KorAP: Find »[drukola/base=ascuțit & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...96 97 98 ...256 >

6,399 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

ajutor de bucătar, un tip pirpiriu care se lăuda că gătise pentru însuși Nero. Listarius trase perdeaua și privi afară. — Cine sunt? Se uita la soldații care descălecau, unii dintre ei cu ajutorul gărzilor lui Vitellius. Lucilius își împinse înainte nasul ascuțit. — Îl vezi pe cel cu haina de blană? Îl cunosc... Ăla mare, pe care îl urmează ceilalți, îl vezi? Acela e Flavius Valens, comandantul Legiunii întâi Germanica. Am gătit și pentru el, pe când era guvernator Capito. Ăia doi se urau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
peste puțin timp Otho va ajunge împărat. Cocoșatul se întoarse la sturzii lui. — Ne păcălești ca să ne lași cu gura căscată de mirare. Vrei să ne uimești inventând profeții după ce l-ai uimit pe Vitellius cu păsările tale - în glasul ascuțit al bucătarului-șef se simțea invidia. — Otho a fost un bun conducător în Lusitania, declară paharnicul. Cinstit. Dacă la moartea lui Galba va ajunge imperator, va fi bine pentru Roma. E loial. — Dar când a pus mâna pe Poppaea? râse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
vom face două șanțuri care se vor îngusta, în formă de pâlnie. Ca să-i atace pe oamenii mei, quazii vor ajunge chiar în pâlnia aceea... — ...iar acolo îi vor aștepta castrapila! — Exact. Quazii vor intra în pădurea aceea de pari ascuțiți împinși de oamenii care formează frontul... Să zicem, o sută cincizeci de picioare de front, deci șaizeci de soldați... Douăzeci vor sta în spatele celor două șanțuri laterale, gata să se arunce asupra barbarilor care vor rămâne prinși în castrapila. — Și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Chiar și de la distanța aceea păreau nenumărați - cinci sau chiar șase sute. O mulțime de uriași gata să ucidă. — Adtentio! strigă Antonius. Soldații luară din care scuturi și pila. Imediat, tubicen-ul înălță trâmbița lungă spre cer și scoase un sunet prelung, ascuțit, apoi două sunete scurte - primul grav, al doilea ascuțit. — Primul este A, explică neliniștit Valerius, apucându-l strâns de braț pe gladiator. Iar cele două sunete scurte sunt T... Le-ai auzit? Antonius a dat adtentio! Signifer-ul primi semnalul și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
și napi, ci pământ. Îl turnară de-a lungul celor două șanțuri, formând două bariere. Ca să treacă peste ele, barbarii trebuiau să sară. — Uite capcana! - agitat, Titus arătă spre un grup de soldați care luau din care castrapila scurte și ascuțite și alergau repede spre cele două valuri de pământ. Quazii urlau, ridicând armele spre cer. Nu-și dădeau seama că zeci de soldați puneau în spatele valurilor de pământ câte patru castrapila la fiecare pas, că se împărțiseră în grupuri de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
va fi gata chiar în clipa când quazii vor ataca dispozitivul. Quazii se apropiau. Soldații legau castrapila unul de altul. Văzute de sus, legăturile formau o rețea asemănătoare cu o uriașă pânză de păianjen ce acoperea valul de pământ. Strigătele ascuțite ale quazilor fură acoperite de glasul puternic și sigur al lui Antonius, care trecea călare printre soldați, nerăbdător: Linia de genieri să se întindă pe șaptezeci de picioare, până la marginile celor două valuri de pământ... În spatele fiecărui vallum să fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fiind presați de tovarășii care veneau din spate. Nu puteau evita lupta corp la corp și mânuiau cu greutate armele prea grele, care necesitau mișcări ample. Unul după altul, se prăbușeau la pământ, fiind repede înlocuiți de alții. Un șuierat ascuțit, prelung acoperi zgomotul bătăliei. Centurionul din centrul frontului fluiera din fistula din os de cerb, ordonând mutatio ordinis. Imediat, soldații din linia a doua îi apucară de balteus pe cei din fața lor, îi traseră înapoi și îi împinseră spre spatele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
quazii, în încercarea de a-i lua prin surprindere pe romani atacând din lateral, încercau să treacă de valurile de pământ. Nimeriră însă în castrapila. Urlară din nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nou, de data asta de durere, cu gleznele și pulpele rănite de vârfurile ascuțite. Cei ce reușeau să pășească printre vârfurile lăncilor erau loviți de scuturile soldaților și se împiedicau în funiile împletite ca o pânză de păianjen între vârfurile ascuțite înfipte în pământ, căzând în ele. Alții, împinși din spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
spate de tovarășii lor, încercau să evite vârfurile, însă deveneau o țintă pentru pila cu vârful lung, îngust și implacabil. Pila străpungeau scuturile de lemn ale germanilor, barbarii aruncau scuturile și rămâneau fără apărare în labirintul de frânghii și vârfuri ascuțite. Încercau să scape din capcană, se împotmoleau în noroi și dădeau peste castrapila, pradă scuturilor soldaților. Sfârșeau sub tăișul lor. De sus, cei doi bărbați ascunși în spatele stâncii văzură venind alți barbari care strigau și își roteau armele deasupra capetelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
direcției, se găsea în prima linie, înfruntând un dușman de temut, dar îngenuncheat acum. Quazii rămași fură atacați dintr-o parte de centuria din fundul pâlniei, iar din cealaltă, de genieri. Deasupra lor, cerul păru că se întunecă, străbătut de ascuțitele pila. Ca să scape de masacru, unii începură să alerge spre laturi, căutând să ajungă în pădurea de unde veniseră. Alții îi urmară, urlând. — Am învins! - un soldat scoase lama aburindă a gladius-ului din pieptul unui quad prăbușit la pământ. Am învins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
un pas în spate, pentru a le da de înțeles barbarilor că îi aștepta, înainte să-și înceapă fuga prin pădure. Quazii înaintară. Antonius duse la gură fistula de aramă pe care o avea la gât, scoase câteva sunete, unele ascuțite, altele grave, apoi începu să alerge de-a lungul marginii pădurii. Quazii se opriră neliniștiți, se uitară spre pădure, apoi începură să discute. Se vedea că erau nehotărâți. Așteptau să-i vadă apărând dintre copaci pe soldații acelui tribun, căruia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fugă spre ei, apropiindu-se la mai puțin de cinci pași, și slobozi un urlet. Quazii se întoarseră spre el. Îi provoca să-l înfrunte. Alergă din nou spre marginea pădurii. Aruncă gladius-ul și apucă sica, mai scurtă, dar mai ascuțită și mai ușor de mânuit. Se îndreptă spre quazi, ajungând atât de aproape, încât simți mirosul grăsimii cu care își ungeau brațele și picioarele dezgolite, și îi obligă să se așeze în semicerc în jurul lui. Antonius se îndreptă fulgerător spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
să-l ucizi. Ucide-l, Salix! Cu inima bătându-i nebunește, Valerius îl văzu pe Salix pregătindu-și scutul pentru a lovi din nou. În clipa aceea însă, piciorul stâng îi cedă, iar Salix căzu în genunchi, cu un strigăt ascuțit. Skorpius se repezi la el cu toate puterile care-i mai rămăseseră. Salix zbură prin aer și căzu la vreo zece pași de adversarul lui. Rămase nemișcat în nisip, cu brațele și picioarele desfăcute, o fantoșă tristă, care a încetat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
formă de ghindă, aruncau sulițe aprinse... Imediat, amfiteatrul de lemn din afara zidurilor a luat foc. Nu m-am alăturat indignării tovarășilor mei, care îl considerau mândria orașului... urăsc arenele! — Dar voi cum răspundeați atacurilor? — Aruncam de sus bețe cu vârful ascuțit, pietre, ghiulele de plumb și de bronz. Ei încercau să se adăpostească. Construiseră în grabă vineae din lemn. Le-am dat foc. A doua zi, dușmanii au devenit mai îndrăzneți. Au început să se cațăre pe ziduri, să le distrugă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ar fi păstrat tradițiile Imperiului. Se întoarse spre maestru, care se oprise în spatele lui. — Mă bucur să te văd. Proculus nu răspunse. Continua să-l observe atent pe Antonius. Avea ochii închiși la culoare, pătrunzători, foarte apropiați, nasul îngust și ascuțit, ce părea ciocul unui șoim. Toga de in îi ajungea puțin deasupra gleznelor. Era mic de statură și slab, dar chipul și trupul său vădeau o forță interioară care intimida pe oricine, chiar și pe Antonius. Antonius nu se simțea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
imobilizându-l. Abia după o oră maestrul îi dădu un adevărat coif de secutor. — Găurile acelea mici din față împiedică vârfurile tridentului să intre și, în același timp, permit o bună respirație și vizibilitate. Coiful ăsta are o creastă subțire, ascuțită. A fost studiată ca să limiteze cât mai mult greutatea exercitată de plasa rețiarului asupra calotei. Dacă acum încerci să smulgi plasa așa cum ai făcut mai înainte, are să-ți fie mult mai ușor să te eliberezi. Fii atent însă... Coiful ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de scutul pe care acesta îl împinsese în față pentru a se apăra. Impactul fu atât de violent, încât rețiarul făcu mai mulți pași în spate și se prăbuși în nisip. Imediat, Valerius ajunse lângă el, și rețiarul simți vârful ascuțit al sabiei. Se întoarse încet, gâfâind, cu chipul crispat de mânie și uimire. Ridică brațele spre cer și, cu un gest teatral, aruncă tridentul și pumnalul. Arena începu să vuiască la vederea acelei scene incredibile. Cine era gladiatorul necunoscut care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Mai trebuie să știi că pe la mijlocul colinei au fost puși niște... niște... Băiatul dădu din mâini. — Nu-mi aduc aminte cum se cheamă. Valerius îl apucă de braț. — Trebuie să-ți aduci aminte! Spune-mi cum arată. — Ca niște pari ascuțiți... Valerius se văzu din nou în Pannonia, în vârful dealului de unde privise împreună cu Titus lupta împotriva quazilor. Revăzu capcana făcută de fratele său... — Vorbești despre castrapila? — Da... asta e. — În ce parte sunt îndreptate vârfurile lor? Încearcă să-ți amintești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
sfaturile celor mai josnici și mai avari indivizi din orașul ăsta, înșfacă bani de pe unde poate, trăiește în lux și crede că are sub control tot Imperiul... Nu vrea să audă ce se întâmplă în provincii. Lucilius își scărpină nasul ascuțit. — Mie mi se pare că împăratul nostru are adepți peste tot... — Doar nu crezi tot ce spun mesagerii! șuieră primul ajutor de bucătar. Știi câți îl ajută pe Vespasianus în Orient? Chiar și regina Berenice din Judaea, care e îndrăgostită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fi bune pentru hopliții greci, care trebuie să-și împingă dușmanii cu umărul, nu pentru noi, care trebuie să luptăm... Se agăță de brațul lui Valerius, dar nu avu timp să spună nimic, pentru că în clipa aceea se auziră sunetele ascuțite ale trâmbițelor. Un glas puternic răsună în arenă, însoțit de zgomotul copitelor. — Popor al Romei! În marea-i dărnicie, împăratul vă oferă jocurile sacre în cinstea Imperiului, spectacolul cel mai captivant la care ați asistat din vremea lui Nero! Valerius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ajutor soldaților. El și ceilalți aveau să cucerească vârful colinei. — Acolo sus e Orpheus! strigă. Catapultele aruncară bolovanii, și săgețile zburară din scorpiones. Deși aveau armuri grele, vitellienii fură masacrați. Unii coborâră panta în fugă și se înfipseră în vârfurile ascuțite ale castrapila, contorsionându-se în aer. Mulțimea sări în picioare, exultând. — Mă înșel eu, sau asistăm la o catastrofă? șopti Flavius Sabinus la urechea lui Vitellius, care privea lupta încremenit, cu mâinile încleștate pe balustrada pulvinar-ului. Flamma și ai lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pumnul în stomac. O clipă, Flamma deschise ochii mari, apoi se prăbuși la picioarele sale. Valerius își ridică arma spre cer. Mulțimea, care până atunci așteptase într-o liniște aproape religioasă, izbucni în strigăte: — Ucide! Ucide! urla Vitellius cu glas ascuțit. Valerius se uită în jos, spre Flamma, care îl privea ca un animal în agonie, cu ochii injectați. Îndreptă încet lama spre gâtul lui, abia atingându-l. Privi spre arenă. Nimeni nu mai lupta. Își văzu tovarășii uciși. Îl văzu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mișcările erau îngăduite, dar nu aveai voie să înfigi degetele în ochii adversarului. În cele din urmă, își făcură apariția atleții care practicau pugilatul cu arme; erau aproape goi și încercau să-și învingă adversarul sfâșiindu-i carnea cu lamele ascuțite fixate pe mănușile de luptă. Mulțimea izbucni în strigăte, din ce în ce mai ațâțată la vederea sângelui care îmbiba nisipul. Chipuri desfigurate, pântece spintecate, urechi și nasuri tăiate dintr-o lovitură... La fiecare rană, la fiecare mutilare publicul era în delir. În scurta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aproape goi? — Sunt cetățeni romani. Cetățenilor nu le este îngăduit să apară în arenă cu pieptul descoperit. Goliciunea noastră îngăduie să fim răniți cu mai multă ușurință, iar sângele îl preface pe gladiator într-un animal divin... Se auzi sunetul ascuțit al trâmbițelor. Urmau să intre morituri. Skorpius se ivi în mijlocul arenei, întâmpinat de ovații interminabile. Își ținea brațele întinse, gata parcă să-și ia zborul. Era aproape gol; doar în jurul coapselor se vedea linia neagră a perizomului, pe pielea foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]