25,860 matches
-
un cadru feeric, în care visul romantic prefigurează peisajul, putându-se confunda cu natura, dar și o eglogă pe tema fericirii și a iubirii ca formă de cunoaștere. Titlul poeziei este alcătuit din două sintagme: „floare”, reprezentând efemeritatea, delicatețea și „albastră” sugerând infinitul cosmic, dar și aspirația. Titlul este și o metaforă simbol, un motiv romantic care apare și în alte literaturi. În literatura germană, în lirica lui Novalis, floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
este alcătuit din două sintagme: „floare”, reprezentând efemeritatea, delicatețea și „albastră” sugerând infinitul cosmic, dar și aspirația. Titlul este și o metaforă simbol, un motiv romantic care apare și în alte literaturi. În literatura germană, în lirica lui Novalis, floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima eroului. Motivul florii albastre apare și la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastră reprezintă voința, dar și nostalgia nesfârșitului sau femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
dar și aspirația. Titlul este și o metaforă simbol, un motiv romantic care apare și în alte literaturi. În literatura germană, în lirica lui Novalis, floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima eroului. Motivul florii albastre apare și la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastră reprezintă voința, dar și nostalgia nesfârșitului sau femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și ale cerului, iar floarea poate fi ființa care păstrează dorințele. În „Floare albastră”, Eminescu
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
un motiv romantic care apare și în alte literaturi. În literatura germană, în lirica lui Novalis, floarea albastră se metamorfozează în femeie luând chipul iubitei și tulburând inima eroului. Motivul florii albastre apare și la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastră reprezintă voința, dar și nostalgia nesfârșitului sau femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și ale cerului, iar floarea poate fi ființa care păstrează dorințele. În „Floare albastră”, Eminescu evocă amintirea unui proiect erotic eșuat, dar eșuat din cauza
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
florii albastre apare și la Leopardi, iar la Eminescu floarea albastră reprezintă voința, dar și nostalgia nesfârșitului sau femeia ideală. De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile mării și ale cerului, iar floarea poate fi ființa care păstrează dorințele. În „Floare albastră”, Eminescu evocă amintirea unui proiect erotic eșuat, dar eșuat din cauza confuziei bărbatului asupra căilor omului de a fi fericit. Orgolios, acesta nu vrea să se lase amăgit de instincte și aspiră spre cunoaștere, spre căutarea Absolutului. Copila nevinovată care-l
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
de conduită existențială, dar nici nu poate păstra, atunci când trăiește, clipa fericirii. Asta este ceea ce Eminescu face, suprapunând peste tema erotică a poeziei, o alta temă, a timpului, care este motivul fundamental al întregii sale creații romantice. De aceea, ”Floare albastra” este nu numai o poezie de dragoste, cum apare la prima lectură, ci și o meditație cu rezonanțe mai grave asupra condiției umane în genere. Această interpretare înlatură și controversele iscate în primele ediții ale poeziilor lui Eminescu, în care
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
atât de redus în economia poemului, deține rolul esențial în conturarea ideii de bază a poeziei, primul plan, al idilei, fiind încorporat într-o meditație senină și luminoasă, marcată însă de o iremediabilă tristețe. Din punct de vedere stilistic, „Floare albastră” surprinde, ca și celelalte idile, prin prospețimea și naturalețea limbajului, prin grația exprimării. Aceste trăsături rezultă din valorificarea extraordinar de rafinată a lexicului popular, a vorbirii țărănești și a fonetismelor caracteristice graiului moldovenesc. De observat, mai întâi, spațiul artistic care
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
caldură-gură, frunze-ascunse), ceea ce conferă versurilor de mijloc o sonoritate melodioasă, înaltă și alungită prin aliterație. Sonoritatea aceasta este apoi tăiată de versul final al fiecărei strofe care dă ritm întregului ansamblu muzical al poeziei. Toate acestea fac din poezia „Floare albastră” care cultivă forma de expresie a unui „clasicism romantic” o adevarată capodoperă a poeziei eminesciene .
Floare albastră () [Corola-website/Science/306556_a_307885]
-
căpitan Ernst Röhm. În 1928 s-a însurat cu Margarete Siegroth, care era cu șapte ani mai în vârstă decât Himmler, divorțată și de confesiune lutherană. Din punct de vedere fizic ea reprezenta pentru Himmler idealul rasial nordic (blondă, ochi albaștri etc.). Au avut o fiică, Gudrun (n. 8 august 1929). Himmler își adora fiica, alintând-o "Püppi" (păpușică). Mai târziu Margarete a adoptat un fiu, neglijat de Himmler. Soții s-au separat în 1940 fără a divorța. Himmler a avut
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
haina sa. După eveniment au fost adoptate modalități mai „igienice” de exterminare, culminând cu camerele de gazare a victimelor. Himmler era agrenat în activitatea menită să „primenească” rasa, în vederea sporirii elementelor așa-zisei „rase superioare”, de „arieni” (blonzi, cu ochi albaștri), la aceasta el crezând că îi erau utile cunoștințele și experiența acumulate la o fermă ca crescător păsări. La [[4 octombrie]] [[1943]], în timpul unuei întruniri secrete a personalului [[SS]] în [[Poznań]] (fostul Posen, astăzi în [[Polonia]]) Himmler s-a referit
Heinrich Himmler () [Corola-website/Science/306580_a_307909]
-
juridică, în revistele de specialitate (Dreptul, Revista de Drept Public, Revista de Drept Penal, Pro Lege, Buletinul Curții de Conturi) și în ziare centrale și locale. În afară de acestea, Nicolae Cochinescu a publicat și o carte de povestiri pentru copii: "Cavalerul Albastru și alte povestiri" (Ed. Ion Creangă, București, 1971).
Nicolae Cochinescu () [Corola-website/Science/306621_a_307950]
-
Echipa antrenată de către fosta glorie Joe Royle a câștigat Cupa Angliei, în fața celor de la Manchester United, prin golul înscris minutul 30' de către Paul Rideout, intr-un meci disputat pe Stadionul Wembley, în fața a 79592 de spectatori. Trofeul le-a asigurat albaștrilor participarea în Cupa Cupelor UEFA, fiind prima commpetiție europeană în care participa Everton după tragedia de la Heysel. În următoarele două sezoane, Everton avea să încheie pe locurile 6 și 15,prestația din cel de-al doilea sezon ducând la demiterea
Everton FC () [Corola-website/Science/306701_a_308030]
-
sezon, obținând un total de 72 de puncte, un record pentru ultimii 27 de ani. Martinez a fost demis la finalul sezonului 2015-2016, în locul său fiind adus olandezul Ronald Koeman de la Southampton FC. Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și albastru. În sezonul 2014-2015, echipamentul portarului a fost galben. Actualul echipament de rezervă este de culoare neagră, cu guler portocaliu, iar echipamentul de rezervă este de culoare galben cu imprimeu albastru. Deși stema clubului a suferit mai multe modificări pe parcursul anilor
Everton FC () [Corola-website/Science/306701_a_308030]
-
de la Southampton FC. Culorile tradiționale ale clubului sunt alb și albastru. În sezonul 2014-2015, echipamentul portarului a fost galben. Actualul echipament de rezervă este de culoare neagră, cu guler portocaliu, iar echipamentul de rezervă este de culoare galben cu imprimeu albastru. Deși stema clubului a suferit mai multe modificări pe parcursul anilor, mai mereu pe aceasta s-a regăsit Turnul Prințului Rupert, simbol al districtului Everton. Fondat în 1878, clubul Everton s-a mutat pe locația actualului stadion Anfield în 1884. Locul
Everton FC () [Corola-website/Science/306701_a_308030]
-
iulie 1994. Drapelul este foarte asemănător cu drapelul civil al Andorrei și cel de stat al Ciadului, neavând însă nici o legătură cu acestea. Asemănarea cu drapelul Ciadului, care diferă de drapelul românesc doar prin nuanța ușor mai închisă a fâșiei albastre (indigo, în loc de cobalt cum e la cel românesc), a stârnit discuții la nivel internațional: ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizației Națiunilor Unite un protest oficial, prin care cerea ca drapelul României să nu mai fie arborat la ONU, protest
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
drapelului național au culorile "albastru cobalt", "galben crom" și "roșu vermion". Publicația "Album des pavillons nationaux et des marques distinctives" (2000) propune echivalarea culorilor drapelului național al României cu următoarele nuanțe: Conform unei legende foarte răspândite, culorile roșu, galben și albastru ar fi fost utilizate încă din vechime de către români ca simbol al lor sau de alții pentru a-i desemna pe aceștia. Aceste culori se regăsesc pe diplomele emise de Mihai Viteazul, pe scuturi și pe lambrechinii stemelor dar, deoarece
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
adoptat întâi în Țara Românească, în 1834 ca drapel de luptă, când domnitorul reformator Alexandru D. Ghica a supus aprobării sultanului Mahmud al II-lea modelul drapelelor și pavilioanelor navale de luptă. Acest model era un „steag cu fața roșie, albastră și galbenă, având și acesta stele și pasăre cu cap în mijloc”. Curând, ordinea culorilor a fost schimbată, astfel încât galbenul să apară în centru. La înmânarea drapelelor, domnitorul a spus, printre altele: În 1840, ca să diferențieze drapelul de luptă de
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
din dorința de a împăca pe toată lumea în privința alegerii steagului revoluționar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această legendă a fost favorizată și de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roșu și albastru pentru Moldova și albastru și galben pentru Țara Românească). Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care și un tablou al lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfățișeze înfrățirea dintre moldoveni și munteni a ales un pasaj istoric din
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Abia în „Almanahul român din 1866” acesta este descris: „drapelul tricolor, împărțit în trei fășie, roșiu, galben și albastru așezat orizontal: roșiu sus, albastru jos și galben la mijloc”. Anumite surse consideră că, până în 1862, banda de sus a fost albastră — precum la tricolorul muntean din timpul revoluției de la 1848 — urmând ca din din 1862 culoarea superioară să devină roșu. În legătură cu proporția, unii cercetători au apreciat-o ca fiind aproximativ 1:3, cu toate că drapelul princiar și cele ale armatei, care s-
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
stea cu șase raze între coarne. Cele două simboluri sunt flancate de șase drapele tricolore înclinate, dispuse trei la dreapta și trei la stânga, a căror hampe se încrucișau, probabil, în partea inferioară a steagului. Drapelele au fiecare câte o cravată albastră deasupra iar în vârful hampelor lor se regăsesc, de fiecare grup, câte o acvilă valahă, un vârf de lance și un bour moldovean. Pe fâșia roșie se află brodate o coroană princiară, situată în centru pentru a timbra cele două
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
transferat la Muzeul Militar Național. Din 1971 se găsește la Muzeul Național de Istorie a României. Acest exemplar se pare că a fost precedat de un altul, datând 1859, care are o pânză tricoloră ceva mai mică în dimensiuni. Fâșia albastră se află de data aceasta în partea de sus, iar stemele celor două principate nu mai sunt înconjurate de steaguri. Inscripția de pe fâșia albastră este astăzi ilizibilă, însă era diferită de cea a drapelului princiar din 1862. Un alt drapel
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
de un altul, datând 1859, care are o pânză tricoloră ceva mai mică în dimensiuni. Fâșia albastră se află de data aceasta în partea de sus, iar stemele celor două principate nu mai sunt înconjurate de steaguri. Inscripția de pe fâșia albastră este astăzi ilizibilă, însă era diferită de cea a drapelului princiar din 1862. Un alt drapel domnesc, oarecum diferit față de modelele din epocă, este un tricolor din mătase cu fâșiile dispuse vertical și albastrul lângă hampă, având pictată în mijloc
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Steagul se regăsește azi la Muzeul de Istorie din Suceava, din cadrul Muzeului Bucovinei. Convenția de la Paris prevedea la articolul 45 că „oștirile ambelor țări vor păstra steagurile lor actuale; dar aceste steaguri vor purta, în viitor, o banderolă de culoare albastră, conform cu modelul alăturat la prezenta Convenție”. Ministrul de război, generalul Ioan Emanoil Florescu, solicită domnitorului, la 18 martie 1863, aprobarea în ceea ce privește modelul drapelelor armatei, hotărât de către guvern în ședința sa din 12 martie. Drapelele înfățișau tricolorul țării (cu benzile dispuse
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
Aceste drapele vor fi folosite până în 1866, când, după abdicarea lui Cuza, vor fi schimbate. Astăzi se mai păstrează doar patru drapele ale armatei, model 1863. Constituția din 1866 a României prevedea la articolul 124: „colorile Principatelor-Unite urmează a fi Albastru, Galben și Roșu”. Ordinea și dispoziția culorilor au fost stabilite de către Adunarea Deputaților în ședința din 26 martie 1867. Astfel, potrivit propunerii lui Nicolae Golescu, ele au fost așezate întocmai ca la 1848. Lucrările comisiei au continuat și în ziua
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
și 1872, pavilionul princiar (mai târziu regal) era identic cu cel al armatei, purtând în centru stema țării. Totuși, la confecționarea acestora s-a adoptat un model puțin diferit, dându-se culorii galbene o lățime dublă față de cele roșie și albastră și adoptându-se o proporție a pânzei de 1:1. La colțurile pavilionului s-a cusut câte o coroană regală de argint. Pavilionul principelui moștenitor era identic, însă fără a avea coroanele de la colțuri. Un album de la sfârșitul secolului al
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]