2,497 matches
-
adesea, în nopțile fierbinți din junglă, să-mi imaginez casa pustie în care ea zăcuse. Mi se părea, atunci, că asta era tot ceea ce puteam face spre a mă apropia de realitate. Asemănarea dintre cele două situații mă deprima. Am încuiat ușa, am tras ceasul, reașezând greutatea în dreptul anului 1966, și m-am reîntors în secolul XX. Umbra întunecată a morții s-a îndepărtat încet și m-am trezit din nou față în față cu un gând ce nu-mi dădea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
dădea o luptă. Pe de-o parte, se afla în situația femeii disprețuite de bărbatul ei. Pe de alta, se afla și în situația femeii care se simte în stare să lupte cu soarta, s-o schimbe. Atunci, și-a încuiat casa. A anunțat că pleacă într-o călătorie. Ajunsă iar în 1967, și-a găsit o slujbă și a închiriat o cameră, folosindu-se de numele de fată al mamei ei: Joan Craig. A făcut ce a făcut și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
Tu oi fi la capătul lesei? Poate-s eu, nu tu. Ideea de-a mă scoate el din casă și de-a mă conduce cu lesa la veterinar îi surîde. Hai, primesc, da numa' din bulevard. Ia-o înainte, să încui. Se întîmplă ca Tano să împingă poarta cu capul tocmai cînd Milucă, întors de la partida de sex, se apucă de gard, să nu gliseze pe gheață. Agitația de păpușă dezarticulată, de sperietoare vîntuită nu-i place cîinelui meu. Îl mîrîie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
s-a spart. Gata. Poți să bei. De bucurie. Degetele desfăcură mai întâi catarama din dreapta. Apoi pe cea din stânga - îți tremură degetele din cauza băuturii, în rest nu ai nicio emoție, nu??? Culcă geamantanul pe covor, apoi verifică dacă era cumva încuiat cu cheița. Asta ar fi culmea, să alerg după idiotul ăla plouat și să îi cer cheia. Nu era încuiat. Ridică încet capacul, convins că s-ar putea aștepta ca vreo mănușă de box fixată pe un arc să îl
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
tremură degetele din cauza băuturii, în rest nu ai nicio emoție, nu??? Culcă geamantanul pe covor, apoi verifică dacă era cumva încuiat cu cheița. Asta ar fi culmea, să alerg după idiotul ăla plouat și să îi cer cheia. Nu era încuiat. Ridică încet capacul, convins că s-ar putea aștepta ca vreo mănușă de box fixată pe un arc să îl lovească în plină figură. Banii erau așezați în teancuri legate cu hârtie albă și păreau foarte reali... Îl apucă sughițul
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
imobiliar - Om cu Tatuaj (Celine Dion). Viață de rahat: Agent imobiliar - mort - accident de circulație (azi). Om cu Tatuaj pe umăr (Celine Dion) - mort - stâlp de telegraf căzut peste mașină (azi). Privi rândurile, apoi introduse hârtia în sertar și îl încuie cu cheia. Aprinse țigara, pufăi câteva secunde, după care se scărpină după ureche. Își aminti cuvintele Luciei: „... strada din spatele curții noastre...” Mormăi: - Ia uite, domnule, ce coincidență stranie... Se ridică de la birou și merse să verifice pe ce stradă și
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
primul linia de sosire, Lucia? Eu! Cine va lua premiul cel mare, Lucia? Eu, eu, eu!!! Femeia icni și izbucni în plâns. Magicianul, galant, îi oferi o batistă. Peste cinci minute, Lucia era într-un taxi, iar după alte zece încuia pe dinăuntru ușa apartamentului și se arunca pe patul din dormitor, plângând în hohote. * Privind în urma femeii, Magicianul fluieră laudativ în timp ce aceasta se apleca pentru a urca în taxi, apoi se îndreptă liniștit către un alt decor, al unui alt
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
om, firește. Chiar am spus eu așa ceva? A urmat un moment de tăcere, urmat de un hohot ca de hienă: — O, e al dracului de p‑p‑p‑perfect! a chirăit ea, mai‑mai să se‑nece. Ea chiar vă Încuie În apartamentul firmei din West Village și vă despoaie de tot ce e de la G‑g‑gucci până vă spală creierii, de ajungeți să spuneți căcaturi de‑astea? F‑f‑f‑fantastic! Femeia asta e o tipă pe cinste! Ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
directorul că are într-însul un colaborator merituos. De aceea fu vesel când doamna Alexandrescu îl anunță că se duce cu Jean, la părinții lui, unde vor sta târziu și deci să aibă grijă de casă, iar dacă iese, să încuie bine și să ascundă cheia la locul ei. Se dezbrăcă. Își puse un halat vechi și niște papuci ieftini, își pregăti câteva țigări și se așternu pe muncă. În odăiță făcuse călduț. În soba de tuci duduia focul. Acoperi mai
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
două lemne în sobă, cum întorcea cheia în broască... De-abia când el îi luă capul în mâini și o sărută pe buze mai apăsat ca altă dată, avu o tresărire și murmură cu o imputare șovăitoare: ― De ce-ai încuiat ușa? Întrebarea însă rămase suspendată în aerul îmbîcsit de tutun. Titu alunecase în genunchi la picioarele ei, și-și ascunsese obrajii în poala ei, încolăcindu-i și mîngîindu-i șoldurile cu brațele. Ea se simțea mâhnită că i-a lăsat întrebarea
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
zicând, dulce, ca o cucoană întîrziată la întîlnire: ― Domnilor, dragii mei, scuzați-mă... Ministrul!... Timpuri grele, domnilor!... Numai un minut să lichidez dosarul ăsta și sunt al dumneavoastră! Sunase. Un funcționar bătrân și necăjit la față luă dosarul roșu, îl încuie într-un sertar și-i dădu cheia. În răstimp Modreanu trecuse în mijlocul ziariștilor și le spuse câteva noutăți răsuflate. Ca să le șteargă decepția, adăugă că după-amiazi la cinci are să le comunice lor ce-i va mai sosi, chiar înaintea ministrului
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
se întoarse la treburile sale. Veni multă lume în ziua aceea. Grupuri de copii, cupluri gălăgioase, chiar și câțiva străini care se înclinau întruna râzând și fotografiind fără încetare. Petrache privi absent vânzoleala. După ce plecă și ultimul vizitator, iar funcționarii încuiară încăperile cu armuri și tablouri, mai rămase o vreme, ca să se convingă că era cu desăvârșire singur. Sau, mai bine zis, se afla în acea singurătate ciudată care putea fi a lui, a cavalerului de bronz sau a amândurora, în
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
alta a coamei, apoi se întoarse la ultimele lui treburi înainte de lăsarea întunericului. Luă snopul de crengi uscate pe umăr și astfel, cu o povară mai degrabă greu de mânuit decât apăsătoare, ieși pe poarta castelului. Se căzni, iarăși, să încuie, cu sentimentul că împotriva lui stă cineva. După vreo douăzeci de pași se abătu de la cărarea pietruită și o luă pe un drumeag ce înconjura muntele. Puțin după aceea, locul se lărgi de vreo doi stânjeni lungime și tot atâția
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mai groasă descuia ușa metalică. Nu se auzea, apoi, decât curgerea plumburie a apelor freatice, căci fiecare, cu răsuflarea tăiată și urechile ciulite, se încorda să înțeleagă. Și toți numărau în gând. Unu, doi, trei, patru, cinci. Apoi ușa se încuia la loc, cu un zgomot asurzitor de parcă s-ar fi descărcat Dumnezeul puștilor. Pe urmă, trântindu-se, grilajul metalic. Și iarăși, țăcănind, lacătul care îl prindea în belciug. Deținuții, la pândă, respirau ușurați, când auzeau repetându-se ritualul ușilor. Era
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
din urmă reuși, o luă înainte și ea porni, tulburată, în spatele lui. Cum bărbatul, urcând, tot căuta legătura de chei, la ușa apartamentului lucrurile merseră ceva mai repede. O pofti să intre, fata rămase în vestibul, lipită de perete. El încuie, de fapt trase un zăvor, îi observă neliniștea și se întoarse spre ea, așteptând. — Să mă lași puțin, șopti Cosmina. Să mă obișnuiesc... Ce e atât de neobișnuit ? întrebă Iacob, îndepărtându-i cu mâna o șuviță de pe frunte. Apoi o
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
letheia înseamnă neuitare, adevăr. — Și ce ți-a răspuns, întrebă Cosmina, când l-ai întrebat ? — Nu l-am întrebat, n-am mai apucat. Chiar despre asta urma să-mi vorbească... Îmi promisese. Despre lacătele care, de orice parte ar fi încuiate, și într-o parte, și-ntr-alta sunt tot deținuți. — Ajută-mă, spuse Cosmina. Știa că el așa va face. Filip acoperi cu palmele și flăcăruia fitilului ceruit se învioră. Cosmina se aplecă și înfipse lumânarea în brazda moale de la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așa ? Parcă ar fi murit de spaimă, înainte ca treapta de jos să-i rupă gâtul. Nu pot să-i uit privirea. Tu ai fost ultimul cu care a vorbit despre lucrurile astea, trebuie să știi. Spuneai că ușa era încuiată... Polițiștii au socotit că nu intrase nimeni, bătrânul a căzut pe scară, la vârsta asta se întâmplă. Cosmina clătină din cap. — Groaza din priviri nu era din cauza a ceva ori a cuiva necunoscut. Numai ceva ce cunoști deja te poate
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
voia să coboare scările să aprindă lumina din hol. De ce ar fi trebuit să îndrepte lumina veiozei spre trepte ? Mai ales după ce, minute în șir, o stinsese. — Ce vrei să spui ? Nu putea fi nimeni altcineva în casă, ușa era încuiată când am venit. — Dragonul e orb. Nimeni nu poate vedea în locul tău. Bărbatul care te-a adus cu mașina a așteptat câteva clipe după ce ai intrat și a plecat abia apoi. — Și ce-i cu asta ? — Ți-ai uitat poșeta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cristalul părea, într-adevăr, viu, se hrănea cu lumină, ca plantele. — Cum e acolo ? întrebă. În mină ? — Ar trebui să veniți odată, să vedeți... Vă duc eu, cunosc toate drumurile... — Nu-mi plac spațiile închise. Când eram mică, bunica mă încuia în dulapul cu haine. Mi-era o frică de moarte. Multă vreme m-am gândit că or să creadă c-am murit și or să mă îngroape de vie. Cineva ne-a povestit despre o rudă pe care, când au
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lăsă mai prejos. Începuseră să se împrietenească, fără ca asta să le îmbunătățească starea de spirit. Și de aceea întâmpinară cu aceeași neliniște bătăile în ușă. Ce-i, pomponel, ți-e rău ? îl dădăci maică-sa din pragul ușii. Dacă ești încuiat la mațe, să-ți înmoi niște prune uscate... Jenică se ghemui sub pompoanele cu care îl împopoțona maică-sa până să meargă la școală. Clătină din cap. Prunele umflate în apă îl îngrozeau chiar mai mult decât dantelele și pompoanele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ușa cealaltă nu răspundea iarăși nimeni pentru simplul motiv că acolo locuia Maca însuși. Iar el n-ar fi răspuns la vreo bătaie în ușă nici dacă ar fi fost acasă. Căci cei care îi erau prieteni știau că nu încuie niciodată. Nu avea în casă nimic care să merite furat. Condiția libertății absolute. Ba nu, uite niște votcă pe un fund de sticlă. Măsură din cinci pași garsoniera și se aplecă pe fereastră. Întunericul creștea, parcă, din smârcurile de pe stradă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu ce mână ne-a făcut semn când a sărit pe scara vagonului. — Și e important ? întrebă Maca. — Poate să fie... Am o carte cu semne și vise... Acolo zice că e... — Uitarea e numai a ta. Poți să stai încuiat în casă și să uiți. Poți să taci și să uiți. Să dormi. Să fii indiferent. În schimb, pentru iertare trebuie cel puțin doi. Iertarea nu e monolog. Nu poți ierta de unul singur. Trebuie ca și cel pe care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
se potrivește cu nimic.“ Într-un fel era bucuros, ceea ce îi lipsea era motivul, dar asta nu-i știrbea cu nimic bucuria. După un ceas de așteptare, îl văzu meșterind la ușă. Din cât zărea printre brusturi și oțetari, bătrânul încuia pe îndelete, fără să i se pară ceva de prisos. Încercă ușa, apoi ferestrele, îngrămădi cheile într-un portofel, portofelul îl înveli într-o pungă de plastic și îndesă totul pe fundul unei sacoșe vărgate cu mânere rotunde, de lemn
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
meu. Nu se simte în siguranță și vrea să știe dacă am văzut ceva neobișnuit. Observ că vizita prințului Kung l-a pus în gardă pe Su Shun. S-a întărit paza în curtea exterioară, înainte ca poarta să fie încuiată pentru noapte. Îi spun lui Nuharoo să iasă și să miroasă parfumul dafinului în grădină sau să viziteze izvorul termal. Îmi spune că nu are dispoziția pentru nici una dintre ele. Pentru a-l liniști pe Tung Chih, iau o broderie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
adâncitura în formă de pepene și la bila de piatră, pregătită să se rostogolească. Sicriul meu e acoperit cu liliac alb. Mă duc să văd dacă este deschis. Nu este, și nici nu pot să-l deschid. De ce l-au încuiat? Panourile nu sunt cioplite după gustul meu. Mișcările păsărilor phoenix sunt greoaie, modelul prea încărcat, culorile prea stridente. Dacă aș fi eu artistul, aș adăuga eleganță și spirit. Aș face păsările să zboare și florile să înflorească. Observ ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]