4,216 matches
-
de clătinarea lui și învins de oboseală, și nu o dată familia lui l-a luat de la intrarea în jaima ca să-l bage în pat. „Francezii“ spuneau despre cămile că sunt animale stupide, nemiloase și răzbunătoare ce nu ascultă decât de țipete și lovituri, dar un adevărat imohag știa că un bun dromader din deșert, în special un mehari pur sânge, îngrijit și învățat, putea ajunge să fie la fel de inteligent și credincios ca un câine și, bineînțeles, de o mie de ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
plămâni tot oxigenul de care aveau nevoie într-un moment ca acela. Dar Mubarrak era îmbrăcat la fel, așa că și mișcările lui erau de asemenea nesigure. Spadele spintecară aerul, șuierând furioase în calmul dimineții, și o bătrână știrbă scoase un țipăt de groază și imploră să-l omoare cineva cu un glonț pe șacalul împuțit care încerca să-i ucidă feciorul. Mubarrak întinse mâna cu un gest autoritar și nimeni nu se mișcă. Codul de onoare al „Fiilor Vântului“, atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
beduinilor, „fiii norilor“, cerea ca lupta între doi războinici să fie curată și nobilă, chiar dacă era pe viață și pe moarte. Fusese provocat pe față și avea să ucidă pe față. Căută pământ tare sub picioare, trase aer, scoase un țipăt și se năpusti înainte, spre pieptul dușmanului său, care eschivă vârful spadei cu o lovitură seacă și dură. Din nou calmi, se mai priviră o dată. Gacel își învârti tabuka de parcă ar fi fost o măciucă și lovi ca o morișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul, până ajunse la dune pe care se cățără cu agilitate. După cinci minute, dispăruse de parcă l-ar fi înghițit nisipul. Se însera când ordonanța căpitanului descoperi cadavrul. Țipetele sale, aproape isterice, se răspândiră prin oază și îi făcură pe oameni să-și arunce lopețile și să vină alergând, pentru ca apoi să se îmbulzească în mica baracă, de unde sergentul major trebui să-i dea afară îmbrâncind-i. Când, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aspectul lui era cel al unei imense stânci goale, lucitoare, bătute de soare și tăbăcite de brutalele diferențe de temperatură dintre zi și noapte. Călătorii care avuseseră ocazia să traverseze acei munți afirmau că în zorii zilei se aud glasuri, țipete și gemete, deși, în realitate, era vorba de zgomotele făcute de pietrele încinse când scădea brusc temperatura. Era, într-adevăr, un loc neospitalier în inima unei regiuni neospitaliere prin însăși natura ei, o regiune unde ai fi putut gândi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un fel de autobuz mare, care mergea pe niște șine de oțel, evitând drumurile pline de praf. Dar când auzi fluierul și locomotiva se puse în mișcare cu o zdruncinătură bruscă, printre pufnituri, fiare ce se ciocneau între ele și țipetele mecanicului, îi săltă inima din piept și trebui să se țină cu forță de banchetă ca să nu se arunce în cap pe peron. Iar la coborâșuri, cu aproape o sută de kilometri pe oră, cu aerul și fumul ce pătrundeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Unde e ministerul? — Coborând pe bulevardul ăsta, tot înainte. Când ajungi la promenada maritimă, la dreapta. E o clădire cenușie cu copertine albe - zâmbi amuzat. Dar te sfătuiesc să nu te apropii de ea. Se zice că noaptea se aud țipetele deținuților torturați în beciuri. Deși unii spun că sunt vaietele sufletelor tuturor celor uciși acolo jos. în zori, scot cadavrele pe poarta din spate, într-un furgon de marfă. — De ce îi omoară? — Politica, răspunse cu un gest plictisit. în orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
gata să tragă. Bărbatul care răspundea la ovații și urale cu brațele ridicate îl văzu aproape imediat, groaza i se întipări pe chip și întinse mâinile în fața lui, cu palmele deschise ca să se apere, în timp ce lăsa să-i scape un țipăt de spaimă. Gacel trase de trei ori, înțelese că al doilea glonț îi pătrunsese în inimă, îi privi chipul ca să se asigure, după expresie, că îl omorâse, și atunci, ca trăsnit de un fulger divin, rămase paralizat de uimire. Răsună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
Petrișor înfofolit pe masă, era un boț și un ghem de umbre din care creștea trupul alb și slab al lui Velicu, oasele împungând pielea, părul roșcat de pe piept și aura de păr roșu din jurul sexului congestionat, agresiv, ca un țipăt de luptă victorios, care numaidecât se transformă în geamăt și plâns. I se păruse prea slab. Lung și slăbănog, țânțăros, etalându-și parcă slăbiciunea, neputința când termina numaidecât. Trebuie că asta i-a plăcut la el, Mirelo, văzându-l cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
odată, aude altă voce: — Stăpâna mea, Terken Hatun, soția sultanului, Îți mulțumește că ai venit la această Întâlnire. De astă dată, limba este persană, iar glasul l-ar recunoaște Khayyam și Într-un bazar, la ceasul Judecății. Ar striga, dar țipătul i se preschimbă Într-un murmur bucuros și tânguitor: — Djahane! Ea dă la o parte marginea draperiei, Își ridică vălul și zâmbește, dar Îl oprește, printr-un gest, să se apropie. — Sultana, spune ea, este Îngrijorată de lupta care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un gest de uimire, o ultimă răsuflare. Prăbușindu-se, a revăzut poate cu Încetinitorul acea străfulgerare, acel braț care se Întinde, țâșnește, și acea gură crispată care scuipă printre dinți: „Primește acest dar, Îți vine de la Alamut!” Atunci au izbucnit țipete. Asasinul a fugit, a fost urmărit din cort În cort, a fost găsit. În grabă, i s-a tăiat gâtul, apoi a fost târât de picioarele goale ca să fie azvârlit În foc. În anii și deceniile care au urmat, nenumărați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Mâinile li se Întind iarăși, apoi Își pun genunchiul pe pământ. Ridică Împreună trupul slăbit de boală, dar Îngreunat de moarte, și Îl duc În procesiune până În tabăra sa. Femeile s-au strâns deja să bocească, vederea cadavrului le reînsuflețește țipetele, unul dintre ofițeri se mânie: „Nu plângeți câtă vreme nu e răzbunat!” Înfricoșate, bocitoarele se opresc, Îl măsoară din priviri. El s-a Îndepărtat deja. Femeile și-au reluat zgomotoasele lamentații. Sosește sultanul. Se găsea lângă Terken când au ajuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
se mânie: „Nu plângeți câtă vreme nu e răzbunat!” Înfricoșate, bocitoarele se opresc, Îl măsoară din priviri. El s-a Îndepărtat deja. Femeile și-au reluat zgomotoasele lamentații. Sosește sultanul. Se găsea lângă Terken când au ajuns până la el primele țipete. Un eunuc plecat după vești se Întoarce tremurând: „Nizam al-Mulk, stăpâne! Un ucigaș a sărit asupra lui! Ți-a dăruit restul anilor săi!” Sultanul și sultana au schimbat o privire, apoi Malik Șah s-a ridicat. S-a Înfășurat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
șeful eunucilor aleargă să-i dea de știre lui Terken despre sosirea lor. Acesteia Îi revine să hotărască soarta rivalului fiului ei, dacă trebuie sugrumat sau doar orbit. Eunucul a dispărut pe lungul coridor, slab luminat, când, dintr-odată, izbucnesc țipete, chemări În ajutor și hohote venite dinăuntru. Intrigați și neliniștiți, ofițerii, care n-au putut să se abțină să nu pătrundă În zona interzisă, se izbesc de o bătrână slujnică vorbăreață: tocmai a fost descoperită, moartă În patul ei, Terken
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
ivește un actor, amenință asistența cu sabia, Își atrage, prin schimonoseli, ocările ei. Apoi, câteva salve de pietre. Nu rămâne multă vreme pe scenă, de Îndată apare victima. Mulțimea scoate un urlet. Eu Însumi nu pot să-mi Înăbuș un țipăt. Căci omul se târăște, pe pământ, decapitat. Mă Întorc, Îngrozit, spre reverend; mă liniștește cu un zâmbet rece, Îmi șoptește: — E un vechi vicleșug, este adus un copil sau un bărbat de talie mică, i se așază pe creștet căpățâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Aceștia și-au chemat partizanii să se strângă, la amiază, În Deveshi, Cartierul Cămilarilor. De acolo, s-au Împrăștiat În oraș. Îndreptându-se, mai Întâi, spre domiciliul unui prieten al meu ziarist, Ali Meshedi, l-au scos din casă, În mijlocul țipetelor soției și mamei sale, i-au tăiat gâtul și mâna dreaptă, apoi l-au lăsat Într-o baltă de sânge. Dar să n-aveți teamă, Înainte de căderea serii, Ali va fi răzbunat. Glasul Îl părăsi, Își luă o clipă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și o altă pasageră mă ajutară să-l ridic la bord. În curând, alți naufragiați ne-au făcut, la rândul lor, semn și ne-am dus să-i scoatem din apă. În vreme ce eram absorbiți de această misiune, Șirin scoase un țipăt: Titanicul se găsea acum În poziție verticală, luminile i se estompaseră. A rămas așa timp de cinci minute interminabile, apoi, cu solemnitate, se afundă spre destinul său. Soarele zilei de 15 aprilie ne surprinse Întinși, epuizați, Înconjurați de fețe compătimitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
menajerei noastre i se umpleau ochii de lacrimi fiindcă o fată nevoiașă, de la țară, urma să facă un copil din flori. Sau fiindcă o iubire se sfârșea din pricina împotrivirii părinților. Tot pe atunci, eu am făcut o criză nervoasă cu țipete, pentru că un pui de căprioară se rătăcise și, când leoaica a prins de veste și a luat-o pe urmele lui, am strigat cât puteam de tare: „Fii atent, iedule, fii atent! Fugi! Repede!” Însă puiul nu m-a ascultat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
mare. Acela știa totul în amănunt. Discuția ne făcea atâta plăcere, încât curând am simțit o încordare în trup. În clipa aceea s-a întâmplat. Lea, care se trăsese deoparte, puțin mai la stânga, sub un copac, a scos deodată un țipăt. Ca toți ceilalți, am înlemnit de spaimă și noi, iar când ne-am uitat într-acolo, am descoperit-o cocoțată în vârful copacului. Dedesubt se aflau o grămadă de vaci care mugeau pașnic și n-o luau deloc în seamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se de nisip în fața mea, aplecate, scoțând un scârțâit gol, îmi strangulez un țipăt, acolo va muri, în îndepărtatul Tibet, nu va odihni alături de părinții săi, nu îl vom mai vedea niciodată, o profeție mincinoasă și rea îl scosese din casa noastră, trebuie să îmi schimb viața, spusese el, prin asta am primit un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lumina soarelui. Păunii zburau agitați, de teamă să nu fie stropiți. Un curcan și-a înălțat capul și m-a privit asemenea unui moșneag cu toane, iar un papagal de pe stinghie și-a exprimat nemulțumirea prin bătăi de aripi și țipete ascuțite. Reiko s-a strâmbat la papagal, mieunând ca o pisică, iar acesta s-a furișat într-un colț, țipând: „Mulțumesc! Nebuno! Rahatule!“ — Nu știu cine l-a învățat asemenea cuvinte, spuse Naoko, oftând. — În nici un caz eu, se apără Reiko. Eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
cheia care se Învîrtea În gaură. Auzi cum se deschide ușa, cum se izbește de zăvor și apoi cum este Încuiată din nou. În același timp, pe terenul viran se auzi cum o bîtĂ lovește mingea de baseball, urmată de țipete ascuțite și strigăte În spaniolă. RĂmase În picioare, umezindu-și buzele și ascultînd cum cineva Încearcă să descuie ușa din spate. TÎnărul, pe care-l chema Enrique, Își scoase pantofii și, după ce-i așeză cu grijă pe podea, se mișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
n-o să i se pară câtuși de puțin neobișnuită. E ca și cum aș vorbi cu un psiholog. Doar că e gratis. Sunt așa de prinsă de propriul meu discurs, că nu îmi dau seama când ajungem în dreptul grădinii zoologice. Se aud țipetele copiilor nerăbdători să intre înăuntru. Cei care se află deja acolo sunt foarte încântați și păstrează liniștea cât timp aruncă bucăți de ciocolată poneilor și se uită foarte preocupați în jur. Miroase a fân proaspăt și a baligă de cal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
baracă pe care eu n-am observat-o până acum. Este destul de mare, din lemn, cu acoperiș înclinat, la doar câțiva metri de piscină, dar ascunsă de tufișuri și pomi. Deschide ușa și apasă pe întrerupător. Dinăuntru se aude un țipăt. Am impresia că interiorul barăcii seamănă cu o scenă de teatru, foarte strălucitoare în comparație cu întunericul de afară. Dar asta nu e tocmai bine. Pentru că înăuntru, trântiți pe un morman de perne, se află un tip și o tipă care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
nimeni nu s-ar fi așteptat. Izbucnește în hohote de râs, în timp ce Daisy și Barney, revenindu-și din paralizie, se reped să se acopere. —Of, Doamne, abia aștept să țin discursul cavalerului de onoare la nuntă! reușește să îngaime Finn. Țipete de fiară sălbatică vin din direcția Vanessei, care aleargă în jurul piscinei și, spre surpriza tuturor (mai puțin a mea), se aruncă nu asupra lui Barney, ci asupra lui Finn, pocnindu-l atât de tare că e nevoie de doi dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]