25,771 matches
-
în timpul antrenamentelor cu Proculus. Începu să alerge, încercând să ignore fiorul de spaimă pe care-l simțea pe șira spinării. Trebuia să-l obosească pe Flamma. Se simțea epuizat, sfârșit de căldură; coiful nu-l lăsa să respire, gâtul îi ardea. Urletele mulțimii îi răsunau lugubru în urechi. Se opri și se întoarse brusc, gata să-l înfrunte pe rețiar. Se bucură văzându-l pe Flamma la vreo cinci pași de el, gâfâind, cu brațele sprijinite pe coapse, capul aplecat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
el, la umbra fagilor de la marginea pădurii. Rămaseră tăcuți, contemplând orașul îndepărtat și gândindu-se la zeul care voia ca ei să fie eroi. — Acolo e, zise Antonius, arătând spre corturile ce se zăreau în depărtare, albe, la marginea câmpiilor arse de secetă. Acela este castrul Legiunii a treisprezecea. Acolo, aliații noștri ne așteaptă ca să ținem consiliul de război... Cu toții îi suntem credincioși împăratului Vespasianus. La Poetovium, centrul cultului mithraic, se adunaseră în numele zeului conducătorii ținuturilor și ai legiunilor care aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vom aștepta cine știe câte luni ca Mucianus să străbată drumul între Byzantium și Dalmatia? Arătă spre miazăzi. Banii și proviziile se află dincolo de munții! Antonius se apropie de soldați. Glasul îi era tunător. — Voi, soldații din Pannonia, ați fost învinși. Nu ardeți de dorința de a pune mâna pe arme și de a vă răzbuna pentru înfrângerea suferită? Nu sunteți cuprinși de mânie și durere pentru moartea tovarășilor voștri? Voi, războinici născuți să țineți arma în mână, nu vă simțiți umiliți că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
zise Tampius Flavianus, dându-l deoparte pe Arrius Varus, ca să ajungă în fața lui Antonius. — Ne sfătuiește să-l așteptăm. — Zău? izbucni Arrius. Eu cred că Mucianus vrea să ne țină aici numai pentru că urmărește să aibă parte de glorie și arde de nerăbdare să culeagă el onorurile învingătorului. Soldații adunați în jurul capilor flavieni priviră tăcuți spre Antonius. Cu toții știau că Mucianus îl invidia pe Antonius Primus pentru curajul său și pentru devoțiunea pe care i-o purtau soldații. Mai știau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
forța. Tot ce vreau e să mă ridic și să plec; nu mă interesează ce-ai născocit tu ca să-i omori pe gladiatori. Și acum mai am coșmaruri... Mă chinuie de când am văzut focurile lui Nero... Toți creștinii ăia care ardeau de vii pe cruci!... Închise ochii, palid. Vitellius însă nu-i mai dădea atenție. La un semn al lui, o mulțime de petale albe de trandafir inundă cerul de octombrie și se revărsă asupra arenei. Mulțimea era înnebunită. Toți ridicau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
până când fu sigur de victorie. Când văzu însemnele legiunilor Rapax și Italica, atacă liniile inamice, stricându-le alinierea, și îi fugări pe vitellieni. În cele din urmă, ajunse victorios sub zidurile Cremonei. Soarele asfințea. — Luna... Antonius abia își mișca buzele arse de febră. — Luna a fost de partea noastră. — Antonius... Titus ridică lampa ca să vadă mai bine chipul generalului. Barba nerasă îi întuneca obrajii supți. Ochii sticloși din cauza febrei priveau câmpul de bătălie de lângă Cremona, acoperit de cadavre sub cerul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aflat în afara zidurilor - Titus coborî glasul. Zeița vaporilor de sulf, a aburilor ce vin din adâncul infernului... Doar ea a scăpat. — Și amfiteatrul? întrebă Antonius cu răceală, ridicând capul. Îmi închipui că Legiunea a treisprezecea i-a dat foc. — A ars. Iar asta mă bucură, după cum îți poți închipui, răspunse Titus, făcând un gest ca și cum ar fi vrut să risipească o grămăjoară de cenușă. Dar au ars și casele celor care locuiau în apropierea orașului. Legiunea a treisprezecea nu a cruțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
răceală, ridicând capul. Îmi închipui că Legiunea a treisprezecea i-a dat foc. — A ars. Iar asta mă bucură, după cum îți poți închipui, răspunse Titus, făcând un gest ca și cum ar fi vrut să risipească o grămăjoară de cenușă. Dar au ars și casele celor care locuiau în apropierea orașului. Legiunea a treisprezecea nu a cruțat pe nimeni și nimic. — Uiți că tocmai Legiunea a treisprezea a trebuit să construiască amfiteatrul, din porunca lui Vitellius, după ce a fost învinsă primăvara trecută aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
De la întemeierea Romei, nici măcar dușmanii n-au îndrăznit să atace Capitolium-ul. Acolo și-au făcut lăcaș însuși zeul Saturnus și Romulus... — Du-te, zise Vitellius nerăbdător. — Capitolium-ul e un loc sacru, simbolul Imperiului nostru, simbolul eternității... Oracolul spune că, dacă arde Capitolium-ul, Roma și întregul Imperiu se vor prăbuși în neant! - Allius Cerpicus clătina din cap, disperat. Nu pot să fac așa ceva, zise și-și scoase pumnalul. Nici tu nu poți să faci așa ceva, Vitellius. Ridică pumnalul și, fără un cuvânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
in pe care i-o adusese sclavul, își acoperise capul, iar acum mergea printre preoții lui Isis. Vitellius ieși pe trepte, privindu-i pe soldații care îi aduceau pe Flavius Sabinus și Quintius Atticus, puși în lanțuri. Capitolium-ul continua să ardă. Soldații se opriră în fața lui Vitellius și îl aclamară ca învingător. Mulți îi insultau pe cei doi prizonieri. Unii ridicară săbiile, gata să-i ucidă. Vitellius rămase tăcut, cu mâinile în șolduri, uitându-se cum soldații îi omorau pe prefectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îi ucid pe ambasadori, ci împăratul tău. Nu eu uit că ambasadorii sunt sacri chiar și pentru barbari... Glasul lui Antonius era gâtuit de mânie, iar în priviri i se citeau furia și durerea. — În zori am aflat că a ars Capitolium-ul, iar Flavius Sabinus, prefectul Romei, fratele împăratului și dragului meu prieten, a fost ucis. În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus, ați ars cel mai sacru loc din întregul Imperiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
durerea. — În zori am aflat că a ars Capitolium-ul, iar Flavius Sabinus, prefectul Romei, fratele împăratului și dragului meu prieten, a fost ucis. În timpul sărbătorii sacre a Saturnaliilor, ați umplut străzile de leșuri, ați distrus templul lui Jupiter Maximus, ați ars cel mai sacru loc din întregul Imperiu... — Eu n-am fost acolo, replică mesagerul. Anotonius îl privi disprețuitor. — Ai venit să ne implori să vă acordăm tratative sau să ceri un răgaz... — Împăratul meu le-a trimis la tine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și îți vor imputa nenorocirile de la Cremona. Te vor acuza că te-ai oprit la Ocriculum exact când nu trebuia, ca să sărbătorești Saturnaliile, și că l-ai lăsat astfel pe Flavius Sabinus în mâinile lui Vitellius, că din cauza ta a ars Capitolium-ul... — Deci în loc să-mi fie recunoscute meritele, voi fi considerat un infam? - Antonius veni în fața Calviei. Asta vrei să spui? — Dacă nu vei ști să te aperi, vei fi dat deoparte. Nu știu precis cum anume... Dar dacă nu ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să-i protejeze pe soldații din trupele de geniu atunci când aceștia se apropie de ziduri sau de porți pentru operațiunile de asediu. În episodul prezentat în roman, din grabă, vinea nu a mai fost acoperită cu piele, de aceea a ars cu ușurință. Vitellius: Aulus Vitellius, guvernatorul Germaniei Inferior, s-a născut în luna septembrie a anului 12 sau 15 d.Hr. Horoscopul său la naștere a fost atât de nefast, încât mama lui a făcut tot posibilul să-l țină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
DAU VISĂRII ÎNTRUPARE... Pus de gândul meu arzând, Timpule, îmi duci tristețea; Mai departe, până când Mai visa-voi frumusețea? În frământu-mi fără margini, Ca un val împins spre vale, Trec prin codrii de imagini Spulberând totul în cale; Cât și cum, pun întrebarea, Căzni-mă-voi spre lumină
DAU VIS?RII ?NTRUPARE... by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83771_a_85096]
-
atât mai mult cu cât e nevo ie s ă profităm de existența încă în viață a ultimilor supraviețuitori ai holocaustului românesc care au fost închisori le c omuniste. Cu ani în urmă, inginerul Cezar Zugravu era o flacără care ardea și dădea viață fabricii de rulmenț i de la Bârlad, acolo unde era nevoie de o minte strălucită. Astăzi , de și în baston, și cu vederea mult diminuată, rămâne o torță. Să o ț inem aprinsă cât mai îndelungat. Dar să
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
își înscriau numele în „Condica șireților”, ci tuturor amărâților, scăpătaților. Din cerșetoria sa a zidit și la Bârlad și clo potn ița bisericii cu hramul „Sf.Ioan”. Construită din zid în 1810 de Ioan Mârzas, biserica „Sf.Ioan” din Bârlad, arsă în 1831, rezidită de Iordache Ganea, să fi având acte referitoare la clopotniță și cel care a construit-o? Identificarea celor doi Ion de la Tutova - Lumânărică și Titinaș, rămâne viitorimii. Alexandru Papadopol-Calimach, născut la Tecuci la 15 ianuarie 1833 ca
Carte ..., vol. I by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/492_a_1296]
-
inima mea, de inima reginei care aștepta? Femeia avea gleznele legate" Efecte de regie au fost în dezmățul de dimineață, desenat într-o vibrație nervoasă de nerăbdare. La amiază era obosit de marginile amenințătoare în care a intrat năuc. Soarele arde, mici ventuze ciupeau de-a lungul umerilor încovoiați de greutatea aripilor care au uitat să zboare. În amurg, un cer desprins din Chagall dezvăluie lumini roșii dintr-o altă lume, aduse în forme stranii; perdele de grădini, intrate în ogrăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
aur și argint stau la porțile raiului, cu speranța că vor intra în starea de grație; poate trebuia să trăiesc în alt veac -. Câtă neputință în mușcata de la geam pe care nimeni nu o atinge decât cu privirea, deși ea arde ca o flacără. Proiect Ce despletire în poemele mele, nu mai sunt cele strânse, în forme abstracte, cizelate în cristale de vers. În trecerea anilor, am tot adăugat întâmplări! nu mai puteam... aduse la ureche, sa le ascult pulsul, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
meu, să mă apere, să mă trezească din acest animism păgân. Remușcările, pasiunile s-au frânt la jumătatea drumului. Un copac se zbate cu vocile lui, se apleacă la pământ, se înalță spre cer cu frunzele cunună, atinge iarba, o arde șuierând. Apa crește și îl învăluie până la glezne, până la genunchi; îi sugrumă mijlocul și îi despică aripile. Eram pe masa de operație, lângă mine bântuirea mare punea ordine în ritm, în mișcarea vocilor. Fenomen spiritualist S-au pierdut cheile de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
a căutărilor în texte te plimbă de la viață la moarte, prin păduri din ziduri de argint; în strălucirea lor, știu că mă mint. Mă cheamă la moarte ca un destin într-o carte deschisă; nu te grăbi spre mansarde întunericul arde. Am citit undeva că cele scrise te pot ucide apăsată de vise. Febră mare În zilele lui martie, cu soare și albastru suntem cuprinși de-o febră mare a literaturii spuse, scrise și cântate uneori ai să uiți că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
O Golgotă fără răstignire, fața lui Crist fără strălucire în sacrificiul adus de cei care n-au văzut marea mai mare când era calmă și sfântă, cum o vedea Isus. Barbarie Generația mea a cunoscut barbaria. Fără soare, deși el ardea și fără stea, cerul strălucea. Am închis ochii și am încercat: pătratul, sfera, triunghiul lucrurilor care cândva ne-au înălțat. Pătratul era lipsit de vis, sfera ne claustra, triunghiul era o definiție seacă, în școala pozitivă cu lumina săracă, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
și ferecate peste evantaiul timpului, să mai râvnească la lumina împărătească. Arinna era cea mai frumoasă, bogată la minte, în vechime purta nostalgia învingătorilor din statul Hitiților ei, intrați în declin. Se închina la soare, plantele tresăreau sub pasul ei, ardeau, bărbatul era zeul furtunii, cetatea era puternică sub mâna ei de scântei. Așa s-au născut, sub pânza vrăjită de regi, reginele rare, în belșugul verde al femeilor de viță mare. Așa a venit ea, nepoata mea, cu numele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
marginile de cer, cântec de lebădă suav sau de gheață? L-a auzit cineva în ploaia de ceață? * * * După război o duceam prost, eram săraci, umblam de colo, colo, fără rost. O generație de creație fără iluzii trecea dincolo de granit, arzând mocnit, la nesfârșit. Ce să mai spunem noi, cu hainele roase de molii, veșminte cumpărate din talcioc sau în rate, spuneau părinții trăgându-și plămânii; nu mai erau stăpânii vremurilor rostiți în istorie... au murit după gratii și-n munți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
fereastra și se-nchina și parcă ne apăra sfântul proroc! S-a înălțat la ceruri tras de caii de iarnă în drumul lui anotimpuri se răstoarnă, Cine știe ce-o să mai vină, ce frig în orbite, sau ce foc va arde altare învinuite de păcat, de pământul uitat cu soarele îmbrățișat. Singurătatea îmi sună în urechi ca un clopot și mă asurzește de tot. În fiecare colț se mișcă ceva, în afară de ființa mea și nu o pot vedea, oricâtă lumină s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]