26,883 matches
-
continuu căpitanului prin intermediul primului ofițer Allan (Daniel Mays). Tintin și Haddock (și Snowy) în cele din urmă fug de pe navă cu o barcă. Sakharine trimite un hidroavion după ei, dar Tintin trage în el cu ultimul glonț și apoi capturează avionul cu care merg spre portul (fictiv) marocan Bagghar, dar se prăbușesc în deșert. Deshidratat de căldură și suferind de pe urma lipsei de alcool, Haddock începe să halucineze și își amintește momente din viața strămoșului său, Sir Francis Haddock (Andy Serkis), care
Aventurile lui Tintin: Secretul Licornului () [Corola-website/Science/324308_a_325637]
-
normal, rotorul este antrenat de un motor, la un autogir rotorul este antrenat de forțele aerodinamice prin procesul de autorotație. O elice separată servește fie la tractarea, fie la împingerea fuselajului spre înainte. Primele modele de autogir păstrau și aripile avioanelor, „vinovate" de producerea fenomenului de pierdere a portanței, aducând ca element inovator elicea autoportantă care crea portanța necesară în situația în care aripile o pierdeau în anumite faze ale zborului.
Autogir () [Corola-website/Science/324335_a_325664]
-
este realizat de John Briley pe baza romanului din 1973 "The Medusa Touch" scris de Peter Van Greenaway. Filmul prezintă povestea unui nuvelist, John Morlar, care, având puteri telechinetice, provoacă dezastre doar gândindu-se la ele (de exemplu prăbușirea unui avion sau pierderea unei probe spațiale).
Atingerea meduzei (film) () [Corola-website/Science/324328_a_325657]
-
53 cm (21 inch). Cele 16 tunuri de calibru 6 inch/50 erau capabile să execute între 5 și 6 trageri pe minut, cu o durată de viață a țevii de 500 de trageri. Aceste tunuri puteau executa trageri asupra avioanelor și asupra navelor, dar modul în care erau poziționate pe Hiei făcea nepractică folosirea lor ca tunuri antiaeriene. Cele 8 tunuri de calibru 5 inch/40 adăugate mai târziu puteau să execute 8-14 trageri pe minut și aveau o durată
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
I. Pe 26 noiembrie 1941 "Hiei" a plecat din Golful Iturup, Insulele Kurile, împreună cu "Kirishima" și șase portavioane rapide din cadrul Flotei I Aeriană japoneză ("Akagi", "Kaga", "Sōryū", "Hiryū", "Shōkaku" și "Ziukaku") sub comanda vice-amiralului Chuichi Nagumo. Pe 7 decembrie 1941, avioanele de pe aceste nave au executat atacul de la Pearl Harbour asupra navelor americane. După atac și după formularea declarației oficiale de război, "Hiei" s-a întors în Japonia. Pe 17 ianuarie 1942, "Hiei" a plecat spre baza navală din Truk împreună cu
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
În aprilie 1942, "Hiei" și Divizia a 3-a Cuirasate s-a reunit cu cinci portavioane și două crucișătoare în raidul din Oceanul Indian împotriva Marinei Britanice. Pe 5 aprilie, flota japoneză a atacat portul Colombo din Ceylon. Pe 8 aprilie, avioanele de pe portavioanele japoneze au atacat baza navală a Marinei Britanice din Trincomalee, unde au aflat că toate navele din Flota Britanică de Est, comandată de amiralul James Somerville, care supraviețuiseră bătăliilor, se retrăseseră în noaptea de dinainte. Pe drumul de
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
distrugătoare, pentru a distruge pozițiile americane din jurul aerodromului Henderson Field și a permite astfel unui convoi de transport japonez să aducă soldați și echipament pe Insula Guadalcanal. Flota japoneză, care era comandată de contraamiralul Hiroaki Abe, a fost observată de avioanele de recunoaștere americane cu câteva zile înainte de a ajunge în Insulele Solomon. O flotă formată din două crucișătoare grele, trei crucișătoare ușoare și opt distrugătoare a fost plasată sub comanda contraamiralului Daniel Callaghan în zona Ironbottom Sound pentru a se opune
Cuirasatul japonez Hiei () [Corola-website/Science/324360_a_325689]
-
de Tratatul Naval de la Washington, Marina Imperială Japoneză a fost liberă să adauge navelor toate caracteristicile pe care pe aprecia ca fiind necesare pentru un portavion, adică: viteza mare, raza lungă de acțiune, blindaj generos și un număr mare de avioane. Construcția lui "Shōkaku" a început la Șantierul Naval Yokosuka pe 12 decembrie 1937. Portavionul a fost lansat la apă pe 1 iunie 1939 și a intrat oficial în serviciu pe 8 august 1941. Cu un proiect modern și eficient, un
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
1939 și a intrat oficial în serviciu pe 8 august 1941. Cu un proiect modern și eficient, un deplasament de aproximativ 33.000 t și o viteză maximă de 34 noduri (63 km/h), "Shōkaku" putea să care 70-80 de avioane. Protecția întărită i-a permis lui "Shōkaku" să supraviețuiască loviturilor serioase pe care le-a primit în Bătălia din Marea Coralilor și în Bătălia de la Insulele Santa Cruz. "Shōkaku" părea să fie o variantă mai mare a portavionului "Hiryū", fiind
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
afară. "Shōkaku" era cu 10.000 de tone mai greu decât portavioanele din clasa "Sōryū", mai ales din cauza blindajului în plus. Protecția verticală consta în blindaj de 215 mm pe puntea principală peste mașini, magazii și tancurile de combustibil pentru avioane, iar protecția orizontală consta într-un blindaj de 215 mm de-a lungul centurii situate la linia de plutire peste camerele motoarelor și peste depozitele de muniție. Blindajul se reducea la 150 mm în restul zonelor. Spre deosebire de portavioanele britanice, care
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
consta într-un blindaj de 215 mm de-a lungul centurii situate la linia de plutire peste camerele motoarelor și peste depozitele de muniție. Blindajul se reducea la 150 mm în restul zonelor. Spre deosebire de portavioanele britanice, care cărau combustibilul pentru avioane în butelii separate sau în recipiente asemănătoare înconjurate de apă de mare, toate portavioanele japoneze aveau combustibilul pentru avioane păstrat în rezervoare integrate în corpul navei, iar "Shōkaku" nu era o excepție. Pericolul reprezentat de rezervoarele integrate în corpul navei
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
și peste depozitele de muniție. Blindajul se reducea la 150 mm în restul zonelor. Spre deosebire de portavioanele britanice, care cărau combustibilul pentru avioane în butelii separate sau în recipiente asemănătoare înconjurate de apă de mare, toate portavioanele japoneze aveau combustibilul pentru avioane păstrat în rezervoare integrate în corpul navei, iar "Shōkaku" nu era o excepție. Pericolul reprezentat de rezervoarele integrate în corpul navei a devenit evident în condiții de război, când s-a dovedit că aceste depozite se fisurau, iar combustibilul se
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
acest fapt a fost demonstrat când submarinul "Cavalla" a lovit portavionul cu o torpilă și l-a scufundat. "Shōkaku" avea în mod normal o cantitate de 150.000 de galoane (aproximativ 550.000 de litri) de kerosen pentru operațiunile cu avioane. Turbinele cu reductor de turație instalate pe "Shōkaku" erau la fel cu cele de pe "Sōryū", puterea crescând cu ajutorul lor de la 8.000 CP (6.000 kW) la 160.000 CP (120.000 kW). În ciuda blindajui în plus, a deplasamentului mai
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
hangar, spre pupa. Puntea de zbor și ambele hangare (superior și inferior) erau deservite de trei lifturi, cel mai mare fiind cel dinspre proră care avea 16 metri lungime și 13 metri lățime. Toate cele trei lifturi puteau să transporte avioane de cel mult 5.000 kg, iar urcarea sau coborârea dura 15-20 de secunde. Cele 9 opritoare acționate electric erau amplasate în același mod ca pe "Hiryū", trei spre proră și șase spre pupă. Firele puteau să oprească un avion
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
avioane de cel mult 5.000 kg, iar urcarea sau coborârea dura 15-20 de secunde. Cele 9 opritoare acționate electric erau amplasate în același mod ca pe "Hiryū", trei spre proră și șase spre pupă. Firele puteau să oprească un avion de 6.000 kg care rula cu o viteză de 60-78 de noduri (111-144 km/h). A fost adăugat un grilaj de protecție și un ecran ușor, pliant, împotriva vântului spre proră, lângă suprastructură. Hangarele nu erau cu mult mai
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
de protecție și un ecran ușor, pliant, împotriva vântului spre proră, lângă suprastructură. Hangarele nu erau cu mult mai mari decât cele de pe portavioanele din clasa "Sōryū", astfel că atât "Shōkaku", cât și "Zuikaku" puteau să primească numai cu 9 avioane mai mult decât "Sōryū", ceea ce însemna că aveau o capacitate operațională standard de 72 de avioane și aveau loc de o rezervă de 12 avioane. Spre deosebire de "Sōryū", avioanele de rezervă nu trebuia să fie păstrate dezasamblate, ceea ce scurta timpul în
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
cu mult mai mari decât cele de pe portavioanele din clasa "Sōryū", astfel că atât "Shōkaku", cât și "Zuikaku" puteau să primească numai cu 9 avioane mai mult decât "Sōryū", ceea ce însemna că aveau o capacitate operațională standard de 72 de avioane și aveau loc de o rezervă de 12 avioane. Spre deosebire de "Sōryū", avioanele de rezervă nu trebuia să fie păstrate dezasamblate, ceea ce scurta timpul în care acestea puteau fi operaționale. După ce au experimentat construirea suprastructurii la babord pe portavioanele "Akagi" și
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
clasa "Sōryū", astfel că atât "Shōkaku", cât și "Zuikaku" puteau să primească numai cu 9 avioane mai mult decât "Sōryū", ceea ce însemna că aveau o capacitate operațională standard de 72 de avioane și aveau loc de o rezervă de 12 avioane. Spre deosebire de "Sōryū", avioanele de rezervă nu trebuia să fie păstrate dezasamblate, ceea ce scurta timpul în care acestea puteau fi operaționale. După ce au experimentat construirea suprastructurii la babord pe portavioanele "Akagi" și "Hiryū", japonezii au optat să construiască suprastructurile portavioanelor "Shōkaku
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
că atât "Shōkaku", cât și "Zuikaku" puteau să primească numai cu 9 avioane mai mult decât "Sōryū", ceea ce însemna că aveau o capacitate operațională standard de 72 de avioane și aveau loc de o rezervă de 12 avioane. Spre deosebire de "Sōryū", avioanele de rezervă nu trebuia să fie păstrate dezasamblate, ceea ce scurta timpul în care acestea puteau fi operaționale. După ce au experimentat construirea suprastructurii la babord pe portavioanele "Akagi" și "Hiryū", japonezii au optat să construiască suprastructurile portavioanelor "Shōkaku" și "Zuikaku" la
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
Inițial au fost instalate numai 12 tunuri AA, grupate câte trei, două grupuri spre proră, două spre pupă, pe ambele părți ale navei. În 1943 au fost adăugate alte tunuri. "Shōkaku" și "Zuikaku" au format Divizia a 5-a Portavioane. Avioanele au fost aduse la bordul acestora cu puțin timp înainte de Atacul de la Pearl Harbour. Fiecare portavion avea 15 avioane de vânătoare Mitsubishi A6M Zero, 27 de bombardiere în picaj Aichi D3A și 27 de bombardiere torpiloare Nakajima B5N. "Shōkaku" și
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
ambele părți ale navei. În 1943 au fost adăugate alte tunuri. "Shōkaku" și "Zuikaku" au format Divizia a 5-a Portavioane. Avioanele au fost aduse la bordul acestora cu puțin timp înainte de Atacul de la Pearl Harbour. Fiecare portavion avea 15 avioane de vânătoare Mitsubishi A6M Zero, 27 de bombardiere în picaj Aichi D3A și 27 de bombardiere torpiloare Nakajima B5N. "Shōkaku" și "Zuikaku" au făcut parte din Kido Butai ("Unitatea Mobilă", grupul de portavioane din cadrul Flotei Combinate) și au participat la
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
Mobilă", grupul de portavioane din cadrul Flotei Combinate) și au participat la prima ofensivă navală a Japoniei, inclusiv la atacul de la Pearl Harbour și la bătălia de la Rabaul din ianuarie 1942. În raidul din Oceanul Indian din martie-aprilie 1942, pe 5 aprilie, avioanele de pe "Shōkaku" și de pe celelalte portavioane din "Kido Butai", au atacat orașul Colombo din Sri Lanka, scufundând două nave în port și avariind grav instalațiile portuare. Grupul operativ ("task force") a găsit și a scufundat două nave aparținând Marinei Regale Britanice
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
au scufundat portavionul HMS "Hermes", în apropiere de orașul Batticaloa. După aceea, Divizia a 5-a Portavioane a fost mutată la Truk pentru a sprijini Operațiunea Mo (planul de a captura Port Moresby din Noua Guinee). În cursul acestei operațiuni, avioanele de pe "Shōkaku" au ajutat la scufundarea portavionului american USS "Lexington" în cursul Bătăliei din Marea Coralilor. "Shōkaku" a fost și el avariat grav pe 8 mai 1942 de bombardierele în picaj de pe portavionul USS "Yorktown" și de pe "Lexington", care au
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
16 iunie 1942 a intrat în docul uscat. Reparațiile au fost gata în mai puțin de 10 zile și, pe 14 iulie, "Shōkaku" a fost reasignat Diviziei I Portavioane din cadrul Flotei a 3-a. Timpul necesar pentru reparații și pierderea avioanelor au făcut ca portavioanele "Shōkaku" și "Zuikaku" să nu poată participa la bătălia de la Midway. După întoarcerea la datorie, în prima linie, "Shōkaku" și "Zuikaku", cărora li s-a alăturat portavionul "Zuihō", au fost desemnate să formeze Diviza I Portavioane
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]
-
primind cel puțin trei (maxim șase) lovituri cu bombe de 450 kg de la un grup de 15 bombardiere în picaj Douglas SBD-3 care au decolat de pe "Hornet". Pentru că portavionul fusese avertizat de atacul american, kerosenul a fost folosit pentru alimentarea avioanelor care și-au luat zborul. Astfel, la momentul atacului, niciun incendiu major nu a izbucnit la bordul lui "Shōkaku", iar capacitatea de a naviga a fost păstrată. Puntea de zbor și hangarele au fost însă afectate, așa încât "Shōkaku" nu a
Portavionul japonez Shōkaku () [Corola-website/Science/324361_a_325690]