2,631 matches
-
rusă era inacceptabilă pentru publicul american, s-a luat decizia ca opera să fie în limba franceză, Prokofiev fiind ajutat pentru adaptare de soprana Vera Janacopoulos. Opera a avut premiera pe 30 decembrie 1921 la Teatrul Auditorium din Chicago sub bagheta compozitorului. Premiera rusească a avut loc în Petrograd (acum Sankt Petersburg) în 1926 și de atunci a intrat în repertoriul numeroaselor companii de operă. Poate cea mai cunoscută piesă din operă este Marșul, folosit de CBS pentru seria "The FBI
Dragostea celor trei portocale () [Corola-website/Science/329894_a_331223]
-
București, susținând turnee în Polonia, Franța, URSS, Cipru, Grecia, Bulgaria, Statele Unite, Mexic, Japonia, Israel, Egipt, Argentina, Brazilia, Anglia, China, Mongolia, Spania, Italia, Elveția, Suedia, Finlanda, Norvegia, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Turcia, Ceylon, India, Birmania, Iugoslavia, Ungaria, Albania, Danemarca etc. Sub bagheta a sa au evoluat cei mai de seama cântăreți și instrumentiști de muzică populară (Maria Lătărețu, Ioana Radu, Angela Moldovan, Ion Luican, Emil Gavriș, Nicolae Crăciunescu, Ilie Udilă, Nicolae Florian, Nicolae Vișan, Ilie Alecu, Aurel Ioniță, Constantin Pârvu, Radu Simion
Ionel Budișteanu () [Corola-website/Science/329914_a_331243]
-
în 1931. Opera Bolșoi a interpretat opera la Metropolitan Opera din New York în 1975 dar Metropolitan a pus pe scenă propria producție în martie 2001. Versiunea originală a operei a fost jucată în 2001 la Teatrul Bolșoi în Moscova sub bagheta lui Gennady Rozhdestvensky. În grădina Grand Hotel, Alexei, tutorele familiei Generalului, o întâlnește pe Polina, aflată sub tutela Generalului, care are datorii la Marchiz. Alexei o iubește pe Polina și îi spune că a observat intenția ei de a-și
Jucătorul (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329896_a_331225]
-
19 în 1915 dar a abandonat în curând lucrul pentru a lucra la opera "Jucătorul". A reluat lucrul la concert în 1917. A avut premiera pe 18 octombrie 1923 la Opera din Paris în interpretarea Orchestrei Operei din Paris sub bagheta lui Serghei Koussevitzki, cu Marcel Darrieux în calitate de solist. Igor Stravinski a avut debutul său ca dirijor în cadrul aceluiași concert, dirijând Octetul pentru Suflători. Concertul este orchestrat pentru 2 flauturi, piculină, 2 oboaie, 2 clarinete, 2 fagoți, 4 corni, 2 trompete
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
în Rusia. Maestrul de concert al lui Koussevitzki, Marcel Darrieux, nu era celebru dar era un violonist capabil ceea ce era suficient pentru interpretare. Concertul a avut succes anul următor în Occident când Joseph Szigeti l-a interpretat la Praga sub bagheta lui Fritz Reiner după care a efectuat un turneu în Europa și Statele Unite interpretând lucrarea. Totuși, premiera americană nu a fost intepretată de Szigeti, ci de Richard Burgin, maestrul de concert al Orchestrei Simfonice din Boston, pe 24 aprilie 1925
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
după care a efectuat un turneu în Europa și Statele Unite interpretând lucrarea. Totuși, premiera americană nu a fost intepretată de Szigeti, ci de Richard Burgin, maestrul de concert al Orchestrei Simfonice din Boston, pe 24 aprilie 1925, din nou sub bagheta lui Koussevitzki. Un alt aspect care a contribuit la eșecul lucrării a fost gustul publicului parizian. Spectatorii, în special cei care veneau la concertele lui Koussevitzki, doreau lucrări moderne și puțin șocante. În vreme ce publicul a primit cu căldură lucrări disonante
Concertul pentru vioară nr. 1 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/329946_a_331275]
-
Germaniei U-21 care a participat la CE 2009. Deși a jucat puțin în meciurile din grupă, a intrat ca titular în finala câștigată de nemți cu 4-0 în fața Angliei. A fost chemat pentru prima dată la naționala de seniori sub bagheta selecționerului Joachim Löw, unde a debutat într-o partidă cu Malta disputată la 13 mai 2010 în Aachen (3-0). A intrat în repriza a doua în locul lui Serdar Tasci. Hummels a jucat la EURO 2012 în toate minutele, aceeași performață
Mats Hummels () [Corola-website/Science/328266_a_329595]
-
TDS", în limba engleză), uneori urmat de deces. El survine cel mai frecvent la copii și se manifestă prin diaree profuză muco-sangvinolentă care mimează o colită hemoragică sau o boală Crohn la debut, dureri abdominale, tenesme, hipocratism digital (degete în baghetă de tobă), întârzierea în creștere la copii, pierdere în greutate care poate duce la cașexie, deficiențe nutriționale, malnutriție, anemie severă și uneori prolaps rectal prin edemul mucoasei rectale. Hipocratismul degetelor mânii (și piciorului), care este o îngroșare ocazională a extremității
Tricocefaloză () [Corola-website/Science/328305_a_329634]
-
pian în Fa major este o lucrare pentru pian solo și orchestră a compozitorului american George Gershwin. Compus în perioada iulie-septembrie 1925, a avut premiera 3 decembrie 1925 la Carnegie Hall din New York în interpretarea Orchestrei Simfonice din New York sub bagheta dirijorului Walter Damrosch, cu Gershwin la pian. Ca și celelalte lucrări orchestrale ale lui Gershwin, în concertul pentru pian sunt prezente influențele muzicii jazz. Damrosch a fost prezent în data de 12 februarie 1924 la concertul aranjat și dirijat de
Concertul pentru pian (Gershwin) () [Corola-website/Science/328341_a_329670]
-
Un climax fals este întâlnit în secțiunea "Grandioso" identică cu cea din prima parte ce evoluează spre momentul maxim al concertului, dominat de pian, după care lucrarea se încheie. Premiera a avut loc în interpretarea Orchestrei Simfonice din New York sub bagheta lui Damrosch pe 3 decembrie 1925, cu compozitorul în calitate de solist. Concertul a fost cu casa închisă și a fost foarte bine recepționată de publicul larg. Totuși recenziile au fost mixte deoarece criticii erau nehotărâți dacă lucrarea este clasică sau jazz
Concertul pentru pian (Gershwin) () [Corola-website/Science/328341_a_329670]
-
Giovanni" (Paris), "L'Elisir d'Amore" (Viena), "La Traviata" (Londra), "Rigoletto" (Zurich), "Flautul fermecat" (Milano), "Gianni Schicchi" (Metropolitan Opera și la Operă din Los Angeles în regia lui Woody Allen). A debutat în "Idomeneo" la Festivalul Styriarte de la Graz sub baghetă lui Nikolaus Harnoncourt. La Festivalul de la Salzburg a cântat în "Requiemul" de Verdi sub conducerea muzicală a lui Riccardo Muți. În martie 2012 a debutat la Gran Teatre del Liceu în Barcelona, interpretând rolul principal din La Boheme alături de Angela
Saimir Pirgu () [Corola-website/Science/327526_a_328855]
-
Târgu Cărbunești „Gilortul”, orchestră formată din 40 de instrumentiști. Aici a luat contact cu cei mai buni lăutari gorjeni: Ion Bârsan și soția Gena Bârsan, Costică Dindiri, Victor Tîrleanu, Mitică Bolovan etc. Cântă apoi și la Ansamblul „Doina Gorjului” sub bagheta lui Gelu Barabancea până când acesta a murit. După moartea lui Barabancea, pleacă de la ansamblu, deoarece nu era lăsat să cânte la nunți (care începeau după Paști și țineau până la Sf. Nicolae). De la „Doina Gorjului” pleacă la Ansamblul „Altița” cu care
Constantin Pițigoi () [Corola-website/Science/327554_a_328883]
-
și norocul acestuia de a găsi, la vreme, „legătura cu mișcarea”. Refuzat ca voluntar, o apucă pe căi greșite spre... Școala de corecție. De aici îl recuperează uteciștii care îi redau echilibrul și îi indică noul drum în viață. Sub bagheta scriitorului-regizor, Băloiu devine din copil, adolescent și din pistruiat, roșcovan. Filmul nu e lipsit de farmec, și s-ar putea să ascundă vagi detalii autobiografice. Un personaj de hahaleră colorează, viu, Papaiani.”" După lansarea serialului de televiziune "Pistruiatul" (1973), scenaristul
Roșcovanul (film) () [Corola-website/Science/327039_a_328368]
-
debut al Orchestrei „Doina Românească” a lui Petrică Moțoi, interpretând într-un trio de țambale alături de tatăl său și țambalistul Victor Manu, un celebru preludiu de Serghei Rahmaninov. În 1960 devine țambalist al Orchestrei de muzică populară Radio, cântând sub bagheta unor mari dirijori precum Victor Predescu, Radu Voinescu, Marius Olmazu și mai ales Paraschiv Oprea. În 1961, cu ocazia cununiei acordeonistului Costică Șerban, îl cunoaște pe fratele său, Bebe Șerban de la Petrechioaia. Acesta este invitat să se alăture tarafului său
Iani Ciuciu () [Corola-website/Science/327167_a_328496]
-
etc Wertheimer a compus, între altele, prelucrări pentru jazz a unor creații de Johann Sebastian Bach. Compozitorul israelian Rafi Kadishson a compus o piesă, „Concerto for Peter and Orchestra” (1996), în cinstea lui. În anul 2006 orchestra Camerata Ierusalim sub bagheta lui Kadishson a închinat un concert zilei de naștere a 60-a a artistului. Peter Wertheimer a fost căsătorit vreme de 25 ani cu actrița israeliană originară din România, Adi Lev (1953-2006), care a decedat de cancer. și este tatăl
Peter Wertheimer () [Corola-website/Science/327328_a_328657]
-
Există o oarecare doză de adevăr în fiecare dintre aceste teorii. Totuși, orice s-a întâmplat, nu este adevărat (după cum s-a sugerat) ca Dvořák și Wihan s-au certat. Wihan a interpretat concertul înregistrând un succes important, inclusiv sub bagheta lui Dvořák într-un concert la Budapesta pe 20 decembrie 1899, și au rămas prieteni apropiați. Premiera concertului a avut loc pe 19 martie 1896 la Queen's Hall din Londra cu Orchestra Filarmonică din Londra sub bagheta lui Dvořák
Concertul pentru violoncel (Dvořák) () [Corola-website/Science/330022_a_331351]
-
inclusiv sub bagheta lui Dvořák într-un concert la Budapesta pe 20 decembrie 1899, și au rămas prieteni apropiați. Premiera concertului a avut loc pe 19 martie 1896 la Queen's Hall din Londra cu Orchestra Filarmonică din Londra sub bagheta lui Dvořák, cu Leo Stern în calitate de solist. Violoncelul la care a interpretat Stern a fost "General Kyd" din 1684, unul din cei doar 60 de violoncei realizați de Stradivarius. Concertul a fost publicat în 1896 de N. Simrock în Berlin
Concertul pentru violoncel (Dvořák) () [Corola-website/Science/330022_a_331351]
-
alături de muzică populară, piese de concert clasice de Franz Schubert, Johannes Brahms, Antonin Dvořák etc. La sărbătorirea unui sfert de veac de activitate pe scenele de concert, în anul 1935, Dinicu urcă din nou pe podiumul Ateneului Român, unde, sub bagheta dirijorului George Georgescu, interpretează ca solist Concertul în sol minor de Max Bruch și, împreună cu Alexandru Teodorescu, prim-violonist al Filarmonicii, dublul Concert în re minor de Johann Sebastian Bach. În februarie 1936, sub bagheta lui Ionel Perlea, va interpreta
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
podiumul Ateneului Român, unde, sub bagheta dirijorului George Georgescu, interpretează ca solist Concertul în sol minor de Max Bruch și, împreună cu Alexandru Teodorescu, prim-violonist al Filarmonicii, dublul Concert în re minor de Johann Sebastian Bach. În februarie 1936, sub bagheta lui Ionel Perlea, va interpreta Concertul în re minor pentru vioară și orchestră de Henry Wieniawski. În anul 1937, Dinicu este invitat să cânte în cadrul Expoziției Internaționale de la Paris unde, seară de seară, miile de vizitatori au ascultat taraful de
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
Artiști, Scriitori și Ziariști a organizat la Ateneul Român un concert aniversar pentru împlinirea a 40 de ani de activitate a lui Grigoraș Dinicu. Cancerul laringelui începuse să se agraveze din ce în ce mai tare, încât acest concert al Orchestrei „Barbu Lăutaru” sub bagheta lui Victor Predescu a venit ca un balsam de ușurare a suferințelor. La acest concert au cântat Maria Tănase, Ioana Radu, Rodica Bujor, Ion Luican, Nicu Stoenescu, Petre Gusti. Moare la data de 28 martie 1949 în București. A fost
Grigoraș Dinicu () [Corola-website/Science/330041_a_331370]
-
și scria articole de critică muzicală în timpul său liber, Cui s-a dovedit a fi un compozitor prolific. Debutul său „public” ca și compozitor a avut loc în 1859 când a fost interpretat Scherzo-ul său orchestral, Op. 1, sub bagheta lui Anton Rubinstein. În 1869 a avut loc premiera primei opere a lui Cui, "William Ratcliff" (după tragedia lui Heinrich Heine), dar nu a avut succes, parțial datorită scrierilor sale dure din critica muzicală. Cu excepția uneia, toate operele lui Cui
Cezar Antonovici Cui () [Corola-website/Science/330185_a_331514]
-
la sentimentul permanent de neliniște. Ultima variațiune integrează tema cu violența primei părți, ducând la un climax inevitabil. Simfonia se încheie cu o reluare a temei interpretate de oboi. Simfonia a avut premiera la Paris pe 6 iunie 1925 sub bagheta lui Serghei Koussevitzki, căruia îi este dedicată lucrarea, dar nu a fost bine primită. După premieră, Prokofiev a declarat că nici el nici audiența nu au înțeles lucrarea. Într-o scrisoare adresată lui Nikolai Miaskovski Prokofiev a scris: "Am compus
Simfonia nr. 2 (Prokofiev) () [Corola-website/Science/330191_a_331520]
-
compuse în 1733 și 1734 și o cantată de biserică (BWV 248a), acum pierdută. Data este confirmată de Bach în manuscris. În afară de 1734, lucrarea nu a mai fost interpretată până în 1857 când a fost interpretată de Sing-Akademie zu Berlin sub bagheta lui Eduard Grell. "Oratoriul de Crăciun" este un exemplu sofisticat de parodie muzicală. Autorul textului este necunoscut, deși un colaborator frecvent al lui Bach pentru oratoriile sale era Christian Friedrich Henrici (Picander). Lucrarea aparține unui grup de trei oratorii compuse
Oratoriul de Crăciun (Bach) () [Corola-website/Science/330209_a_331538]
-
în acest domeniu, a numit Vaughan Williams Memorial Library ("Biblioteca Memorială Vaughan Williams") după el. În 1905 Vaughan Williams a dirijat primul concert al Festivalului Muzical Leith Hill din Dorking, festival la care va dirija până în 1953 când a predat bagheta dirijorală succesorului său, William Cole. În 1909 a compus coloana sonoră a unei piese de teatru de la Cambridge, o producție a piesei "Viespile" a lui Aristofan. În anul următor a înregistrat primul său succes public prin premiera lucrărilor "Fantezie pe
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]
-
înregistrat primul său succes public prin premiera lucrărilor "Fantezie pe o temă de Thomas Tallis" și a simfoniei corale "Simfonia mării" (Simfonia nr. 1). A înregistrat un succes și mai important cu "Simfonia londoneză" (Simfonia nr. 2) în 1914, sub bagheta lui Geoffrey Toye. Vaughan Williams avea 41 de ani când a izbucnit Primul Război Mondial. Deși putea să evite complet serviciul militar, a decis să se înroleze ca soldat în Royal Army Medical Corps. După o perioadă dificilă ca purtător
Ralph Vaughan Williams () [Corola-website/Science/330247_a_331576]