25,546 matches
-
starea inițială cu o altă modificare minusculă, ceea ce va duce în cele din urmă la dispariția omenirii într-un holocaust. Asimov a declarat că ultimul pasaj al povestirii a fost adăugat de el ulterior pentru a explica implicarea numerologului. Această povestire - una dintre favoritele lui Asimov - are legături cu seria Multivac și a fost publicată pentru prima dată în numărul din noiembrie 1956 al revistei "Science Fiction Quarterly" și reeditată în antologia de față, "The Best of Isaac Asimov" (1973), "Robot
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
fost publicată pentru prima dată în numărul din noiembrie 1956 al revistei "Science Fiction Quarterly" și reeditată în antologia de față, "The Best of Isaac Asimov" (1973), "Robot Dreams" (1986), "Opus 100" și "Isaac Asimov: The Complete Stories, Vol. 1". Povestirea narează dezvoltarea computerelor din rețeaua Multivac și relația lor cu omenirea prin intermediul a șase perioade istorice, începând cu anul 2061. În primele șase episoade, un personaj diferit îi pune calculatorului aceeași întrebare, menită să găsească o soluție pentru existența omenirii
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
răspunsul, nu mai există nimeni căruia să i-l spună, deoarece universul e mort; ca atare, el prezintă acest răspuns demonstrând reversul entropiei și dând naștere unui univers nou, declamând: Titlul sub care a fost publicată pentru prima dată această povestire - în numărul din septembrie 1958 al revistei "Galaxy Science Fiction" - a fost "Lastborn", un titlu dezagreat de Asimov. Conform autorului, această povestire ocupă locul al doilea sau al treilea third în topul povestirilor sale preferate. Un copil de Neanderthal este
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
entropiei și dând naștere unui univers nou, declamând: Titlul sub care a fost publicată pentru prima dată această povestire - în numărul din septembrie 1958 al revistei "Galaxy Science Fiction" - a fost "Lastborn", un titlu dezagreat de Asimov. Conform autorului, această povestire ocupă locul al doilea sau al treilea third în topul povestirilor sale preferate. Un copil de Neanderthal este adus în prezent ca urmare a experimentelor de călătorie temporală efectuate de organizația Stasis Inc. Pentru îngrijirea lui este angajată Edith Fellowes
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
a fost publicată pentru prima dată această povestire - în numărul din septembrie 1958 al revistei "Galaxy Science Fiction" - a fost "Lastborn", un titlu dezagreat de Asimov. Conform autorului, această povestire ocupă locul al doilea sau al treilea third în topul povestirilor sale preferate. Un copil de Neanderthal este adus în prezent ca urmare a experimentelor de călătorie temporală efectuate de organizația Stasis Inc. Pentru îngrijirea lui este angajată Edith Fellowes, care în primă fază simte repulsie față de el. Cu timpul, ea
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
vremea să treacă la altul. Timmie urmează să fie trimis înapoi în timpul său, dar Edith știe că acesta nu va putea supraviețui acolo; după o tentativă eșuată de evadare, ea decide să îl însoțească pe Timmie în trecut. În 1992, povestirea a fost extinsă la dimensiunile unui roman de către Robert Silverberg, într-un proiect care a cuprins încă două povestiri scrise de Asimov. Acest poem comic conține o prezentare versificată a trei moduri de refuz al textelor autorului - elevat, grosolan și
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
va putea supraviețui acolo; după o tentativă eșuată de evadare, ea decide să îl însoțească pe Timmie în trecut. În 1992, povestirea a fost extinsă la dimensiunile unui roman de către Robert Silverberg, într-un proiect care a cuprins încă două povestiri scrise de Asimov. Acest poem comic conține o prezentare versificată a trei moduri de refuz al textelor autorului - elevat, grosolan și amabil - și a fost publicat pentru prima oară în volumul de față. "Ultima întrebare" a fost adaptată în 1966
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
în lectura lui Leonard Nimoy și în 1969 pentru Strasenburgh Planetarium din Rochester, New York, în regia lui Ian C. McLennan. Spectacolul a putut fi vizionat și la Morrison Planetarium din San Francisco, California la începutul anilor '80. O lectură a povestirii poate fi ascultată periodic la postul de radio BBC 7 din Marea Britanie. "Băiețelul cel urât" a fost ecranizată în 1977 în cadrul unui film de televiziune canadian de 26 de minute regizat de Barry Morse, care a și jucat în film
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
Băiețelul cel urât" a fost ecranizată în 1977 în cadrul unui film de televiziune canadian de 26 de minute regizat de Barry Morse, care a și jucat în film alături de Kate Reid. Filmul a fost remarcat pentru fidelitatea cu care respectă povestirea, cât și pentru patosul dintre Timmy și asistenta Fellowes, lucru care i-a adus laude atât din partea fanilor, cât și a criticii.
Întrebarea finală () [Corola-website/Science/325185_a_326514]
-
(în ) este una dintre cele 56 povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle și a noua povestire din volumul "Întoarcerea lui Sherlock Holmes". Povestirea a fost publicată în revista Strand Magazine din iunie 1904, cu ilustrații de Sidney Paget, și în revista Collier
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
(în ) este una dintre cele 56 povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle și a noua povestire din volumul "Întoarcerea lui Sherlock Holmes". Povestirea a fost publicată în revista Strand Magazine din iunie 1904, cu ilustrații de Sidney Paget, și în revista Collier's Weekly din septembrie 1904, cu ilustrații de Frederic Dorr Steele, apoi în volumul
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
(în ) este una dintre cele 56 povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle și a noua povestire din volumul "Întoarcerea lui Sherlock Holmes". Povestirea a fost publicată în revista Strand Magazine din iunie 1904, cu ilustrații de Sidney Paget, și în revista Collier's Weekly din septembrie 1904, cu ilustrații de Frederic Dorr Steele, apoi în volumul ""Întoarcerea lui Sherlock Holmes"" (în ) editat la
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
a adus pe calea cea dreaptă, spunându-i că nu este corect să profite de avantajul dobândit asupra celorlalți studenți. Soames acceptă în cele din urmă plecarea lui Gilchrist, iar reputația colegiului este păstrată, această întâmplare nefiind dezvăluită nimănui. Această povestire a servit ca sursă de inspirație pentru al 32-lea film cu Sherlock Holmes (filmat în 1923) din seria de filme mute cu Eille Norwood.
Cei trei studenți () [Corola-website/Science/325196_a_326525]
-
atras interesul unui public restrâns când romanul a apărut pentru prima oară. În prezent, mai există doar 11 exemplare complete ale Beeton's Christmas Annual 1887 și ele au astăzi o valoare considerabilă. Deși Conan Doyle a scris 56 de povestiri cu Sherlock Holmes, "" este una dintre cele doar patru romane din canonul original. Romanul a fost urmat de "Semnul celor patru", publicat în 1890. "Un studiu în roșu" a fost prima lucrare de ficțiune care a introdus lupa de mărire
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
patru", publicat în 1890. "Un studiu în roșu" a fost prima lucrare de ficțiune care a introdus lupa de mărire ca instrument folosit de anchetatori. Principala sursă de inspirație a lui Conan Doyle pentru acest roman provine din volumul de povestiri "", publicat de Robert Louis Stevenson în 1885. În povestirea intitulată "Story of the Destroying Angel", Stevenson povestește cum un grup de mormoni se răzbună pe un fost membru care fugise din comunitate pentru a-și salva principiile de viață. Conan
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
fost prima lucrare de ficțiune care a introdus lupa de mărire ca instrument folosit de anchetatori. Principala sursă de inspirație a lui Conan Doyle pentru acest roman provine din volumul de povestiri "", publicat de Robert Louis Stevenson în 1885. În povestirea intitulată "Story of the Destroying Angel", Stevenson povestește cum un grup de mormoni se răzbună pe un fost membru care fugise din comunitate pentru a-și salva principiile de viață. Conan Doyle a fost influențat, de asemenea, de personajele Auguste
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
vor inspira inteligența metodică a lui Sherlock Holmes. În martie 1886, Conan Doyle decide să amâne redactarea romanului său istoric "Micah Clarke", și începe să scrie "Un studiu în roșu". Conan Doyle nu ascunde faptul că s-a inspirat din povestirea lui Stevenson și împrumută chiar de la acesta din urmă numele unora dintre personajele sale. Conan Doyle intenționase la început să creeze un personaj care să-și relateze investigațiile la persoana I și-i dăduse personajului numele de Ormond Sacker. În
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
care pune în lumină, în cele din urmă, detectivul care trebuia să joace inițial un rol mai anecdotic. Conan Doyle a scris romanul la vârsta de 27 de ani. În calitate de medic generalist cu practică în Southsea, Portsmouth, el publicase deja povestiri în mai multe reviste ale timpului, cum ar fi periodicul "London Society". Scrierea romanului a fost deosebit de rapidă și a durat aproximativ o lună (sau mai puțin trei săptămâni, după alte surse). Povestea a fost intitulată inițial "A Tangled Skein
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
multe alte asocieri între romanele lui Conan Doyle și Joyce sunt, de asemenea, menționate în cartea lui Rosenberg. Autorul britanic de benzi desenate Neil Gaiman a adaptat această poveste la universul Cthulhu Mythos al scriitorului horror H. P. Lovecraft. Noua povestire este intitulată "A Study in Emerald" (2004) și are o structură paralelă. O versiune a provocării alegerii unei otrăvi este folosită în romanul "The Princess Bride" (1973) al lui William Goldman, precum și în adaptarea cinematografică ulterioară a romanului. Misteriosul om
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
Samuelson. Rolul lui Holmes a fost interpretat de James Bragington, un contabil care nu mai lucrase înainte (și nici după) ca actor. El a fost angajat pentru asemănarea sa cu Holmes așa cum acesta era prezentat în desenele publicate inițial cu povestirile. Din păcate, deoarece filmele mute timpurii au fost făcute cu materiale de proastă calitate și arhivarea filmelor era rară, acesta este considerat acum un film pierdut. Succesul acestui film a permis realizarea în același an a unei a doua versiuni
Un studiu în roșu () [Corola-website/Science/325210_a_326539]
-
(în ) este una dintre cele 56 povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle și a noua povestire din volumul "Arhiva lui Sherlock Holmes". În reeditările mai noi ale volumului, ea este tot a noua povestire. Ea a fost publicată la 27 noiembrie 1926
Coama leului () [Corola-website/Science/325234_a_326563]
-
(în ) este una dintre cele 56 povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle și a noua povestire din volumul "Arhiva lui Sherlock Holmes". În reeditările mai noi ale volumului, ea este tot a noua povestire. Ea a fost publicată la 27 noiembrie 1926 în revista americană "Liberty" și în decembrie 1926 în "Strand Magazine" (ilustrată de Howard
Coama leului () [Corola-website/Science/325234_a_326563]
-
(în ) este una dintre cele 56 povestiri scurte cu Sherlock Holmes ale lui Sir Arthur Conan Doyle și a noua povestire din volumul "Arhiva lui Sherlock Holmes". În reeditările mai noi ale volumului, ea este tot a noua povestire. Ea a fost publicată la 27 noiembrie 1926 în revista americană "Liberty" și în decembrie 1926 în "Strand Magazine" (ilustrată de Howard K. Elcock), apoi în volumul ""Arhiva lui Sherlock Holmes"" (în ) editat în 1927 de John Murray din Anglia
Coama leului () [Corola-website/Science/325234_a_326563]
-
a fost publicată la 27 noiembrie 1926 în revista americană "Liberty" și în decembrie 1926 în "Strand Magazine" (ilustrată de Howard K. Elcock), apoi în volumul ""Arhiva lui Sherlock Holmes"" (în ) editat în 1927 de John Murray din Anglia. Această povestire are particularitatea de a fi una dintre cele două povestiri (cealaltă fiind "Aventura soldatului alb ca varul") narate de însuși Sherlock Holmes și nu de doctorul Watson. În 1907, Sherlock Holmes își petrece timpul retras la o căsuță din comitatul
Coama leului () [Corola-website/Science/325234_a_326563]
-
Liberty" și în decembrie 1926 în "Strand Magazine" (ilustrată de Howard K. Elcock), apoi în volumul ""Arhiva lui Sherlock Holmes"" (în ) editat în 1927 de John Murray din Anglia. Această povestire are particularitatea de a fi una dintre cele două povestiri (cealaltă fiind "Aventura soldatului alb ca varul") narate de însuși Sherlock Holmes și nu de doctorul Watson. În 1907, Sherlock Holmes își petrece timpul retras la o căsuță din comitatul Sussex (în sudul Angliei) unde se consacră apiculturii. Nu departe
Coama leului () [Corola-website/Science/325234_a_326563]