24,886 matches
-
frumuseță”... sau: ... „duhul, nurii și vorba cea drăgălașă”... sau: „Avînd cu desăvîrșit Darul cel mai iscusit Nurii uniți cu sîmțîre”... Femeia să fie, dar, nurlie, Înaltă la fire, să aibă duh, vorba-i să fie mereu drăgălașă, simțirea puternică. Pentru ca frumusețea să fie desăvîrșită mai trebuie și hazul, pe care Conachi Îl amintește mereu În reveriile lui erotice: „frumuseță, nur și haz”. Nu-i place femeia „ciudoasă”, cu umoarea schimbătoare. Într-un poem (Ești nurlie, ești frumoasă) ceartă, În stilul de
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
numai să-mi dea viață cu o lacrămă pe piept.” Alegerea ochilor este, de aceea, un moment capital În iubire. Conachi Îi dedică mai multe poeme, Între care o alegorie cu titlul de mai Înainte. Afrodita organizează un concurs de frumusețe a ochilor și Însărcinează pe Amor să facă selecția. Amor trece În revistă candidații și numai după o singură „căutătură” decide asupra ochilor muri: „Vii și plin de nuri La căutături, CÎt de Înfocați SÎnteți cînd cătați La amurezați...” Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scoată din durere un ce de mulțumire... CÎnd Zulnia dispare, indubitabil și ireversibil (Pe năsălie, 831, Octm. 15), Conachi nu schimbă prea mult această retorică a disperării. Vorbește, evident, lot despre sine și aproape În aceiași termeni. Mai laudă o dată frumusețea, nurul și hazul Zmărăgdiței (numele adevărat al „legiuitei iubiri”) și scrie acel extraordinar vers pe care l-am citat Înainte: „Ah, te-ai dus, dulce lumină, din zarea ochilor mei, Unde-i viața, unde-i mila ce izvora dintr-a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
orice lucru sfînt n-are chip Este un spațiu al bănuielii: reveria unei intimități misterioase Conachi nu se incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de interior pomenit În poeme este oglinda. Obiect-simbol, obiect narcisiac, martor al frumuseții, imagine a dublului... Conachi o limitează la banala alegorie a trădării frumuseții... Iatacul este, În realitate, un peisaj sărac. Imaginația este, În schimb, productivă cînd intervine fuga stralegica, surghiunul de bună-voie. Iată notat momentul acestei hotărîri: „În năcazul meu cel
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
unei intimități misterioase Conachi nu se incumetă să-l descrie. Dacă nu mă Înșel, singurul element de interior pomenit În poeme este oglinda. Obiect-simbol, obiect narcisiac, martor al frumuseții, imagine a dublului... Conachi o limitează la banala alegorie a trădării frumuseții... Iatacul este, În realitate, un peisaj sărac. Imaginația este, În schimb, productivă cînd intervine fuga stralegica, surghiunul de bună-voie. Iată notat momentul acestei hotărîri: „În năcazul meu cel mare, că te scîrbisăși pe mine N-am avut altă ce face
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
senzualitate absentă. Conachi merge nu spre fetișizare, ci spre alegorie. Universul lui erotic (spațiul intim) este, Într-adevăr, sărac. Pasiunea depopulează, golește totul În jurul obiectului erotic. Nu este loc decît pentru o oglindă care să probeze (dar să și trădeze) frumusețea femeii, o umbreluță mesager și paznic și, În fine, o veriguță - Întruchipare a esenței fizice și metafizice a femeii. 16. Celălalt univers, dinafară, este În schimb populat și puternic erotizat. Ochiul care golește iatacul pentru a nu lăsa decît imaginea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
nu te iubeam pare opera lui Alecu Văcărescu, numai numele muzei e, aici, altul: Paraschiva. Numele arată originea tîrgoveață a femeii. În rest, același foc, aceeași neodihnă a sufletului și trupului. Femeia este, evident, o Afrodită, merită să poarte coroana frumuseții, ochii ei sînt „rânitori”, Însă privirea seducătorului nu se mulțumește cu atît. Poetul fixează un model de frumusețe corporală: „Minunată ești la stat Și nostimă la umblat ................................... La trup ești prea-delecată. Potrivită, minunată Încît cine te zărește Deodată să rănește
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tîrgoveață a femeii. În rest, același foc, aceeași neodihnă a sufletului și trupului. Femeia este, evident, o Afrodită, merită să poarte coroana frumuseții, ochii ei sînt „rânitori”, Însă privirea seducătorului nu se mulțumește cu atît. Poetul fixează un model de frumusețe corporală: „Minunată ești la stat Și nostimă la umblat ................................... La trup ești prea-delecată. Potrivită, minunată Încît cine te zărește Deodată să rănește...” Femeia cu trup delecat și nostimă la mers ajunge pînă În poezia lui Eminescu. Este modelul frumuseții verosimile
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de frumusețe corporală: „Minunată ești la stat Și nostimă la umblat ................................... La trup ești prea-delecată. Potrivită, minunată Încît cine te zărește Deodată să rănește...” Femeia cu trup delecat și nostimă la mers ajunge pînă În poezia lui Eminescu. Este modelul frumuseții verosimile și accesibile. El apare Întîi În aceste cîntece de dragoste și de petrecere. Regăsim În ele toate motivele din lirica trubadurilor. Deschid o Antologie a trubadurilor alcătuită de Pierre Bec* și ochii Îmi cad pe o Închinare de dragoste
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Pann care adaptează În chip curent temele altora, Își impune temperamentul și stilul său. Este ușor de Închipuit că nimeni nu se mai Întreabă asupra modelelor cînd citește CÎntece ca acestea, trecute repede În repertoriul lăutarilor bucureșteni: „Unde-ți este frumusețea, Suflețelul meu iubit? Unde-ți este rumenețea Și drăgăstosul zîmbit? Unde ț-e cătarea blînda Asupra mea s-o arunci? Să-mi vezi jalea netăcînda Și dureroasele munci. Unde-s dulcile-ți cuvinte Ș-Întru tot mierosul glas, Cu care
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
discurs Îndrăgostit la 1800. Poezia ca „trebuință”. Robia ca stare de grație. Petrecerea cu necazuri. Proba focului și proba discreției. „Miluirea” ca formă de extaz. Un „nu știu ce prea dulce” și inefabilul feminin. Vicleșugurile „simbadiei”. Triada lui Alecu: apa, verdeața și frumusețea. III. Nicolae Vdcdrescu. Spiritul auster și chibzuit al familiei. Un discurs moral bazat pe conceptul de orînduială firească. „Treaza plăcere” și iubirea moderată. Figura retragerii. IV. Iancu Văcărescu. Psihologia unui poet profesionist. De la stihuri la ... Poezie, Iancu scrie ușor, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Poezia Scrisoare, publicată în „Familia”, relevă, îndeosebi prin pesimismul ei accentuat, influența lui Mihai Eminescu. Mai reușite sunt Poezii în proză, apărute în aceeași revistă, adevărate imnuri închinate iubirii și naturii. Dintre acestea se impun atenției versurile de evocare a frumuseții locurilor natale (Ardeal, Cătră podgoria Șiriei), într-un stil apropiat celui din Cântarea României. Notele de pesimism și de melancolie care străbat aceste poeme în proză dezvăluie, mai mult decât restul operei sale, un temperament romantic. Astfel s-ar putea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288090_a_289419]
-
basmelor lui M. O parte din ele au fost reluate din periodice (majoritatea din „Tribuna”) și incluse în volumul Din lumea basmelor (1906). Impresiile de călătorie, înmănuncheate postum sub titlul Din țări străine (1911), relevă un suflet sensibil atât la frumusețile naturii, cât și la realizările civilizației. Călătorul se oprește mai ales asupra monumentelor de artă, a capodoperelor Renașterii, descriindu-le și interpretându-le cu finețe. SCRIERI: Ce n-a fost și nu va fi, Sibiu, 1884; Pipăruș Pătru, Sibiu, 1884
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288090_a_289419]
-
amor pentru cealaltă femeie. Începe chiar să o bănuiască (din cauza ușurinței cu care îi cedase, cum și din pricina prezenței lui Margot, mijlocitoarea, în toate planurile lor), însă "îndoielile veneau numai în absență". Altminteri, "de cum o vedea, uita totul", acaparat de frumusețea trupului ei feciorelnic, "nepângărit de nici o violență inestetică". Alături de Silvia, Bizu descoperă pentru prima oară "continuitatea posesiunii întregi", găsindu-și "în sfârșit în ea echilibrul, adică amestecul necesar al sentimentului cu senzualitatea, necunoscute până acum decât separat". Acaparat de noua
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în prima zi de Paști, la citirea unei scrisori a lui T. Maiorescu către Eminescu [...]. Emoția produsă de scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu nu vine, negreșit, din valoarea literară, ci, pe de o parte, din conținutul ei de o mare frumusețe etică pentru amândoi, și, pe de alta, din valoarea oamenilor, din pateticul situației și din toate rezonanțele pe care le trezește în noi sau, mai precis, le trezește în mine o astfel de tragedie, într-un moment dat (s.n.)"97
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bianca se fixa elementul esențial al sufletului feminin, de acum și dintotdeauna, din care ea nu era decât un exemplar întâmplător"). Mite, în schimb, e mai orgolioasă și are pretenția de a-i servi poetului ca "model" ideal, unic de frumusețe. E drept, și Eminescu trăiește la un moment dat sentimentul exaltării amoroase când o vede îmbrăcată în rochie de bal. Numai că atunci el "se credea în fața altei femei", a unei "ființe de basm" femeia inaccesibilă, plăsmuită de imaginația sa
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
părului, ce degete lungi, subțiri, inelate! În imaginația lui o îmbrăcase și o dezbrăcase felurit, goală, în toate atitudinile familiare și voluptoase, dar nu și-o închipuise nicodată atât de frumoasă, de statuarică". Tulburarea erotică e provocată, așadar, nu de frumusețea (altminteri, discutabilă) a "nemțoicuței", ci de "icoana femeii" inaccesibile, "aproape goală, în tul albastru, cu safire și diademă de diamante", pe care voia s-o ducă "în pupila lui, într-o singurătate absolută", "să o admire, să o iubească, să
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
se distinge rețeaua fină a vinișoarelor de pe gât și spate; fruntea boltită și mai ales ochii de un albastru întunecat clipesc în umbra genelor lungi". După cum remarcăm, artistul izbutise să însuflețească imaginea moartă și să creeze, prin contrast, iluzia vieții, frumusețea "tabloului" datorându-se ambiguității reprezentării, ce oscilează între viață și moarte, între feminitate și masculinitate (modelul e androgin, și în el se "oglindesc" amândoi, și Eminescu, și Veronica), ca în picturile decadenților. Paloarea, răceala brațelor femeii iubite vădesc, de asemenea
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scoate în evidență forma lor "internă" comună, modelată de o structură, am văzut, eminamente dramatică. Ca atare, atunci când își aduce aminte de prima întâlnire (moment auroral, resuscitat mereu de imaginația erotico-creatoare), Eminescu realizează că nu a observat nici ochii, nici frumusețea Veronicăi, pentru că era mai atent la "icoana" din mintea sa ("o cucoană fată fecioară"), mai mult la "tablou" decât la femeia vie din preajmă. Nu întâmplător, prietenii poetului se întrunesc într-un divan care decide să-l pedepsească pe împricinat
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ce s-ar uita mai dulce la dânsul să-i vâre în suflet otrava dragostei [...], ca să știe și el ce-i femeia și nici să o disprețuiască". Hotărârea divanului se dovedește premonitorie, astfel că, treptat, din apele Dunării și din frumusețea peisajului moldav "i se limpezi chipul necunoscutei cu privirea galeșă" își aminti de Eufrosina și "chipul ei îi zâmbi o clipă din ape", dar mai apoi "din unde se refăcu la loc privirea galeșă a necunoscutei". Recunoaștem, aici, prototipul femeii-meduză156
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ale d-lui E. Lovinescu și cea mai complexă, de până acum, evocare a erotismului eminescian, fals interpretat uneori sau trivializat de atâția biografi sentimentali de circumstanță" 192. Până și Mihail Sebastian, altădată foarte exigent față de literatura criticului, elogiază acum "frumusețea de mică stampă" a romanului, în care observă "preocupări superioare de stil și compoziție". Pornind de la constatarea că tot ce apare aici ca izbândă ar duce în alt roman la eșec (ca în Bizu, spre exemplu, unde "travestirea era incompletă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cronica lui Vladimir Streinu inventariază, spre exemplu, majoritatea locurilor comune de care s-a servit exegeza de mai târziu pentru a discredita literatura criticului, modelată de "o perspectivă a inteligenței critice asupra vieții, un fel de geometrie grădinărească, a cărei frumusețe refrigerentă este în același timp virtutea și vițiul ei". Lovinescu greșește pentru că "a enunțat în primele două volume o psihologie superioară, iar acum, ca să zicem așa, o demonstrează. Purtarea sa de scriitor este aceea a geometrului care formulează definiția teoremei
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Dobrogeanu Gherea, "Eminescu", în op. cit., p. 183. 133 Caius Dobrescu evidențiază funcția civilizatoare a poeziei de dragoste, înțeleasă ca "o formă de rafinare continuă a manierelor, de îmblânzire a pasiunilor și instinctelor". Ca atare, Eminescu "e și un poet al frumuseții vulnerabile și totuși viguroase a intimității domestice, al sociabilității detașate și inteligente, al încrederii în consensul spontan al persoanelor educate și rezonabile" (p. 130). Vezi și confesiunea lui Alexandru Paleologu din grupajul consacrat poetului în Dilema, nr. 265, 27 februarie
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
thought to reside there, the eye is always shown full face, flounderlike, even when the head is in painted profile". Nu întâmplător, în portretul pe care i-l face lui Eminescu, Caragiale subliniază importanța ochilor element-cheie al personalității: "Era o frumusețe! O figură clasică încadrată de niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină; niște ochi mari la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru" (În Nirvana, în I.L. Caragiale, Opere, vol. IV, publicistică, ediție critică de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Cronica română”. A debutat în 1955 la „Scrisul bănățean”, iar editorial - în 1962, cu volumul de versuri pentru copii Izvorul. Colaborează la „Argeș”, „Convorbiri literare”, „Flacăra”, „Iașul literar”, „Scrisul bănățean”, „Steaua”, „Urzica” „Moftul român” (serie nouă) ș.a. Ipostaza lirică tradiționalistă - Frumusețile zilnice (1967), Nopțile risipitorului (1969), Teama de oglinzi (1971), Vânătoarea de seară (1975), Murind pentru prima oară (1980), Cu inima în palmă (1981), Poeme pentru mama (1984) - este însoțită la M. de o alta parodică - Dracul verde (1972), Parodii de la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288107_a_289436]