25,311 matches
-
intrare, cu proprietăți tematice și selecționale identice. Problema relației dintre verb și adjectivul corespondent a fost discutată și de Baker și Stewart (1997) pentru limba edo, vorbită în Nigeria. Analiza acestor autori nu confirmă ideea susținută de Cinque și de Ipoteza lexicalistă. În limba edo, principala diferență sintactică dintre verbe și adjective este legată de inacuzativitate: adjectivele funcționează ca predicate inergative, pe când verbele corespunzătoare funcționează ca predicate inacuzative. Prin urmare, adjectivul și verbul au structuri argumentale diferite, apartenența la clasa verbului
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
dinamice. Problema adjectivelor ergative este discutată și de Tayalati (2008), tangențial, în analiza pe care o face pentru poziția cliticelor de dativ în construcțiile cauzative cu faire 'a face' și rendre 'a face, a se duce' din franceză. Autorul adoptă ipoteza scindării proiecției VP în două straturi ierarhizate: VP (care găzduiește argumentele interne) și vP (proiectat în prezența argumentului extern). După acest model, descompunerea domeniului adjectival în două proiecții, AP și aP, dă seamă de diferența dintre adjectivele ergative, care nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
După acest model, descompunerea domeniului adjectival în două proiecții, AP și aP, dă seamă de diferența dintre adjectivele ergative, care nu au argument extern, deci nici proiecția aP, și adjectivele inergative, care au argument extern, deci și proiecția aP. Conform ipotezei formulate de Tayalati (2008: 302), cliticizarea pronumelor în dativ este posibilă în cazul adjectivelor ergative cu regim de dativ (a), dar nu și pentru cele inergative (b): (a) Marie lui est sympathique 'Maria îi e simpatică' Cette innocence lui rend
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
prezentat istoricul interpretării clasei de verbe inacuzative, din care am reținut aspectele pe care le-am considerat relevante pentru analiza acestei clase de verbe din limba română. În secțiunea 1. am avut în vedere consecințele pe care le-a avut Ipoteza Inacuzativă pentru lingvistică, precum și reinterpretarea relației dintre tranzitiv și intranzitiv, determinată de introducerea acestei ipoteze. În secțiunea 2. am reluat informațiile despre verbele inacuzative/ergative din lucrările românești despre limba română, în care am identificat sugestii importante pentru analiza acestei
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
am considerat relevante pentru analiza acestei clase de verbe din limba română. În secțiunea 1. am avut în vedere consecințele pe care le-a avut Ipoteza Inacuzativă pentru lingvistică, precum și reinterpretarea relației dintre tranzitiv și intranzitiv, determinată de introducerea acestei ipoteze. În secțiunea 2. am reluat informațiile despre verbele inacuzative/ergative din lucrările românești despre limba română, în care am identificat sugestii importante pentru analiza acestei clase de verbe din limba română. În continuare (3.) am reluat câteva definiții (și propuneri
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
reflexivelor. Autoarele propun următoarea soluție: anumite limbi au sistem cazual mai puternic; în aceste limbi, în urma operațiilor de aritate, rămâne un reziduu de Caz acuzativ care trebuie verificat; auxiliarul 'a fi' este obligat să verifice acest reziduu de Caz. Adoptând ipoteza că toate Cazurile (nominativ, acuzativ, genitiv, dativ) au două componente, structurală și inerentă (verbul verifică în mod direct Cazurile tematice; componentele structurale și tematice ale Cazului pot fi verificate independent), autoarele formulează parametrul acuzativului structural: nu toate limbile au cele
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
inacuzativ a fost pusă la îndoială. Grimshaw (1987: 254) consideră că selecția auxiliarului este fenomen neexplicat. Kayne (1993)14 susține că selecția auxiliarului este un epifenomen al unei operații sintactice care încorporează o prepoziție abstractă și nu are legătură cu Ipoteza Inacuzativă. Folosind exemple dialectale, Kayne (2000: 116) demonstrează că selecția auxiliarului în italiană este sensibilă la persoana subiectului. Ideea lui Kayne este susținută de Manzini și Savoia (2007: 198), care arată că, în multe dialecte italiene din centru și sud
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru anumite verbe intranzitive. În spaniolă, catalană, portugheză, galiciană, auxiliarul esse a fost înlocuit cu habere, esse supraviețuind în anumite dialecte/graiuri catalane și aragoneze; auxiliarul esse a supraviețuit în franceză și este foarte productiv în italiană. În privința selecției auxiliarului, Ipoteza Inacuzativă și Analiza Ergativă au fost influențate de situația din italiană. Mackenzie (2006: 109) menționează că explicația lui Burzio nu motivează analiza ergativă. 3.3. Dintre limbile romanice, se constată că numai franceza și italiana mai păstrează concurența auxiliarelor a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
auxiliarul a fi și este imposibil în prezența auxiliarului a avea. 4. TESTUL OBIECTULUI INTERN 4.1. Folosirea testului obiectului intern este legată de analiza propusă de Hale și Keyser (1993) − vezi Capitolul 3, 4.3.1. − care, pornind de la ipoteza obligativității complementului în interiorul VP, au ajuns la concluzia că inergativele (considerate intranzitive simple, pure) au o structură tranzitivă lexical, fiind derivate prin încorporarea unui obiect intern. Hale și Keyser (2002) au renunțat la ipoteza încorporării, susținând că verbele inergative intră
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
4.3.1. − care, pornind de la ipoteza obligativității complementului în interiorul VP, au ajuns la concluzia că inergativele (considerate intranzitive simple, pure) au o structură tranzitivă lexical, fiind derivate prin încorporarea unui obiect intern. Hale și Keyser (2002) au renunțat la ipoteza încorporării, susținând că verbele inergative intră în relație cu un complement realizat printr-un nume vid. Asemănarea dintre tranzitive și inergative ar fi posibilitatea (nu și obligativitatea) de a lua un obiect direct. Avram (2003: 187) arată că inacuzativele nu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
-t/-s (râsul, plânsul, respiratul); sunt compatibile exclusiv cu sufixul infinitivului lung unele verbe intranzitive inerent reflexive care se referă la schimbări de stare (a se ramoli − ramolirea lui Ion, *ramolitul lui Ion). Stan (2003: 75−76) a verificat această ipoteză pe verbele de la litera C din DEX 1996 (429 de unități) și a ajuns la concluzia că discuția despre cele două forme de nominalizare din română trebuie menținută la nivel stilistic: formațiile cu structura infinitivului lung sunt preferate în varianta
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
nominalele complemente ale V. Mackenzie (2006: 40−66) contestă validitatea acestui test, arătând că cliticizarea partitivă nu distinge sistematic între subiectul inacuzativelor și subiectul inergativelor. Faptul că extragerea lui ne este posibilă numai din pozițiile argumentale nu se potrivește cu ipoteza subiectului intern VP. Mackenzie menționează autori care au dat alte explicații pentru cliticizare: Lonzi (1986)25 a demonstrat că, în anumite circumstanțe, subiectul postverbal al anumitor verbe inergative acceptă cliticizarea partitivă. Situația pare generală în limbile romanice. Lonzi (1986: 114
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pare generală în limbile romanice. Lonzi (1986: 114) a observat că anumite inacuzative cu subiect animat sunt incompatibile cu cliticizarea partitivă. Longobardi (1991)26 a arătat că numai argumentele "posesive" ale numelui pot fi extrase dintr-un NP. Mackenzie formulează ipoteza că paralelismul dintre subiectul inacuzativ postverbal și obiectul direct se datorează unei structuri informaționale comune: cliticizarea partitivă a unui subiect cere verbului asociat să aibă o ocurență de tip "prezentativ", ceea ce caracterizează și construcția franțuzească cu en. Autorul arată că
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
banheira − reflexiv ' Se spală copii în cadă'. Torrego (1989)31 analizează ca participând la alternanța inergativ/inacuzativ construcțiile de tipul: ?Trabajan pressos 'Lucrează prizonieri' En aquella fábrica trabajan pressos ' În această fabrică lucrează prizonieri' (subiect locativ). Mackenzie (2006: 77) respinge ipoteza lui Torrego, arătând că locativele preverbale nu au nimic special, iar subiectele nude apar în anumite contexte semantico-pragmatice. În spaniolă, substantivele nude sunt preferate cu numele cuantificate numai dacă există o anomalie pragmatică. 7. TESTE CARE FUNCȚIONEAZĂ ÎN ENGLEZĂ Pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru că subiectul lor este generat exact în această poziție; Richards și Biberauer (2005)32 au analizat expletivele ca fiind fuzionate extern în Spec,vP și apoi avansate în Spec,IP sau în Spec,TP; Lasnik (1999: 130)33 a emis ipoteza că expletivele verifică și șterg cazul nominativ, de aceea cazul nominativ al subiectului inergativ nu poate fi verificat într-o construcție expletivă. Mackenzie (2006: 31−32) respinge orice legătură directă între construcțiile expletive și sintaxa inacuzativelor, a pasivului și a
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de număr) fiind caracteristici ale propoziției în ansamblu, și nu numai ale categoriei verbale. Concluzia lui Hjlemslev este că a fi copulativ are sens zero, fiind numai un suport al categoriilor funcționale, în special al timpului. Benveniste ([1960] 1966), criticând ipoteza lui Hjelmslev, analizează separat cele două valori ale verbului 'a fi': (a) gramaticală, de copulă, de marcă gramaticală a identității; (b) lexicală, de verb plin. În timp ce 'a fi' lexical s-a moștenit din indo-europeană în majoritatea limbilor din această familie
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
are rolul de copulă, iar genitivul exprimă o proprietate a subiectului, construcția cu dativul nu este intrinsec posesivă, ci reprezintă o folosire existențială a lui esse, numele în dativ contribuind la localizarea subiectului. Bertolussi (1998: 74−79) analizează mai multe ipoteze legate de relația dintre esse și habere, și, pornind de la ideea că predicația de posesie este o subclasă a predicației existențiale, ajunge la concluzia că, istoric, habere a înlocuit structura esse + dativ, nu numai în structurile posesive, ci și în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
studiile despre ergativitate încă de la începutul istoriei lor și continuă să domine și astăzi studiul tipologic al ergativității și studiul sintactic, semantic (și discursiv) al inacuzativității. De aceea, în multe momente, am avut certitudinea că se putea alege și altă ipoteză teoretică sau că se putea găsi și o altă analiză pentru anumite fenomene: de exemplu, în locul clasificării semantice a verbelor inacuzative în șase clase, pe care am prezentat-o în Capitolul 3, se putea alege analiza mai simplă/simplificatoare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
neașteptate, prezente și în limbi precum turca și limbile dravidiene: toate cazurile sunt realizate prin postpoziții, cu excepția nominativului. Topică SOV. HITITĂ Limbă indo-europeană moartă, din ramura anatoliană. Vorbită în nordul și centrul Anatoliei, în mileniul II î. Cr. S-a formulat ipoteza că ar fi avut anumite caracteristici ergative. HOKAN Familie de limbi din America de Nord (California, Mexic). S variabil: pentru anumite verbe intranzitive (tipul 'a cădea', 'a strănuta'), dacă acțiunea nu poate fi controlată, S are aceeași marcare ca O; pentru altă
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Linguistic Inquiry, 29, 3, p. 399-437. Dragomirescu, Adina, 2007, "Observații asupra grilei de roluri tematice a verbelor ergative", în: G. Pană Dindelegan (coord.), Limba română - Stadiul actual al cercetării, București, Editura Universității din București, p. 105−112. Dragomirescu, Adina, 2008, "Ipoteze privind statutul de verb inacuzativ al lui a avea", în: N. Saramandu, M. Nevaci, C. Radu (eds.), Lucrările primului simpozion internațional de lingvistică, București, Editura Universității din București, p. 277−287. Dragomirescu, Adina, 2009a, "Verbele inacuzative/ergative din limba română
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
the Order of Meaningful Elements", în: J. H. Greenberg (ed.), Universals of Language, Cambridge, Massachusets, London, England, MIT Press, p. 73−113. 18 În acest fel, Dixon stabilește corespondența Abs.−Nom. și Erg.− Ac., asupra căreia s-au formulat numeroase ipoteze − vezi Capitolul 2, 3.2. 19 Dixon (1994: 63) discută situația unor limbi în care nominativul este marcat: limbile din familia nord-africană cushitic; limbile berber, vorbite în Maroc și în Algeria; limba africană ergativă päri, în care nominativul e marcat
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pentru ergativitate. 79 R. L. Trask, "On the Origins of Ergativity", în: F. Plank (ed.), Ergativity, Londra, Academic, p. 385−404. 80 P. Schachter, "Semantic-Role-Based Syntax in Toba Batak", UCLA Occasional Papers in Linguistics, 15, p. 122−149. 81 Această ipoteză a fost formulată de R. L. Trask (1979), în studiul "On the Origins of Ergativity", în: F. Plank (ed.), Ergativity. Toward a Theory of Grammatical Relations, London, Academic Press, p. 385−404, apud Haig (1998: 167). 82 M. Dorlejin, 1996
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
secolul al IV-lea. Corurile încep să-și facă apariția atât în Orient, cât și în Occident. Nu este suficient de documentată opinia conform căreia papa Grigore cel Mare este cel care a fondat schola cantorum, întrucât există și alte ipoteze care susțin existența acesteia deja din secolele IV-V, dar, în mod cert, schola ia naștere din evoluția firească a muzicii de la simplu la complex și din dorința unei culturi de elită de a practica muzica la nivel înalt. Astfel
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
imediat după pacea constantiniană: „S-a format o Schola cantorum pentru întregul oraș (Roma). Când într-o bazilică se celebra o sărbătoare ori exista o procesiune sau o stațiune, la acestea participau toți cântăreții”. F. Rainoldi, însă, afirmă că această ipoteză nu poate fi susținută întrucât elementele prezentate sunt puțin convingătoare. Muzicologul Haberl afirmă că schola datează din timpul Papei Ilario (461-468). Cu siguranță că schola există în timpul lui Grigore cel Mare, din moment ce acesta o reorganizează datorită decăderii ei. Diaconii, care
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
corp de metode de gândire științifică suficient de general acceptate, absorbite în modul standard de gândire al comunității sociologilor, și care să reprezinte o paradigmă în jurul căreia să se constituie o disciplină științifică matură. Întreaga lucrare a pornit de la o ipoteză generală: în ciuda aparenței, sociologia actuală a început să constituie deja o paradigmă coerentă de gândire. Aceasta nu este însă evidentă la suprafața spectaculoasă a teoriilor sociologice, care fură privirea datorită coloritului unic al fiecăreia dintre ele, ci trebuie căutată în
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]