25,771 matches
-
nevoia de a gândi, nevoia de a scrie, multe alte nevoi. Le lăsase pe toate În spate. Lucrurile se schimbaseră din clipa În care coborâse din tren și hamalul Îi aruncase bagajul din vagon. Seney era ars, tot ținutul era ars și schimbat, dar nu conta. Nu se putea să fi ars chiar totul. Era sigur de asta. Merse de-a lungul șoselei, transpirând În soare, urcând ca să treacă de lanțul de dealuri ce separa calea ferată de câmpiile acoperite cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Le lăsase pe toate În spate. Lucrurile se schimbaseră din clipa În care coborâse din tren și hamalul Îi aruncase bagajul din vagon. Seney era ars, tot ținutul era ars și schimbat, dar nu conta. Nu se putea să fi ars chiar totul. Era sigur de asta. Merse de-a lungul șoselei, transpirând În soare, urcând ca să treacă de lanțul de dealuri ce separa calea ferată de câmpiile acoperite cu păduri de pini. Șoseaua se Întindea Înainte, Înclinându-se din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și apa Începu să curgă prin părți. Înăuntru, pe fundul sacului, era păstrăvul mare, ținut viu În apă. Nick se mută În josul râului. Sacul agățat În față atârna greu În apă, trăgându-l de umeri. Se făcea cald, simțe soarele arzându-i gâtul. Prinsese un păstrăv bun. Nu-l interesa să prindă mulți. În locul În care era acum apa era mică și râul se lărgea. Ambele maluri erau mărginite de copaci. Copacii de pe malul stâng Își aruncau umbra scurtă peste apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
zăpadă și lărgind, astfel, șanțul. Era spre sfârșitul lui martie. Maiorul stătea la o masă de lângă perete. Adjutantul său era așezat la altă masă. Maiorul avea două cercuri albe În jurul ochilor, urme lăsate de ochelarii de soare. Restul feței fusese arsă de soare, apoi bronzată și apoi arsă din nou. I se umflase nasul și Începuse să se cojească pe unde avusese bășici. În timp ce răsfoia documentele, luă cu degetele mâinii stângi niște unguent dintr-o farfurioară și apoi Îl Întinse pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
sfârșitul lui martie. Maiorul stătea la o masă de lângă perete. Adjutantul său era așezat la altă masă. Maiorul avea două cercuri albe În jurul ochilor, urme lăsate de ochelarii de soare. Restul feței fusese arsă de soare, apoi bronzată și apoi arsă din nou. I se umflase nasul și Începuse să se cojească pe unde avusese bășici. În timp ce răsfoia documentele, luă cu degetele mâinii stângi niște unguent dintr-o farfurioară și apoi Îl Întinse pe față, atingând-o foarte grijuliu, cu vârfurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
văzurăm doar fabricile fumegând și macazurile, ci, dacă priveam Înapoi, puteam să vedem și orașul și portul În spatele căruia se Înălțau dealurile cu stânci și ultimele raze ale soarelui oglindite În apă. În timp ce se-ntuneca trecurăm pe lângă o fermă care ardea În mijlocul câmpului. Mașinile se opriseră de-a lungul șoselei și așternuturile și alte lucruri din casă erau Împrăștiate pe câmp. Erau mulți oameni care se adunaseră să vadă casa arzând. După aceea se Întunecă de tot și intrarăm În Avignon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
În apă. În timp ce se-ntuneca trecurăm pe lângă o fermă care ardea În mijlocul câmpului. Mașinile se opriseră de-a lungul șoselei și așternuturile și alte lucruri din casă erau Împrăștiate pe câmp. Erau mulți oameni care se adunaseră să vadă casa arzând. După aceea se Întunecă de tot și intrarăm În Avignon. Oamenii se tot urcau și coborau. Francezii care se Întorceau la Paris Își cumpărau cotidianele franțuzești. Pe peron erau niște soldați negri. Purtau uniforme maronii, erau Înalți, și fețele le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nou totul, până ajungeam la război. Mi-aduc aminte că după ce a murit bunicul ne-am mutat Într-o casă nouă, proiectată și construită de mama. Multe din lucrurile pe care nu le-am mai cărat cu noi au fost arse În curtea din spate, și-mi amintesc de borcanele alea din pod, care pocneau când erau aruncate-n focul ce se Întețea de la alcool. Îmi amintesc cum ardeau șerpii În focul din curte. Dar amintirile astea erau doar despre lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
lucrurile pe care nu le-am mai cărat cu noi au fost arse În curtea din spate, și-mi amintesc de borcanele alea din pod, care pocneau când erau aruncate-n focul ce se Întețea de la alcool. Îmi amintesc cum ardeau șerpii În focul din curte. Dar amintirile astea erau doar despre lucruri, nu despre oameni. Nu puteam să-mi amintesc cine ardea lucrurile alea, și atunci continuam până dădeam de oameni; acolo mă opream și Începeam să mă rog pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
alea din pod, care pocneau când erau aruncate-n focul ce se Întețea de la alcool. Îmi amintesc cum ardeau șerpii În focul din curte. Dar amintirile astea erau doar despre lucruri, nu despre oameni. Nu puteam să-mi amintesc cine ardea lucrurile alea, și atunci continuam până dădeam de oameni; acolo mă opream și Începeam să mă rog pentru ei. Despre noua casă Îmi amintesc cum spăla mama mereu câte ceva și cum făcea curățenie generală. Odată, când tata era plecat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
și Începeam să mă rog pentru ei. Despre noua casă Îmi amintesc cum spăla mama mereu câte ceva și cum făcea curățenie generală. Odată, când tata era plecat la vânătoare, ea a făcut o curățenie pe cinste În pivniță și a ars toate lucrurile care n-aveau ce căuta acolo. Când s-a Întors tata și s-a dat jos din cabrioletă smucind calul, focul ardea Încă În drumul care trecea pe lângă casa noastră. I-am ieșit În Întâmpinare. Mi-a dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tata era plecat la vânătoare, ea a făcut o curățenie pe cinste În pivniță și a ars toate lucrurile care n-aveau ce căuta acolo. Când s-a Întors tata și s-a dat jos din cabrioletă smucind calul, focul ardea Încă În drumul care trecea pe lângă casa noastră. I-am ieșit În Întâmpinare. Mi-a dat pușca și s-a uitat la foc. — Ce-i asta? a Întrebat. — Am făcut curat În pivniță, dragă, i-a răspuns mama de pe verandă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
nu-i răspunsese nimic, dar În aceeași zi Își cumpărase ghidul Îmbrăcat În piele. — Ia uite-l pe Horace, spuse Doc Fischer când intrai În camera de gardă, unde mirosea a fum de țigară, a idoform, a fenol și a ars de la un radiator supraâncălzit. — Domnilor. Ce vești mai circulă prin piațetă? Întrebă Doc Fischer. Vorbea afectat, cu un fel de extravaganță care-mi părea a fi culmea eleganței. — Păi, curcanul gratis la frații Woolf? — Ai luat parte la ceremonie. — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
găsit după prăbușire - o parte din adăpost s-a prăbușit și asta i-a făcut pe toți să iasă. Să urce pe uscat panta aia, singura dată când a atacat fără să tragă. Și apoi, la coborâre, se pare că arsese telefericul, așa că unii dintre răniți au ajuns jos abia după patru zile, și alții n-au mai ajuns deloc, dar noi am tot urcat ș-apoi am Început să coborâm, până am ajuns jos - mereu ajungeam jos. Și iat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
tocmai se întorcea - frânt de osteneală - dintr-o misiune, l-a întâmpinat Otic: Toadere! Am să ți spun o noutate! Da’ ce noutate! Nici în visele tale cele mai grozave nu ți s-a arătat așa ceva. Măi Otic. Ție îți arde de șagă și eu cad din picioare de vlăguit și flămând ce sunt. Nu șăguiesc, Toadere. Nu șăguiesc. Îi adevărul adevărat. Dacă-i așa, atunci dă drumul la morișcă. Pe cine iubeai tu cel mai mult când eram răcute și
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
M-am dus și eu să văd ce face și ce drege. Eram foarte curios să aflu mai ales ce ne pregătește pentru gustarea de dimineață. Tare mă tem că te-ai apropiat prea mult de foc și te-ai ars. Cum să nu mă apropii dacă asta era treaba mea? Aveam ordin să aflu cam ce bunătăți pun dumnealor în tigaie... Că de... Să nu ni se aplece când om mânca. Și ai aflat? De aflat am aflat, dar tocmai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
auzim răpăit cadențat de pași soldățești. Ne-am făcut una cu gardul. Era o grupare nemțească cam de tăria unui pluton. Venea de-a dreptul spre noi. Ce era de făcut? Să fugim? Ne puteau simți și ne-am fi ars! Norocul nostru a fost că poarta era la un pas de noi. Am hotărât să intrăm în curtea casei și să ne adăpostim în casă sau în grajd. După ce ne-am furișat în curte, ce ne-am zis noi? S-
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
musca. Când am intrat eu în casă nu era nici un semn de ploaie. Ia deschide ochii, să vezi ce luminație îi afară. Maranda a întors fața către fereastră și a deschis ochii. Aista-i foc, Toadere! Aista nu-i fulger. Arde ceva încolo spre gârlă... Spre Șărpărie... Ei arde. Ce să ardă? Aista-i fulger, Marandă. Unde ai văzut tu fulger roșu? Fulgerul îi alb și te orbește. Așa de tare îi lumina lui. Și după aceea se aude tunetul. Aiasta
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
era nici un semn de ploaie. Ia deschide ochii, să vezi ce luminație îi afară. Maranda a întors fața către fereastră și a deschis ochii. Aista-i foc, Toadere! Aista nu-i fulger. Arde ceva încolo spre gârlă... Spre Șărpărie... Ei arde. Ce să ardă? Aista-i fulger, Marandă. Unde ai văzut tu fulger roșu? Fulgerul îi alb și te orbește. Așa de tare îi lumina lui. Și după aceea se aude tunetul. Aiasta îi lumină de foc, Toadere! Lasă că am
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
de ploaie. Ia deschide ochii, să vezi ce luminație îi afară. Maranda a întors fața către fereastră și a deschis ochii. Aista-i foc, Toadere! Aista nu-i fulger. Arde ceva încolo spre gârlă... Spre Șărpărie... Ei arde. Ce să ardă? Aista-i fulger, Marandă. Unde ai văzut tu fulger roșu? Fulgerul îi alb și te orbește. Așa de tare îi lumina lui. Și după aceea se aude tunetul. Aiasta îi lumină de foc, Toadere! Lasă că am să ies acușica
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
fum i-a înțepat ochii și nasul. Așa ceva mai văzuse și simțise doar pe front, când rușii au dat foc la pănușița de pe o gârlă unde bănuiau că se ascund cercetașii... Ei însă erau... Hehei! Departe!... Marandă!... Marandăăă! Unde ești? Arde pănușița din Șărpărie! Și calul îi în mijlocul gârlei! Marandăăă! Fugi și vezi dacă poți salva calul! Fugi Marandă. Fugi!!! - striga în neștire Toaibă, învârtindu-se prin curte. Nu știa ce să facă... Maranda nu răspundea, el nu putea să alerge
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Gemând ca un înjunghiat, s-a aplecat și i-a cuprins capul, căinându-se: Ce ai pățit, fata tatii? Ai căzut și te-ai lovit la cap! Doamne! Cu ce ți am greșit? Trezește-te, Marandă! Trezește-te! Uite cum arde gârla și calul îi acolo... Îi priponit în mijlocul stuhăriei... Bietul animal! Cine îl mai poate scăpa din pârjol?... Maranda a gemut fără a deschide ochii. Fruntea îi era însângerată. Toaibă a căzut în genunchi, strângând-o la piept și murmurând
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ca doi strigoi coborau spre gârla Șărpăriei, care încă mai fumega. Când au ajuns în marginea gârlei, s-au oprit năuciți privind asupra întinderii de cenușă... Parcă pe acolo a fost coliba calului. Uite că se mai vede un răzlog arzând - a vorbit Toaibă, pornind înainte. După câțiva pași, s-a oprit cu nasul în vânt. Parcă adie a miros de carne arsă - a scâncit Toaibă. 107 Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
Maranda, care îl urma îndeaproape, s-a oprit și ea, adulmecând aerul... Poate ai dreptate, Toadere. Și mie mi se pare... Au pornit mai departe înotând prin cenușa încă caldă. Cu ultimele puteri, au ajuns la răzlogul care încă mai ardea. Au privit în jur cu înfrigurare. Toaibă s-a apucat să scormonească în mormanul de cenușă rămasă din coliba arsă. A aruncat bastonul, s-a așezat în genunchi răscolind cenușa. La început, Maranda a privit aproape absentă la Toaibă. Apoi
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
vânture cenușa în neștire. Au scormonit așa o bună bucată de vreme, cu speranța nemărturisită că vor găsi vreo urmă... Cel puțin lanțul cu care a fost legat calul sau potcoavele! Nimic însă nu le spunea că bietul animal a ars în acel loc! Toaibă, care pe front a văzut multe, vedea în închipuire pe bietul animal cupriuns de neliniște în momentul când a simțit că se apropie focul... „Uite-l cum își ridică capul cu urechile înfipte înainte, cu nările
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]