24,388 matches
-
în care fac un comerț mai mare decât în toate orașele țării". Referitor la izvoarele narative, anale, cronici, relatări ale unor călători, descrieri de ținut, așezări, obiceiuri, etc. trebuiesc amintite cele două cronici: Letopisețul Cantacuzinesc și Cronica Bălenilor. În primul izvor, Brăila este pomenită în legătură cu însăși intemeierea Țării Românești prin descălecat: „Iar noroadele ce pogorâse cu dânsul (cu Radu Vodă), unii s-au dat pre supt podgorie ajungând până în apa Siretului și până la Brăila; iar alții s-au întins în jos
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
vechiul letopiseț scris în vremea lui Matei Basarab, utilizat și de Cantacuzino, amintește doar că domnul întemeietor „Radu Vodă... au început a-și tocmi și a-și îndrepta țara cu județe, cu judecători..., lățindu-se până la Dunăre și până la Siret... ”. Izvoare exterioare Țării Românești, Letopisețul anonim al Moldovei, Cronica Moldo-germană, Letopisețele de la Putna (numărul 1 și numărul 2) ne dau una și aceeași știre și anume aceea de a ardere a Brăilei de către Ștefan cel Mare (1457 - 1504) la 27 februarie
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
Moldovei, Cronica Moldo-germană, Letopisețele de la Putna (numărul 1 și numărul 2) ne dau una și aceeași știre și anume aceea de a ardere a Brăilei de către Ștefan cel Mare (1457 - 1504) la 27 februarie 1470, marți în săptămâna brânzei. În izvoarele narative externe Brăila este amintită relativ târziu, adică în secolul al XIV-lea. Reprezentativ pentru veacurile al XIV-lea și al XV-lea este Laonic Chalcocondil, unul din cronicarii Bizanțului. Izvoarele beletristice, puține ca număr și nu întru totul concludente
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
la 27 februarie 1470, marți în săptămâna brânzei. În izvoarele narative externe Brăila este amintită relativ târziu, adică în secolul al XIV-lea. Reprezentativ pentru veacurile al XIV-lea și al XV-lea este Laonic Chalcocondil, unul din cronicarii Bizanțului. Izvoarele beletristice, puține ca număr și nu întru totul concludente în privința valorii informațiilor, nu pot fi invocate decât la modul cel mai general, cu excepția Cronicii lui Enveri, dacă avem în vedere aria Brăilei. Scrisă în jurul anului 1456, Cronica rimată a lui
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
Vlad Țepeș. Este și locul în care se face referire la Brăila în legătură cu însăși prezența sultanului în oraș: „Șahul a venit la Brăila (în text Ibrail sau Berail), unde a petrecut sărbătoarea (îyd). Și de acolo a pornit spre Adrianopol”. Izvoarele diplomatice din cancelaria Țării Românești își încep activitatea din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, din punct de vedere intern, cel mai vechi document cunoscut până acum este privilegiul acordat negustorilor brașoveni și din Țara Bârsei de Vladislav
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
importante ale cancelariei otomane, unul din 1520, deci precedând cu aproape două decenii constituirea kazalei Brăila precum și un altul, posterior cu trei decenii aceluiași moment. Este vorba, pentru cel din urmă de știrile cuprinse într-o interesantă kanunnameea, republicată recent. Izvoarele catagrafice au fost socotite în mod firesc printre cele mai vechi surse privitoare la Brăila, atâta vreme cât litoralul dobrogean și gurile Dunării au fost în atenția și intersul negustorilor și călătorilor ce aveau nevoie de detalii pentru a ajunge în aceste
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
o creștere spectaculoasă a numărului de portulane, așa cum se va întâmpla după 1550, dar Brăila este întâlnită în continuare la Fr. Rosseli sub numele de Brailano, în vreme ce pe harta lui Andreea Vavassore (cca 1520) numele apare sub forma Brelago. Ultimele izvoare ce scot în evidență arealul brăilean, sunt cele numismatice. Secolul al XI-lea este ilustrat de două monede de la Roman III Argyros (1028-1034) și de la Mihail al IV-lea (1034-1041). Ambele sunt găsite la Brăila, ultima foarte recent adică în timpul
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
ci trec mai întâi Dunărea pe malul drept pe la Viminacium în regiunea Belgradului de astăzi, merg apoi cu oastea lor de-alungul țărmului până în regiunea Brăilei, unde sunt trecuți din nou pe malul stâng de către flota imperială. Cu prilejul acestei expediții, izvoarele bizantine afirmă că ținutul din stânga Dunării unde locuiau slavii, era foarte bogat, plin de pradă din provinciile de la sud de fluviu. Afirmația aceasta ne interesează în mod deosebit, deoarece ea se referă la întreaga țară carpato-dunăreană, deci și la partea
Istoria Brăilei () [Corola-website/Science/328831_a_330160]
-
Ion Ionescu. Lya Benjamin scrie în prefața ei: " Documentele cuprinse în cele trei volume ale lucrării de față au fost confruntate și identificate cu sursele arhivistice corespunzătoare. Cu acest prilej s-a constatat că în reproducerea lor s-a respectat izvorul original, fiind caz unic eroarea de tipul celeia în care o declarație a lui Mihai Antonescu făcută în Consiliul de Miniștri din 8 iulie 1941, i-a fost atribuită lui Ion Antonescu. O dovadă a scrupulozității autorului este că menționează
Cartea Neagră () [Corola-website/Science/328863_a_330192]
-
m pe 40 m, a cărei bolta se ridică la mai mult de 70 m deasupra unui mic bazin care ocupă partea superioară a cavernei (în circuitul turistic actual) pe care au botezat-o "salle des sources du Mammouth(Sală izvoarelor mamutului)". Reiau, după aceea, navigarea spre aval și, la ora 5 dimineață, depășesc cota la care se opriseră în 1889. 500 m mai departe, la ora 7, ei sunt obligați să se oprească, extenuați, "la grande Barrière (Marea barieră)": o
Avenul din Padirac () [Corola-website/Science/328856_a_330185]
-
logistica înconjurătoare aveau parte, în vechea Arabie, de o apreciere cu totul aparte. Funcția de siqaya -cei care răspundeau de aprovizionarea cu apă a pelerinilor, era o sarcină rezervată aristocrației din Mecca: Ea asigura tototadată rodnicia plantelor : Cunoscut este și , izvorul din deșert, cu apele sale care curăță, tămăduiesc și dau viață, devine firește obiect al venerației. Sacralitatea izvorului Zamzam datează din perioada preislamică . Arborele este un simbol care apare în Coran și în culegerea de "hadith"-uri (spuse ale profetului
Simboluri în islam () [Corola-website/Science/329364_a_330693]
-
răspundeau de aprovizionarea cu apă a pelerinilor, era o sarcină rezervată aristocrației din Mecca: Ea asigura tototadată rodnicia plantelor : Cunoscut este și , izvorul din deșert, cu apele sale care curăță, tămăduiesc și dau viață, devine firește obiect al venerației. Sacralitatea izvorului Zamzam datează din perioada preislamică . Arborele este un simbol care apare în Coran și în culegerea de "hadith"-uri (spuse ale profetului). Dacă în general arborele întruchipează omul în căutarea unui destin mai bun, neviciat de gânduri rele, esențele sunt
Simboluri în islam () [Corola-website/Science/329364_a_330693]
-
vine de la grecescul „orchis” = testicul, deoarece tuberculul are forma de testicul. Este prezentă în Europa și în regiuni din Asia de Nord. În România, poroinicul crește în regiunea muntoasă a Văii Teleajenului și preferă solurile umede, pajiștile și tufișurile din jurul izvoarelor și se recoltează în prima jumătate a lunii iunie. În medicina populară mai este numită bujor, limba cucului, iapa șarpelui, mâna Maicii Domnului, sculătoare sau mai recent Viagra românească. Tulpina plantei, ușor trunchiată și roșcată în partea ei superioară, poate
Poroinic () [Corola-website/Science/329424_a_330753]
-
pentru care a colaborat cu multi poeți precum Maroun Karam și compozitori ca Nour El Mallah și Ihsan El Monzer. Amprenta tatălui său apare într-un cântec dedicat Zilei Mamei, iar patriotismul ei reiese din cântece precum "Nab El Mahabbe" ( "Izvorul iubirii"). Albumul a avut un succes uriaș în lumea arabă și a fost o rampă de lansare pentru Majida, album din care melodia "Matrahak Bi Albi" (" Locul tău e în inima mea") a devenit unul din cele mai dorite cântece
Majida El Roumi () [Corola-website/Science/330933_a_332262]
-
î.Hr.), din lemn, în Egipt (între 2000 și 1400 î.Hr.). În China, cele mai vechi descoperiri datează din jurul anului 1250 î.Hr. În Grecia antică, prezența titirezului este mai bine cunoscută, dovezile arheologice directe fiind completate și de alte tipuri de izvoare și informații. Prima mențiune într-un text literar apare la Homer, în "Iliada" (XIV, 413), sub forma unei comparații firești, nedezvoltate, care dovedește caracterul familiar și popularitatea obiectului: στρόμβον δ᾽ ὣς ἔσσευε βαλών - „(Hector), lovit de pietroi, rotitu-s-a-n jur ca
Titirez () [Corola-website/Science/330975_a_332304]
-
râurile repezi de munte: Bistrița cu afluenți, Trotușul cu afluenți, Argeș, Dâmbovița, Olt, Jiu, Crișul Negru, Mureș, Sebeș, etc., coborând și până la Dunăre, în regiunea Porților de Fier. În Republica Moldova are o prezență fragmentară în albia Nistrului, unor afluenți și izvoarele din sectorul de mijloc al Nistrului (Naslavcea-Unguri). Este un pește de apă dulce, trăind în apele curate repezi de munte cu fundul pietros sau nisipos sau acoperit cu bolovani. Felul de viață este bentonic; peștele trăiește mai mult izolat, stă
Zglăvoacă () [Corola-website/Science/331014_a_332343]
-
fost capuchehaie la Poarta otomană. Era văr primar cu Constantin Brâncoveanu, mamele lor fiind surori. Știrbei a deținut dregătoriile de mare sluger, mare comis, mare clucer și mare ban în timpul domniei acestuia. Constantin era fiul marelui comite Radu Știrbei din Izvor și al soției sale Ilinca (sora Stancăi Cantacuzino). Venalitatea lui a dus la pedepsirea sa în timpul lui Antonie din Popești. Falsificarea unei iscălituri în 1675 pentru a fura bani din vistierie, pe când era logofăt de vistierie, aproape l-a costat
Constantin Știrbei () [Corola-website/Science/334950_a_336279]
-
de către mongoli în 1243, Vicina a fost unul dintre porturile pe unde acești alogeni - negustori prin vocație, odată emigrați în bazinul Mării Negre au penetrat în interiorul spațiului viitoarelor state românești. De asemenea feudali bulgari și tătari cu influență, sunt menționați de izvoare la sfârșitul secolului al XIII-a și la începutul celui următor. Încă posesiune bizantină la cumpăna dintre secolele XIII și XIV, orașul a intrat într-un declin lent ulterior. În ultimii ani de domniei ai hanului Özbek (1313-1341) precum și în
Vicina (oraș) () [Corola-website/Science/335371_a_336700]
-
Alexandru D. Xenopol. O critică documentată a acestei lucrări a fost publicată chiar în 1899 de Nicolae Docan. El se ocupă de erorile strecurate în genealogiile familiilor boierești din Moldova (Filip-Lucian Iorga, op.cit.). Docan observă că: ""Nedocumentată, fără indicațiuni de izvoare, cu genealogiile croite nu știm de unde, cartea dlui Lecca apare ca un ce necriticabil, ca o operă nesăbuită, care ar trebui să poarte ca motto vorbele: Crede și nu cerceta- ca și sfânta scriptură."" Cartea este deficitară din lipsa unei
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
Lecca apare ca un ce necriticabil, ca o operă nesăbuită, care ar trebui să poarte ca motto vorbele: Crede și nu cerceta- ca și sfânta scriptură."" Cartea este deficitară din lipsa unei bune documentări și a unei cunoașteri exacte a izvoarelor. În 1911, Lecca a tipărit o culegere de spițe genealogice, intitulată " Genealogia a 100 de case din Țara Românească și Moldova." Chiar dacă inexactitățile genealogice sunt în continuare prezente, în acest volum dispar aproape complet mitologiile legate de origini, izvoarele rămânând
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
a izvoarelor. În 1911, Lecca a tipărit o culegere de spițe genealogice, intitulată " Genealogia a 100 de case din Țara Românească și Moldova." Chiar dacă inexactitățile genealogice sunt în continuare prezente, în acest volum dispar aproape complet mitologiile legate de origini, izvoarele rămânând strămoșii atestabili documentar. Totuși, bibliografia pe care o citează Lecca este sumară și lipsită de trimiteri exacte. Ambele lucrări sunt însă cu totul depășite astăzi și trebuie folosite cu multă prudență. Cu toate că spițele lui Lecca nu se mai pot
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
a cărții lui Lecca intitulată ""Familii de boieri mari și mici din Valahia"", septembrie 2016. Octav-George Lecca , "Familiile Boerești Române. Istoric și genealogie (dupe isvoare autentice)," Institutul de Arte grafice și Editura Minerva, București, 1899 (reed. "Familiile" "boierești române (după izvoare autentice)," cu adnotări, completări și desene de Mateiu Caragiale, Libra, Muzeul Literaturii Române, f.a., București.
Octav George Lecca () [Corola-website/Science/335421_a_336750]
-
avea parte de foarte multe bucurii, dar dacă primele cuvinte sunt rele, atunci cel ce le aude va avea necazuri. Vasf-i hal ( ghicitul) este cel mai important moment al revelionului. Toate fetele din sat se duc la fântână sau la izvor cu ulcioare, dar nu-și vorbesc. Apa din ulcioare este turnată într-un lighean mare sau bazin, apoi în această apă sunt puse două ace de cusut înfășurate cu ață, bumbac sau alte materiale care să le permită să stea
Sărbătoarea Anului Nou în Iğdır (Turcia) () [Corola-website/Science/331927_a_333256]
-
religie și care a fost născut și a crescut în Mesopotamia. Această credință este o combinație între budism, religiile creștine și concepțiile gnostice. Încă din timpul lui Mani au fost înființate mânăstiri și comunități maniheiste în India și Iran. Din izvoarele musulmane și creștine aflăm că această religie avea mulți adepți din regiunile Africii de nord și ale Asiei până în China. Religia maniheistă are ca fundament principiul polilor opuși: frumosul și urâtul, binele și răul, ziua și noaptea, lumina și întunericul
Credințele și religiile preislamice din Turcia () [Corola-website/Science/331928_a_333257]
-
se raportau la religiile maniheiste, budiste și creștine. Budismul a fost acceptat ca religie de către vechii turci și huni, însă la ora actuală nu se știe cât de mult a fost răspândită și însușită această religie de popoarele turce. Din izvoarele chineze se cunoaște faptul că hanul türk To-pa a cerut ca Nirvana Sutra să fie tradusă în China în limba turcă. Conducătorii popoarelor turcice, care au aderat la budism au înălțat lăcașe budiste și le-au împodobit pereții cu fresce
Credințele și religiile preislamice din Turcia () [Corola-website/Science/331928_a_333257]