2,924 matches
-
o realitate mereu schimbătoare, adesea inconsistentă și înșelătoare. Enigma morții lor nu face decât să încheie în cea mai adecvată notă o istorie de dragoste trăită în grabă prin hotelurile de lux ale Europei, într-un timp al incertitudinii și angoasei. Discursul fluid, ritmul constant al narațiunii și persistența misterului sunt componentele centrale ale unui roman atipic, aparent scris cu intenția de a dezvălui doar atât cât, în contraparte, rămâne ascuns și neînțeles. Detectivul ce-și propune să rezolve cazul, făcând
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
caz, a înstrăinării și a morții - familia adoptă un cod al resemnării, verbalizat o singură dată de către tată la moartea surorii prin formula biblică ce va dobândi în memoria lui Gabriel rezonanțele unei obsesii - Domnul a dat, Domnul a luat. Angoasa e amplificată de neputința funciară a împărtășirii și comunicării - Gabriel simte că soția sa, Laura, nu ar putea înțelege proporțiile crizei sale interioare și îi adresează un mesaj confesiv doar prietenului cel mai apropiat, Leo. Opțiunea scriitorului de a face
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
transparente, Williams creează câteva personaje memorabile, devenite adevărate embleme culturale. Stanley Kowalski (jucat, în varianta cinematografică a lui Elia Kazan de tânărul și furiosul Marlon Brando) și Papa cel Mare, "pisica" Maggie și fragila Blanche sunt, de fapt, proiecții ale angoaselor ce l-au chinuit pe Williams de-a lungul vieții. Excentric și auto-destructiv, oscilând între pasiuni devoratoare și căderi abisale, scriitorul declară, într-un Interviu cu sine însuși așezat în deschiderea volumului de față, "N-am scris niciodată despre vreun
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
Nebunia lui Castel se lovește însă de un personaj impenetrabil - Allende, soțul orb al Maríei, prezență stranie ce se integrează unui veritabil complex al orbirii în literatura lui Sabato. Viața Maríei, cu toate petele ei obscure, devine rapid sursa unei angoase sufocante, a cărei rezolvare presupune traversarea ireversibilă a unei limite ultime - crima. Tunelul este romanul unui maraton prin tranșeele înguste ale unei conștiințe strivite de singurătate, fiind în același timp relatarea voit lucidă a unei derive psihice severe. Romanul e
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
o clipă, o persoană cu totul străină. Acest personagiu abstract și persoana mea reală îmi dispută convingerea cu forțe egale". Irealitatea imediată a corpului În imaginarul operei lui Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată are rolul de a aduce în atenție angoasa identitară, delimitată, așa cum se va vedea în celelalte două volume, Inimi cicatrizate și Vizuina luminată, de universul bolii. Boala ciudată, paludismul, numește restrictiv, în acest roman, o serie de manifestări de mare impact în conturarea prezenței fizice și metafizice a
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
pînza de păianjen a Mafiei, în timp ce, pe de altă parte, el servește ca suport la construcții abstracte și îndrăznețe în logica matematică. Astfel, în ce privește rețeaua, e vorba nu atît de un strigăt de triumf cît de un compromis, remediu la angoasele lumii contemporane privind mersul evenimentelor sau al acțiunilor, responsabilitatea unuia sau altuia într-o întreprindere. Dacă rețeaua nu ar avea drept fond originar această legătură cu corpul și cu arborele, fără îndoială că punerea în cauză a "surselor" și a
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
neputință „realistă” sau pentru că instinctiv Îmi ascultam „temperamentul”, „postromantic”, fantast, exaltat, căutând „cu orice preț” tensiunea intra-umană și „vânând” misterul creației sub toate formele (o incapacitate, poate, a adolescentului și apoi a maturului de a se desprinde definitiv de angoasele și fascinațiile copilului, a puberului!Ă am „curățit masa vieții” de „frumoasele obiecte” ce se aflau acolo și am proiectat „pe suprafața ei” propriile-mi viziuni și „realități”. Respectând Însă - spre deosebire de nu puțini scriitori contemporani români sau din prestigiosul val
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
și ar fi uimit cu siguranță multe spirite sceptice și snoabe din capitala Franței, care, cum o spuneam, ne proiectează nonșalant Într-un spațiu cultural cvasi-necunoscut - prima, față de valorile vest-europene. Tinerii scriitori de azi sunt măcinați, la modul propriu, de angoasa, poate de umilința faptului că o literatură modernă ca a noastră nu primește girul Occidentului. Aproape o nevroză, care se exprimă mai ales prin ceea ce aș numi „sindromul absenței premiului Nobel”, dar și prin acuzele pe care ni le aruncă
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
e prăpăstios prin definiție, adică ori faci ca el, ori pier lumea, pământul, cerul... Înțeleptul nu te obligă să faci ca el, să gândești ca el, să vezi ca el, dar îți oferă întotdeauna un model alternativ la propriile-ți angoase. În cazul de față, cartea lui Theodor Codreanu ne spune că, oricâte granițe și proiecte culturale ori politice s-ar croi pe seama marginii romanității orientale, ea nu se poate altera, nu poate deveni altceva decât este, de pildă sinteză sau
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
umane, căderea sa în banal și derizoriu. Omul concret se dovedește a fi sub-omul, iar nu Supraomul. "Omul concret cum recunoaște chiar Theodor Codreanu este o încarnare a nimicului" (Transmodernismul, Ed. Junimea, lași, 2005, p. 13). La existențialiști nimicul produce angoasă, neliniște metafizică. Lumea nu e în sine, ci dislocată, marcată de o continuă prefacere, e o lume în care lucrează și survine hazardul. Postmodernii negăsind unitatea în această lume, nu renunță la ea, proclamând domnia hazardului. După cum lumea nu se
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
căruia tuleile abia se transformau într-un păr bărbătesc se ascundea un veritabil viitor scriitor. Suferința, zice acesta, este singura care duce la creație. În mediul searbăd în care se vede aterizat, tânărul Codreanu are parte de tot florilegiul existențial: angoasă, plictiseală, dragoste trecătoare, trădare, dușmănie, prefăcătorie, o căsnicie ratată și, în sfârșit, marea iubire. Apare femeia mult visată și așteptată, menită a acoperi parte din golul sufletesc al autorului. Ea poartă numele de L.(Lina) și coincide cu cel al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sleit, îndărătnic, nu mai voiam să văd pe nimeni. Nimic nu mă mai atrăgea în lumea valorilor obișnuite. Mi-am părăsit chiar prietenii... Totul s-a sfârșit, totul s-a încheiat, totul e pierdut. Nu mai e nimic de făcut..." Angoasa, tărâmul aproape terifiant al celor două state moldovenești și socialiste, unde scriitorul este nevoit să viețuiască, vor constitui materia primă a romanului său de sertar, Varvarienii, publicat în 1981 sub forma prescurtată și amputată a Marelui zid, ca să fie pe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
sprințari, cercetează firea, specificul, ființa românească, încercând a desluși nenorocul care, cică, ne tot dă târcoale. Spirite înalte, ieșite totuși din "neantul valah", se dovedesc a fi mari colecționari de propoziții negative, observând că imaginarul nostru colectiv e bântuit de angoasele nereușitei. Iar în ultima vreme o puzderie de "ciorănei" (e drept, variante de buzunar, ar spune Eugen Simion) nu obosesc a anunța, printre evadări și ratări, prohodul, drama insignifianței. Ca "specialist al obsesiilor", cum se autodefinea, Cioran însuși, mânat de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dai seama că ceva nu e în regulă și te apucă tristețea. E păcatul numărul cinci. Tristețea e starea care survine neîntârziat după un acces de furie, după o pagubă, după o dorință contrariată. Dar există și tristeți fără motiv, angoase difuze, crize de lehamite. Intră, astfel, în scenă un viciu insidios, greu de definit, o adevărată boală a sufletului, care se numește „acedie“: un amestec de somnolență, de adumbrire și instabilitate lăuntrică, o „oboseală a inimii“ aproape fără leac. Cel
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ne simțim înconjurați de primejdii iminente. Ne e mereu frică de ceva și ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numărătoarea inversă. În această vicioasă înclinație, beneficiem de sprijinul neprețuit al presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre. Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a urmări știrile de mai multe ori pe zi e un simptom de neliniște. Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban aspectul unui chip cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
dînsul erau, spune el, uniți printr-o intimitate tandră încă din primii ani ai copilăriei : „Noi doi, cei mai mici din familie, ne petreceam timpul împreună”. Dimpotrivă, relațiile prințesei cu soțul ei și cu neamul acestuia au fost marcate de „angoasă [...], lacrimi, disperare”. Și așa cum se opun relațiile dintre frate și soră, pe de o parte, și cele dintre soț și soție, pe de altă parte, tot așa se opun, în discursul contelui, și relațiile dintre unchi și nepoții cărora el
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
va arăta numai la capătul punților de netrecut fără sprijinul aripei sale. Acea imagine amintită-închipuită a funcționat ca un cadru mental de susținere a eforturilor. În momentele de cea mai adâncă disperare dintr-o societate care nu admitea intruziunea depresiilor, angoaselor, alienărilor și frustrărilor, i-am simțit aripa protectoare ca o resursă de rezervă, neinventariată de conștient... Altă amintire primară e o carte. O carte fără cuvinte, pentru preșcolari. Cu prinți, prințese, balauri și castele desenate într-o succesiune al cărei
Masculin: povestiri de carieră-viață () [Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
care dă seama de limitele rostirii noastre? Cred că, pe un anumit interval, există o suprapunere între nerostit și ne-rostibil, pe seama lui încercându-și (și încurcându-și) talentul artiștii, unul din semnele presimțirii limitei putând fi neliniștea (având ca "maximă" angoasa). A avea dreptate dă seama de o rostire adecvată (la ce?) a realității sau de orientarea înspre dominație a unuia sau altuia dintre discursuri? Pentru cea de-a doua variantă a avea dreptate înseamnă a avea putere; fapt deosebit de evident
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o lipsă a încrederii în noi ca popor capabil să genereze elite; asta echivalând cu absența unei ierarhii organice, deci cu anarhia. Concluzia: suntem o națiune anarhică. Dacă lăsăm educația noastră sentimentală pe seama moralei va trebui să suportăm în continuare angoasele provocate de revolta biologicului în fața acțiunii discret sterilizantă a normelor etice. Însă și smulgerea afectivului din zona eticului aduce o sărăcire. Soluția: o educație afectivă ce se dezvoltă odată cu însușirea normelor morale, astfel încât sentimentele noastre să nu mai fie polarizate
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
esența sa de ființă dubitativă. * Îmi vin în minte vorbele lui Constantin Noica: sensul existenței este a-ți căuta sensul existenței. Nu unul sau altul din sensurile existenței proprii, propuse de lume și asumate în mod individual, ne lipsesc, ci angoasa sensului propriei existențe. Văd posibilitatea unei noi morale dependentă de acest context interogativ, ca mod al omului de-a fi. Orice critică, pentru a-și atinge sensul tare, trebuie să înceapă cu propria persoană; altminteri ea nu este decât o
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
trebuie plătit, de justa evaluare a efectelor secundare depinzând gândirea mecanismelor sociale adecvate. * Una din întrebările grele ce atârnă asupra societății contemporane este dacă mecanismul similar roții hamsterului creat de societatea de consum generează suficientă motivație și îndeajuns de puțină angoasă. * Cred că pentru a putea fi considerat bun, un curs de epistemologie sau logică trebuie să înceapă cu o prezentare a tendințelor înnăscute (sau dobândite în diferite contexte sociale) ale minții de a efectua anumite raționamente. Abia conștientizarea limitelor noastre
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
nu izvorăște întotdeauna dintr-o zonă altruistă a ființei noastre, ea având deseori la bază egoismul: dorim supraviețuirea urmașilor noștri ca una din formele slabe (însă singura în contextul lipsei credinței) de supraviețuire. * Prin distrugerea culturilor naționale globalizarea naște noi angoase, anulând șansele de supraviețuire culturală, distrugând deci una din formele de nemurire puse în scenă de modernitate. O lungă spovedanie pentru a mărturisi (dar și a justifica) păcatele pe care nu le doresc perpetuate. * Ceea ce scapă marilor critici ai comunismului
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
felul acesta cumva pentru alții. Ușurința cu care pot fi rezolvate anumite situații datorită bucuriei vizuale pe care-o produce are drept corelativ absența investițiilor în alte tipuri de strategii; preaplinul clipei ce pare să-l inducă este contrabalansat de angoasa cu care se raportează la timp. * Dinspre propriul corp ne pândește riscul acaparării existenței de lupta continuă pentru a face din el imaginea potrivită ce am vrea s-o proiectăm către ceilalți, sugerând pe această cale un mod a-l
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
clivaj al obiectului în care intervin introiecția care caută să acapareze obiectul bun și proiecția care urmărește să excludă obiectul persecutor. Acestei faze îi succede o "poziție depresivă" în care "obiectul ca întreg" este recunoscut. Pentru Klein, copilul simte o angoasă deoarece se teme că pusiunile lui vor distruge obiectul. Este ceea ce ea numește anxietate depresivă. Aceste fenomene se reproduc, pentru Jaques, în relațiile între cadre și muncitori. Aceste relații sunt marcate de un clivaj inconștient al conducerii între o conducere
Psihologia socială a organizaţiilor by Claude Louche [Corola-publishinghouse/Science/879_a_2387]
-
studii de sociologie a memoriei comunismului, bazate pe mecanismele de funcționare ale cozii de penurie (Radu-Bucurenci, 2007). Metodologie. Cum să studiezi un rând de așteptare Timpul. Nenumărate ocazii, nenumărate împrejurări din viață ne împing să așteptăm. Așteptăm, adesea plini de angoasă, rezultatele unor analize medicale sau decolarea unui avion care ne va purta pe mai multe oceane și continente spre o distanță exotică. Așteptăm rezultatele unor examene de promovare în carieră, intrarea la cinema (din ce în ce mai rar, în ultima vreme) sau la
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]