7,050 matches
-
totală a progresului. În timp, se poate ajunge la un progres acumulativ dat de descoperirile științifice, dar aceasta nu presupune o modificare a capacității umane de cunoaștere în esența sa. Pentru a clarifica această afirmație, Hulme face apel la o analogie, echivalând intelectul uman cu un burete care poate fi uscat sau plin de apă fără a-și schimba totuși capacitatea. Ceea ce susține aici Hulme se aseamănă cu principiile Anticilor din faimoasa Dispută care își sprijineau ideea necesității regulilor și a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
la rândul său, își dovedește afiliația clasică. Un alt principiu care susține această încadrare vizează aspectul impersonalității în poezie, tratat în a doua parte a textului. Pentru a-și explica punctul de vedere în această privință, Eliot recurge la o analogie a poeziei cu un proces chimic când un filament de platină este introdus într-un recipient în care se găsesc oxigen și bioxid de sulf, cele două gaze se amestecă formând acidul sulfuric. Această combinație se realizează doar în prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
însă cunoștințele mai exacte și suficient de bogate pentru a reconstitui o imagine de sinteză nu sunt, pentru Moldova, mai vechi de trei secole, urmează că, pentru perioada istorică foarte îndelungată care precede secolul al XVIII-lea, am recurs la analogii, corelate cu unele informații, și acelea disparate. Este drept că acest procedeu nu putea reconstitui decât o imagine lacunară a patologiei psihice și a modului în care a fost considerată patologia mintală și trecutul mai îndepărtat al Moldovei. Totuși, prin
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
corelate cu unele informații, și acelea disparate. Este drept că acest procedeu nu putea reconstitui decât o imagine lacunară a patologiei psihice și a modului în care a fost considerată patologia mintală și trecutul mai îndepărtat al Moldovei. Totuși, prin analogie, putem reconstitui o sumă de date a căror valoare nu poate fi minimalizată. Un prim argument în sprijinul acestei opinii este criteriul biostatistic, metodă care ne permite o reconstituire aproximativă și unele supoziții asupra structurii nosologiei a morbidității psihiatrice din
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
numai 8% au ajuns la bătrânețe. Perioada cea mai critică, din punctul de vedere al mortalității, a fost prima copilărie"1. Rezultă deci că bolile psihice ale acestor populații au fost legate de grupul de vârstă adultă. Desigur că, prin analogie, concluziile se pot extinde și la alte grupări, chiar la alte culturi din preistoria Moldovei în care condițiile sociale nu puteau să fie prea diferite. De altfel, alte studii 2 sugerează concluzii similare. Și sub un alt aspect, anume sub
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
Aceasta "aduce sărăcie și nenorocire". A. I. Candrea menționează un basm de Ispirescu în care se regăsește aceeași observație. Ne gândim la legătura dintre această poziție și semnul clasic al "cocoșului de pușcă", cu somnolență și fotofobie. Este posibilă, de asemenea, analogia cu o catatonie schizofrenică (boală care începe în mod identic) sau cu alte catatonii, mai ales acelea depresive. Se crede, în județele Vaslui, Galați, Bacău, Iași, că un epileptic se va trezi din acces dacă este mușcat de degetul cel
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
pot fi referite la unele relații ușor de înțeles. Se crede, de asemenea, că atunci când copiii se joacă cu cărbuni aprinși sau cu foc, seara, se îmbolnăvesc de enurezis nocturn. Este bine să nu mănânce nici un aliment uitat căci (prin analogie) își vor pierde memoria, vor uita și își vor pierde mințile. Se mai crede așa încă prin Bucovina, Dorohoi și Botoșani. Acestor practici de credințe li s-a asociat, în timp, și o medicație, căreia nu i se poate contesta
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
fost suficient studiat farmacologic. În regiunea Iași se crede că busuiocul și pelinul feresc omul de boli psihice de tipul confuziei mintale și întrețin un tonus psihic normal. În prezent, sunt în circulație unele medicații care interesează pe specialiști. Prin analogii (raport de simbolism fonetic), melcii de apă "înfășați" se păuneau, sub formă de coajă calcinată, în patul celor care sufereau de insomnie (I. A. Candrea), după cum se credea odinioară că dacă cineva va mânca o privighetoare va priveghi neîncetat și
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
târziu, această concepție face loc nebuniei ca boală a sufletului, cum o găsim menționată de mai multe ori, începând din secolul al XVII-lea, boală care include multe stări patologice: oligofreniile, a căror existență și chiar incidență o reconstituim prin analogie (majoritatea cauzelor cunoscute astăzi existau, unele, cum sunt infecțiile și traumatismele obstetricale, fiind în trecut mai numeroase). prostia, care astăzi este identică cu oligofrenia, este o noțiune care și-a restrâns înțelesul. În sens arhaic, semnificația cuvântului era corelată, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
a fost caracteristică o anumită îngăduință în mare măsură protectoare, aceasta bineînțeles când boala era recunoscută ca boală și când bolnavul putea fi tolerat în societate ca bolnav. În această ambianță, bolnavii psihici ridicau totuși probleme diferențiate pe care, prin analogie, le deducem ușor; unii, ca și acum, puteau duce o viață liniștită în condiții pastorale sau agricole simple, condiții care pentru ei erau optime. Aceasta era categoria cronicilor deficitari, a oligofrenilor, poate a unor demenți. Alții, în sfârșit, ridicau probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
nu a fost acoperită de nici o lege. În spiritul legii nu a fost prezentă noțiunea de culpă a bolnavului mintal. Dimpotrivă, disculparea lor a fost în spiritul legislației. Principala problemă medico-legală a constat, desigur, în precizarea stării de alienare. Prin analogie cu dificultățile care mai persistă și astăzi, trebuie să admitem că această diferențiere a fost foarte dificilă în condițiile când medicina legală și psihiatria se reduceau doar la câteva idei despre boală și bolnav, când știința psihiatrică era cvasi-inexistentă. Diferența
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
ale „ontologiei Tractatus-ului“ susțin foarte bine concluzia că distincția dintre posibilitate TRACTATUS-UL ȘI „SFÂRȘITUL FILOZOFIEI“ 149 și realitate, necesar și contingent, etern și schimbător reprezintă coloana vertebrală a lucrării. (În acest sens, și numai în acest sens, există o analogie fundamentală între Tractatus și Critica rațiunii pure.) Distincția dintre universul posibilităților și universul faptelor se exprimă în distincția dintre sens și adevăr, o distincție exprimată deosebit de clar prin caracterizarea propozițiilor ca imagini. Sensul propoziției nu depinde de fapte, spre deosebire de adevărul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
permanent aceea de a indica greșeli în limbaj. Voi folosi cuvântul «filozofie» pentru activitatea de evidențiere a unor asemenea greșeli. De ce doresc să numesc activitatea noastră prezentă filozofie dacă numim filozofie și activitatea lui Platon? Poate deoarece există o anumită analogie între ele sau poate datorită dezvoltării continue a subiectului. Sau poate că noua activitate ia locul celei vechi deoarece ea înlătură disconforturi mintale pe care și cea veche s-a presupus că trebuie să le înlăture.“17 Dintr-o asemenea
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
în „fluxul vieții“. Obiectul cercetării filozofice - limbajul comun - este ceva cu totul familiar, accesibil în egală măsură tuturor. Performanța filozofică nu se mai realizează prin transcenderea orizontului vieții și activității curente a oamenilor, ci prin fixarea atenției asupra unor asemănări, analogii și distincții care nu sunt bătătoare la ochi. Ceea ce devine posibil abia la capătul unui îndelungat efort de reeducare a privirii. EXISTĂ UN WITTGENSTEIN I ȘI UN WITTGENSTEIN II? 211 Există demersuri și metode utile pentru obținerea acelor clarificări în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
gen poate să nu aibă nici o folosire, dar deoarece ea sună ca o propoziție a limbii române o considerăm cu sens. Astfel, de exemplu, noi vorbim de curgerea timpului și socotim că are sens să vorbim despre curgerea lui, potrivit analogiei cu râurile.“51 Observația importantă aici este aceea că întrebările și problemele filozofice pot lua naștere adesea atunci când expresiile limbajului nu sunt utilizate în situații practice, acele situații în care noi toți am fost deprinși să le utilizăm învățând limbajul
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
din dialogurile lui Platon, „Ce este binele?“, „Ce este virtutea?“, constituie bune ilustrări ale acestei mișcări pe care o fac filozofii. Numai cel care se întreabă ce este timpul în genere va fi tentat să fie indus în eroare de analogii ca aceea între curgerea unui râu și „curgerea timpului“. „«Timpul», ca un substantiv, este ceva teribil de greșită Discuția despre «curgerea timpului» arată cum iau naștere problemele filozofice. Dificultățile filozofice sunt cauzate de faptul că nu folosim limbajul în mod
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
complicat, filozofii au tendința de a sistematiza regulile folosirii expresiilor, de a privilegia unele folosiri și de a uita de altele. Ei nu țin seama îndeajuns de folosirea fluidă a multor cuvinte și sunt astfel induși în eroare de unele analogii, enunțând regulile în mod greșit.54 Nu de puține ori, problemele filozofice și acele impasuri ale gândirii care li se asociază iau naștere din cauza incapacității de a distinge între reguli gramaticale și enunțuri despre fapte.55 Astfel, dacă enunțuri ale
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
pp. 103-104. 13 Ch. Bezzel, Wittgenstein zur Einführung, Junius Verlag, Hamburg, 1988, p. 18. 14 Ibidem, p. 129. 15 L. Wittgenstein, Vorlesungen 1930-1935, Suhrkamp Verlag, Frankfurt am Main, 1989, pp. 47-48. 16 Ibidem, p. 63. Există o apropiere între această analogie și cea pe care o întâlnim în Caietul albastru: „Să ne imaginăm că trebuie să aranjăm cărțile unei biblioteci. Atunci când începem, cărțile zac claie peste grămadă pe podea. [Ă] Unele dintre cele mai mari realizări în filozofie pot fi comparate
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
parte, se semnalează cu insistență că multe încurcături și confuzii conceptuale, acele confuzii pe care Wittgenstein le numește de obicei „gramaticale“, devin posibile, ba chiar de neevitat, deoarece suntem induși adesea în eroare de formele noastre comune de exprimare, de analogiile pe care le sugerează acestea.37 Cum pot fi armonizate aceste două tipuri de sugestii ne-o arată, poate cel mai bine, considerațiile lui Wittgenstein asupra acelor expresii prin care comunicăm ceea ce simțim, vorbind despre senzațiile, emoțiile sau sentimentele noastre
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
gândim și simțim. Este intuiția căreia Wittgenstein îi va da următoarea formulare în § 303 al Cercetărilor: „Pot doar să cred că celălalt are dureri, dar o știu când le am eu.“ Tindem să ne reprezentăm stările și procesele subiective prin analogie cu cele din lumea exterioară. Acceptăm drept ceva neproblematic că există nume care desemnează ceea ce simțim, de exemplu, tristețe sau bucurie, precum și enunțuri care descriu experiențe subiective tot așa cum descriu obiecte din lumea fizică sau comportarea animalelor și a oamenilor
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
dăm semnificație exprimărilor semenilor noștri cu privire la ceea ce simt ei, tot așa cum învățăm să dăm semnificație varietății manifestărilor lor comportamentale nonverbale. Atunci când „reflectăm“, când „filozofăm“, vom fi însă tentați să caracterizăm exprimările despre ceea ce simțim drept „descrieri“ ale experiențelor subiective. Falsa analogie care ne face să acceptăm această caracterizare este favorizată de trecerea cu vederea a unor corelații, de incapacitatea noastră de a „cuprinde cu privirea întregul“, accentuată și ea de tendința de a acorda o poziție privilegiată unor enunțuri descriptive, cum
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
răspuns printr-o prezentare amănunțită a problemelor care au apărut; el a arătat cum au fost atacate și soluționate aceste probleme și în ce măsură au fost confirmate noile predicții. Comparată cu această mostră bogată de fapte, principii, explicații, frustrări, noi explicații, analogii, predicții etc. etc., pledoaria mea apărea drept subțire și lipsită de substanță. Ea era bine întemeiată, dar argumentele se mișcau în alt spațiu; ele nu aveau o conexiune cu practica științifică. Pentru prima dată am simțit un lucru, la care
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
Wittgenstein remarca: „Dacă semnificația unui cuvânt este determinată de regulile pentru folosirea lui, înseamnă asta oare că semnificația lui este lista regulilor? Nu. Semnificația nu este nici ceva spre care se poate arăta. Folosirea cuvintelor și folosirea banilor sunt în analogie.“ (Wittgenstein’s Lectures 1932-1935, p. 30.) Iar în Cercetări, § 117, intuiția că semnificația este ceva va fi evocată în mod sugestiv: „Ca și cum semnificația ar fi mediul eteric pe care cuvântul îl duce cu sine și îl transportă în oricare din
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
prin opera lor a devenit evident cât de mult este ascunsă și denaturată structura logică a gândirii prin forma verbală în care este ea exprimată. [Ă] Pericolul este acela că există nenumărate moduri în care suntem induși în eroare de analogiile, metaforele și comparațiile limbajului. Chiar și dacă suntem în mod constant atenți, vom fi prinși în mod continuu într-o capcană lingvistică.“78 Putem accepta că prin asemenea formulări este semnalată o preocupare comună lui Russell și Wittgenstein, și anume
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
romanii aveau cunoștințe de limbă greacă și respectau această limbă, dar în universul lor nu exista decît un singur centru și un singur popor și, în consecință, o singură limbă, cea latină. De aceea, chestiunile predilecte ale erudiților romani, etimologia, analogia și retorica, privesc numai limba latină, iar, mai tîrziu, în Evul mediu, cînd latina era limba oficială, a cultului și a științei, ea rămînea obiectul exclusiv al interesului filozofic și științific. De aceea, subtilitățile metafizice și teologice, care caracterizează dezbaterile
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]