3,560 matches
-
existența. Pentru a reveni la scenariul evocat mai înainte - Zeița goală și Arborele miraculos păzit de un dragon - șarpele Facerii a izbândit, la urma urmei, în rolul său de "paznic" al unui simbol al Vieții sau tinereții. Dar acest mit arhaic a fost radical modificat de către autorul legendelor biblice. Eșecul inițiatic" al lui Adam a fost reinterpretat ca o pedeapsă pe deplin 7 Bisexualitatea divină este una din multiplele formule din "totalitate/unitate" semnificată de unirea perechilor de contrarii: feminin-masculin, vizibil-invizibil
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
fost curcubeul (9: 13). Povestirea biblică prezintă un anumit număr de elemente comune cu diluviul relatat în Epopeea lui Ghilgameș. E posibil ca redactorul să fi cunoscut versiunea mesopotamiană, sau, ceea ce pare și mai probabil, să fi utilizat o sursă arhaică, păstrată din timpuri imemoriale în Orientul Mijlociu. Miturile potopului sunt, am remarcat deja (§ 18), extrem de răspândite și ele împărtășesc escnțialmente același simbolism: necesitatea de a distruge radical o lume și o umanitate degenerate, pentru a le putea recrea, adică a le
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
zidi cetatea și turnul" (11: 7-8), care de atunci încolo a fost cunoscut sub numele de Babei. Avem de-a face și în acest caz cu o veche temă mitică reinterpretată în perspectiva iahvis-mului. E vorba, mai întâi, de tradiția arhaică potrivit căreia anumite ființe privilegiate (strămoși, eroi, regi legendari, șamani) urcă la cer cu ajutorul unui arbore, al unei lănci, al unei frânghii, sau al unui lanț de săgeți. Dar ascensiunea la cer în concreta a fost întreruptă la sfârșitul epocii
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
era în același timp simplistă și cu valoare de sacrilegiu; așa încât ea a fost radical reinterpretată, mai exact desacralizată și demitizată. E important să subliniem acest fapt: în pofida unei îndelungate și complexe munci de selecție, eliminare și valorizare a materialelor arhaice moștenite sau împrumutate, ultimii redactori ai Facerii au conservat o întreagă mitologie de tip tradițional: ea debutează cu cosmogonia și crearea omului, evocă existența "paradisiaca" a strămoșilor, relatează drama "căderii", cu consecințele sale fatale (mortalitate, obligația de a munci pentru
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a trăi etc.), amintește degenerescenta progresivă a primei umanități, degenerescentă care justifică Potopul; și încheie cu un ultim episod fabulos: pierderea unității lingvistice și împrăștierea celei de a doua umanități, postdilu-viale, consecință a unui nou proiect "luciferian". Ca în culturile arhaice și tradiționale, această mitologie constituie, în fond, o istorie sfântă: ea explică originea lumii și, în același timp, actuala condiție umană. Desigur, pentru evrei, această "istorie sfântă" a devenit exemplară după Avraam și, mai ales, prin Moise; dar aceasta nu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
îmbogățește moștenirea patriarhală. Și nu va fi singurul. Numeroase pasaje descriu, destul de sumar, de altfel, practicile religioase ale patriarhilor. Unele din aceste pasaje reflectă totuși o situație posterioară. Este deci cazul să comparăm dosarul biblic cu practicile specifice culturilor pastorale arhaice, în primul rând acelea ale arabilor preislamici. După Facerea, patriarhii ofereau sacrificii, ridicau altare și așezau pietre pe care le ungeau cu untdelemn. Dar probabil se practica numai sacrificiul sângeros (zebah), de tip pascal, fără preoți, și, după unii, fără
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
era copil." Ulterior, exodul a fost revendicat de ansamblul triburilor israeliene ca un episod al istoriei lor sfinte. Ceea ce e important pentru problema noastră e faptul că ieșirea din Egipt a fost pusă în legătură cu celebrarea Paștelui. Altfel zis, un sacrificiu arhaic, specific păstorilor nomazi și practicat de milenii de către strămoșii israeliților, a fost revalorizat și integrat în "istoria sfântă" a iahvismului. Un ritual aparținând religiozității cosmice (sărbătoarea pastorală a primăverii) a fost interpretat drept comemorare a unui eveniment istoric. Transformarea structurilor
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
n-au pierdut ocazia să-și însușească aceste puteri sacre; acesta e motivul pentru care ei beneficiază de epitetul asura. E important de subliniat că "vremea Asurilor" precedă epoca actuală, condusă de către Deva. În India, ca și în numeroase religii arhaice și tradiționale, trecerea de la o epocă primordială la epoca actuală este explicată în termeni cosmogonici: trecerea de la o "stare" haotică la o 20 Cf. M. Eliade, Trăite d'histoire des religions, pp. 68 sq. lume organizată, un "Cosmos". Vom regăsi
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
și este evocat țâșnind din matricea Apelor, a Mamelor (X, 91,6). Pe de altă parte, lui i se atribuie meritul de a fi străbătut Apele Primordiale și de a le fi fecundat. E vorba, desigur, de o concepție cosmologică arhaică: crearea lumii prin unirea elementului arzător (foc, căldură, lumină, semen virile) cu principiul acvatic (Apele, virtualitățile; soma}. Vom regăsi unele atribute ale lui Agni (căldură, culoarea aurului - căci i se atribuie un corp de aur, RV, IV, 3, 1; X
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
a continuat să obsedeze spiritualitatea indiană multă vreme după dispariția băuturii originare. S-a căutat deci să se atingă o astfel de existență prin alte mijloace: asceza ori excesele orgiastice, meditația, tehnicile Yoga, devoțiunea mistică. După cum vom vedea (§ 79), India arhaică a cunoscut mai multe tipuri de extatici, în plus, căutarea libertății absolute a prilejuit o întreagă serie de metode și de philosouphema, care, în cele din urmă, au avut ca rezultat perspective noi, nebănuite în epoca vedică, în toate aceste
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
vorba de ceremonii destul de simple: oblațiuni și ofrande vegetale 2 și, în ce privește "sacramentele", gesturi rituale însoțite de formule murmurate de către stăpânul casei. Dintre toate "sacramentele", upanayana este, desigur, cel mai important. Acest rit constituie echivalentul inițierilor de pubertate specifice societăților arhaice. Atharva Veda, XI, 5,3, unde upanayana este atestată pentru prima dată, afirmă că preceptorul îl transformă pe băiat într-un embrion și îl păstrează trei nopți în pântecul său. Satapatha Brahmana (XI, 5,4,12-13) aduce precizările următoare: preceptorul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
lumea antică, o moștenire transmisă din preistorie. Ceea ce ne interesează sunt interpretările și revalorizările indiene ale anumitor mituri cosmogonice. Reamintim că vechimea unei cosmogonii nu poate fi stabilită după vechimea primelor documente care o prezintă. Unul din miturile cele mai arhaice și mai răspândite, "plonjonul cosmogonic", ajunge popular în India destul de târziu, în special în Epopee și Purane. Esențialmente, patru tipuri de cosmogonii par să-i fi pasionat pe poeții și teologii vedici. Le putem nota, cum urmează: 1) creația prin
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este, în același timp, transcendent și imanent, mod de existență paradoxal, dar propriu zeilor cosmogonici indieni (cf. Prăjăpati). Mitul, care își are paralelele în China (P'an-ku), la vechii germani (Ymir) și în Mesopotamia (Tiamat), ilustrează o cosmogonie de tip arhaic: creația prin sacrificiul unei Ființe divine antropomorfe. Purușasukta a suscitat nenumărate speculații. Dar tot așa cum, în societățile arhaice, mitul slujește drept model exemplar al oricărei creații, tot astfel imnul este recitat într-unul din riturile legate de nașterea unui fiu
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Mitul, care își are paralelele în China (P'an-ku), la vechii germani (Ymir) și în Mesopotamia (Tiamat), ilustrează o cosmogonie de tip arhaic: creația prin sacrificiul unei Ființe divine antropomorfe. Purușasukta a suscitat nenumărate speculații. Dar tot așa cum, în societățile arhaice, mitul slujește drept model exemplar al oricărei creații, tot astfel imnul este recitat într-unul din riturile legate de nașterea unui fiu, în ceremoniile de punere a temeliilor unui templu (zidit, de altfel, ca o imagine a lui Purușa) și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
ai buddhismului. Cât privește a patra temă cosmogonică - despărțirea Cerului de Pământ sau disecția lui Vrtra de către Indra - acest mit se înrudește cu Purușasukta: e vorba de diviziunea violentă a unei "totalități", în vederea creării (sau a reînnoirii) lumii. Tema este arhaică și susceptibilă de surprinzătoare reinterpretări și aplicații. După cum am văzut (§ 68), actul demiurgic al lui Indra care fulgeră și-1 rupe în bucăți pe Dragonul primordial slujește drept model unor acțiuni atât de deosebite cum sunt zidirea unei case, ori
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
s-a dat pe sine însuși zeilor și s-a lăsat jertfit ca să creeze Universul. După opera cosmogonică, Prăjâpati va cunoaște "epuizarea" letală. Așa cum îl prezintă Brahmanele, Prăjăpati pare să fie o creație a speculației savante, dar structura sa e arhaică. Acest "Domn al Făpturilor" se aseamănă cu Marii Zei cosmici. El seamănă întrucâtva "Unu"-lui din Rig Veda, X, 129, și lui Visvakarman, dar, mai ales, el îl prelungește pe Purușa. De altfel, identitatea Purușa-Prâjăpati este atestată în texte: "Purușa
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pieptul său atmosfera și din tălpile sale Pământul (cf. Gonda, Leș religions de l'ânde, I, p. 226). Influență, certă, a sacrificiului Purușa - dar care confirmă analogia structurală a acestor doi zei. 18 Se știe că idei similare caracterizează culturile arhaice, în primul rând acelea ale paleocultivalorilor. India înainte de Gautama Buddha ce Prăjăpati dase la iveală viețuitoarele, i s-au desfăcut încheieturile. Or, Prăjăpati este desigur Anul, și încheieturile sale sunt cele două îmbinări ale zilei cu noaptea (adică aurora și
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
viitor. Acesta este sensul originar al sacrificiului în Brahmana: a recrea Cosmosul "dezarticulat", "epuizat" prin Timpul ciclic (Anul). Prin sacrificiu - adică prin activitatea susținută a preoților - lumea este menținută vie, armonioasă și fertilă. Aceasta este o nouă aplicare a ideii arhaice reclamând repetarea anuală (sau periodică) a cosmogonici. Faptul constituie totodată justificarea orgoliului brahmanilor, convinși de importanța decisivă a riturilor. Căci soarele nu s-ar ridica dacă preotul, în zori, n-ar aduce ofrandă focului (Sat. Br., II, 3, l, 5
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
pe lume cele trei Erinii, zeițele răzbunării. Giganții și Nimfele frasinilor. Din părțile sexuale ale lui Ouranos azvârlite în mare și amestecate cu spumă a luat naștere Afrodi ta (Theogonia, 188 sq.). Episodul reprezintă o versiune foarte violentă a mitului arhaic al separării Cerului de Pământ. După cum am remarcat deja (§ 47), este vorba de un mit amplu răspândit și atestat la diferite niveluri de cultură. Castrarea lui Ouranos pune capăt unei procrcații neîntrerupte 2, și, în ultimă ! Dar mai înainte Gaia
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Zeus le înlocuiește și, făcând aceasta, el începe procesul de simbioză și de unificare care îi va da religiei grecești caracterul ei atât de specific. Triumful lui Zeus și al olympienilor nu s-a tradus prin dispariția divinităților și cultelor arhaice, unele de origine preelenică. Dimpotrivă, o parte a moștenirii imemoriale a sfârșit prin a fi integrată în sistemul religios olympian. Am văzut rolul perechii primordiale în destinul lui Zeus. Vom vedea și alte exemple. Pentru moment, să amintim episodul nașterii
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
făceau Cure ții, lovindu-și scuturile. (Proiecție mitologică a grupurilor inițiatice de tineri celebrând un dans cu arme.) Imnul de la Palaikastro (secolele IV-III î. Hr.) laudă salturile lui Zeus "cel mai mare dintre Cureți"9. (E vorba probabil de un ritual arhaic al fertilității.) în plus, cultul lui Zeus Idaios, celebrat într-o peșteră de pe muntele Ida, avea structura unei inițieri în Mistere 10. Or, Zeus nu era deloc un zeu al Misterelor. Tot în Creta va fi arătat mai târziu mormântul
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
tatăl, Cronos, din temnița sa subterană și 1-a instalat Rege într-o țară fabuloasă - Insulele Fericiților în Extremul Occident. 85. Mitul semințiilor primordiale. Prometeu. Pandora Nu se va ști niciodată "istoria" lui Cronos. E vorba, evident, de un zeu arhaic, aproape fără cult. Singurul său mit important e un episod al teomahiei. Dar, Cronos e evocat în legătură cu prima spiță de oameni, "rasa de aur". Aceasta este o indicație importantă: ea ne dezvăluie începuturile și prima fază a raporturilor dintre oameni
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
Karl Meuli 23, această împărțire rituală corespunde sacrificiilor oferite zeilor cerești de către vânătorii primitivi ai Siberiei și de către popoarele de păstori din Asia Centrală, într-adevăr, acestea prezintă Ființelor Supreme ouranicne oasele și capul animalului. Altfel spus, ceea ce la un stadiu arhaic de cultură era considerat drept un omagiu prin excelență adus zeului celest a devenit, prin gestul lui Prometeu, o crimă de Jezmaiestate împotriva lui Zeus, zeul suprem. Nu cunoaștem în ce moment anume s-a produs această virare spre stânga
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
este vorba de ființe privilegiate. Această concepție pesimistă s-a impus în mod fatal când grecul a luat cunoștință de precaritatea condiției umane. Pe de o parte, omul nu este, stricto sensu, "creatura" unei divinități (idee împărtășită de numeroase religii arhaice, și de către cele trei monoteisme); prin urmare, el nu îndrăznește să spere că rugăciunile sale vor putea stabili o anumită "intimitate" cu zeii. Pe de altă parte, el știe că viața sa este deja hotărâtă de către destin, moira sau aisa
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
în "stăpânirea focului", prestigiu împărtășit de șamani și magicieni, înainte de a deveni "secretul" olarilor, metalurgiștilor și fierarilor. Nu se cunosc "originile" lui Hefaistos. Nu s-a reușit să fie explicat nici prin moștenirea preelenică, nici prin tradițiile indo-europene. Structura sa arhaică este evidentă. Mai mult decât un zeu al focului, el a trebuit să fie un zeu patron al muncilor care presupuneau "stăpânirea focului", altfel spus, o formă specifică și mai rară, de magie. 89. Apollon: contradicțiile reîmpăcate Poate părea paradoxal
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]