25,771 matches
-
computerului, m-am cufundat în speculații, încercând să ghicesc care dintre membrii familiei Winshaw îmi șterpelise manuscrisul (sau, mai probabil, angajase pe altcineva s-o facă). Candidatul cel mai evident era Henry: în fond, el încercase deja să mi-l ardă. Dar nici ceilalți nu puteau fi scoși cu totul din discuție. Oricine fusese făptașul, scopul nu fusese probabil distrugerea cărții: își imaginaseră că făcusem mai multe copii, deci intenționau doar să afle cât de departe ajunseseră investigațiile mele. M-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Fiona întindea sos de prune pe o clătită cu dosul lingurii și o umplea cu fâșii de carne de rață și cu castraveți. Își folosea degetele cu îndemânare. — Deci, ia spune, Michael, care sunt revelațiile despre tine însuți pe care ardeai de nerăbdare să mi le împărtășești? Abia aștept să le aud. Am zâmbit. Fusesem agitat toată ziua, gândindu-mă ce ciudat va fi să iau din nou masa împreună cu cineva, dar acum mă cuprindea o euforie liniștitoare. — Nu am nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mic într-o cutie de piele și un blitz improvizat de el, iar în loc de cameră obscură acoperea ferestrele de la baie cu hârtie neagră și umplea cada cu soluție de developat până într-o zi când a calculat greșit și a ars emailul și mama i-a interzis s-o mai folosească vreodată. Dar înainte de a se întâmpla asta, venit la ferma domnului Nuttall să ne imortalizeze pe Joan și pe mine la apogeul fericirii noastre casnice. Da, acum trăiam împreună. Sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
prost deocamdată, în timp ce îl privea cum se mișcă degajat printre prietenii și colegii lui, flecărind, bârfind. Era sigură că toți știau cine e ea și că fuseseră informați exact despre natura legăturii ei îndepărtate, presupuse cu galeria. Începură s-o ardă obrajii numai gândindu-se la asta. Dar n-o să plece. O să reziste. O să strângă mai tare paharul în mână și o să rămână pe poziție. În fond, seara asta nu prezenta nici o amenințare, dacă era s-o compare cu valurile uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
un sentiment de... gol și de atunci n-am mai suportat să mai privesc acele tablouri - să fie privite de altcineva. Rezultatul a fost că i-am cerut voie proprietăresei să facem un foc în curtea din spate și am ars tot ce lucrasem. Toate picturile, toate desenele. Am renunțat la colegiu și m-am întors la postul meu de asistentă medicală, cu program normal. Și așa am trăit un timp. N-am pictat deloc. Dar mă gândeam la pictură. Continuam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ăsta e motivul pentru care ai venit? — Sunt sigur. Adică aproape sigur. Se trase mai aproape de ea. Dar dacă vrei să știi, stăteam întins în pat și mă gândeam la povestea pe care mi-ai spus-o. Cum ți-ai ars toate lucrările. Mă gândeam că - corectează-mă dacă greșesc - nu e genul de poveste pe care să i-o spui oricui. M-am gândit că poate (o luă de după umeri) ai început să mă placi un pic. — Poate, spuse Phoebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
și o plăcintă cu rinichi, provocându-i exclamații mustrătoare. În seara aceea era rândul lui Graham să gătească. Mâncarea pe care ne-a pregătit-o avea sau poate nu avea un nume: părea alcătuită în principal din linte și nuci arse până se transformaseră într-o crustă neagră, râcâită de pe fundul unei cratițe mari și servite cu un gogoloi de panglici din paste care aveau consitența cauciucului. Am mâncat, în cea mai mare parte, cufundați în tăcere. — Ar trebui să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
stupida introducere a prezentatorului, pigmentată cu groaznice jocuri de cuvinte și rostită cu zâmbete slugarnice de cățeluș ajuns la maturitate prea curând. Dar mama mai avea un motiv pentru care se uita în fiecare după-amiază și vedeam în ochii ei arzând flacăra adevăratului credincios, căci ea se agăța de posibilitatea ca într-o bună zi să i se îngăduie o viziune, să găsească Sfântul Graal în căutarea căruia porniseră toți cei care urmăreau programul: să formeze un cuvânt perfect de nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
urmelor, a văzut lucruri pe care nu le-a văzut nimeni - lucruri incredibil de frumoase, din cât se pare. Poate că nu s-a întors niciodată cu adevărat în realitate și a fost apogeul a ceva irațional, o nebunie care ardea în el - unde tu și politica ta nu poate ajunge. Presupun că nu-ți place cum sună nici asta. Dacă ai de gând să devii sentimentală... Fiona ridică din umeri. — Poate că sunt sentimentală. Dar e periculos să fii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
ezită câteva clipe, își puse valiza jos, lângă picioarele scării, își dădu la o parte părul ud și ciufulit din ochi și înaintă cu curaj. Ușa ducea într-o cameră de zi mare și veselă, unde un foc de bușteni ardea vioi, făcând să danseze umbre grotești pe pereți. Într-un fotoliu lângă foc ședea o femeie micuță, cu spatele încovoiat, înfășurată într-un șal și privind cu ochi atenți de pasăre andrelele pe care le mânuia cu degete îndemânatece. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mai acut de neliniște începea să-l învăluie. Oricât de absurde ar fi fost cuvintele majordomoului, ele sădiseră în el semințele unei spaime fără formă, irațională și începu să tânjească după camera de zi de la parter, cu căminul în care ardeau buștenii și cu promisiunea companiei umane (dacă se putea spune că o cameră plină cu membrii familiei Winshaw oferea așa ceva). Se schimbă cât de repede putu de hainele ude, apoi închise ușa dormitorului în urma lui, cu un oftat încet de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
familiei, situată într-o mică poiană de lângă capătul aleei des împădurite. De jur-împrejurul ei copacii gemeau trosneau și foșnau în timp ce furtuna își dezlănțuia rafalele sălbatice, imprevizibile. Spre marea ei surprindere, ușa capelei era deschisă și o lumină pâlpâia înăuntru. Două lumânări ardeau pe altar. Fuseseră aprinse recent, deși capela însăși părea goală. Tremurând violent - pe jumătate de frig, pe jumătate de spaimă -, înaintă repede pe interval și deschise împingând o ușă mică, de stejar, care dădea spre o serie de trepte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
pe vremea goților, a sciților, într-un nor de praf, se aud urlete de lupi și țipătul sângelui, apoi tăcere, tăcere și mai mare, un munte se ridică, îi cresc aripi și zboară, zboară ca pițigoiul prin cer, aripile îi ard în soare, cade pe pământ, îi cresc țancuri și stânci, vin ploi, îi cresc păr și barbă de mușchi și ferigi, plouă mereu, muntele se năruie, se îngroapă în noroi, bălți acum peste tot, bălți și iar bălți, când răsare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
amărâtului cine plânge? De mine cui i-e milă? Cui? După ce că am lucrat toată viața, toată viața, auzi? Strungar categoria I! La IMGB. Da! Am fost! Alea timpuri, odată. Alea au fost vremurile bune! O să le-arăt io! Trosc! Îi ard nevestei o palmă, apoi încă una, trosc! Iar băiatului, vreo doi pumni după ceafă, și după ce cade pe jos, un bocanc în coaste. Și nevestei unul, să știe și ea ce-i durerea. Să știi și tu cum e să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fel de plăcută dulceață, de parcă i-ar curge prin piept un pârâu de zahăr ars. Odată, a tras și el pe furiș un gât din sticla lui taică-su și a simțit ceva tot cam așa. Dar ăla era rachiu, arde prea tare. Acuma parcă ar purta un lămpaș în piept, încât îi vine să zâmbească. Și prin pâcla ninsorii la hotarul orașului, își mână găinile ude spre coteț. ─ Piii-ca, pi-ca, pica! zice băiatul. Pii-ca, pica!. Sus la etajul șapte, blocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
Râdeam în mijlocul străzii de mă cocoșasem. Și în tot timpul ăsta, că doar e ceva drum de la Obor până la mine, n-am întâlnit țipenie de om, animal, mineral, orice-ar fi, nimic. Totul parcă se topise, numai din loc în loc ardeau felinarele. Ba nu, mint, ceva am văzut totuși. Un taxi staționa în fața unei porți de fier forjat, o poartă grea ca de palat. Poarta s-a deschis, a scârțâit și prin ea a ieșit o femeie, a intrat în mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
-mi zi tu mie că nu simți nimic pentru mine, habar n-ai ce spui! Nu simt. Dar tu nici nu știi, tu habar n-ai ce simți! Pascal cugetase. Da, e cu putință să fie și așa. Dacă te arzi la un deget, simți ceva, desigur, dar ce simți? Te doare? Dar ce înseamnă că te doare? Unde e durerea? În deget? În cap? În degetul din cap? Și ce înseamnă durerea? E o senzație, care... Și hotarele explodează. De
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
doar la spovedanie nu te duci ca la piață sau la examenul de doctorat; în sfârșit, toți își fac faptele grămăjoară, cum se adună toamna în grădini frunzele uscate, și le aduc plocon părintelui să le dea el foc, să ardă. Cu toate astea, de fiecare dată rămân uluiți când părintele îi ațintește cu privirea lui care vaporizează totul ca laserul. Faptele, urmele, chiar și nașterea pier ca și cum n-ar fi fost. Omul rămâne aiurit ca vițelul la poarta nouă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
sătul până peste cap de colțul ăsta uitat de lume, îi vine să... Să ce? I-au ajuns moldovlahii la os, numai aseară, de pildă, a trebuit să care apă cu găleata de la cișmeaua din Piața Latină, după ce s-a ars pompa, a câta oară? S-a oprit curentul, și de câte ori se oprește, se arde pompa. Cine știe de ce! Nimeni nu știe! Nimeni, nimeni în țara asta nu știe cum funcționează, totuși, lucrurile! Ah, îi vine să... De dimineață i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
ce? I-au ajuns moldovlahii la os, numai aseară, de pildă, a trebuit să care apă cu găleata de la cișmeaua din Piața Latină, după ce s-a ars pompa, a câta oară? S-a oprit curentul, și de câte ori se oprește, se arde pompa. Cine știe de ce! Nimeni nu știe! Nimeni, nimeni în țara asta nu știe cum funcționează, totuși, lucrurile! Ah, îi vine să... De dimineață i-a mai picat pe cap și-un fraier, un roșcovan din Iowa pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
trei se ridică în picioare, ciocnesc. No, să vă țână Dumnezeu, don’șoară dragă și să vă deie sănătate! ─ Noroc! zice Mihaela. Noroc și dumneavoastră, și fetiței! Să v-auză Dumnezeu! îngână Garofița. Și dau pălinca peste cap. Bună-i! Arde! Te curăță de boală, mamă! Mai târziu, după ce domnișoara și-a luat rămas bun și cei doi părinți au rămas singuri, se uită amândoi curioși, neîncrezători la foaia de hârtie albastră, certificatul de naștere al fetiței, pe care scrie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
un Trabant acum douăzeci de ani, ce să-i fac dacă a fost atât de prost, prost grămadă. Acum nu mai sunt bune de nimic, nici măcar de-o slujbă de pomenire. Acuma doar să aprinz focul în sobă cu ei. Arză-l-ar focu’ de prost! A trecut vremea proștilor, Sofronie! Gata cu prostimea, boule! Gata cu bordeiul, cu ziua de avans și de lichidare, cu viața ca-n palmă. Fă și tu ceva! De câte ori nu i-am spus! Cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
parfumul celuilalt, dar, în același timp, își percepe beția, plasînd-o într-o rețea de trăiri, de sentimente și gânduri, astfel creând fondul, care poate contura un complex numit de poeți „arta de a iubi”. Oare Ovidiu, autor al operei poetice Ars amandi (Arta de a iubi), nu înțelegea prin artă mai mult decât meșteșug sau tehnică? Adică, un fel de sublimare a instinctului, transfigurarea organicului în fericirea dăruirii generoase până la identificarea cu ființa morală (și fizică!) a partenerului. Dincolo de trăirea strict
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Dumitru, care din toate spusele era un trăgător bun, a avut loc o discuție contradictorie și Dumitru a fost împușcat cu un glonț de război, intrându-i prin gură și ieșindu-i prin creștet, prăvălindu-se în groapa în care ardea de obicei focul în stână, când se fierbe zărul pentru a se obține urda. Vatra era plină cu sânge. Cei doi străini au plecat peste deal și duși au fost. Din toate comentariile celor doi, adică Cristescu și Timofte, incidentul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
niște obiele tot din țol de cânepă. Dumitru era înalt și purta plete blonde, iar pe cap avea o căciulă fără fund și roasă pe margini. Era îmbrăcat cu o flanelă tot din cânepă făcută în pripă pe care a ars-o din loc în loc și a peticit-o apoi, iar pe deasupra era îmbrăcat cu un suman vechi de pe timpu’ lui Pasvanti Chioru. Sumanul rupt și peticit de-i curgeau flendurile, pantalonii rupți ca vai de ei, iar în picioare era
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]