2,617 matches
-
citeam aceste versuri : Now when the winter's keen breath began To chrystallize the Baltic ocean, To glaze the lakes, to bridle up the Floods, And periwig with snow the baldpate woods. * 35 * Când se pornește-al iernii vânt avan, Încremenește Balticul ocean, Se-ncheagă lacuri, șuvoaie se înstrună, Cu de omăt perucă argintie Se-acoperă a codrului chelie. Tânărul Milton, alt cititor al psalmilor lui Du Bartas, încheie a sa Nativity Ode (Odă la nașterea lui Hristos) cu o prețiozitate
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
provinciei: Junimea Moldovei de Nord sau Moldova de Sus. Dintr-o altă perspectivă, întreaga Moldovă apare ca periferie prin raportare la capitala țării, cu centru cultural regional de referință la Iași. De aceea, nordul Moldovei cu aura sa de tărâm încremenit în liniște se prezintă mai degrabă ca o "provincie în provincie", o (semi) regiune unitară cu un localism cultural ce merită totuși explorat. De fapt, ceea ce s-a publicat despre această zonă vizează în principal localul, și nu regiunea în
Cărturarii provinciei. Intelectuali și cultură locală în nordul Moldovei interbelice by Anca Filipovici () [Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
pusă în situația de a-i da cadru civilizațional)? să nu ignorăm calitatea contingentă a polarelor noastre cotidiene, ciudata lor versatilitate în practica socială, negociabilitatea relației dintre ele. E cît se poate de sănătos să nu le transformăm în mituri, încremenindu-le fantasmatic sau cinic în opoziții eterne, absolute, eschatologice, așa cum procedează ideologia fundamentalistă sau cea totalitară. E firesc să le gîndim potrivit unei cauzalități realiste, cu un bun-simț care ține seama de complexitatea banală a imediatului. Dar, odată situate la
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
multiple variante cu nume mai mari sau mai mici, personalități care sînt în viață sau nu mai trăiesc demult. Las la o parte, în tot acest calcul, doza quasi-pantagruelică de zeflemea frivolă din tonul celor ce (ne) întreabă de ce am încremenit în Eminescu, unii dintre ei avînd, paradoxal, ceva rămășițe de identitate culturală tocmai de la acele alcătuiri nesuferite, anoste, expirate și epitetele anti-idoli ar putea continua. Miezul sentențios al acestei false-probleme este prea evident și prea banal: unii vor despărțirea de
Cel de-al treilea sens by Ion Dur () [Corola-publishinghouse/Science/911_a_2419]
-
E departe de a le ști pe toate, chiar și în domeniul său. Tot ce poate el e să transmită entuziasmul pentru învățare. El însuși învață permanent, și ce este învățarea dacă nu schimbare de comportament? Ori pentru a nu încremeni într-o ipostază, este esențial să parcurgi empatic nenumărate experiențe pe care alții cu capacități sintetice deosebite le-au formulat și pentru tine. Nu înseamnă că dacă nu ai descoperit tu noi nuanțe ale realității, nu ți le poți apropria
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
miroase că ești vulnerabil, slab, indecis, neautoritar, manipulabil, inexpresiv, plictisit, ezitant. Și când ea nu poate, clasa știe când tu nu poți. Și se răzbună. Și atunci tu trebuie să fii un bun comunicator în stare să urnească munții cei încremeniți din loc. - Ce știi să faci? Într-un moment când dinamica socială este aproape seismică, să-ți vezi profesia ca pe o vocație poate fi autodistructiv. Trăim o vreme când meserii consacrate dispar, pentru a fi înlocuite de altele noi
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
așezarea în grupe, așezarea în poziție de scris-citit, abținerea de la orice comentariu care ar exclude preocuparea pe lecție-activitate etc. Limbajul fiecărei discipline este artificial și dacă n-ai stăruința să-l exersezi, rămâi în afara lui. Chinul devine usturător: să stai încremenit zeci de minute ascultând o limbă din care nu pricepi nimic. Sunt explicabile exploziile sonore și kinestezice de după oră! Pauza este un spațiu de eliberare! De aceea poate unii au asociat acest tip de oră cu un chin și s-
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
naturală este micul artificiu prin care românul supraviețuiește. Civilizația nu a aerisit decât pe alocuri tradiționalismul care exhală mirosurile sărăciei, ale nedezvoltării, ale așteptării unui tată bun care să-ți ofere mură-n gură toate bunătățurile. Un conservatorism etern ne încremenește la setul de cuvinte străvechi: brânză, barbă, viezure. Ce vor cetățenii și care cetățeni? Ce-ar trebui să vrea cetățenii? De ce-ar trebui ei să aspire spre valorile unui stat liberal? De ce ar vrea ei să devină oameni ai
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
din nevoia de a fi bine evaluat, este insuficient pentru a deveni. A deveni, adică a atinge acel maxim potențial de care ești capabil, presupune a te lăuda provocat, și a răspunde provocării. Ratații nu devin, ei regresează și apoi încremenesc. Cititul și scrisul sunt forme prin care ratarea este evitată. Există și cititori împliniți. 3. TUDOR CĂLIN ZAROJANU SFÂRȘITUL LUMII - Omul este singura făptură care știe că moare. Omul este o ființă care-și conștientizează limitele, și de aici suita
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
predate capuchehaielor de aici și să nu mai fie trimise prin comisari aparte, iar capuchehaiele lor să răspundă de îndeplinirea acelei chestiuni” (art. 15). Prin poziția și statutul lor, țările române prezentau o importanță particulară pentru diplomația otomană, care rămăsese încremenită în medievalitate și sub aspectul instituțiilor, și sub acela al mijloacelor de acțiune. Lipsa reprezentanțelor permanente turcești în capitalele altor state împiedica strângerea de informații și, deci, posibilitatea unei reacții prompte în fața evenimentelor. Anacronismul era subliniat și de faptul că
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
identității concrete, susține Athanase Joja: "A = A nu este adevărat decât în sensul că A este subiectul propriilor sale metamorfoze, propriei sale deveniri, subiect care rămâne același devenind altul, diferind de sine și identic sieși (...). Același, nu pentru că ar rămâne încremenit într-o egalitate monotonă o asemenea identitate este imposibilă , ci pentru că el este, autos, acela care, scindându-se, diferențiindu-se, opunându-se sieși, se acordă cu sine însuși..."585. Aceasta nu înseamnă că principiul identității abstracte este fals și nici
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
e încă posibil, că se poate și altceva, dincolo de orizontul vederii? Trup ce apare fulgurant și dispare rănit în spuma mării de purpur. Dispare așa cum apare, în intervalul transparent dintre albastrul adânc și albastrul sfânt al cerului adânc: " Iar noi încremeniți priveam apusul,/ Albastrul sfânt al cerului adânc./ Se liniștise totul. Era pace./ Din pleoapa zării luneca pe ape/ O lacrimă de-argint, întâia stea". Și chiar dacă această epifanie ar fi rodul aparent al imaginației, ceea ce se vede e un nor
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
real pe care îl exprimă; nu, prin urmare, deoarece i-ar lipsi expresivitatea, plasticitatea. Conturul ei nu poate lua decât forma incertă a fulguranței, fragilitatea evanescenței, într-o lume intermediară - a lui nici...nici - în care spațiul și timpul sunt încremenite 4, totuși poate o lume a veșnicei culmi ("Poate e un etern amurg"), lumea dintre. Nu numai că exterioritatea se înscrie în dispariție, dar conversiunea ascensională amintită este o interiorizare, o adâncire din perspectiva căreia datele prezenței exteriorului devin nevăzute
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
nemișcat. Ce se conturează aici - acum - e fără chip, suprimă definiția identității, se spune fără să se arate. Rama liniștii în care sunt prinse lucrurile e forma goală, imaginea estompată a absenței. Lipsesc într-adevăr lucrurile din prezentul liniștirii absolute, încremenesc ele într-o formă fără imagine? Formă în care se liniștesc, intră în ritmul unui alt ordin, dar se și limpezesc în condensul manifestării. De ce forma limpede e forma ascunsă, cea care marchează tocmai lipsa din câmpul vizibilului? Prin forma
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
putea fi prins în conținutul unei semnificări. Ca atare, nimic nu împiedică imaginea să se desprindă de el, căci ea surprinde viul manifestării, în poem și totuși dincolo, în distanța unei pajiști, de pildă. Poemul nu închide imaginea, nu o încremenește în limitele reprezentării; o pune în condiția ființării, o lasă să fie. Îi oferă libertatea prin care ea se distanțează, creează distanța neutră. Pajiștea nu privește poemul, ei nu îi pasă de cuvântul care o spune. Se spune singură, arătându
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
arse, cu greu mă urnesc înspre apa vie/ să pot să ajung pe lumină./ și cine mă așteaptă pe mine?/ farmecul stelei licărește duios peste lună/ bătută cu unghia, răsunând în pustie". Un drum înapoi către sinele evanescent, o trecere încremenită în suspensia timpului. De fapt, înapoi spre niciunde, spre nimeni, prin distanța pustie a unui decor în declin. Apa vie nu e apariția ce dă relief peisajului străbătut; e imaginea profilată în retragere, în departele anti-peisajului, figura limpezită a de-naturării
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
forța de șoc acumulată în acest răstimp de simplul fapt de-a fi prin ruperea lui de sine. Siajul pe care-l lasă la suprafață retragerea în profunzime a unui chip trebuie asumată ca patina unui bronz eroic, își zise; încremenind crunt sub ea în posturi impunătoare, copiii din noi abandonați în mijlocul pădurii fugitive a lumii i-ar putea insufla acesteia din urmă demnitatea statuarului. Ochii care nu se văd își recapătă o inocentă cruzime veridică, un soi de capacitate pierdută
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
pitoreasca perspectivă adâncă a peisajului olandez, cu plopii lui drepți și cerul înnorat proptit precar de turlele bisericilor, cu câmpurile lui multicolore plate și irezistibil de ciclabile, cu patinatorii hibernali străduindu-se zadarnic să mai onduleze prin piruetele lor canalele încremenite într-o rectitudine exasperantă, în sfârșit, toată această viziune de convivialitate idilică à la Breughel nu era decât o pânză fragilă de tablou răsucită de jur-împrejur a cort, un decor în trompe l'oeil menit să îmbrobodească locuitorii în rutina
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
ei în felul lor. În același timp însă, zidul multhulit ținea la respect o dihanie atât de neînduplecată și vicleană încât nici să se-ntruchipeze nu se-ndura. Și tocmai pentru că se confunda cu obscuritatea necunoscutului, ea făcea cunoscutul să încremenească în convingerea că ar fi fost capabilă să-l facă de nerecunoscut. Nu-i venea să creadă că, umflate parodic de vânt, sufletele veștede ale corturilor nu mai aveau nici măcar puterea să tânjească după foștii lor locatari și să le
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mult pentru a lăsa lucrurile să curgă de la sine. Ceea ce se și întâmplă, însă de-a lungul unei albii de mult secate și uitate. Ca și lucrul numit, cuvântul provenea din Țara bascilor și însemna, în limba locală, origine. Rică încremeni. La chemarea etorki, tot sângele i se refugie din prezent în amonte, înspre primii ani ai copilăriei petrecuți în Navarra natală cu familia lui adevărată. Rămase în urma lui, pe scaun, doar un strigoi exsanguu și stingher, rătăcit penibil în sublunar
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
B.A. B.-A se așază pe marginea fântânii, la vedere, să tragă o pipă. Subs. mă duc la ușă, îmi spun limpede numele și ciocănesc ușor. Ușa se deschide după un moment de ezitare. Baba amenință cu un pistolul. Încremenesc, convins că mi-a sunat ceasul. După aceea îmi dau seama că baba stă și plânge și-mi întinde pistolul. Are precis 80 de ani (confruntat cu registrul de evidență a populației: 86 de ani!). Micuță, căruntă, cu ciorapi, fără
by P. C. Jersild [Corola-publishinghouse/Memoirs/1092_a_2600]
-
Pleșu rămâne Andrei Pleșu, fie că e ministru „independent” sub pedeseristul Ion Iliescu, fie că e ministru „independent” sub pseudo-monarhistul Emil Constantinescu, deși ultimii doi colecționează orice dar nu independenți. Bag seamă că după ce mă va fi considerat puțintel cam “încremenit în proiect” și prea încruntat pentru gusturile Domniei sale privind portretul-robot al disidentului autohton - care trebuie să duduie de „energie tonică”, să iradieze „cordialitate tinerească” și să seducă prin „echilibru nobil” - dl Pleșu mă înghesuie cu coada pensulei într-o galerie
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
condamnau flirtul fetelor tinere, era desigur din cauză că sufereau, ca și Stingo, de pe urma faptului că femeile le provocau dorința, sustrăgându-se apoi îmbrățișării lor. Dar mai ales, să ne amintim, din cauză că priveau către trecut, erau obsedați de un ideal feminin desuet. Încremeniți în principiile creștine, mărturiseau un dispreț profund față de trup și de sexualitate. Le reproșau domnișoarelor că, flirtând, își pierdeau puritatea. Că se dezonorau. Că nu mai erau, într-un cuvânt, decât pe jumătate virgine. Moraliștii și viitorii soți se temeau
Istoria flirtului by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
fără lumină, fără blîndețe, fără speranță. Mă las în iarbă și-mi dau seama că plîng, nu știu de ce, parcă m-aș afla deodată singură pe lume, înconjurată doar de chemarea aceea înspăimîntătoare. Îmi dau seama că și ceilalți au încremenit. Victorița ne face un semn discret că trebuie să ne adunăm. Plecăm pe nesimțite și ne regăsim în autocar, privind cu vinovăție aparatele noastre fotografice cu care pîngărisem ceremonia. Cu atît mai mult cu cît abia acum aflăm că în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
mai suferă încă o supremă îndesare. Lumea continuă să intre, tăcută și pestriță, de parcă o uriașă Arcă ar aduna toate tipurile umane, între zidurile ei seculare. De undeva, din înălțimi, primul acord se prăvălește peste sufletele noastre. Pădurea de trupuri încremenește într-o nemișcare de vrajă. Ochii îmi alunecă, drept în fața mea, spre o admirabilă coloană vie, alăturată coloanelor de piatră cenușii: doi tineri înalți, frumoși și supli ea cu părul pînă la brîu, el cu chip prerafaelit n-au mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]