de măslini. 6. Filistenii au zis: Cine a făcut lucrul acesta?" Li s-a răspuns: "Samson, ginerele Timneanului, pentru că acesta i-a luat nevasta și a dat-o tovarășului lui." Și Filistenii s-au suit, și au ars-o pe ea și pe tatăl ei. 7. Samson le-a zis: "Așa faceți? Nu voi înceta decît după ce mă voi răzbuna pe voi." 8. I-a bătut aspru, pe spate și pe pîntece; apoi s-a coborît și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
scos din stîncă. 14. Cînd a ajuns la Lehi, Filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la brațe s-au făcut ca niște fire de in ars în foc, și legăturile i-au căzut de pe mîini. 15. El a găsit o falcă de măgar neuscată încă, a întins mîna și a luat-o și a ucis cu ea o mie de oameni. 16. Și Samson a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
venit acasă. 27. Au ridicat dar ce făcuse Mica, și au luat pe preotul care era în slujba lui, și s-au năpustit asupra Laisului, asupra unui popor liniștit și în pace; l-au trecut prin ascuțișul săbiei, și au ars cetatea. 28. Nimeni n-a izbăvit-o, căci era departe de Sidon, și locuitorii ei n-aveau nici o legătură cu alți oameni: ea era în valea care se întinde spre Bet-Rehob. Fiii lui Dan au zidit din nou cetatea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85109_a_85896]
-
auzit. Proștii! Habar n-aveau cine le vorbește. Ca și Siloa, frumoasa, se uitau În sus, crezând că strigă Tatăl la ei, din Înaltul cerului. Că o să le facă și o să le dreagă. Că o să-i spulbere ca pe ciulinii arși de soare la sfârșitul verii. Că o să-i amestece cu pulberea de pe malul apei care curge mereu. Că o să le Încleieze sângele. Că o să le putrezească oasele și carnea. Ochii o să li-i usuce. Au dat Înapoi și au ținut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
aceea am auzit strigătele unor oameni și am zărit câteva trunchiuri scobite, Împinse degrabă spre apă dintre copacii pletoși de pe celălalt mal. 7. M-am trezit tremurând din cap până În picioare. Câțiva oameni mă frecau cu ierburi, iar pielea mă ardea și mă ustura de-mi ieșeau ochii din cap. Puțin mai Încolo, trântit Într-o rână, bietul Enkim vărsa burți de apă și horcăia. - E treaz! - se auzi un glas de femeie. Nu-l slăbiți, că iar Îl ia Umbra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mine și-mi puse capul În poală. - Hai, hai, mă Îndemnă ea cu cuvinte. Îmi puse la gură o piatră scobită ca un căuș și-mi dădu să beau. Am simțit că iau foc. Limba, gâtul și măruntaiele toate mă arseră până În străfunduri, dar am simțit cum Începeam să mă Încălzesc. Apoi am căzut Într-un somn adânc. Era seară când am deschis iar ochii. Eram Într-o casă scundă, pe jumătate săpată În pământ. Totul În jur, pereții, pământul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
știm cel mai bine vorbele minții, ne spuse Minos. Să vedem ce hotărâm. Luăm, sau nu, partea lui Moru? Cei ce știau cel mai bine vorbele minții erau cinci și Încă doi și se așezaseră Împrejurul unei vetre În care ardea un foc potolit. Minos azvârli niște ierburi În flăcările mărunte și, deîndată, poiana se umplu de un miros amărui. Apoi, cei ce știau, Începură să vorbească. Îi urmăreau cu toții În tăcere deși, mare parte din vorbe le erau de neînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
veselit nemaipomenit. Unul dintre ei chiar Începu să scrijelească ceva pe un perete, dar scrijelea așa de frumos, Încât mai-mai că m-am recunoscut și pe mine cum stăteam alături de ceilalți, Împrejurul focului de tabără. Focul, mai ales, ziceai că arde și jos, În vatră, și acolo, pe peretele peșterii. Ce mai oameni. Se veseleau din ce În ce mai tare, și asta fără să bea vin, așa că ne dădură cele mai bune bucate pe care le țineau În peștera aceea a lor pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la lună: urcase mai bine de cinci palme - așadar, era trecut de miezul nopții. Aban mai rămase câteva clipe cu ochii pe cer, căutând niște stele anume, dar după o vreme, se lăsă păgubaș și văzu de foc. Tăciunii abia ardeau, iar el puse deasupra lor o scoică groasă, afumată, pe care o umplu cu apă. - Sunt unii la Miazăzi, Dogoni Îi cheamă, după numele celui ce le-a fost Tată. Dogon era om deprins cu toate cele, iar neamul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
cu ochii. Unu dădu un chiot din casa femeilor. Runa Îl gâdila pesemne, căci femeile se puseră toate pe râs, În timp ce Unu hohotea, gata-gata să-și dea tot aerul din piepți. Aban surâse. Se aplecă peste vatra În care focul ardea firav. Apa tocmai Începuse să fiarbă În scoica cea groasă. Aban luă praf dintr-o tașcă de piele și-l presără peste apa ce dăduse În clocot, apoi o acoperi cu o piatră netedă de prundiș. Aburul prinse a ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
nostru molcom care topea zăpezi și aducea roșu și albastru În florile mărunte din văi. Soarele care ne cocea merișorii și fragile și corcodușele. Soarele care trezea urșii din somnul de iarnă. Ucigașul de aici, din inima nisipului. Usca și ardea tot. Încingea praful. Prăjea păianjenii ce alergau de colo-colo, În căutare de ascunziș. Îi uscase lui Aban pășunile și Îi secase izvoarele. Era soarele ăsta totuna cu cel de acasă? Dacă da, cum de făcea aici asemenea prăpăd? Te pomenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-o fără să Înțeleagă, după care a râs. - Noi facem așa, Îmi zise și-mi strânse mâna, după cum făcuse și Aban. Pielea ta albă nu prea ți-a fost de folos În inima nisipului. - Acasă, pe pământul nostru, soarele nu arde la fel de tare. - Pământul nostru este aici, Îmi spuse el, Încruntându-se. L-am privit lung. Toate neamurile denumeau astfel meleagurile pe care trăiau, dar nimeni până acum nu se mai supărase aflând că și eu aveam un pământ numai al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
case din argilă, ridicate deasupra găurilor. Casele nu erau decât pe sfert de Înalte față de găurile de sub ele, de care le despărțeau bulumaci groși de lemn, așezați unul lângă altul - În acele găuri se retrăgeau Dogonii, mai ales ziua, când ardea soarele mai tare. Casele erau unite Între ele de niște ridicături de pământ ce adăposteau un fel de peșteri Înguste, săpate de mâna omului. Peșterile erau Înalte de un stat de om sau chiar mai puțin, erau Întortocheate și aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
era fierbinte și nemișcat. La capătul unei astfel de peșteri Îi găsii pe Unu și pe Runa, care zăceau Întinși pe blănuri, În timp ce Gula Îi stropea de zor cu o apă urât mirositoare. La căpătâiul lor, un pumn de tăciuni ardea mocnit, iar fumul se ridica printr-un fel de lujeri, goi pe dinăuntru, ce ieșeau afară din casă. Enkim se afla și el acolo și-și frângea mâinile, dar supărarea lui nu-mi aminti decât că și eu eram la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
la un singur loc. Unii trebăluiau la luntre, Învățați de Logon ce și cum să facă, alții aduceau vreascuri pe care le stivuiau În mormane Înalte, iar alții roiau prin Împrejurimi după vânat. Femeile, ca peste tot, vegheau focurile care ardeau cât vedeai cu ochii, iar copiii, ba le ajutau, ba se jucau, fără să le pese nici de aerul tăios, nici de norul cumplit ce cuprindea Încet-Încet Întreg văzduhul. L-am chemat pe Barra. Barra era un om lung, slab
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
bucate nemaiîntâlnite. La Început, ne-au dat un fel de grăunțe alb-gălbui, cleioase, scoase din apă clocotită și Îngrămădite pe niște frunze mari, acrișoare; apoi, am primit carne de scoică tăiată mărunt și Înmuiată Într-o zeamă cafenie care te ardea până În creștet când o puneai pe limbă și care tare mult ne-a plăcut. Cele mai gustoase, Însă, au fost ouăle crude de tăuni, din cele ce cresc pe sub pielea caprelor, precum ciorchinii. Femeile le-au scos din carnea caprelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Închega repede. Cămașa zdrențuită a bărbatului fusese sfîșiată, iar pieptul vînjos i se bomba cuprins de aceeași Încremenire de nepătruns. Nici o mișcare nu arăta că Încă mai respiră: zăcea acolo cioplit parcă În piatră, o ușoară roșeață ștearsă, bolnăvicioasă Îi ardea Încă pe fața mare și butucănoasă, iar mîinile și le ținea Încleștate pe lîngă trup. Pălăria veche Îi căzuse lăsîndu-i capul descoperit. Capul acesta chel, Încadrat de ambele părți de cîteva fire de păr, adăuga parcă o ultimă nuanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu curiozitatea, dar nu cu aceeași milă, cu care privești un animal muribund și rîdeau, vorbeau, glumeau Între ei cu o duritate Îngrozitoare, nesuferită și vrednică de dispreț, care-mi trezea dorința să-i pălmuiesc. Băuseră, dar nu erau beți: ardea În ei În chip fățiș ceva aspru și urît - și totuși nu era ceva forțat sau căutat, era numai o atitudine rece, de o aroganță studiată, seacă, falsă și Închipuită, adoptată ca pe ceva la modă. Erau de un realism
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pînă la baza frunții Înguste, trupul negru și puternic se clatină ca un bețiv, Își Îndoaie genunchii, capul negru cade În față, plecîndu-se sub lovituri, brațele rămîn Întinse orbește Înainte, stă acum sprijinit cu un genunchi pe pămîntul arid și ars de soare, silueta Îngenuncheată se clatină orbește, se clatină la fiecare lovitură, cu brațele Încă Întinse, pînă ce cade În față, pe pămînt, cu brațele desfăcute, cu capul Într-o parte și apoi, o ultimă răbufnire de groază - lovitura ucigașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Mai rabdă nițel și-o să-ți dăruiesc ceva fără pereche! — Dacă te ții de cuvînt, răspunse marinarul curtenitor, strîngîndu-și pumnul puternic Într-un gest de sălbatică mîngîiere care-i făcea plăcere femeii, o să mai vin pe-aici și-o să-ți ard una drept În falcă, mă, nenorocito! Îi răspunse el tandru, În șoaptă, și o strînse lîngă el. CÎt era șirul de lung se puteau observa discuții și gesturi asemănătoare: glume triviale, rîsete obscene și strigăte pline de nerăbdare adresate zgomotoșilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îl zgîlțîia cu blîndețe de umeri, Îi Împreuna reverele bogat Împodobite cu blană ale paltonului și-l amenința cu degețelul Înmănușat. În tot acest timp, bărbatul o privea rostind puține cuvinte, dar sorbind-o din ochii mari, negri, În care ardea neîncetat flacăra mistuitoare a morții și care parcă se hrănea fizic din ființa ei, cu o dragoste duioasă, lacomă și devastatoare. Era evreu, trupul lui neobișnuit de Înalt, cadaveric, era măcinat de boală În așa măsură, Încît se pierdea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
zăpezile alpine Într-o vrajă ciudată, strălucitoare și obsedantă, care Împrumuta Întunericului din compartiment ceva din lumina sa misterioasă și ireală. Muribundul zăcea Întins pe pernele fotoliului său cu ochii Închiși, iar În lumina magică chipul său istovit, pe care ardeau două pete de un roșu aprins, straniu și Înspăimîntător, semăna cu ciocul unei păsări uriașe. Omul parcă nici nu mai respira: În compartiment nu se auzea nici un sunet, nici o mișcare care să dovedească prezența vieții În afară de bătaia roților, scîrțîitul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
tîrÎt cu grijă prin tufișurile dese. Și au auzit Înjurăturile doctorilor după lupte și scrîșnetul scurt al ferăstraielor. Am văzut tineri stînd pe propriile lor picioare, În poziții stîngace, ținîndu-și mațele cu mîna, Întrebînd cu glas jalnic și cu ochi arși de febră: — E grav, domnule general? Credeți că-i ceva grav? CÎnd cădea șrapnelul, făcea o groapă zdrențuită. Sfîșia frunze și ramuri Încîlcite, uneori se Înfigea adînc În miezul cîte unui copac. Uneori cînd lovea un om, Îi smulgea acoperișul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
de făpturi singuratice, pierdute, cufundate În somn, Întunericul care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și singuratic În noapte, arzînd Întruna, pe cînd cei cufundați În somn dormeau? Oare n-au simțit același foc mistuitor, mistuitor, care ne-a mistuit pe toți? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu s-au mistuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care așteaptă, dăinuie veșnic și stă neclintit? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes n-au așteptat, cu inima plină de bucurie și amărăciune, de dorință și de foame mistuitoare - foc, flăcări, furie -, arzînd sălbatic și stins și singuratic În noapte, arzînd Întruna, pe cînd cei cufundați În somn dormeau? Oare n-au simțit același foc mistuitor, mistuitor, care ne-a mistuit pe toți? Oare Garfield, Arthur, Harrison și Hayes nu s-au mistuit În noapte? Nu i-a mistuit focul veșnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]