21,520 matches
-
că îl visează des. Când îi este greu, îi spune lui prin vis: - Sunt singură și îmi este greu, Leonid. - Eu nu te las singură, Alexandra.Te ajut de fiecare dată când îți este greu. Tu ai fost pentru mine îngerul meu cel păzitor de pe pământ. Îți mulțumesc mult, Alexandra. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut și faci pentru mine. Ultima data când am văzut-o pe tanti Alexandra, îmi povesti toate acestea și o altă întâmplare mai recentă, care
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
privi ultima dată pe Cea prin a cărei inimă trecuse sabia durerii, Cea care îi fusese ajutor în toate încercările vieții și o întărise în credință și nădejde în Fiul ei. Apoi suspină ușor și-și dădu sufletul în mâinile îngerilor luminoși. Deșteptarea Când ai binevoit să intri și în casa mea, Doamne, m-ai aflat dormind somnul cel adânc și greu. Ai așteptat ceva timp ca să mă trezesc, dar eu continuam să dorm în nesimțire. M-ai atins cu mâna
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
ridicasem din pat și văzui că ceasul de pe perete arăta ora 12.00 de noapte. În casă, era liniște absolută. Copiii și soțul dormeau. Mie îmi trecu prin minte gândul că cel ce mă strigase să-i dau pâine era îngerul meu păzitor. Dumnezeu îmi auzise rugăciunea și-mi împlinise cererea. Aunci, anume în acea noapte, s-a lucrat prima mea rugăciune din suflet. Eram atât de fericită și plină de pace! A doua zi i-am povestit soțului întâmplarea din
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
în acea noapte, s-a lucrat prima mea rugăciune din suflet. Eram atât de fericită și plină de pace! A doua zi i-am povestit soțului întâmplarea din timpul nopții și el avuse aceeași părere ca și mine; că era înger cel ce mă trezise și pâinea pe care o ceruse nu era altceva decât rugăciunea. Aceasta se întâmplase pe la sfârșitul lunii august. Ne trezisem într-o bună zi cu toate grijile pe care le aduce toamna locuitorilor de la sat. Timpul
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu credință ridicarea mea, crezând mai mult decât mine în puterile mele. Ei au fost primii mei învățători. Au fost „mama” și „tata”, acei doi îngeri păzitori pe pământ, pe care fiecăruia din noi ni-i rânduiește Dumnezeu, alături de care tot copilul se simte ocrotit, iubit și fericit. Mereu m-am întrebat, de unde, oare, atâta dragoste în tot ce făceau pentru noi? Cu dragoste ne învățau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
puse Biblia în mână și îmi arată cu degetul versetul pe care-l căutase: - Citește aici, dacă zici că ai învățat a citi. Eu am început a citi: „Și trezindu-se Iosif din somn, a făcut așa cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe femeia sa. Și nu a cunoscut-o până ce ea L-a născut pe Fiul ei. Și i-au pus acestuia numele Iisus.” (Matei 1, 24-25) Ea așteptă să termin de citit și
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
moartea ei, tot astfel Iosif cel drept și temător de Dumnezeu, în veac nu a cunoscut-o pe aceea care a fost fecioară înainte de naștere, în naștere și a rămas pururea Fecioară, Preasfânta, Preacurata Născătoarea de Dumnezeu, Maica Luminii, Împărăteasa îngerilor și a oamenilor. Aceste mărturii le avem din Sfânta Scriptură, explicate de oameni sfinți care au avut duhul lui Dumnezeu în ei. Cine suntem noi, ca să nu ne închinăm Maicii Domnului, când însuși Sfântul Arhanghelul Gavriil i s-a închinat
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Această întâmplare mă apucase cu mâna de suflet, mă făcuse să-mi schimb mult felul meu de a mă comporta cu copiii. De atunci, de fiecare dată când plecau de acasă undeva, eu le ziceam: „Plecați cu Dumnezeu și cu îngerul păzitor!” Povestisem această întâmplare la mulți, doream ca fiecare din cei ce o ascultau să se gândească și să-și facă o concluzie. Toamna, în luna septembrie, mă dusesem într-o duminică la biserică în satul vecin. Era de ziua
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
meu și suferința sinceră pentru căderea mea. Doar ei s-au rugat și au așteptat cu credință ridicarea mea, crezând mai mult decât mine în puterile mele. Ei au fost primii mei învățători. Au fost „mama” și „tata”, acei doi îngeri păzitori pe pământ, pe care fiecăruia din noi ni-i rânduiește Dumnezeu, alături de care tot copilul se simte ocrotit, iubit și fericit. Mereu m-am întrebat, de unde, oare, atâta dragoste în tot ce făceau pentru noi? Cu dragoste ne învățau
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
la pieptul lui cu teamă, cu un fel de oboseală. Zinzin trage arcușul pe strunele viorii, sunetul scrâșnește în creierul ei, se uită la cei din sală, și-i imaginează plutind în văzduh, siluete haotice, planând peste dealuri, cântând ca îngerii în bezna lumii, și-a înfipt picioarele în podea, își lasă mâna să conducă arcușul ca într-un fel de transă, ascultă vocea profundă a viorii, aceasta tresare într-un suspin, muzica începe să curgă în aer ca mierea în
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
o tăcere suspectă. Era pentru a doua oară când bulibașa îl surprindea pe avocat că, deși era alături de el și îi vorbea de etnia sa, de pătimirile țiganilor și puținele bucurii pe care cerul se îndura să le coboare prin îngerii săi în corturile lor, acesta tăcea. Căută să deslușească în privirile și în chipul omului din preajma sa, ce îl frământă, că era cât se poate de limpede, că avocatul nu se mai afla lângă el. Îl lăsă un timp, apoi
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
propriul trai, Cum nu prea știm nimic din ce ne-așteaptă De viață-i bine să ne ținem scai! Filosofic vorbind, această „agățare” aduce mai mult a sofism, fiind o edulcorată speranță iluzorie, până la confruntarea supremă cu Dumnezeu în paradisul îngerilor. Pentru semenii care au dus o viață anostă și insipidă, bucurându-se sau nu de umilințele de care am avut parte, lumea n-ar mai fi fost la fel fără „binefăcătorul” lor. Ca și frumusețile blonde, ce aduc întotdeauna belele
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
nobil, ea a învățat tot timpul vieții, pentru a se instrui și perfecționa în pedagogie, lucru de mână, desen, muzică, dirijorat ansambluri corale și teatru de amatori. La un an după cel de-al treilea infarct, fatal, al tatei, când îngerul morții s-a pogorât ca să curme firul unei vieți greu încercate, mama s-a grăbit, la 52 de ani, în ajunul Anului Nou 1980 să treacă Styxul, în taina liniștii de veci, în vreme ce din întunecatul cer cădeau fulgi imenși de
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
pe care să-i salveze Dumnezeu. Las piatra filozofală a existenței s-o dăltuiască metafizicienii, și revin la „chestiune”, pentru că iubesc viața la fel de mult pe cât o urăsc, vorba Apostolului Pavel: „dacă dragoste nu e, nimic nu e”. Nu sunt un înger pe pământ, ci o ființă normală totuși, care în evoluția dramatică și uneori controversată, n-am devenit un anahoret, rupt de oameni și instituții, ci mam integrat în societate, transformat într-un avatar necesar. Nu am fost bogat pentru că am
MEANDRELE DESTINULUI by SORIN-CONSTANTIN COTLARCIUC () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1596_a_2962]
-
În casa bunicilor. E iarnă. Zăpada-i tolănită pretutindeni, În straturi groase. Îmbrăcat Într-un paltonaș gri, cu cizmulițe noi, din piele maro, mă Întind pe spate, În neaua strălucitoare, și-mi rotesc brațele În zăpadă, ca să scot de-acolo Îngerii. Îngeri albi, strălucitori, care Împrumutau ceva din murmurul sclipitor al luminii revărsate din soare peste albul stăpânitor. Căutând locuri virgine de zăpada, am ajuns până-n marginea cea mai Îndepărtată a grădinii, departe de casă, unde pătura de omăt părea neatinsă
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
casa bunicilor. E iarnă. Zăpada-i tolănită pretutindeni, În straturi groase. Îmbrăcat Într-un paltonaș gri, cu cizmulițe noi, din piele maro, mă Întind pe spate, În neaua strălucitoare, și-mi rotesc brațele În zăpadă, ca să scot de-acolo Îngerii. Îngeri albi, strălucitori, care Împrumutau ceva din murmurul sclipitor al luminii revărsate din soare peste albul stăpânitor. Căutând locuri virgine de zăpada, am ajuns până-n marginea cea mai Îndepărtată a grădinii, departe de casă, unde pătura de omăt părea neatinsă. Era
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
străini. Un dulău rău, pe care ai casei Îl țineau tot timpul legat, pentru că fuseseră avertizați de foștii săi stăpâni de fioroșenia sa. Mi-am dat drumul pe spate, chiar În preajma acestuia, rotindu-mi cu frenezie brațele, căutând să scot Îngerul la iveală. Atins cu vârful degetelor la coada stufoasă, animalul sări ca ars, mârâind scurt, apoi, cu un lătrat strașnic, se repezi spre mine cu sălbăticie. I-am simțit respirația fierbinte și colții perforându mi palma Înghețată. La vederea sângelui
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
de-a binelea. Apoi a venit și durerea. O senzație tăioasă, care-mi ghilotină inima, Împânzind-o cu-o spaimă adâncă. Și-am Început să zbier, alergând Îngrozit spre casă și Împrăștiind pete mari și roșii peste aripile frumoșilor mei Îngeri de zăpadă. A sunat cineva. Mă Îndrept să deschid. E bătrâna lăptăreasă - a venit, probabil, după banii datorați, care s-au tot adunat În ultima vreme. Nu știu de ce mă privește tulburată, cu fața schimonosindu-i-se dintr-o dată. În
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
fiecare braț perfuzii lungi, ca niște sfori venite de sus și susținute de o mână nevăzută. Aer Înmiresmat Scoală-te, crivățule! Vino, vântule de miazăzi! suflați peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Cântarea Cântărilor Universul Îi devenise plictisitor. Îngerul se irosi o vreme În vârtejuri spectaculoase, privi Pământul ca pe o provocare, apoi, cu o iuțeală neînchipuită, se aruncă asupra lui... Acoperișurile de țiglă roșie, țuguiate și Îmblânzite de lumina soarelui, păreau o armată de ciuperci uriașe, ivite printre
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
privi Pământul ca pe o provocare, apoi, cu o iuțeală neînchipuită, se aruncă asupra lui... Acoperișurile de țiglă roșie, țuguiate și Îmblânzite de lumina soarelui, păreau o armată de ciuperci uriașe, ivite printre coroanele arborilor și cotropind Întinderea până departe. Îngerul se roti de câteva ori curios, după care, obosit și moleșit de căldura după-amiezii, poposi pe turla bisericii din preajma unei clădiri Înalte și, moțăind puțin, adormi grozav de repede. Fereastra i se Întunecă pentru câteva clipe, iar el știu că
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
puternică de trandafiri, care se risipi ușor, parfumând cerul Înalt până departe. Răcoarea nopții Îl trezi În cele din urmă. Mirosea teribil a trandafiri și ameți Îmbătat de mireasmă. Supărat că se abandonase Într-atât somnului și sufocat peste măsură, Îngerul se ridică de pe turla bisericii și, Înălțându-se vijelios, căută iritat un aer mai curat, În care să-și poată dezmorți aripile. Negru Eu sunt a lui, a celui drag. El dorul meu Îl poartă. Cântarea cântărilor Traversa una din
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
ridică preț de o clipă În aer și-l risipi apoi În boarea umedă a dimineții, chiar În clipa În care, În spatele ușii zăvorâte, se auzeau ciocăniturile repetate ale unor degete nerăbdătoare. Trimișii Se dedică aripilor nevăzute ale Mirelei, Doi Îngeri se Îndreaptă să-l caute pe vrăjmaș drept spre colibă și acolo Îl găsesc. J. Milton- Paradisul pierdut Locuiesc la parterul unui bloc vechi, cu patru etaje. Oaza de vegetație sănătoasă, care-mi scaldă vecinătatea, Îmi oferă un sentiment deplin
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
și neagră i se contura În dreptul pieptului. Căzuse Într-un anume fel - pe spate, cu capul atârnându-i Într-o parte și cu un picior Îndoit. Din tot trupul se ridicau lumânări strâmbe de fum. Dumnezeule, cred că e un... Înger!, rosti Pistruiatul sugrumat, surprins de propria-i voce, nefiresc de schimbată. Am văzut unul asemănător În cartea de rugăciuni a bunicii, dar n-am știut că... S-a atins de fire, șopti Goanță tulburat, privind Înmărmurit, Înroșit de emoție și
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Înmărmurit, Înroșit de emoție și cu gușița umflată. Libelula s-a apropiat Încet-Încet și s-a lăsat pe vine, lângă el. Curajoasa Îi atinse o șuviță de păr, Îl mângâie ușor pe bărbie. „Ce frumos e!”, spuse ca pentru sine. Îngerul zăcea inert, cu o paloare care i se accentua vizibil. Stropii de ploaie se prelingeau pe chipul său stins, măiestrit. Câteva fire de iarbă i se lipiseră de obrajii alungiți. Goanță și Pistruiatul s-au apropiat și ei și au
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Pistruiatul propuse să-l Îngropăm. Cum să-l Îngropăm?! E păcat să-l Îngropăm!, am sărit eu și Libelula. Dacă Începe să pută?, remarcă Goanță și se dădu doi pași Înapoi... voi nu vedeți că se topește! Nu știam dacă Îngerii miroseau cu adevărat atunci când mureau, dar observația mâncăciosului stârni oarecum Îngrijorarea În inimile noastre. De la tine pute, Goanță!, i-o trânti Libelula și Îi Întoarse un spate nervos. Haideți să-l Îngropăm odată, strigă Pistruiatul ca și cum s-ar fi temut
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]