3,230 matches
-
primul, dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele nume al Priskăi, retrăind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și pîntecele avea să se Însuflețească, apoi plămînii și chiar ochii ferecați de plumbul somnului, ca și mădularul său adormit și rece, Înstrăinat precum se Înstrăinase păcatul de el. Apoi reveni cu cugetul În inima peșterii, În catranul vîrtos al beznei, deslușind clepsidra veșniciei timpului, pentru că vroia să-și strămute vremelnicia pămînteană În timp, să-și statornicească trupul și cugetul În miezul timpului, ca să se Întoarcă În vremea dinaintea somnului și a peșterii. Mai Întîi Își aminti de dulcele nume al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și cu ajutorul Domnului căruia i se rugase, să-și poată veni În simțiri. Numai că În sinele său nu află altceva decît năluca visului și a deșteptării, a aceluia de dinainte și de după, În sinea sa nu află nimic decît bezna aceea bălmăjită care, de bună seamă, fusese Înaintea creației, Înaintea facerii, cînd Domnul Încă nu despreunase somnul de trezie și veghea de vis. Și de n-ar fi fost trandafirul din inima sa, de n-ar fi fost dulcele nume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul care se căsca sub ei, În negura de nepătruns a peșterii, unde nu biruia lumina torțelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
amețindu-l cu o blîndă desfătare care venea din trecutele trăiri ale sufletului său, vise depărtate ce-i biciuiau ochii ca o văpaie, ca aripile pîrlite ale Îngerilor, Încît el va Închide ochii strîns, dureros de strîns, iată, nu de beznă și năluciri, ci de preaplinul luminii; dar le desluși felurimea de după pleoapele temeinic trase, căci În cuget, la frunte, de după țeastă, chiar Între ochi, chiar În miezul văzului, pîlpîiau rotocoale roșiatice, roșiatice și sinelii, și vineții, și gălbui și verzulii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Dumnezeu, lumina soarelui, care oricum răzbate prin pleoapele oblonite, lumina care, aidoma unei rumene văpăi, se strecoară prin Împletitura deasă a genelor, care se vîră sub porii trupului, lumina zilei care se simte cu fiece părticică a trupului ivit din bezna rece a grotei, lumina caldă și blîndă, lumina dătătoare de viață a zilei lui Dumnezeu! Dar vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce-i intrase deodată În sînge, invadîndu-i trupul și inima care acum tresăltau, oare sîngele cald și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
nu se Încumeta să deschidă ochii, pentru că-l pălea În frunte cu atîta silnicie, Încît văzul i se Înnegura În rumeniu și gălbui, În sineliu și rumeniu și verzui, Încît trebuia să țină ochii bine Închiși, căci de după pleoape stăruia bezna rumenie și caldă, de parcă și-ar și Înfundat capul În sîngele clocotitor al unei jertfe. 12. Precum pruncul În leagăn ori În brațele mamei, așa se legăna el acum pe umerii purtătorilor săi, un prunc picotind În brațele mamei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca și mirosul de vite, În clipa În care fură așezați toți trei În carul tras de boi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
fără urmă de nor, de un albastru mistuitor, de un albastru tămăduitor, de un albastru albastru - o minune a cerului? Oare și ăsta era tot vis? Și atunci simți bucuria trupului său care se despuiase de Învelișul muced, vîscos al beznei, era o desfătare copilărească a pielii, a măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pori, jilavă și nepieritoare, era o sîngerare epidermică, precum veninul șarpelui cînd intră În trup, În carne, pînă la oase, pînă la măduvă, pătrunzînd aievea ca lumina caldă a soarelui. Oare și ăsta era vis? Îmbăierea la soare, care stîrnise bezna din măduva oaselor, sudația trupului prin care eliminau, prin pori, veninul verzuliu al șarpelui, pentru ca trupurile să se primenească la lumina vieții de seva dătătoare de viață, pentru ca sîngele iarăși să se Împurpureze. Oare și ăsta era vis, clipa În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
totul, dureros de clar, pentru că trupul Înghețat Își putea Închipui căldura, pentru că sîngele Își putea Închipui lumina, pentru că ochiul Își putea Închipui albastrul cerului, pentru că auzul Își putea Închipui cîntările și sunetele muzicii. Numai că acum era iarăși liniște, iarăși beznă, iarăși Încremenire, contenise orice mișcare, dispăruse lumina și totuși el Își Închipuia lumina, Își Închipuia frisonul frigului și dorea cu Înfiorare să mai fie tulburat de lumina soarelui, ca atunci cînd i se aninase pe umeri, cînd Îi apăruse cruciș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
negura grotei, În mormîntul veșnic, se trezi În el o fericire tulbure și Îndepărtată, o suflare Înduioșătoare care Îi umezea trupul cu o lumină caldă și Îndepărtată, ca apoi totul să devină un calvar În negura vremii. 19. Zăcea În bezna grotei și zadarnic Încerca să-și forțeze ochii, zadarnic Îi tot striga pe Malhus, copărtașul său, pe Ioan, cuviosul păstor, pe Kitmir cu ochii verzui, zadarnic Îl striga pe Domnul său: negura era deplină, păcurie, liniștea era de mormînt. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
care și-au atribuit cu insolență prerogativele divinului anonim, care În cele din urmă să putem demonstra dezastrul provocat de un atare gest. 2. Serghei Aleksandrovici Nilus, autorul Antichristului, pentru inițiați părintele Serghei, va intra pe scena istoriei direct din bezna feudalismului rus. Pierzîndu-și domeniile, va peregrina mănăstirile, aprinzînd lungi lumînări galbene de ceară Întru odihnirea sufletelor păcătoase, lovindu-și fruntea de piatra rece a chiliilor. Adîncindu-se În biografiile sfinților și ale blajinilor, va da de unele potriveli cu viața sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
lui Eduard Drimon sau Leo Teksil, care la vremea lor derutaseră Întreaga lume catolică. În timp ce neîncrezătorul discipol al pozitiviștilor Își exprima Îndoiala, părintele Serghei se va scula brusc și va stinge lumina, Înșfăcînd flacăra lumînării cu mîna goală. Se așternu bezna, deși În odaie se Întrezărea o lumină: de la licărul zăpezii de afară și de la luciul samovarului, aidoma unui lampion. Nilus Îi făcu semn oaspetelui său să vină pînă la fereastră. În albul imaculat al zăpezii se deslușea silueta unuia care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aplicare?“ Fondul bibliotecii În care se păstrează această supremă dovadă ascunde În colbul rafturilor multe taine amenințătoare. CÎnd Întîmplarea, destinul și timpul se vor afla Într-o constelație prielnică, atunci aceste trei elemente se vor intersecta și vor răzbi din bezna Bibliotecii Muzeului Britanic. 8. Acțiunea acestui roman Încîlcit ne va duce la un hotel de mîna a treia din preajma unei piețe. În prim-plan se Înalță un lăcaș de cult, catedrală sau geamie. Judecînd după timbrele de un verde pal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
azi și care, Într-un fel, nu vor fi niciodată clarificate; așadar, cînd s-a pus În mișcare „acea trebuință barocă a intelighenției de a umple golurile“ (Cortazar) și cînd m-am decis să Însuflețesc și acele personaje rămase În beznă, În primul rînd pe misteriosul emigrant rus care În povestire se numește Belogorcev - ca și pe misteriosul X - al cărui rol a fost, după cum Însuși cititorul s-a Încredințat, de o importanță vitală În rezolvarea misterului Protocolului. Eseul Își va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
și, spre surprinderea sa, a descoperit un co-filosof În Rahill, șeful clasei a șasea. În nenumărate discuții purtate pe șosea sau culcați pe burtă, În iarba de la marginea terenului de baseball, sau seara târziu, când jarul țigărilor lor strălucea În beznă, au discutat de-a fir-a-păr problemele școlii și atunci s-a inventat termenul „pișicher“. — Ai tutun? a șoptit Rahill Într-o seară, vârându-și capul pe ușă la cinci minute după stingere. — Bineînțeles. — Atunci intru. — Ia-ți două perne și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
crede, prostul, primul ei iubit. Iar Între logodne F. P. (aleasă prin sistemul eliminării de la balurile dansante, care Încurajează supraviețuirea celei mai tari) mai savurează și alte ultime săruturi sentimentale În lumina lunii sau a focului din cămin sau În bezna de afară. Amory a văzut fete făcând lucruri care până și În mintea sa ar fi fost imposibile: mâncând la trei dimineața, după dans, În bistrouri compromițătoare sau pălăvrăgind despre toate aspectele vieții cu un aer pe jumătate serios, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
și se grăbeau să-i ajungă din urmă pe ceilalți. Era o noapte senină și lui Amory i se urcase la cap beția drumului. Două strofe de poezie i se Închegau fantomatic În minte... Așa se Înfigea automobilul gri În bezna nopții și nici un semn de viață nu mișca pe drum... Așa cum oceanul nemișcat se desparte În fața rechinului În cărări de apă strălucitoare și Înstelate, pe culmi de frumusețe, pomii scăldați În clar de lună se despărțeau, pereche cu pereche, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
În față a apărut un punct negru care s-a lățit Încet, alcătuind o formă omenească. Dar Amory depășise deja locul acela. A cotit pe o stradă lăturalnică Îngustă, Întunecată și mirosind a mucegaiuri vechi. A mers În zigzag prin bezna lungă și sinuoasă, de unde clarul de lună era alungat, cu excepția unor petice și luciri minuscule... Pe urmă s-a lăsat, dintr-o dată pe vine lângă un gard, gâfâind extenuat. Pașii din față s-au oprit și a auzit cum cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
a dus la frizerie, cu intenția de a cere un masaj la cap, mirosul loțiunilor și al pudrelor i-a amintit de zâmbetul lătăreț, sugestiv, al Axiei, așa că a ieșit numaidecât afară. În pragul ușii sale l-a Învăluit o beznă bruscă, ca apele despicate ale unui fluviu. Când și-a revenit În simțiri, și-a dat seama că trecuseră câteva ceasuri. S-a trântit pe pat, Întorcându-se pe burtă cuprins de spaima mortală că va Înnebuni. Dorea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
palma peste frunțile spațioase și a adunat fotografiile ca să le pună la loc În sertar. Plimbările nocturne erau una dintre Îndeletnicirile sale favorite, iar Într-o seară a dus muncă de convingere cu Amory ca aceasta să-l Însoțească. — Urăsc bezna, a obiectat Amory. Pe vremuri, mai ales când aveam cu adevărat imaginație, n-o uram, dar acum crede-mă că n-o pot suferi... În privința asta mă comport prostește. Știi că n-are nici un sens. — Foarte posibil. Mergem spre est
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
că populam pădurea cu toate grozăveniile, Întocmai ca tine... Și tu faci așa, nu? — Da, a recunoscut Amory. — Ei bine, eu am Început să analizez și fiindcă imaginația mea persista În a vedea drăcovenii În Întuneric, mi-am băgat În beznă chiar imaginația, ca să se uite la mine. Am pus-o să se joace de-a câinele vagabond, de-a ocnașul evadat sau de-a fantoma; și iată că mă văd pe mine Însumi venind pe drum. Imaginea asta m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ațipit. Am știut atunci că am terminat-o cu frica de Întuneric. — Dumnezeule mare! a inspirat Amory. Eu, unul, n-aș fi rezistat. Aș fi parcurs jumătate din drum, dar la prima trecere a unui automobil, care-ar fi Înăsprit bezna după ce i-ar fi dispărut farurile, aș fi făcut cale-ntoarsă. — Păi, a zis Burne brusc după câteva clipe de tăcere, am parcurs jumătate din drum. Hai să ne Întoarcem acasă. La Înapoiere s-au lansat Într-o discuție despre voință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
mai sunt! Te rog, atrage-mi atenția când greșesc“. Răspunsul a venit instantaneu sub forma unei imagini vii, radioase, a Isabellei. A găsit un spațiu alb pe programul de sală și a Început să noteze repede: „Privesc o piesă-n bezna cu linii apăsate, Cortina pune anii să treacă fără rost. Doi ani de ani - și ce zi leneșă a fost, Când de finaluri fericite ne erau apărate Sufletele tinere și netulburate. Chipul atent, cu ochii mari, ți-l adoram, Zâmbind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]