24,732 matches
-
în toate părțile (Moldovei - n.n.) e în discordie cu învățătorul". Acesta - "care este un calic... sta lîngă țăran și lînga nevoile lui", învățătorul fiind „un izolat”. Și de multe ori țăranii sînt cu preotul și cu ceilalți împotriva lui". Cu "Neamul Șoimăreștilor", problemele societății feudale și a mercantilismului și multe dintre restricțiile economice, devin una din temele principale din operele sale, care mai târziu aveau să-l înfățișeze pe Ștefan cel Mare ca primul campion al justiției sociale ("Frații Jderi"). În timpul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
co-regizat de Marietta Sadova (care a și jucat în film) și Victor Iliu. El a fost supervizat îndeaproape pentru a se potrivi cu îndrumările ideologice, fiind parțial refăcut la cererea autorităților. Mircea Drăgan a regizat ecranizarea din 1965 a romanului "Neamul Șoimăreștilor" (cu un scenariu scris și de Constantin Mitru) și "Frații Jderi" (1973; la care au contribuit Mitru și Profira Sadoveanu). În 1969, la studiourile românești s-a filmat "Baltagul", regizat de Mircea Mureșan, cu Sidonia Manolache în rolul Vitoriei
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
din natură“" ("Democrația", 1883) Prezentă în toate confruntările și acțiunile politice și culturale, "elocința" (arta cuvântului) a jucat și la români un rol esențial. Primele noastre manifestații și creații oratorice își găsesc începuturile în cele mai importante împrejurări ale istoriei neamului. De la discursurile lui Gheorghe Lazăr din epoca revoluționară a lui Tudor Vladimirescu se anticipau cele ale lui M. Kogălniceanu și Simion Bărnuțiu, cu un puternic impuls pe care îl dădeau eforturile pentru unirea principatelor și pentru dobândirea independenței naționale. În
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
căci scopul cuvântării nu este de a impune, ci de a convinge“". Discursurile sale sunt modele ale genului oratoric: I. "Inocent" (11 martie 1902) - "„Un popor întreg admiră pe Caragiale. Admirațiunea trece peste Carpați. Bunul lui nume trece peste hotarele neamului românesc. Și pe acest om să-l acuzi, sprijinit pe falsuri, că operele sunt jafuri literare? Dar, asta înseamnă a izbi în credința, în admirațiunea și în fala românilor!“" II. "Din estetica poeziei populare" (22 mai 1913) - "„Poezia este exprimarea
Barbu Ștefănescu Delavrancea () [Corola-website/Science/297619_a_298948]
-
sunt afaceri," semnat Caton, II, nr. 169, 30 mai 1900. "Parveniții," semnat Caton, II, nr. 170, 31 mai 1900. "Ajutorul Germaniei," semnat Caton, II, nr. 172, 2 iunie 1900. "Polemica de presă", II, semnat Caton, nr. 173, 3 iunie 1900. "Neamul sau afacerile?, "semnat Ștefan, II, nr. 176, 6 iunie 1900. "Cultura noastră", semnat Caton, II, nr. 177, 7 iunie 1900. "Lumea în care se petrece", semnat Caton, II, nr. 180, 10 iunie 1900. "Protecționismul," semnat Caton, II, nr. 182, 12
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
iulie 1900. "Melancolie," semnat Sentino, II, nr. 229, 30 iulie 1900. "„Copiștii”," II, nr. 230, 31 iulie 1900. "Sfătuitorii gratuiți," semnat Caton, nr. 231, II, 1 august 1900. "Parizianul român," semnat Caton, nr. 232, II, 2 august 1900. "Rușine de neam," semnat Caton, nr. 233, II, 3 august 1900. "În ore de liniște," fără semnătură, II, nr. 233, 3 august 1900. "Papagalii noștri", semnat Caton, II, nr. 235, 5 august 1900. "Obraznicii", semnat Caton, II, nr. 236, 6 august 1900. "Gazetar
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Pamfil Șeicaru, "Ștefan Petică", în „Gândirea”, No. 1 (15 Octombrie 1924), pp. 22-23. ȘTEFĂNESCU 1970: Alexandru Ștefănescu, "Ștefan Petică și poezia absenței", în « Luceafărul », XIII, nr. 27 (427), 4 iulie 1970, p. 2. TĂBĂCARU 1918: Grigore Tăbăcaru, "Ștefan Petică", în « Neamul românesc », XIII, nr. 327 (Iași), 26 noiembrie 1918, p.2. TĂBĂCARU 1919: Grigore Tăbăcaru, "Notiță (Postumele lui Șt. Petică: Între luptă și vis, poeme în proză și versuri)", în « Florile dalbe », I, nr. 4, 15 februarie 1919, p. 64. TĂBĂCARU
Ștefan Petică () [Corola-website/Science/297600_a_298929]
-
Danubius - de la izvoare și până la Drobeta), iar geții stăpâneau partea de la cataracte, (astăzi Cazane) denumită Istru până la vărsarea acesteia în Marea Neagră. Tot el spune că "dacii au aceeași limbă cu geții" și că "elenii i-au socotit pe geți de neam tracic". De asemenea Dio Cassius ce spune că regele getic Burebista i-a zdrobit pe boii și tauriscii conduși de regele Critasir, afirmă că Critasir a fost învins de daci, și păstrează denumirea luptătorilor armatei de "geți" sau "daci" pentru
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
de putere a dacilor conduși prin regele Rubobostes și a numărului lor". Contemporan cu evenimentele care au dus la constituirea regatului Dac, în anul 70 î.Ch., geograful și istoricul Strabon (63 î.Ch. - 19 d.Ch.) relatează: "Ajungând în fruntea neamului său...getul Burebista l-a înălțat atât de mult...încât, a ajuns să fie temut și de romani. O inscripție grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
de mult...încât, a ajuns să fie temut și de romani. O inscripție grecească din Dionysopolis (Balcic) îl descrie pe Burebista ca fiind: "cel dintâi și cel mai mare dintre regii din Tracia". Victoriile din luptele purtate de Burebista cu neamurile vecine au făcut ca regatul dacic să ajungă la cea mai mare întindere a sa. De asemenea, pentru a obține aceste succese, Burebista, ajutat și de preotul Deceneu a săvârșit o reformă politico-religioasă a poporului, bazată pe "abstinență și sobrietate
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
Cum regatul său era în câmpia munteană, a încercat să-și întindă stăpânirea peste Dunăre. Ajutat și de bastarni, a trecut în sudul Dunării și i-a bătut pe moesi, tribali, dardani și denteleti. Cum cei din urmă, denteletii - un neam tracic, erau sub protecția romanilor, aceștia trimit o armată sub conducerea lui Crassus, care ajutat și de regele get Roles, duce o serie de bătălii contra bastarnilor. Un alt rege dac, Scorilo (cca. 28 - 68 d.H.) credea și el că
Dacia () [Corola-website/Science/296620_a_297949]
-
intrat sub influența marxismului, Nicolae Iorga a depășit acest episod în timpul universității, având să adere pentru scurt timp la grupul literar conservator "Junimea". Nicolae Iorga a fost o figură centrală a "Sămănătorului", revistă populistă și a fondat reviste conservatoare ca "Neamul Românesc", "Drum Drept", "Cuget Clar" și "Floarea Darurilor". A militat în cadrul Ligii pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor. A fost o figură proeminentă în tabăra pro-Antanta în timpul Primului Război Mondial, datorită susținerii cauzei românilor din Austro-Ungaria și a avut un rol politic
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
acceptă ca vatra veșnică a macedonilor aromani. Totuși, detalii despre originile îndepărtate ale familiei rămân incerte: se zvonea că Iorga are rădăcini grecești; zvonul, încă susținut de istorici, a fost infirmat de Iorga, prin declarația: "„Tatăl mieu era dintr’un neam de negustori români mai târziu boieriți, din Botoșani, iar mama mea ieste fiica scriitoarei române Elena Drăghici, nepoata de soră a cronicarului Manolachi Drăghici și nepoata de fiică a lui Iordachi Drăghici, mare Vornic al Moldovei. Cu tot numele de
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
eseul "Gânduri și sfaturi ale unui om ca oricare altul". I-a mai vizitat pe românii din Bucovina, pe vremea aceea teritoriu austriac, și pe cei din Basarabia, teritoriu al Imperiului Țarist, și a scris despre lupta pentru cultură în "Neamul romănesc în Basarabia". Aceasta se referea la autocrația țaristă ca sursă de „întunecime și sclavie”, pe când despre regimul mai liber din Bucovina a spus că e „lanț de aur”. Nicolae Iorga a candidat la alegerile din 1905 și a câștigat
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Iorga se credea superior; Chendi a criticat în special refuzarea scriitorilor pe criterii etnice și nu pe baza meritelor (Iorga însuși având rădăcini grecești). Iorga s-a despărțit în cele din urmă de "Sămănătorul" în 1906, punând bazele propriei publicații "Neamul Românesc". Schisma a venit ca rezultat direct al conflictelor cu alte cercuri literare, și au dus la o scurtă colaborare a lui Iorga cu jurnalistul de la "revista Făt Frumos", Emil Gârleanu. Noua revistă, ilustrată cu portrete ale țăranului român în
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
care era distribuită gratuit), promovând teorii antisemite și aducând oprobriul autorităților și a presei urbane. Tot în 1906, Iorga a mers în Imperiul Otoman, unde a vizitat Istanbulul, și a publicat o altă colecție de volume—"Contribuții la istoria literară", "Neamul românesc în Ardeal și Țara Ungurească", "Negoțul și meșteșugurile în trecutul românesc" etc. În 1907, a început să publice un al doilea periodic, revista culturală "Floarea Darurilor", publicată de Editura Minerva (al doilea volum în 1908, al treilea în 1909
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
toată Europa, și că nici măcar în Turcia această clasă n-a fost lăsată atât de mult în urmă ca aceea din regatul român. Această revoltă sângeroasă l-a făcut pe istoric să scrie pamfletul "Dumnezeu să-i ierte", publicat în "Neamul Românesc". Textul, împreună cu programul de conferințe despre agricultură și programul pentru ajutorarea victimelor l-a făcut din nou adversar al Partidului Național Liberal, care îl făceau pe Iorga instigator. Istoricii și-au amintit de Stere, care a fost numit în
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
de Munte (situat în zona deluroasă a Județului Prahova). În ciuda acuzații de agitator atribuită de Sturdza, a primit sprijin de la Ministrul Educației Spiru Haret. Odată stabilit, a fondat o școală de vară, propria editură, o tipografie și suplimentul literar al "Neamului Românesc", dar și un azil condus de scriitorul Constanța Marino-Moscu. În același an a publicat încă 25 de lucrări, printre care volumul introductiv în limba germană ("Geschichte des Osmanischen Reiches", „Istoria Imperiului Otoman”), "Istoria bisericii românești", și o antologie despre
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
jubileul Unirii, Iorga și-a cerut scuze în public lui Xenopol pentru criticile aduse în deceniul precedent.. În această perioadă a vieții, Iorga a devenit membru onorific al Societății Scriitorilor Români. A încercat să publice creațiile sale în "Sămănătorul" și "Neamul Românesc", dar a scris împotriva sistemului lor de taxe. Odată eliberată de restricțiile guvernamentale în 1909, școala sa din Văleni a fost transformată într-un centru studențesc, autofinanțat din vânzarea de cărți poștale. Succesul său a creat panică în Austrio-Ungaria
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
din noi mai repede decât ne-am găsi bucuria, calmul, și prosperitatea acordată de străinul ostil.” Totuși a permis stocarea unora din caietele sale în Moscova, împreună cu Tezaurul României, și și-a adăpostit familia în Odesa. Iorga, care a republicat "Neamul Românesc" în Iași, și-a oprit temporar activitatea la Universitatea Iași și a început să lucreze la cotidianul de propagandă de război "România", contribuind totodată și la publicația internațională a lui R.W. Seton-Watson "The New Europe" (). A mai publicat
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
Sfaturi și învățături pentru ostașii României" etc. A tradus din engleză și a tipărit "Țara mea", un eseu patriotic scris de Regina Maria. Criza tot mai puternică l-a făcut pe Iorga să lanseze apeluri împotriva defetismului și să republice "Neamul Românesc" din Iași, explicând: „Am realizat acum ce suport moral ar putea servi aceasta pentru miile de oameni descurajați și deziluzionați și împotriva trădătorilor care se strecură peste tot.” Scopul a fost din nou reflectat în prelegerile ce au urmat
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
și „criza spirituală a lumii”. Printre lucrările sale publicate în acel an se numără "Formes byzantines et réalités balcaniques" („Formularistica bizantină și realități balcanice”), "Istoria presei românești", "L'Art populaire en Roumanie" („Arta populară în România”), "Istoria artei medievale" și "Neamul românesc din Ardeal". A terminat mai multe drame: "Moartea lui Dante", "Molière se răzbună", " Omul care ni trebuie" și "Sărmală, amicul poporului". Un moment important în cariera europeană a lui Iorga a avut loc în 1924, când a ținut în
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
public scoaterea în afara legii a Gărzii de Fier, pe motiv că servea intereselor naziste, și a mai ținut discursuri despre pericolul de război la Vălenii de Munte și conferințe radiofonice. A continuat lupta contra modernismului cu discipolul N. Georgescu-Cocoș la "Neamul Românesc", trimițând la Academie și un raport special despre „pornografia” moderniștilor (vezi Pulă (revistă)). În 1938 s-a alăturat guvernului lui Miron Cristea. Din postura de consilier regal nu a arătat prea mult sprijin partidului Frontul Renașterii Naționale, unicul partid
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
târziu, Dictatul de la Viena a cedat Ungariei Transilvania de Nord, astfel agravându-se criza politică și morală, care a dus la instaurarea Statului Național-Legionar cu Ion Antonescu ca "Conducător", sprijinit de un guvern legionar. Iorga decide să suspende apariția gazetei "Neamul Românesc", explicând că: „Când s-a produs o înfrângere, steagul nu se predă, ci pînza lui se înfășoară în jurul inimei. Inima luptei noastre a fost ideea culturală națională”. Văzut vinovat pentru uciderea lui Codreanu, a primit noi amenințări de la Garda
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]
-
la Academia Română. Un ultim omagiu a fost adus de filozoful Constantin Rădulescu-Motru, care-l numea, în termeni asemănători celor folosiți de Focillon, „curajosul intelectual al națiunii”, „toată înțelepciunea și originalitatea unui geniu român”, „... a întrupat puterea de muncă intelectuală a neamului nostru în gradul cel mai înalt...”. Trupul lui Iorga a fost îngropat la cimitirul Bellu din București, în aceeași zi cu funeraliile lui Madgearu. Cei prezenți, printre care se aflau politicieni și diplomați străini, au sfidat interdicția Gărzii de fier
Nicolae Iorga () [Corola-website/Science/296583_a_297912]