25,860 matches
-
Renate (coord.), Timpul acțiunii. Protecția drepturilor femeii, ocrotirea copiilor și a tinerilor adulți, Centrul pentru Drepturile Omului APADOR-CH, București, 1998. Weber, Renate; Miroiu, Mihaela (coord.), Barometrul de gen, Fundația pentru o Societate Deschisă și GALLUP, București, 2000. Wittgenstein, Ludwig, Caietul albastru, Editura Humanitas, București, 1993. Wolf, Naomi, The Beauty Myth, Vintage, Toronto, 1997. Wollstonecraft, Mary, A Vindication of the Rights of Woman, Penguin, Hardmondsworth, 1982. Woolf, Virginia, O cameră separată, Editura Univers, București, 1999. Xenopol, Adela, „Drepturile femeii” (1896), în Mihăilescu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
Își putea face prieteni până și-n infern. Pare de necrezut. Nu-mi amintesc bine anul - să tot fi fost al două’ș’doilea sau al două’ș’treilea al secolului -, dar sunt sigur că era una din diminețile acelea albastre și luminoase ale Madridului, cu un frig de-ți tăia răsuflarea, când căpitanul a ieșit din temniță. Din ziua aceea care - nici unul din noi n-o știa pe-atunci - avea să ne schimbe atât de mult viețile, s-a scurs
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
trecere spre Piața Mare și Palatul Regal. Dar, ridicând un moment ochii atunci când careta a ajuns În dreptul nostru, am observat o portieră fără blazon și, În cadrul ferestruicii, chipul unei copile, un păr blond pieptănat În zulufi și privirea cea mai albastră, mai limpede și mai tulburătoare din câte am văzut vreodată În viața mea. Ochii aceia s-au Întâlnit o clipă cu ai mei, apoi, purtați mai departe de mersul caretei, s-au Îndepărtat pe stradă În sus. Iar eu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
sprijinită de cadrul ferăstruicii. Reflexele acelea aurii ale părului lung și blond, pieptănat cu cârlionți și zulufi În tirbușon. Și ochii. În ciuda timpului scurs de când i-am văzut Întâia oară și a multelor aventuri și neplăceri pe care irișii aceia albaștri aveau să mi le aducă În viață În anii următori, nici măcar azi nu sunt În stare să exprim În scris efectul privirii aceleia luminoase și pure, atât de Înșelător de curate, de culoarea cerurilor Madridului pe care, mai târziu, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
apropie ca să-și bată joc de vizitiu, iar acesta, prost dispus, să pună mâna pe bici ca să-i gonească. Mai bine n-ar fi făcut-o. Micile pușlamale ale Madridului, pe vremea aceea, erau sâcâitoare, zumzăitoare și agresive ca muscoii albaștri - dacă-i la Madrid născut, mardeiaș o să devină, zicea un vechi proverb -, și-n plus n-aveau În fiecare zi pleașca aceea a unei carete ca să-și exerseze tirul. Așa că, Înarmați cu pumni de noroi, Începură să dea dovadă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
-mi terenul În stăpânire. Impulsul bătăliei - ca și dorința-mi secretă, bineînțeles - m-a purtat către caretă. Eram lângă ea când vizitiul, un nerecunoscător, după ce m-a privit dușmănos, și-a reluat treaba. Mă gândeam să mă retrag, când ochii albaștri apărură la ferestruică. Viziunea m-a țintuit locului și am simțit că roșesc cu viteza și puterea unui foc de pistol. Fata, copila, mă privea cu o fixitate care ar fi secat apa din țevile fântânii din preajmă. Blondă. Palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
colbuite, nu se temea decât pentru prietenul lui, care n-avea cum să nu fie străpuns de italian. Abia În acel moment, În bătaia fanarului care continua să lumineze scena ambuscadei, Alatriste Își permise să privească mai cu atenție ochii albaștri ai englezului, chipul fin, palid, crispat de o groază care, asta sărea În ochi, nu era aceea de a-și pierde viața. Mâini albe, catifelate. Trăsături aristocratice. Totul mirosea a oameni de rang Înalt. Iar treaba asta, Își zise pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
bănuite. Ce nu aveau să Întârzie. Englezul În haine gri se ridicase și se uita la căpitan. Astfel putu și acesta să-l studieze În voie la lumina fanarului: mustăcioară frizată și blondă, aer elegant, cearcăne de oboseală sub ochii albaștri. Abia treizeci de ani și calitate cu toptanul. Și, precum celălalt, palid ca hârtia. Sângele nu le revenise Încă pe chip de când Alatriste și italianul se năpustiseră la ei. Suntem Îndatorați domniei voastre, zise cel În gri, și după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
englezului. Așa că o luă și i-o Înapoie. Numitul Steenie, sau Thomas Smith, sau care i-o fi fost numele În realitate, o cântări gânditor Înainte de a o băga În teacă. Continua să-l privească pe Alatriste cu ochii aceia albaștri și cinstiți care Îl făceau să se simtă atât de prost pe căpitan. — În primul moment v-am crezut... zise, și parcă așteptă ca Alatriste să-i completeze spusele. Dar acesta nu făcu decât să dea din umeri. Chiar atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
străin, adresându-i-se parcă mai mult lui Guadalmedina decât căpitanului. — Îmi pare rău, răspunse Alatriste liniștit, Înclinându-și ușor capul. Nu Întotdeauna suntem stăpâni pe loviturile noastre de spadă. Englezul Îl mai privi țintă câteva clipe. În ochii lui albaștri, un aer disprețuitor luase locul spontaneității surprinse din primele momente de după lupta din fundătură. Avusese timp să rememoreze, și ideea că fusese la cheremul unui spadasin necunoscut Îi rănea amorul propriu. De aici acea recentă aroganță pe care Alatriste nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
de culoare Închisă, fără blazon pe portieră, cu două catârce bune la ham. Vizitiul sporovăia Într-un grup de curioși, așa că m-am putut apropia de scărița caretei fără să mă Împiedice careva. Iar acolo, chiar lângă gemuleț, o privire albastră și niște zulufi aurii În tirbușon Îmi confirmară că inima mea, care bătea Înnebunită În piept de parcă vroia să sară afară, nu se Înșelase. — La dispoziția dumneavoastră, am Îngăimat cu greu, abia stăpânindu-mi vocea. N-o să Înțeleg niciodată cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
douăzeci de ani, doña Isabel de Bourbon, prințul a văzut-o pentru Întâia oară pe infanta doña María, care, În plină tinerețe, arăta superb, blondă, dulce și discretă, Într-o rochie de brocart sclipitor, legată la braț cu o panglică albastră, așa cum se convenise dinainte pentru a putea fi recunoscută de pretendentul ei. Parcurgând dus-Întors Strada Mare și Prado, caleașca a trecut de trei ori În seara aceea pe lângă cea a englezilor; și deși prințul n-a putut zări decât niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
se convenise dinainte pentru a putea fi recunoscută de pretendentul ei. Parcurgând dus-Întors Strada Mare și Prado, caleașca a trecut de trei ori În seara aceea pe lângă cea a englezilor; și deși prințul n-a putut zări decât niște ochi albaștri și un păr auriu Împodobit cu pene și pietre scumpe, zice-se că s-ar fi Îndrăgostit lulea de infanta noastră. Și așa o fi fost, probabil, fiindcă În următoarele cinci luni a rămas la Madrid, pețind-o și răspețind-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
lor. În dimineața aceea, pe treptele de la San Felipe, tema conversației generale era principele de Wales. Și infanta. Pălăvrăgeala curtenească era pigmentată cu știrile referitoare la războiul care reizbucnise În Flandra. Îmi amintesc că soarele strălucea pe un cer foarte albastru și foarte curat deasupra acoperișurilor caselor dimprejur, iar locul de taifas fremăta de mulțime. Căpitanul Alatriste, care continua să se arate În public, aparent netemător de consecințe - mâna, bandajată după Înfruntarea de la Portița Sufletelor, era ca și vindecată -, purta cizme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pușlamalele alea de pe strada Toledo, mă Întrebă cum o mai duceam cu căpitanul acela Batiste, sau Triste, pe cale Îl slujeam, și se interesă de viața și proiectele mele. Am făcut pe nebunul puțin, trebuie s-o recunosc. Ochii aceia foarte albaștri, larg deschiși, care parcă te ascultau cu luare-aminte, m-au făcut să trăncănesc peste măsură. I-am vorbit de Lope de Vega, pe care abia de-l cunoscusem sus pe trepte, ca de un vechi prieten. Și am adăugat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
mare din partea dreaptă și am fost plasat lângă ceilalți. Casa - lucrul acesta l-am aflat mai târziu - avea trei asemenea saloane. Paturile erau așezate pe lângă pereți. Pe fiecare pat erau o saltea, un cearșaf, o pernă, două pături cu dungi albastre și un needucabil. Era ora de somn. După ce mi s-a arătat locul meu și m-am culcat, numărul paturilor și al needucabililor a devenit egal. Deasupra ușii atârna stema Västerbottenului, făcută din gips colorat: un ren măreț, cu coroană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
eu semnele mele. Eu nu mă pot rătăci niciodată. Era o zi de iarnă clară și rece, dimineața devreme, când a venit tata să mă ia. Crezusem că va sosi într-o zi de vară. Noua lui mașină Mercedes era albastră și avea formele mai rotunjite decât automobilele pe care mi le aminteam din copilărie. E o mașină frumoasă, am spus. Te simți aproape fericit privindu-i culoarea. în contrast cu zăpada, e un pic cerească. Magazinul de automobile al lui Fjällström din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
fost trimis la Spitalul Central. Eva nici nu se aștepta la altceva. Deunăzi ședeam din nou pe piatra mea, jos, la marginea drumului, și așteptam autobuzul de Åmlid. în mână aveam o pungă de plastic împodobită pe dinafară cu simbolul albastru al eternității. Acum nu mai era în floare tulichina, ci mirtul de mlaștină. Mă gândisem la tot felul de lucruri. Și ajunsesem să iau o hotărâre. Cred că noi, cei din neamul nostru, mai ales pe linia tatei, trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
insistase să-l cumpere, în ciuda protestelor sale, și dădu drumul la calculator, singura lui legătură vie și prețioasă punte de comunicare cu restul lumii. O, da - cu restul lumii. Pe forumul adepților aderării României la Uniunea Europeană, pavoazat frumos cu steaguri albastre pline de steluțe aurii și prevăzut cu invitații la dezbateri furtunoase pe fondul muzical tumultuos al Odei Bucuriei, era mare animație și agitație, nu numai din cauza extinderii Uniunii, despre care se tot discuta pe la toate talk show-rile televizate, în contradictoriu
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
o alta propunea un concurs de alba-neagra pe computer, al cărui câștigător urma să fie făcut fericit cu o cină de pomină la un restaurant de pe șoseaua de centură, alături de Becali, Columbeanu, Ogică și alte vedete de mare calibru, Îngerul Albastru îi înfunda pe toți adepții integrării europene nu cu ocări și afirmații fără acoperire, care ar fi fost la îndemâna oricărui fraier cu cioc, ci cu docte previziuni despre soarta țării după ce avea să ajungă în Uniune, drept pedeapsă că întorsese
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
în atelier și se așeză în fața calculatorului. De când cu integrarea în UE, își mutase calculatorul în atelierul de pictură, ca să poată arunca din când în când câte o privire pe forumul adepților aderării României la Uniunea Europeană, pavoazat frumos cu steaguri albastre pline de steluțe aurii și prevăzut cu invitații la dezbateri pe fondul muzical tumultuos al Odei Bucuriei. După ruptura dintre ea și Liviu, tot încerca să găsească în orice un prilej de evadare din situația deloc fericită în care se
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
ființa ei afectivă. Copilăria, ireversibila copilărie! Paradisul pierdut după care unii tânjesc toată viața. Arm iubea atât de mult florile și atât de mult o înduioșau amintirile din copilărie. Se revăzu pe la patru ani, îmbrăcată cu o rochiță de mătase albastră, alergând prin iarba înaltă, necosită, de pe tăpșanul din apropierea casei bunicilor. Iarba îi ajungea până la piept, era plină de flori de câmp, de miresme, de fluturi. Imaginea aceasta o însoțise toată viața, era una dintre primele care-i rămăseseră bine întipărite
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
apoi o privi întrebător pe Arm. Cum lasă un artist plastic o fată să umble așa ?! E în perioada negru cu șuvițe roșii, dacă te referi la păr, dar am avut și alte perioade, negru cu șuvițe verzi și chiar albastre... Vezi tu Bart, un copil adoptat nu cred că va scăpa vreodată în subconștientul lui de teama de a pierde raiul pe care l-a câștigat prin adopție, dacă îi iubește pe părinții adoptivi. Ea încearcă mereu să ne contrarieze
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
cap că la mănăstire o să mă cocoț prin corcodușii maicilor sau ce?... O să fluier în biserică ori ce alte năzbâtii crezi tu că aș fi în stare să fac? Arm s-a oprit din amestecat ness-ul în ceștile mari, albastre, cumpărate de ea zilele trecute și a tăcut o clipă, iar apoi l-a amenințat cu degetul: Știu și eu? Vreau să te duc sa vezi moaștele sfintei Dumitra! Și te duc și la capela cimitirului, să vezi picturile lui
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]
-
apropiere încetase. De dincolo de lac, dinspre mănăstire, răsunau când mai tare, când mai încet, toaca și clopotele, care le chemau pe călugărițe la vecernie. După o îndelungată tăcere, Bart se săltă într-un cot de pe cele două pături de lână albastră întinse peste iarbă, apoi se ridică mai mult și își trecu încet degetele prin părul lung, care îi dădea, mai mult ca în alte dăți, un aer de pierde-vară, de visător și de poet. Arm rămase însă întinsă, cu mâinile
KARMA. NOPŢI DE MĂTASE by DANIEL DRAGOMIRESCU MARIA ARDELEANU-APŞAN () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1614_a_2969]