198,372 matches
-
urmă, strada Lipscani se îngustează printre fațade și ziduri și se refugiază într-un punct, sub cupolele unei clădiri foarte dichisite, și e caldă și galbenă ca mălaiul, emanând tihnă și o nonșalanță văratecă, poate un mic Paris, dar unul - așa se vede cel puțin pe cartea poștală a lui tata-mare - în care lupoaica stă cu ochii ațintiți spre stradă. Și eu stau în aceeași zi, exact cu optzeci și cinci de ani mai târziu, în același loc în care a
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
etui și-i tăie capul cu un cuțitaș. Se pălăvrăgește întruna, se iscă zvonuri oribile, uneori de prost gust. Dar, în fond, sunt tragice de fiecare dată. Se fac legături, presupuneri, apar temeri. Să nu vă lăsați indus în eroare. Așa e Bucureștiul. Are și el hașișul și veninul lui și, vrei nu vrei, tot devii puțin dependent. Și Leo Schachter, lăsat comod pe spate, cu embonpoint-ul pe genunchii desfăcuți, urmărea firul de fum al țigării sale și fața lui avea
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
firul de fum al țigării sale și fața lui avea expresia unui om căruia Dumnezeu i-a oferit darul de a vedea lucrurile clar și simplu, așa cum sunt, utile și oportune. În definitiv, puterile europene sunt națiuni civilizate, nu-i așa? Și dumneavoastră, ca inginer, îmi veți da dreptate că științele ne-au dăruit în ultima vreme o tehnică, datorită căreia putem rezolva majoritatea problemelor. Tata-mare se aplecă înainte și aprobă din cap, de parcă ar fi fost un compliment personal. Sunt
Christian Haller - Muzica înghițită by Nora Iuga () [Corola-journal/Journalistic/13122_a_14447]
-
Ion Voicu, violonistul de mare faimă care locuise într-un imobil din zonă. Și schimbarea s-a și făcut, vrednicii edili ai Capitalei neîndrăznind să-l refuze pe deputatul cu gura mare. Nu știu dacă lucrurile s-au petrecut chiar așa, dar un fapt este cert: Parcul Ioanid a devenit Parcul Ion Voicu, astfel cum, din autobuzul 133, am văzut scris pe indicatorul stradal. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. De ce însă atâta mirare, m-ar putea întreba cineva, de ce
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
fidel atmosfera sumbră a Holocaustului. Dacă s-ar fi limitat la observațiile clinice, simplu desenate, așa cum apar în cartea de referință scrisă de muzicianul W. Szpillmann, reducînd sobru lungimea filmului, Polanski ar fi reușit probabil un film apropiat de perfecțiune... Așa însă, alunecînd de multe ori în clișee patetice, păcătuind prin dorința de a spune totul, pînă la ultimul cuvînt, ca pe o poezie patriotică, „Pianistul” nu rămîne decît o necesară lecție de istorie, un proiect monumental neterminat, totuși frumos chiar
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
șezătoare electorală la Roman, iar la “Hora...” din centrul Focșaniului D-l Adrian Năstase a trimis un singur “sol de pace”, respectiv pe unul dintre cei mai viteji oșteni din Guvern pentru a salva onoarea marii și eșuatei migrațiuni politico-electorale... -Așa ne trebuie!, zice Haralampy, că ne tot unim, dar suntem dezbinați de parcă am fost îmbăiați în zeamă de piper 5)... BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ 1) Gigi Becali: Cuvântări politico-electorale, Opere, vol.I și urm. 2) Secunda și submultiplii ei la televiziune: minutele
Omătul, demnitarii și Hora Unirii... by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13149_a_14474]
-
naturale”. Arhitecții aveau nevoie de (și făceau recurs la) principii și reguli simple și clare, pe baza cărora ei puteau să rezolve problemele practice punctuale ce apăreau în procesul construcției templelor monumentale. Logica demersului lor era una derivată, ca să zic așa, din chiar logica naturii - altfel, clădirile pe care le înălțau s-ar fi dărâmat - iar acest fapt i-a făcut “promotorii discursului rațional în sânul comunităților ieniene din care proveneau”. Ei se bucurau, cum ar veni, de privilegiul de a
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
punct de plecare, amplificând și ducând la limită, în chip creator și sigur de sine, ideea unei astfel de legături între filosofie și arhitectură, aplicând-o la contextul Greciei vechi, plasând-o apoi într-un context teoretic mai amplu, și așa mai departe. În sfârșit, lăsând această critică la o parte, cartea lui Hahn rămâne o realizare cărturărească admirabilă, și sunt încredințat că ceea ce el a făcut va fi recunoscut ca atare. *) Robert Hahn, Anaximander and the Architects: The contribution of
Anaximandru și Arhitecții by Costică Brădățan () [Corola-journal/Journalistic/13144_a_14469]
-
accentuată a populației de profesori - va face meditații. Azi poate cere până la 400 000 de mii pe ședință. E nevoie de pregătire suplimentară, părinții dau oricât să-și vadă odraslele la liceu, facultate etc. Totuși, nu se poate trăi nici așa. Consum nervos mare, timp minim pentru lectură. Care nu mai e necesară. Învățământul nu e o provocare intelectuală pentru profesor, e o responsabilitate morală. Sau o fundătură. Pleacă fără regrete. Va amâna doctoratul până la Sfântul Așteaptă. Nu atârnă mai deloc
Portretul intelectualului la tinerețe by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/13130_a_14455]
-
mic succes o încuraja și o fortifica. Îmi amintea de acele flori îmbobocite prin văi, care se ofilesc dacă sunt răsădite prea aproape de cer, acolo unde se iscă furtunile și arșița soarelui este mult prea puternică. Nu a fost chiar așa. Emigrată acum douăzeci de ani în Germania, Violeta Dinescu și-a etalat imensul rezervor de tenacitate, demonstrând că în viață nu există soluții, ci doar forțe în mers, pe care trebuie să le înfrunți, și soluțiile le urmează. Am reîntâlnit
Jubiläumskonzert by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/13171_a_14496]
-
E multă ranchiună și mai sînt și multe inexactități în descrierea pe care dl Andreescu i-o face dnei Lovinescu spre edificare. Nu lipsesc nici răfuielile personale ale dlui Andreescu (cu O. Paler, de pildă), transformate în situații istorice. „Cam așa arată istoria la care face trimitere Monica Lovinescu”, scrie, în final, cu orgoliul deținătorului de adevăruri, dl Andreescu. Nu arată deloc așa, domnule Andreescu! Ca să nu spunem că a-i pune pe toți intelectualii de oarecare reputație care au activat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13151_a_14476]
-
Nu lipsesc nici răfuielile personale ale dlui Andreescu (cu O. Paler, de pildă), transformate în situații istorice. „Cam așa arată istoria la care face trimitere Monica Lovinescu”, scrie, în final, cu orgoliul deținătorului de adevăruri, dl Andreescu. Nu arată deloc așa, domnule Andreescu! Ca să nu spunem că a-i pune pe toți intelectualii de oarecare reputație care au activat în partidele democratice din anii ’90 în oala comună a bovarismului, numindu-i ironic „vedete culturale” și acuzîndu-i că s-au jucat
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13151_a_14476]
-
de toate podoabele, sfîșie voalul ale cărui zdrențe cad ca niște coji pe pardoseaua rece a bisericii și aleargă spre fericirea nevăzută ce luminează în spatele preotului și a altarului pentru a nu se supune viitorului care așteaptă s-o absoarbă, așa și ea zdrobise capul propriului copil-șarpe, înțelegînd că din burta ei violată în copilărie nu se putuse naște decît o asemenea făptură lungă, interminabilă, iar ea, ca mamă, nu făcuse decît să întrețină iluzia că a născut un om cînd
Tranziție fără Dumnezeu by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13156_a_14481]
-
fost, la rîndul lor, sancționate drastic în l989-l990. Nici de acestă dată pedeapsa nu era de natură estetică, deși ele ar fi meritat-o din plin, ci iarăși una îndreptată împotriva stocului simbolic, împotriva comunismului transcendent, dacă îi putem spune așa. Oștașul sovietic, Petru Groza și Lenin, dar era s-o pățească și Dobrogeanu-Gherea, au dispărut unul cîte unul, chiar cu un ceremonial parodic de înmormîntare, și se odihnesc acum împreună, abandonați și ostracizați. Pentru că, asemenea bizonului din peșteră, ei nu
Monumentul public by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/13173_a_14498]
-
să le îndeplinim pentru aderarea la Uniune, nimeni nu cere minuni Bucureștiului, ceea ce nu înseamnă însă că aceste criterii vor fi uitate. Importanța acordată Justiției are cel puțin două explicații. Dacă aceasta își face bine treaba are loc și îmbunătățirea așa-numitului climat de afaceri, ceea ce ar trage în sus și economia autohtonă. Iar o Justiție imparțială și dornică să facă dreptate cît mai repede posibil își pune amprenta și asupra mediului politic și nu în ultimul rînd asupra respectării drepturilor
Drobul de sare al Justiției by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13178_a_14503]
-
pentru a le îndepărta. Se știe că există în provincie găști locale din care fac parte și judecători și procurori și puternici ai zilei - politicieni, oameni de afaceri etc. -, găști care se afișează fără jenă, ca tovarășii de pe vremuri. E așa de greu ca aceste găști să fie sparte? Nu zic că judecătorul, procurorul și polițistul n-au voie să aibă prieteni, dar să-și găsească prieteni, nu tovarăși de interese sau „sponsori”. Fiindcă altminteri vorbim degeaba despre independența Justiției. Mi
Drobul de sare al Justiției by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/13178_a_14503]
-
Lichter), precum și personajul-inspector care transformă căutarea adevărului într-o investigație pâcloasă, personaj arhiprezent în toată proza anilor ’60 care a supralicitat atât strategiile confuziei și ale indeterminării. Ar mai putea fi trecute la motive recurente manuscrisul fabulos de sertar și așa-zisul cerc al inițiaților cu rol de martori-propovăduitori. Rețin însă o semnificație profundă, și anume că, așa cum nici înainte de ’89 adevărul istoric nu putea fi rostit integral (motivele erau atunci exclusiv politice), nici după revoluție adevărul nu este mai ușor
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
Mircea Ivănescu este, în principiu, neantologabilă. Pare că logica internă a actului de creație nu ar îngădui selecția. Teoretic, nu se poate, dar practic, trebuie și se poate. Timp de trei decenii, de la debutul său în 1968 cu volumul versuri (așa își va scrie consecvent titlurile, fără inițială majusculă) și până în 1996, când propune prima selecție, tot cu titlul versuri, Mircea Ivănescu nu a publicat nici o antologie, dacă nu luăm în seamă traducerile în engleză realizate de Ștefan Stoenescu, în 1983
Un maestru al prozaicului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13164_a_14489]
-
din trei prezentatoare, un prezentator român și unul grec (cel mai simpatic dintre toți, doar cu unele alunecări spre balcanismul folcloric), care râd cam tot timpul*) de propriile glume, dar, în primul rând, din motive misterioase. În paranteză fie spus, așa s-a întâmplat și cu Octav Cozmâncă la o conferință de presă când, după ce a spus prima și ultima anecdotă din viața lui și a început să râdă singur, ușor mirat, a fost promovat în funcția de președinte executiv al
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
Trezirea...”, tind să aibă soarta distinsului nou președinte al PSD? E drept că ei contaminează și un anume segment de telespectatori care le telefonează, îi felicită cu glas sugrumat de emoție, le urează viață lungă și să o țină tot așa, fiindcă sunt cei mai buni... Și au dreptate: prezentatorii emisiunii execută conștiincioși, chiar cu un fel de evlavie inocentă zicerea celebrului nostru strămoș Horațiu care le-a dat dezlegare (spunând sau scriind - nu contează): Age, libertate decembri... utere, iar ei
Ne-trezirea (bruscă) la... „realitatea TV” by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/13177_a_14502]
-
așezată pe un scăunel de plastic lângă sifonul din podea. Cum o amesteca întotdeauna cu apă rece, o oală de apă fierbinte îi era de ajuns. Iar vara, ca acum, nici nu trebuia să încălzească apa prea mult, era bună așa, doar călduță. În orice caz, cum folosea atât de puțină, ultima apă rămasă și-o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
mai greu să le calce, fiindcă fierul de călcat era ca plumbul. Până și Rosalina spusese asta, venind odată în vizită. Și când te gândești că de cincizeci de ani călca rufele cu el, nu putea să-l dea deoparte așa, dintr-o dată, sau să-l arunce ca pe ceva devenit inutil. Chiar și numai pentru că în cincizeci de ani nu se stricase niciodată. Nu numai din economie nu cumpăra altul, ci mai ales fiindcă nu putea să se descotorosească de
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
niciodată. Nu numai din economie nu cumpăra altul, ci mai ales fiindcă nu putea să se descotorosească de ceva de care se servise dintotdeauna. Îi era atât de familiar că mai-mai să și stea de vorbă cu el. Păi, cum așa, se putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
putea vorbi cu lucrurile? Ceștile și ceainicul, acolo, lângă ea, pe șervețelul de dantelă. Și farfuriile și vaza din sticlă... deschidea bufetul și erau acolo, la locul lor, strălucind. Ca atunci când zâmbește cineva și apar dinții, strălucitori, în mijlocul buzelor - tot așa farfuriile și vaza, în mijlocul ușii. Obiectelor le plăcea să fie atinse de niște mâini grijulii, iar, ca să le fie bine, trebuiau apreciate. De asta nu se plictisea niciodată. Ceasornicul, scaunul, masa, jacheta, perdeaua îi săreau în ochi, ca și cum ar fi
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
se afla deja afară din casă, pe acoperiș, așezată pe scaun, cu îngerii care împingeau, fiecare dintr-o parte, putea vedea acoperișurile celorlalte case, străzile care deveneau tot mai mici, ca și cum s-ar fi aflat în avion, își imagina că așa trebuie să fie când zbori cu avionul, luând înălțime. A zâmbit de fericire, fiindcă în viața ei nu zburase cu avionul, și era o experiență ciudată. Deodată și-a amintit de găini: - Așteptați, așteptați, le-a strigat îngerilor, nu pot
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]