25,311 matches
-
primare 409 derivate 4. TIPURI DE ABORDĂRI Analiza fenomenului inacuzativității are o istorie de aproximativ patruzeci de ani. În acest timp, evoluția cercetărilor în domeniu s-a suprapus peste evoluția teoriei lingvistice (mai ales a sintaxei și a semanticii). De la Ipoteza Inacuzativă, formulată în cadrul gramaticii relaționale, la Generalizarea lui Burzio, legată de programul GB, și apoi la numeroasele studii de gramatică generativă de orientare minimalistă și de semantică formală, imaginea clasei de verbe inacuzative a căpătat din ce în ce mai multă consistență, constituind obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
clasă de verbe nu este profitabilă, pentru că o opțiune teoretică unică ar presupune neglijarea unor aspecte importante pentru specificul clasei de verbe. De exemplu, Sorace (2004: 244) observă că modelele recente ale gramaticii generative nu mai includ aspecte esențiale ale Ipotezei Inacuzative, precum distincția dintre argument intern și argument extern. Embick (2004a: 144) arată că abordările diverse au condus la existența a două noțiuni diferite de inacuzativitate: (a) structurală: v are un argument în specificator; (b) inacuzativ înseamnă intranzitiv nonagentiv (v
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din punct de vedere tematic, care, altfel, ar fi putut primi Caz structural. Woolford (1993) e de acord cu Burzio în privința faptului că același mecanism este responsabil de absența Cazului acuzativ din structurile pasive și din cele cu verbe inacuzative. Ipoteza lui Burzio, conform căreia inacuzativele și pasivele nu pot atribui Caz structural este prea puternică, dar poate fi reformulată astfel: nu pot atribui Caz structural subiectului, dar pot atribui celui de al doilea argument NP. Regula propusă de Woolford explică
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
3 Spec C' 3 C AgrSP 3 Spec AgrS' 3 AgrS TP 3 T AgrOP 3 Spec AgrO' 3 AgrO VP Chomsky (1995 [1993]: 174−175) arată că Agr este o colecție de trăsături φ (gen, număr, persoană). Autorul adoptă ipoteza subiectului intern, arătând că S se deplasează în Spec,AgrS, iar O se deplasează în Spec,AgrO. Acordul apare fără Caz, iar Cazul, fără acord. Chomsky (1995: 176) arată că AgrS e activ în limbile acuzative, iar AgrO e activ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
a v −) sunt împărțite, în sistemul propus de Bowers, între v/Pr și Tr. În limba engleză, Tr nu are realizare fonetică, dar există limbi care au morfeme speciale pentru marcarea tranzitivității. Sistemul propus de Bowers (2002) are legătură cu Ipoteza scindării proiecției v, însă autorul atrage atenția asupra faptului că Tr nu poate fi redus nici la un set de trăsături φ, pentru că nu este obligatoriu ca Tr să aibă un set de trăsături asociate, nici la proiecția Agr, responsabilă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
și de a înlocui telicitatea cu schimbarea direcționată. Cele două autoare susțin că telicitatea și agentivitatea nu sunt suficiente pentru a determina clasele de verbe intranzitive, iar stativitatea nu e relevantă pentru clasificare. 4.4.1. Borer (1994: 20) susține ipoteza conform căreia verbele inacuzative sunt aspectual telice, perfective, nonagentive, iar verbele inergative sunt atelice, agentive. Verbele sunt specificate în Lexicon pentru a proiecta anumite argumente; de exemplu, it. corere 'a alerga' poate avea comportament inacuzativ (situație în care selectează auxiliarul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Natura acestei corelații este diferită de la o teorie la alta. Arad optează pentru abordarea bazată pe predicate (nu pe intrările lexicale) și pe structura evenimentului (nu pe rolurile tematice). Autoarea îl urmează pe Tenny (1992: 2)78, care a formulat ipoteza interfeței aspectuale (engl. Aspectual Interface Hypothesis), conform căreia legătura dintre structura tematică și structura sintactică argumentală este guvernată de proprietăți aspectuale. O structură aspectuală universală, asociată cu argumentul intern (direct), extern și oblic din structura sintactică, impune constrângeri tipului de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
deci două modalități de a obține o interpretare telică: fie printr-un argument generat în Spec,EM, fie printr-un delimitator. Acest model poate explica și construcțiile cu dativul și pe cele cu dublu obiect, fără a mai apela la ipoteza scindării proiecției VP (engl. VP-shell). Consecința acestui model este că două macroroluri sunt suficiente pentru a descrie selecția argumentelor: punctul inițial și punctul final; dacă există al treilea argument, acesta desemnează obligatoriu parcursul. Cazul acuzativ este atribuit de nodul aspectual
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
lanțuri cauzale" ale participanților la eveniment și a unei "transmiteri de forță" între participanți. Dintre adepții acestei teorii (Croft 1991, 1993, 1998, Jackendoff 1990, 1997, Langacker 199188, Talmy 1985) mă voi opri numai asupra lui Croft. Croft (1991: 186) formulează ipoteza ordinii cauzale, conform căreia ierarhia relațiilor gramaticale subiect − obiect − oblic corespunde ordinii participanților în lanțul cauzal. În funcție de acest criteriu, autorul distinge (a) roluri subsecvente: Beneficiar, Recipient, Rezultat și (b) roluri antecedente: Instrument, Modalitate, Mijloc, Comitativ, Agent Pasiv, Ergativ, Cauză, iar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
indiciu pentru a decide care este varianta de bază: verbul de bază, adică cel tranzitiv, impune mai puține restricții decât cel derivat. Un alt argument vine din domeniul studiului deficiențelor de limbaj. Friedmann, Taranto, Shapiro și Swinney (2008) au testat Ipoteza Inacuzativă folosind o tehnică numită cross-modal lexical priming (aplicată unor subiecți cu deficiențe verbale) și au demonstrat că subiectul inacuzativelor este reactivat după verb, iar subiectul inergativelor, nu. Inacuzativele care intră în alternanța cauzativă au comportament mixt în privința reactivării. Persoanele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
varianta cauzativă, verbul close se amalgamează cu un verb abstract/silențios, CAUZĂ. Autorul acceptă ideea că AGENTUL/CAUZA sunt primitive semantice, introduse în sintaxă, dar susține că aceste primitive nu sunt sursa argumentului extern. Wechsler (2005) evidențiază o problemă a ipotezei existenței proiecției micul v − selecția Agentului potrivit dintr-o varietate de participanți la evenimentul denotat de verb − și aduce argumente în favoarea faptului că agentivitatea sau cauzarea sunt introduse supralexical: (a) agentivitatea este opțională pentru anumite verbe, cu excepția situației în care
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
2009: 77) urmează analiza lui Chierchia (2004), aducând argumente suplimentare. Diferența de interpretare propusă de acest autor este că verbele incoative derivate din cauzative rețin operatorul CAUZĂ, pe când în interpretarea lui Chierchia, operatorul CAUZĂ era șters. Koontz-Garboden (2009: 80) formulează ipoteza monotonicității: Operațiile de formare a cuvintelor nu elimină operatorii din reprezentările lexicale. Dacă la Chierchia anticauzativizarea presupune o operație de reflexivizare, Koontz-Garboden (2009: 80) susține că reflexivizarea și semantica lexicală specifică a verbului interacționează într-un mod intim. Koontz-Garboden (2009
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Reinhart (1996: 8) vorbește despre situația în care un verb are atât variantă reflexivă, cât și inacuzativă (nereflexivă), exemplificând cu verbul neerlandez corespunzător sensului 'a dizolva'. Unii autori au încercat găsirea unei explicații mai precise pentru acest tip de diferență. Ipotezele formulate sunt de natură diferită, uneori chiar contradictorii. ● Rothemberg (1974), citat de Zribi-Hertz (1987: 33), a arătat că forma ergativă nonreflexivă a verbelor cu inversare (La branche a cassé) prezintă subiectul ca posedând anumite calități care permit realizarea procesului (cauză
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
roluri tematice diferite: La cloche a cassé − Instrumental La cloche s'est cassée − Obiectiv. ● Lakoff (1977)136 a arătat că marcarea medie este folosită pentru a transfera responsabilitatea asupra subiectului Pacient. ● Zribi-Hertz (1987: 41) formulează, pentru limba franceză actuală 137, ipoteza că proprietățile distribuționale ale celor două serii de forme ergative (reflexive și nonreflexive) sunt legate de o diferență aspectuală: formele ergative reflexive sunt perfective (cu lectură rezultativă), iar formele ergative nonreflexive tind să se specializeze pentru valorile imperfective. ● Maldonaldo (1988
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
că accentul pus pe starea finală care caracterizează incoativele cu se nu trebuie analizat ca perfectivitate, dar acesta explică anumite restricții în alegerea timpului și incompatibilitatea cu anumite mărci aspectuale. ● Labelle (1992: 391), citată de Cornilescu (1998: 320), a formulat ipoteza că, atunci când un verb e atestat în ambele construcții (noircir 'a se înnegri', rougir 'a (se) (în)roși', épaissir 'a se îngroșa, a se îndesi', gonfler 'a (se) umfla'), varianta intranzitivă este aleasă atunci când entitatea din poziția subiectului are proprietăți
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
se (în condițiile existenței unei cauze externe), pe când în cazul verbului nonreflexiv focusul e plasat pe participant (care are proprietățile necesare pentru a produce activitatea). Analiza propusă de această autoare este compatibilă, numai într-o anumită măsură însă, și cu ipoteza lui Kemmer (1994), care a arătat că evenimentele descrise de construcția cu se implică un grad mai mic de complexitate și un grad mai mare de elaborare a evenimentului (Cauza și proprietățile ei fiind integral transferate asupra Pacientului afectat). ● Archard
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de energie, între care și subiectul; participarea activă a subiectului intranzitiv Calude (2007) focus pe participant; cauză internă focus pe activitate; cauză externă 6.1.2. Aplicarea acestor analize la limba română Interesul pentru acest tip de variație, precum și diversitatea ipotezelor formulate cu privire la diferența semantică dintre cele două variante (roluri tematice diferite, perfectiv/imperfectiv, cauză internă/externă, proces așteptat/neașteptat, proces/stare finală, focus pe activitate/participant sau pe unul dintre participanți) arată că problema este complexă, iar diferența, foarte subtilă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nimic despre diferența semantică dintre cele două variante ale verbului. (b) Analiza acestei diferențe în termeni aspectuali (Zribi-Hertz 1987) ar anula total abordările de tip "(neo)construcționist" ale inacuzativității, bazate pe aspect (vezi supra, 4.3.). Singura situație în care ipoteza diferenței aspectuale dintre cele două forme ar putea fi acceptată este cea în care s-ar considera − urmând observația lui Labelle (1992) − că numai varianta reflexivă este inacuzativă, pe când cea nonreflexivă este inergativă. Demonstrația lui Labelle este însă centrată pe
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Mâncarea se arde ("o să fie arsă, necomestibilă") Hârtia arde ("este pe cale să se ardă, produce flacără") Ion s-a urcat pe Casa Poporului ("a ajuns deja") Ion a urcat pe munte ("acum coboară/a ajuns deja înapoi"). (d) O altă ipoteză care poate fi eliminată este și cel mai des invocată în bibliografie (vezi supra, 6.1.1.): cauza internă determină alegerea formei nonreflexive, iar cauza externă determină alegerea formei reflexive. După cum a arătat și Calude (2007: 255), acest tip de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
știrbit din cauza traficului intens Cursul de schimb a urcat datorită intervenției BNR Pisica se urcă în copac de câte ori vede un câine. (e) Posibilitatea exprimării cauzei în toate situațiile de variație din limba română elimină din discuție încă două tipuri de ipoteze. Forma nonreflexivă nu poate fi asociată cu un proces așteptat, iar cea reflexivă, "mai energică" (Maldonaldo 1988), cu unul neașteptat, pentru că lexicalizarea cauzei presupune o relație firească de tip cauză−efect. Toate exemplele din lista de mai sus ar putea
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
din septembrie Factura la gaze se fierbe la foc mic141 Aluatul de tarte nu trebuie frământat prea mult pentru că se împietrește la copt Dinții se îngălbenesc de la cafea Usturoiul se înverzește dacă îi pui sare De la caniculă se pălește porumbul. Ipoteza formulată de Manoliu-Manea (1993) este confirmată de preferința verbelor care exprimă o schimbare de culoare sau de condiție fizică pentru forma nonreflexivă, dacă procesul este firesc (a), și pentru forma reflexivă, dacă subiectul participă intens, procesul presupunând un surplus de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
extern. În analiza pe care o propun acești autori, reflexivele derivate sunt considerate predicate tranzitive cu un singur argument DP, care satisface două roluri tematice (vezi supra, 4.2.3.), prin deplasare (predicat de tipul V (x, x)). Autorii adoptă ipoteza formulată de Hornstein (1999150, 2001151), care susține că rolurile tematice sunt trăsături care se verifică prin deplasare. Unicul DP este inserat mai întâi în poziția de complement al VP, iar apoi în poziția Spec,vP, din considerente tematice. Dacă numărul
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu pricepere, se amorțește ușor (bolnavul) În timpul concertelor rock, se asurzește (publicul) Se înaintează cu greu (o cerere) în firma asta. 7. NOTĂ DESPRE ADJECTIVELE ERGATIVE Conceptul de "adjectiv ergativ" a fost introdus de lingvistul italian Guglielmo Cinque, în contextul Ipotezei lexicaliste. Ideea lui Cinque (1990) este că dacă se acceptă că verbul și adjectivul reprezintă o singură intrare în Lexicon, cu proprietăți tematice și selecționale identice, atunci un adjectiv ca it. morto 'mort', aflat în relație morfologică cu verbul ergativ
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
punct de vedere sintactic, aceasta presupune că adjectivul ar avea subiectul generat în poziția de complement al grupului adjectival (soră cu A'), așa cum subiectul verbelor ergative este generat în poziția de complement al grupului verbal (soră cu V'). În spiritul Ipotezei lexicaliste, Cinque contrazice astfel studii mai vechi, care susținuseră că adjectivele care au o legătură morfologică cu verbe ergative nu sunt ele însele ergative: Burzio (1986), Levin și Rappaport (1986)156, Stowel (1987)157. Conform Ipotezei lexicaliste introduse de Chomsky
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu V'). În spiritul Ipotezei lexicaliste, Cinque contrazice astfel studii mai vechi, care susținuseră că adjectivele care au o legătură morfologică cu verbe ergative nu sunt ele însele ergative: Burzio (1986), Levin și Rappaport (1986)156, Stowel (1987)157. Conform Ipotezei lexicaliste introduse de Chomsky (1970), o gramatică are un component categorial (este o gramatică liberă de context, engl. context free grammar) și un Lexicon. Majoritatea itemilor apar în Lexicon cu trăsături selecționale fixe și cu trăsături de subcategorizare stricte, dar
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]