25,771 matches
-
copilul ei din flori. Paraschița cu Cozma nu a avut copii, singurul ei copil a fost Butnaru. Butnaru era un bărbat de talie mijlocie, cu o frunte înaltă că nu se mai termina din cauza unei chelii fără de sfârșit, care era arsă de soare. Nu fuma, nu era bețiv. Butnaru i s-a spus pentru că făcea butoaie și era singurul meseriaș între ale dogăriei. S-a însurat cu Ilinca, o femeie frumoasă, adusă tocmai de la Suhuleț. Dar nici cu Butnaru nu îmi
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
coase plăpumi și a citit și cărți despre magie. Boierul era francmason; el a ajutat-o foarte mult pe Cociocoaia făcându-i și casă în Țibănești, nu o dată, ci de două ori, că prima i-a luat foc și a ars. Tot aici s-a dat în dragoste cu Vornicu, om de vază în sat și la curtea boierului, că era rudă cu acesta. Ca toate să fie pe placul ei, Cociocoaia, în tot timpul vieții ei, a recurs la tot
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
l-am împușcat. Acela fără gât, acela fără limbă, toți se dau la mine, toți mă strâmbă. Nu pot să merg, nu pot să umblu, nici pe drum, nici pe cărare. Am, părinte, am în mine un pârjol mare, care arde, arde tot mai tare. Acum ce să fac, părinte? Ce mă sfătuiești? Să te pocăiești, fiule, să te pocăiești ... Da, nu mă ierți părinte? Nu mă ierți? Ba te iert, fiule, dar păcatele să ți le tragi, că multe ai
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
am împușcat. Acela fără gât, acela fără limbă, toți se dau la mine, toți mă strâmbă. Nu pot să merg, nu pot să umblu, nici pe drum, nici pe cărare. Am, părinte, am în mine un pârjol mare, care arde, arde tot mai tare. Acum ce să fac, părinte? Ce mă sfătuiești? Să te pocăiești, fiule, să te pocăiești ... Da, nu mă ierți părinte? Nu mă ierți? Ba te iert, fiule, dar păcatele să ți le tragi, că multe ai mai
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
aburi al motorului. Butoaie mari cu apă se aflau din loc în loc pentru a avea apă în caz de incendiu. Când termina țăranul de treierat și dădea uiumul, cotele și impozitul, pleca acasă cu mai nimic. Grâul era împărțit, paiele arse la cuptorul de sub cazan și de acum mai aștepta un an. Un an mai bun, mai bogat. Așa au trecut anii și a venit și acel an 1962, când s-a încheiat cooperativizarea agriculturii în Republica Populară Română, după originalul
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
să fie colegi cu Liviu Rebreanu. Atunci mergi sănătos, Ghiță. Mulțumescu-ți dumitale. Ghiță, nu uita, la sesiunea viitoare. Of! Cine mă puse pe mine ca să vin astăzi la tine! M-ai amărât, vai de mine, pentru zece ani de zile. Ard în pară și în foc, of, noroc, noroc, noroooc ... Biografie Gheorghe Boancă pictor, sculptor Fiul lui Petrache și al Minodorei Boancă, născut la 12 noiembrie 1948 în comuna Țibănești, județul Iași. Școala primară o urmează în satul natal Glodenii Gândului
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
și machiavelic în fapte, în Izgonirea din Parnas, rostește acoperit același adevăr în limbajul oblic al alegoriei. El imaginează un Machiavelli acuzat și adus pe rug și care, apărîndu-se, uimit, ar spune: "Eu nu știu pentru ce vor să mă ardă, pentru a fi scris despre acțiunile obișnuite ale suveranilor după povestirile tuturor istoricilor? Dacă ei nu sînt pedepsiți pentru ceea ce fac, trebuie să fiu pedepsit eu pentru că am spus-o?" Iar cînd era pe punctul de a fi disculpat, i
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
cît de paradoxală pe atît de incitantă prin ingeniozitate, sînt cei care l-au interpretat mai mult sau mai puțin inteligent, în funcție de interesele momentului. Oricum, toți au contribuit la monumentul spiritual închinat lui Machiavelli, chiar și cei care l-au ars în efigie. A-l citi astăzi pe Machiavelli fără prejudecăți, cu o anumită ingenuitate, este calea regală care duce spre acel "așa cum a fost" fondul gîndirii sale. Să alegem în tăcere ceea ce mai poate să fie activ, dacă el, gînditorul
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Medici (1492-l494), la intrarea francezilor în Florența, conduși de Carol VIII (1494). Ascultă, fără să admire (cum făcuseră așa-numiții "piagnoni"), predicile înflăcărate ale lui Fra Girolamo Savonarola, urmărește dominația acestui "profet dezarmat", cum îl va numi el, care sfîrșește ars pe rug de nobilimea și papalitatea incomodate de atacurile neobosite ale fanaticului călugăr. Tînărul Niccolò nu l-a admirat, nu l-a urmat pe Savonarola, dar nici nu s-a pronunțat răspicat contra lui. Cel mult, i-a suspectat de
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
greutăți, fie dînd oamenilor speranța că răul nu va fi de lungă durată, fie făcîndu-i să se teamă de cruzimea dușmanului sau asigurîndu-se cu abilitate de aceia care i se par mai îndrăzneți. În plus, este firesc ca dușmanul să ardă și să devasteze țara în primul moment al atacului, atunci cînd oamenii sînt încă plini de curaj și hotărîți să se apere; de aceea, după cîteva zile, principele trebuie să se teamă mai puțin, deoarece cînd curajul tuturora a slăbit
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
produs și ele, iar răul este acceptat și împotriva lui nu mai este nimic de făcut; dar oamenii se strîng acum mai mult în jurul principelui, pentru că li se pare că el le este foarte îndatorat, întrucît casele le-au fost arse și bunurile le-au fost nimicite pentru apărarea lui. Oamenii sînt în adevăr astfel încît ei se simt legați și obligați față de ceilalți, atît prin binele pe care îl fac, cît și prin acela pe care îl primesc. Prin urmare
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
ea Își mută privirea de pe chipul lui la umerii rotunjiți sub tunica lejeră pe care o purta, cu patru cartușe mari prinse pe piept În locul unde ar fi trebuit să se afle buzunarul stâng, de aici coborî la mâinile mari, arse de soare, la pantalonii terfeliți și la cizmele jegoase și Înapoi la fața lui roșie. Observă cum rumeneala feței era Întreruptă de dunga albă pe care i-o lăsase pe frunte pălăria Stetson, atârnată acum de unul din stâlpii ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
o fată și se duseră să cineze. După aia o dusese Într-un local să danseze, fata dansa prost, așa c-o lăsă pentru o târfă armeancă fierbinte, care-și freca pântecele de el În așa hal că parcă-l ardea. O luase, după un scandal, de la un artilerist englez subaltern. Artileristul l-a chemat afară și s-au luat la bătaie pe stradă, pe caldarâm, În Întuneric. Îi trase doi pumni puternici În maxilar, și când văzu că englezul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
-ntindea câmpia și dincolo de ea Începeau pădurile. Un șir de plopi de Lombardia se-ntindea de la casă până la debarcader. Alți plopi mărgineau promontoriul. Pe marginea pădurii și până pe dealuri se-ntindea o cărare, și acolo culegea el mure. Apoi casa arsese, și toate armele care stăteau pe rastelurile făcute din picioare de căpriooară de deasupra șemineului areseră și ele, și după aceea țevile cu plumbul din rezerve topit și paturile arse zăceau În mormanul de cenușă folosită la facerea leșiei pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
e că trebuie să ne oprim la Arusha ca să iau benzină. Așa că să mergem. Păi și ceaiul? Știi, de fapt nu prea vreau. Băieții ridicară patul și, ocolind corturile verzi, coborând printre stânci, pe câmp, și trecând de focurile care ardeau puternic acum, iarba făcându-se scrum și vântul Înteținnd focul, Îl duseră la micul avion. Îl băgară cu greutate, dar, odată Înăuntru, se rezemă pe scaunul de piele, proptindu-și piciorul de marginea scaunului pe care stătea Compton. Compton porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
D. J. Smith și doamna Smith Îl plăceau. Într-o zi Își dădu seama că-i plăcea părul lui negru de pe mâini și, când se spăla În fața casei, Îi plăcea cât de albe Îi erau brațele acolo unde nu fuseseră arse de soare. Se simțea ciudat pentru că-i plăceau lucrurile astea. Orașul Hortons Bay consta din doar cinci case, aflate pe drumul principal dintre Boyne City și Charlevoix. Erau magazinul universal, apoi poșta cu fațada aparentă Înaltă, În fața căreia stătea uneori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
rămâneau pe mal până se umflau de apă și putrezeau. Tatăl lui Nick presupunea mereu că asta o să se-ntâmple, așa că angajă câțiva indieni să vină să-i taie cu fierăstrăul și să-i despice În așchii și butuci de ars În cămin. Dick Boulton coborî spre lac, ocolind casa. Erau patru bușteni mari, aproape Îngropați În nisip. Eddy atârnă fierăstrăul de craca unui copac. Dick lăsă topoarele pe micul debarcader. Dick era metis și mulți dintre fermierii de pe-acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
de-a lungul digului de zece mile. — Da’ știu că bate, zise Nick. — De trei zile bate-așa. — Taică-tu-i acasă? Întrebă Nick. — Nu. Și-a luat pușca și-a ieșit. Hai, intră. Nick intră-n casă. În cămin ardea un foc mare. Vântul urla. Bill Închise ușa. — Bem ceva? Se duse-n bucătărie și se-ntoarse cu două pahare și un urcior cu apă. Nick luă sticla de whisky de pe un raft de deasupra șemineului. — Asta-i ok? Întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
masă. Era cam mândru de el. Rezolvase totul foarte practic. Intră-n cameră cărând bușteanul și Bill se ridică din fotoliu și-l ajută să-l pună pe foc. — Grozav buștean, spuse Nick. Îl păstram pentru vreme rea. Ăsta o să ardă toată noaptea. — O să rămână cărbuni, ca să faci focu’ dimineață. — Așa e, fu Bill de acord. Purtau o discuție foarte elevată. — Hai să mai bem una, spuse Nick. Cred că mai e o sticlă deschisă-n scrin. Îngenunche În fața scrinului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
neagră. Nick lovi cu piciorul un șurub slăbit, care căzu În apă. Dincolo de pod se vedeau dealurile. Mari și Întunecoase, de ambele părți ale șinei. Ceva mai departe, licărea un foc. Urmând șinele, Nick se apropie prudent de foc, care ardea la câțiva pași de șine, lângă terasament. De departe nu i se vedea decât strălucirea. Calea ferată trecea printr-un luminiș, și focul ardea pe o pajiște care se pierdea apoi În pădure. Nick coborî cu grijă taluzul și porni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
șinei. Ceva mai departe, licărea un foc. Urmând șinele, Nick se apropie prudent de foc, care ardea la câțiva pași de șine, lângă terasament. De departe nu i se vedea decât strălucirea. Calea ferată trecea printr-un luminiș, și focul ardea pe o pajiște care se pierdea apoi În pădure. Nick coborî cu grijă taluzul și porni prin pădure, ca să vină spre foc dintre copaci. Era o pădure de fagi și mergând printre ei, călca pe jir. Focul lucea vesel chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
totul Începu să se-nvârtă mai repede și mai repede, ca atunci când greșesc viteza unui film la cinematograf. Apoi muri. Râul mare cu două brațe Partea Întâi Trenul merse mai departe, până dispăru din vedere În spatele unui deal acoperit cu trunchiuri arse de copaci. Nick stătea pe legătura de pânze și așternuturi pe care hamalul o dăduse jos din vagon. Nu se vedea nici urmă de oraș, nimic În afară de șine și de ținutul ars. Cele treisprezece localuri care se aliniaseră cândva pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
se aliniaseră cândva pe singura stradă din Seney dispăruseră fără urmă. Fundația hotelului Mansion House se ivea din pământ. Piatra era ciobită și crăpată din cauza focului. Asta era tot ce mai rămăsese din orașul Seney. Până și suprafața pământului fusese arsă În totalitate. Nick privi Înspre dealurile arse unde se așteptase să găsească răsfirate casele orașului și apoi merse pe șina de tren până la podul de peste râu. Râul era la locul lui. Se Încolăcea printre pilonii Înalți ai podului. Nick privi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
largă. Tot era prea greu. Era mult prea greu. Într-o mână Își ținea valiza de piele și, aplecându-se-n față ca să mențină greutatea legăturii sus, pe umeri, merse pe șoseaua paralelă cu șinele ferate, lăsând În spate orașul ars În fiebințeala zilei, și ocoli un deal străjuit de altele două, pe șoseaua care-l ducea Înapoi În miezul ținutului. Mergea pe drum, Îndurerat din cauza greutății pe care o căra. Drumul urca În mod constant. Era greu să urci. Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lăsase totul În urmă, nevoia de a gândi, nevoia de a scrie, multe alte nevoi. Le lăsase pe toate În spate. Lucrurile se schimbaseră din clipa În care coborâse din tren și hamalul Îi aruncase bagajul din vagon. Seney era ars, tot ținutul era ars și schimbat, dar nu conta. Nu se putea să fi ars chiar totul. Era sigur de asta. Merse de-a lungul șoselei, transpirând În soare, urcând ca să treacă de lanțul de dealuri ce separa calea ferată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]