3,030 matches
-
Aș spune că, din contră! Au reprezentat veritabile încercări ale răbdării și nervilor noștri. Pe care, în mare, le-am absolvit. Chiar sunt sincer când afirm că aș risca să înfrunt din nou olteneștile șosele (doar aparent asfaltate și din belșug garnisite cu gropi cu... rugozitate mare) numai să întorc timpul din cursul lui implacabil și să mă regăsesc în universul muzicii, al dansului și al bucuriei sahaj, din sălile de spectacole vibrate în week-end -ul trecut. Vineri, 28 martie, m-
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
cât m-am priceput eu. Fiind în ajunul Crăciunului se găseau de cumpărat globulețe, beteală și jucării. Nu miau părut a fi la fel de frumoase ca acelea din magazinele românești, așa că nu m-au interesat prețurile. Magazinele mai erau aprovizionate din belșug cu tot felul de ganesh-uți de diferite dimensiuni, metalici sau din diferite materiale (pe care nu sunt sigur că le recunosc pentru a le numi), variat împodobiți cu pietricele sau fire aurii și pictați în culori vii. Erau foarte frumoși
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
iese totul, când inima se identifică cu Spiritul, când Dumnezeu te iubește și te umple de har. Iar eu eram acolo! Mă hrăneam cu vibrații, în timp ce inima-mi se deschidea mare și frumoasă, asemenea unei flori ce-și primește din belșug porția vitală de apă, de lumină, de căldură și de iubire divină! Au culminat cu Namostute! Sensibilitate, voci calde, vibrații ce te pătrundeau, energii ce circulau libere de la Spirit la Spirit. Au fost minute de vrajă ce nu aș fi
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
W.ț, deși îl citează pe E.O. James și pe alții eiusdem farinæ în legătură cu mitul. Or, îmi pare că adusesem, în Traité și Le Mythe de l’éternel retour, anumite precizări pe care, de atunci, le văd folosite din belșug, dar destul de rar citate ca șfiindț ale mele... Dar, în fine, lucrul este bine cunoscut. Să trecem!...) Întrucât văd că nu acceptați să vă restitui șbaniiț, vă propun câteva cărți, la alegerea dvs. Am la dispoziție volumul din Études Carmélitaines
Întotdeauna Orientul. Corespondența Mircea Eliade – Stig Wikander (1948-1977) by Mircea Eliade, Stig Wikander () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2332_a_3657]
-
socoate; Speră, luptă fără teamă, Fapta nu e val ce trece; Frați de-ndeamnă, frați te cheamă Cum poți sta-mpietrit și rece?" .......................................... Cîte sute de catarge Dârze lasă malurile Multe sunt ce nu le-or sparge Vânturile, valurile Duc belșug, solii de viață Și străbat pământurile, Ști-vor înfrunta prin ceață Valurile, vînturile." Textele nici nu mai necesită, credem noi, a fi comentate. Este celebru poemul său despre mineri, Silvester Andrei salvează abatajul. Mort în 1954, în foarte scurt timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
capăt într-altul al lumii,/ Semnăm pentru pace, semnăm cu avînt,/ Căci nu vrem iar sînge pe-ntinderea lumii,/ Nici scîncetul foamei, nici lacrima mumii,/ Nici neagră ruină nu vrem pe pămînt.// Vrem pace, ca holda să legene-n soare/ Belșugul de aur al vremurilor noi:/ Uzina să nască mașini și tractoare/ Și-n goana spre mîine de roți și motoare/ Să rîdă speranța ce freamătă-n noi.// Semnăm ca războiul să nu se mai joace/ Zvîrlindu-ne-n bezna sălbaticei uri./ Cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Ezdra. De asemeni celor ce se întreabă de ce se numește învățătura lui Hristos "buna vestire", celor ce caută obîrșiile rasismului și celor pe care-i interesează prototipurile Birocrației". Hristos, cel care multiplică pîinea, vinul, peștii, este un Dumnezeu al bogăției, belșugului, al hranei și veseliei și unde se vede și se afirmă mai în plinătate ca la ospăț, printre puținele locuri unde omul se bucură "de bucuria altuia, ba și are nevoie de această bucurie: ospățul e cu atît mai frumos
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
sîngele celor morți? De bună seamă că aceia care au învîrtit manivela mașinii de tocat carne, chiar și numai în 1937, nu mai sînt tineri, au între cincizeci și șaizeci de ani, și-au trăit anii cei mai buni în belșug și îndestulare, în confort, și orice pedeapsă pe măsură e tardivă și nu mai poate fi săvîrșită. Noi însă vom fi mărinimoși, n-o să-i împușcăm, nu le vom turna pe gît apă sărată, nu-i vom da hrană ploșnițelor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
Din mahalale a reușit într-un târziu să se angajeze la câteva restaurante mai centrale, decente, dar totuși mici și niciodată umplute pe de-a-ntregul, așa cum mai demult trebuia din timp să -ți faci o rezervare și să cotizezi din belșug pentru o seară cu celebrul Cristian Vasile. Contracte mici, de câteva zile doar, de un weekend sau, dacă era norocos, de câteva săptămâni. A cântat în localuri de cartier sau în cele ascunse pe străduțele lăturalnice ale marilor bulevarde, de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
din pubertate, acel reflex suficient de rar ca să pară ciudat - atunci și acum! - de a-mi căuta propria-mi vină, propria neputință În aproape toate eșecurile sau fundăturile nefericite pe care ți le Întinde viața socială, dar și personală, din belșug. Uneori până la marginile ridicolului, și a trebuit să aștept apoi ani, uneori decenii, ca dreptatea mea să fie recunoscută și de alții. Acest „reflex” profund - dovadă că el a funcționat În situații diverse și la toate vârstele lucide! - mi-a
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
această privință de „asistență“ străină). Comunismul a accentuat opoziția român-străin. I-a rupt pe români mai Întâi de Occident, apoi de toată lumea. „Străinătatea“ a căpătat contururi mitice, pe cât de negative În propaganda oficială, pe atât de pozitive În visele de belșug ale românilor. Înainte de comunism, raporturile cu Occidentul erau rezervate unei elite care avea repere sigure (Parisul!) și gusturi rafinate. În comunism, grație intoxicării propagandistice pe de o parte și insatisfacției românilor pe de altă parte, imaginarul străinătății s-a „democratizat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
pronunțată sociabilitate și o substanțială doză de relativism și de umor. Față de „purismul“ românesc al lui Eminescu, Caragiale personifică infuzia cosmopolită, caracteristică orașului românesc; cu alte cuvinte, exact ceea ce detesta Eminescu. Eminescu este lipsit de umor, Caragiale Îl are din belșug. Eminescu este omul marilor adevăruri, Caragiale constată pulverizarea valorilor. La Eminescu totul e absolut, la Caragiale totul e relativ. Cu timpul, românii s-au obișnuit cu Caragiale și au ajuns să se delecteze cu comediile și schițele sale. Dar inițial
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
cu bârne de stejar așezate transversal. Așa a arătat pavajul Bucureștiului, al puținelor străzi de altfel care erau „podite“, până spre mijlocul secolului al XIX-lea. Explicația stă În faptul că Bucureștiul nu avea piatră, În schimb avea lemn din belșug. Ceea ce frapează și astăzi la vechiul Pod al Mogoșoaiei, devenit În 1878 Calea Victoriei (În amintirea „Războiului de Independență“ din 1877-1878), este traseul său sinuos, ca și lărgimea variabilă și Înălțimea nu mai puțin variabilă a clădirilor. Nu sunt două segmente
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
cuptoare. Iarna, nu se mai suferă de frig, ca pe vremea lui Ceaușescu, problema multora este Însă de a plăti prețul ridicat al Încălzirii. Pe vremuri era mai simplu: fiecare Își făcea foc cu lemne, iar lemn se găsea din belșug. Clima e o supărare permanentă. Alte necazuri sunt periodice. Nici o generație nu a fost scutită măcar de câteva dintre ele. Războaiele și ocupațiile străine au Înregistrat timp de secole o frecvență ieșită din comun. Turcii, uneori și tătarii, au prădat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
radio despre activitatea frumoasă a tinerilor Înaintași. Este un colț bogat În izvoare culturale. Se ridică treptat ceața și apare În lumina care se cuvine. Mata ai un mare merit În această activitate, iar răbdarea, care trebuie, o ai din belșug. Primește toată admirația noastră. Lângă mata ai norocul să fie Încă Dl. Ciurea; un mare exemplu! Dumnezeu să-l ție Încă mulți ani! Este de admirat, cum se mai poate agita la o vârstă Înaintată. Cât elan, entuziasm, pricepere și
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
ceea ce am putut să fac până acum. </citation> <citation author=”PAPADIMA Ovidiu” loc=”București” data =”8.I.1976”> La mulți ani! Anul nou 1976 să vă fie, Dumneavoastră și celor ce vă sunt dragi, cu sănătate, voie bună În casă, belșug pe masă și Împlinirea tuturor realizărilor plănuite În activitatea Dvoastră atât de pasionată și generoasă. Ne-a rămas vie În amintire amabilitatea și erudiția cu care ne-ați Îndreptat pașii spre trecutul literar fascinant al Fălticenilor . Ștefania și Ovidiu Papadima
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
-iști aruncând glume amenințătoare către scriitorii din Vest: „Mâncați bine, cu rezervă, pentru că pe traseu vor urma și Rusia, și Belarus”. O dureroasă reamintire a unor realități de acasă, pe care atmosfera de aici, situată sub semnul esteticului și al belșugului material, reușise s-o estompeze... Am ieșit pe verandă. Plaja, printr-un crater șerpuitor săpat de valurile oceanului, inundat probabil în perioada fluxurilor, vine până foarte aproape de vilă. Un grup de tineri se prăjeau, abandonați, în soarele puternic al amiezii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
furtună peste drumeag. Micul lac acoperit cu lintiță. Pădure franceză bătrână, de care mai văzusem până atunci doar în filmele cu cavaleri după romanele lui Walter Scott sau în ecranizările inspirate din Alexandre Dumas-tatăl. Podgorii și codru. O împărăție a belșugului, a liniștii și a izolării... De la Château Smith Haut Lafitte ne îndreptăm cu iuțeala mașinii spre al doilea obiectiv al acestei duminici: Centrul memorial și de documentare François Mauriac de la Malagar, aflat în apropiere. Complexul cuprinde vechea casă a familiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
aruncate pe jos (serviciile publice funcționează), nici măgari sau catâri cu coșuri de piele în spate, nici gunoaie, nici copii desculți pe stradă. Trotuare curate, gratii la ferestre, paznici înarmați, firme bilingve (engleză / ivrit), fațade din piatră albă. Senzațiile de belșug și de rece. În cartierele sărace, familii întregi în stradă, ospitalitate și abordări fără fasoane. Strada israeliană este, ca la noi, un spațiu de care oamenii sunt obligați să se folosească pentru a ieși sau a se întoarce acasă, dar
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
staniolul în care era învelită ciocolata, când a opta parte dintr-un camembert ținea o săptămână la gheață și când familiile încă mai vorbeau de calitatea superioară a resturilor de la masă). Henri Laurens îmi spune că produsele mai scumpe și belșugul etalat sunt nu numai o politețe, ci și o strategie socială. Darul presupune și un contradar. Gazda semnalează prin generozitate faptul că este solvabil; cu el, adică, vei putea face afaceri bune. Până una-alta, cel ce primește îl obligă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
închipuit niciodată să văd. Doi oameni treceau pe drum și vorbeau despre veșnicul plâns al muierilor. Măi, eu numai cu muerea am avut năcaz; plânge și suspină. Eu îi zic: Măi, fumee, ai vacă cu lapte, slavă Domnului, făină din belșug ai, poame în livadă iar așa, ce-ți mai trebue? Eu dac-a vrea Dumnezeu m-oi întoarce... Da ce tu acu vrai să-mi arăți că ți-am fost drag? La Bacău eri, ceva la fel între bărbat și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
x). În vremi de pace erau blânzi și industrioși. Din aceeași nevoie, a sărăciei unui pământ ce nu-i puteau hrăni, tatarii și-au păstrat până în timpurile din urmă înclinarea spre meseria războiului. Pe când neamul din Dacia a trăit în belșugul unui pământ cu multe resurse și nu s-a îndemnat a lua armele decât ca să se apere. În epoca marei împilări a castei feudale, a ieșit din viața satului și s-a adăpostit în codru nu din înclinări criminale, ci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
scurt prin Dobrogea spre Constantinopol. Oastea lui flămândă avea nevoie de hrană multă, pe care n-o putea oferi sărăcia Dobrogei. De aceea, în loc să treacă Dunărea la Isaccea, sultanul s-a retras, la sud de Dunăre, prin Țara Românească, unde belșugul recoltei strânse în timpul verii și apa îndestulătoare îngăduiau oastei otomane să se refacă după lipsurile îndurate în Moldova. Alte două motive îl mai îndemnau pe sultan să se retragă prin Muntenia. Mai întâi, Mahomed al II-lea se temea să
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Ultima secvență ajunge în cotidian printr-o trecere securizată pe podul de aramă „zărnăitor” și coboară la măicuța, căreia de asemenea îi revine un gest ceremonial, de data acesta propițiatoriu: perechea mănâncă din colac și bea vin pentru a asigura belșugul oamenilor în noua etapă cosmică. Trebuie, în același timp, remarcată similaritatea traseului marcat în planul expresiei de înălțimea vocalelor: primele două acte magice au o evoluție aproape identică, atât prin faptul că obiectul transformării este același, crângul, cât și datorită
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
motiv recurent și în basmele fantastice; în toate speciile folclorice el reprezintă pretextul narativ pentru măsurarea puterilor pe care le are feciorul și pentru aflarea miresei de o natură superioară. În colinde, cosmosul aflat la apogeu donează dimensiunii sociale fructele belșugului, prin mijlocirea soarelui: „Masă rotilată,/ Galbănă, de piatră,/ Pomu-mpomurat,/ De poame-ncărcat./ Vânturi mari suflară,/ Poamele picară,/ Noi le culegeam./ Întrebări aveam:/ - Cine vi le-o dat?/ - Noi le-am căpătat/ De la sfântu soare,/ Cu mare rugare” (Tur - Satu-Mare). Merele
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]