KorAP: Find »[drukola/base=ipoteză & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...965 966 967 ...1013 >

25,311 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

morfologie (predominant) ergativă au sintaxă de tip acuzativ (Dixon 1994: 13). Ergativitatea morfologică și ergativitatea sintactică sunt considerate de mulți cercetători (Dixon 1994: 15; Haig 1998: 152 și alții) ca fiind parametri diferiți și independenți, dar a fost formulată și ipoteza că nu se justifică o separare a celor două tipuri de ergativitate (vezi Capitolul 2, 2.). Pentru alte teorii, vezi infra, 4.1. 3.1. Ergativitatea morfologică (intrapropozițională) Reluând definiția ergativității, o limbă este ergativă morfologic dacă S este marcat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cât și în cele de tip ergativ, ca urmare a tendinței puternice de a nu marca de două ori (prin caz și prin acord) obiectul în acuzativ, însă nu este vizibil în limbile cu acuzativ marcat morfologic. Reilly (2004), acceptând ipoteza lui Woolford (1999), analizează relația dintre diferitele fenomene cărora li se aplică termenul "ergativitate", argumentând că tiparele ergative nu au aceeași explicație: în anumite sisteme de acord verbal, ergativitatea sau partiția ergativă poate fi explicată de fenomene care au loc

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
laxă) dată de Shibatani (1985)64: pasivul reprezintă defocalizarea agentului. În această accepție, există pasiv în unele limbi ergative, de exemplu în eschimosă; dacă apar asemenea trăsături, limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent în poziția subiectului, creează un pivot sintactic. Conform ipotezei lui Shibatani, explicația apariției pasivului în sistemele ergative ar fi faptul că pacientul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
limba are și caracteristici de tip acuzativ. Palmer (2007 [1994]: 172) derivă din ipoteza lui Shibatani următoarele caracteristici suplimentare ale pasivului: implică nemenținerea agentului, din motive legate de context; aduce un nonagent în poziția subiectului, creează un pivot sintactic. Conform ipotezei lui Shibatani, explicația apariției pasivului în sistemele ergative ar fi faptul că pacientul nu poate fi promovat, pentru că este deja primar, dar agentul poate fi marginalizat din poziția de secundar în poziția de oblic. Deși, de obicei, pasivul apare în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și e responsabilă de atribuirea Cazului acuzativ. Ergativitatea caracterizează un stadiu instabil, tranzitoriu al evoluției limbilor, iar "nominativitatea" este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ; ergativ > acuzativ) pot apărea ca o consecință a gramaticalizării perifrazelor de timp−aspect−mod. Frecvența partiției determinate de timp−aspect, deci folosirea tiparului ergativ la timpul trecut și la aspectul perfectiv, a fost explicată prin ipoteza că tiparul ergativ își are originea în construcția pasivă. Creissels (2006) susține însă că partiția determinată de timp−aspect−mod (ergativul folosit la trecut/perfectiv) se poate să se fi dezvoltat ca o consecință a evoluției perifrazelor posesiv-rezultative, în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fost făcut", cu agentul pronominal în cazul instrumental/genitiv și participiul predicativ acordat în gen și număr cu pacientul. Acesta este tiparul moștenit de actuala structură ergativă la perfect, diferit de cel care caracterizează structurile nominale de la prezent și viitor. Ipoteza autoarei este că în toate limbile indo-europene a existat o structură preergativă. În limbile vechi (braj, panjabi, marathi), predicația este o formă nominală care se acordă în gen și număr cu pacientul, iar agentul (dacă e exprimat) este la o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Dixon 1994); punctul de vedere (ergativul este mai puțin central, prin urmare agentul ocupă o poziție periferică), tranzitivitatea (ergativul emfatizează tranzitivitatea anumitor evenimente), arătând că niciuna dintre aceste explicații nu poate constitui motivația unică pentru apariția ergativității. Gildea (2003) acceptă ipoteza lui S. R. Anderson (1977)94, conform căruia o gramatică cu ergativ în propozițiile principale apare ca urmare a unui proces în care gramatica-sursă se întâmplă să conțină un agent în cazul oblic și susține că apariția tiparelor ergative este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
voi prezenta câteva, în ordine cronologică. S. R. Anderson (1976: 3) a remarcat că, în gramatica tradițională, analiza sintactică privea numai structura de suprafață. Subiectul era astfel asociat cu un anumit comportament morfologic. Existența limbilor ergative ridică probleme importante pentru ipoteza conform căreia morfologia este un indicator al structurii sintactice. Levin (1983: 9, 11) arată că termenul ergativ a fost introdus pentru a numi un sistem de marcare cazuală diferit de sistemul acuzativ, prezent în limbile indo-europene, însă utilizarea termenului a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
generală asupra sistemului cazual ergativ: un sistem ergativ apare atunci când verbul tranzitiv nu-și poate marca obiectul cu un Caz, pentru că nu guvernează niciun competitor pentru Caz al acestui argument. Ca urmare, I marchează cazual subiectul din VP (autorii adoptă ipoteza subiectului intern), deci obiectul e în nominativ, iar subiectul, în ergativ. Obiectul în nominativ poate satisface Filtrul K fie ridicându-se în Spec,IP (ca nominativul din engleză), fie in situ (în miskitu); în ultima situație, obiectul este legitimat în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
DP sau NP) cu un centru nonvid și α este centrul unui lanț argumental β, atunci: (a) α este c-comandat și guvernat de K sau de C; (b) nicio poziție din lanțul β nu este legată cazual. 2.3. Ipoteza ergativității Ipoteza ergativității, formulată de Marantz (1984)9 în cadrul teoriei GB, are următoarea formă: (a) generalizare privind limbile acuzative: rolul Agent este atribuit de predicat subiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
NP) cu un centru nonvid și α este centrul unui lanț argumental β, atunci: (a) α este c-comandat și guvernat de K sau de C; (b) nicio poziție din lanțul β nu este legată cazual. 2.3. Ipoteza ergativității Ipoteza ergativității, formulată de Marantz (1984)9 în cadrul teoriei GB, are următoarea formă: (a) generalizare privind limbile acuzative: rolul Agent este atribuit de predicat subiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile ergative: rolul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tematice asociate anumitor relații sintactice. Adoptarea acestei teorii ar presupune reanalizarea sistemelor lingvistice considerate ca fiind ergative, deoarece limbile ergative numai la nivel morfologic nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
presupune reanalizarea sistemelor lingvistice considerate ca fiind ergative, deoarece limbile ergative numai la nivel morfologic nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o structură de adâncime asemănătoare, diferența constând în natura procesului de atribuire a rolurilor tematice: în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ajunge la concluzia că partiția personală este corelată cu două proprietăți: (a) pronumele de dialog pot și trebuie să fie mai externalizate decât argumentele de persoana 3; (b) Agentul este mai puțin externalizat în limbile ergative decât în cele acuzative (Ipoteza Subiectului Ergativ Intern, vezi infra, 3.3.1.). 2.7. Există verbe inacuzative în limbile ergative? E. A. Moravcik (1978)16 a atras atenția asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
câteva studii (Nash 1998b, Legate 2006a, 2007 etc.) sunt prezentate abordările teoretice ale ergativității care au propus stabilirea unor concordanțe sistematice între denumirile cazurilor din limbile acuzative și cele din limbile ergative. 3.2.1. Abs. = Ac., Erg. = Nom. Această ipoteză a fost formulată în studii ca: Levin și Massam (1985), Bobaljik (1993), Chomsky (1995 [1993]), Laka (1993)18, Bittner și Hale (1996). Pe scurt, nodul AgrO este obligatoriu în limbile ergative. În propozițiile tranzitive, AgrO atribuie acuzativul (absolutivul) argumentului O

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin acord; de aceea, O dintr-o structură pasivă este, de obicei, legitimat prin acord, în loc de Caz; în propozițiile intranzitive nu există încorporare, de aceea apare acordul de tip ergativ; conform acestei ipoteze, limbile pot fi complet ergative morfologic, dar ergativitatea sintactică este foarte rară. Urmându-i pe Jakobson (1936)22 și Andrews (1982)23, Van de Visser (2006: 31) abandonează noțiunea de Caz nominativ, acesta fiind asociat cu lipsa Cazului. În teoria

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
fel în ambele tipuri de limbi, ca soră a verbului lexical. În schimb, Agentul este proiectat în exteriorul proiecției VP, în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în specificatorul unei proiecții funcționale, în limbile de tip acuzativ, dar este proiectat în specificatorul proiecției VP în limbile ergative. Ipoteza subiectului ergativ intern (Nash 1996), valabilă numai pentru sistemele ergative, presupune o mare asemănare între agent și celelalte argumente. Ipoteza subiectului extern este valabilă pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
pentru limbile acuzative, în care există o diferență fundamentală între subiect (legitimat structural) și celelalte argumente (legitimate lexical/tematic). FP VP 3 3 Agent F' Agent V' 3 3 F VP V Obiect 3 V Obiect Limbi acuzative Limbi ergative Ipoteza subiectului ergativ intern presupune că verbul lexical nu este selectat de o categorie funcțională care introduce argumentul extern; o asemenea categorie lipsește din inventarul specific limbilor ergative; argumentul intern, obiectul, nu poate fi legitimat de Cazul structural "verbal". Limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1984), la Nash (1995) nu există implicația că obiectele ar fi proiectate diferit în limbile ergative și în cele acuzative; în ambele tipuri de limbi, obiectul este inserat ca soră a verbului lexical. 3.3.2. Erg. = Caz inerent/lexical Ipoteza că ergativul este caz nonstructural are numeroși susținători 28: Woolford (199729, 2006), Anand și Nevis (2006), Butt (1995)30, Legate (2006), Mahajan (1990)31, Massam (2002)32, Mohanan (1994)33 etc. În această abordare − arată Anand și Nevins (2006) −, ergativul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
întreaga structură este subordonată proiecției D, și nu proiecției T, nu există posibilitatea apariției Cazului nominativ. Franchetto (2007) susține că ergativul nu este Caz structural, ci lexical/adpozițional, asemănător cu cazul prepozițional care introduce Agentul în construcțiile nominalizate. Autorul adoptă ipoteza formulată de Alexiadou (2001), conform căreia limbile ergative și nominalizările au v deficient. Franchetto (2007) consideră că abordarea lui Alexiadou este în concordanță cu teoriile despre evoluția structurilor tranzitive: într-un stadiu mai vechi, conservat în nominalizările din limbile acuzative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dacă se consideră că acesta este inerent. Prima care a propus această analiză este Levin (1983). Gramatica limbii basce nu e ergativă în sensul lui Bobaljik (1992) sau conform teoriei propuse de Bittner și Hale (1996). Chomsky (1995: 176) preia ipoteza lui Bobaljik (1992), conform căreia tiparele cazuale diferite din limbile nominative și din cele ergative apar ca urmare a opțiunii pentru poziția de verificare a Cazului în propozițiile intranzitive: ● AgrS − activ, AgrO − inert: Nom.−Ac.; ● AgrO − activ, AgrS − inert: Erg

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]