4,262 matches
-
proiectivă. Orice adolescent folosește identificarea proiectivă, dar cel psihotic pare fixat în această modalitate funcțională de o manieră masivă și preponderentă. Distincția între o "criză adolescentină" și tulburările psihotice ar apărea dificilă dacă se ia în considerație numai un element biografic particular, o conduită, un comportament dat sau o atitudine psihologic izolată. în schimb, evaluarea istoricului personal, a antecedentelor și a ansamblului conduitelor subiectului și a semnificației lor în funcționarea psihică vor permite precizarea riscului unei evoluții psihotice. La aceasta ar
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
o continuă diminuare în anii din urmă), ura inconștientă față de propria origine și identitate este o consecință directă și a cărților scrise de scriitorii sovietici moldoveni. Acestea sunt lucrurile pe care o parte din tinerii scriitori le impută - în plan biografic - generației mai în vârstă, o categorie de literați fără regrete pentru trecutul lor laș și servil, care se încăpățânează să stea și astăzi (ajutați de o anume conjunctură politică) în capul mesei, pe lângă șeful statului și ștabii din partide, îmbrățișând
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
președinție și guvern, redactând constituții pentru statul tricefal Republica Moldova, înghesuind încă, prin prezența lor masivă în manualele editate la Chișinău, valorile autentice ale literaturii române, această generație de scriitori se isterizează când mai tinerii lor colegi le reproșează jenante accidente biografice. Reacția lor este una tipic comunistă: mă ataci pe mine, înseamnă că atentezi la tradiție, subminezi simbolurile sacrosancte ale culturii române, pe care „bătrânii” patrioți pretind că le reprezintă. Mai mult, cei care îndrăznesc să-i pună în chestiune, sunt
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
De a și-o transcrie cu o Încăpățânată migală, cu un respect aproape mistic față de propria biografie. Genul autobiografic a debutat fără pretenția literarității. Fără orgoliul de a fi mai mult decât era. Agendă, memoriu, carnet, jurnal - primele scrieri (auto)biografice - se aflau mai aproape de contabilitate decât de literatură. La unii autori, În chip premeditat, ele continuă să rămână ceea ce fuseseră inițial: o variantă a zânei celei frumoase persecutată de surorile mai mari. Doar veacul al nouăsprezecelea, când voga literaturii confesive
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
picioare. Nu trebuie pierdută din vedere dimensiunea axiologică pe care literatura autobiografică tinde s-o impună Întregii scări literare. Sub presiunea unor mărturii cutremurătoare, vechile ierarhii sunt supuse unor atacuri nemiloase. Discreta reierarhizare valorică se produce sub impulsul noilor tematici biografice, În care documentul se transformă - cel puțin la unii dintre autori - În mod miraculos În operă de mare expresivitate estetică. Fusesem obișnuiți să măsurăm valoarea unui autor În funcție de adâncimea... estetică a trăirilor sale metafizice. Iată că suntem obligați să luăm
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
est-europeni), un Ion Ioanid, o Lena Constante, un I.D. Suciu. Autori practic necunoscuți (primii doi) ori vag știuți (al treilea) care, În ceasul al doisprezecelea, cunosc o glorie literară cu totul ieșită din comun. În ciuda unor particularități pronunțate, specia (auto)biograficului se definește prin raportarea la una din problemele-cheie ale literaturii confesive: sinceritatea. Acesteia i se adaugă aproape instantaneu o alta: fidelitatea rememorării. Dacă citim uluiți sutele de pagini În care Ion Ioanid Își amintește cu o exactitate de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
un gen funerar. Precipitarea scriiturii diariste, abruptețea și serialitatea ei sunt dovezile atracției fatale a morții. Fragmentarismul, ritmul sacadat, nefinitudinea depun mărturie pentru traiectoria pe care el se angajează cu un fel de resemnare tragică. Ca orice lucrare din specia biograficului, jurnalul intim pendulează Între autodezvăluire și auto-camuflare (self-disclosure și self-concealment, În terminologia lui Herbert Leibowitz 1). Termenii sunt, desigur, relativi și, la rigoare, interșanjabili. Ponderea unuia sau altuia din ei depinde de subiectivitatea instrumentelor de analiză. Din perspectivă psihologică, dezvăluirea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
contestabilă a exteriorității ei. Or, procedând În felul acesta, ieșim din regula filozofării și conferim memoriei un rol prea mare prin comparație cu cel al gândirii. Distanța astfel creată instituie o nouă identitate, o tensiune de pe urma căreia profită orice discurs biografic. Sumă nu numai a unor situări În real, În social, ci și În timp, jurnalul intim conține, În filigran, Întreaga istorie a inițierii În moarte a scriitorului. Însă așa cum există o insignifianță a jurnalului intim, există și o lipsă de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intime, nu diferă de cele ale actului creației. Subiectivitatea inițială a percepției este Înlocuită treptat de procesul obiectiv al scrierii. Odată pătrunsă pe această pistă, tematica sinuciderii dobândește același regim ca oricare dintre subiectele unei ficțiuni. Ea iese din zona biograficului strict, pentru a-și croi o nouă identitate În vasul alchimic al creației. Locurile comune ale sinuciderii (nefericirea, boala, tristețea, deziluzia, disperarea, nebunia) infiltrează Încetul cu Încetul spațiul eului auctorial, alterându-l și Încărcându-l cu o expresivitate pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
nefericiri, el Învață Însă arta supraviețuirii pe termen limitat. Învață, măcar, să-și proiecteze o altă natură intimă. Și, simultan, deprinde și dezvățul de această natură. Fie și pentru a-și procura, odată cu apropierea morții, Încă o plăcere clar-obscură. Realitatea biografică nu-i oferă lui Drieu motive cu adevărat serioase pentru a se sinucide - cel puțin, nu Înainte de 1945. Chiar dacă nu i se vând cărțile, chiar dacă femeile nu-i sunt credincioase, În cele din urmă el răzbește. E drept, tot cu ajutorul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În raportul fundamental dintre eul de suprafață și eul de adâncime. Conștient de indeterminarea conceptuală și ontologică a acestei situații, jurnalul intim speculează cu tenacitate pulsiunile tensionale dintre cele două euri. Jurnal intim, adică jurnal al relației dintre eul meu biografic și eul meu scriptic. Excrescență a budoarului din secolul al XVIII-lea (loc al izolării, al meditației, al lecturii, dar și al fantasmelor sexuale) intimul se vede exilat dintr-un spațiu definibil Într-o realitate mai degrabă teoretică: pagina de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai ales În biografia scriitorului - o anumită transparență. Deși inițial jurnalul intim pare să opacizeze fluxul de Întâmplări și amănunte ce izvorăște necontenit din biografie, În cele din urmă el va acționa ca un mecanism de amplificare a gestualității (auto)biografice. Mizând pe involuntara lui transparență, intimul Își relevă rolul de mediator, fiind poarta prin care spiritul Își apropriază o parte din real: partea cea mai neînsemnată, În aparență, partea cea mai vie din ființa și din gândul scriitorului. Subiectul confesiunii
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Secvența de mai sus vorbește despre cât de mult poate suporta jurnalul intim (cât de mult ca intensitate a mărturisirii, dar și ca exercițiu de coborâre În universul amintirilor miraculos redescoperite), dar și despre infidelitățile sale: intrările și ieșirile din biograficul pur nu au loc fără ca textul să sufere distorsiunile impulsului creator. Katherine Mansfield „dramatizează” niște situații aflate În conul de umbră al memoriei și al reveriei, articulându-le unei secvențe recente: vizita fratelui și, ulterior, moartea acestuia. Rememorare și prefigurare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
stupefiate că imaginea proprie tinde să dobândească o existență independentă i se opun strategiile dominării. Într-o formă extrem-minimalizatoare, Michelet concepe chiar o pseudo-scrisoare, Lettre de Jules à Michelet, prin care Încearcă dezamorsarea presimțitei desprinderi a eului scris de eul biografic: Îți scriu această scrisoare, dragul meu eu, pentru a face cunoștință cu tine, și această scrisoare nu va fi ultima. Pentru că nu te cunosc deloc, În ciuda interesului pe care ți-l port; ți-am vorbit atât de rar, deși sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
care fixează Într-o ordine logică fluctuațiile incontrolabile ale eului. Pe de altă parte, autobiografia e și punctul final al unei investigații de natură enciclopedică, executată cu minuție de către eu. O enciclopedie derizorie, desigur, iscată de cercetarea sistematică a microuniversului biografic și mental al scriitorului. Autoportretul În jurnalul intim ia naștere asemănător felului În care Își croiește liliacul drumul În bezna compactă În care se mișcă. Sunetele emise Înspre țintele necunoscute se Întorc modulate, iar radarul ultrasensibil nu face decât să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
face autoportretul, toate aceste elemente se obiectivează, contribuind, În răspăr uneori, fatal de cele mai multe ori, la conturarea portretului pe care scriitorul crede că Îl face. Șochează, de asemenea, singularitatea autoportretului literar prin comparație cu oricare altă formă decurgând din strategiile biograficului. Chiar dacă „genul proxim” (așa cum spuneam mai sus) pare a fi portretul literar, diferența specifică e mult prea mare pentru a putea vorbi de o relație de Înrudire sau de un salt de la simplu la complex. Pentru simplul motiv că sursele
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
a putea vorbi de o relație de Înrudire sau de un salt de la simplu la complex. Pentru simplul motiv că sursele, motivațiile și contextul sunt diferite. Portretul literar (indiferent dacă e Înglobat sau nu unei structuri romanești, istorice, gazetărești ori biografice) e doar partea vizibilă a unei strategii infinit mai ample. Autoportretul e Însăși ținta finală a unei scrieri (jurnalul intim) dedicată aproape exclusiv cunoașterii sinelui. Autoportret și enciclopedie Michel Beaujour constată că autoportretul epuizează de la bun Început „limitele euristice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
obligate să se plieze unei materii care, În general, nu are nimic de-a face nici cu intimitatea și nici cu confesivul, jurnalele se cantonează Într-o titulatură determinată de elementul temporal. Temporalitatea exercită un fel de lectură indirectă a biograficului și, prin urmare, a autorului. Sechestrat Între două date - ziua de ieri și ziua de mâine -, autorul este prizonierul unui azi ipotetic, pe care i se pare că l-a descoperit, dar pe care, În fond, nu-l controlează sub
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
asemănătoare lui, cel din realitate, chiar dacă proiecția aceasta narcisică are și scuza dorinței de idealizare. Însă În procesul trecerii de la realitate la ficțiune, și apoi de la ficțiune la realitate, subzistă doar o vagă percepție a spațiului idealizant. Chiar dacă lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei bătălii a monștrilor, a unei răfuieli Între tensiunile nerezolvate, pulsiunea jurnalului va fi una scăzută: ea modulează și modelează informul și brutalitatea existenței. Barbara Johnson vedea, ca posibilă metaforă a literaturii biografice, nașterea lui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lupta cu biograficul poate fi percepută În termenii unei bătălii a monștrilor, a unei răfuieli Între tensiunile nerezolvate, pulsiunea jurnalului va fi una scăzută: ea modulează și modelează informul și brutalitatea existenței. Barbara Johnson vedea, ca posibilă metaforă a literaturii biografice, nașterea lui Frankenstein, În romanul lui Mary Shelley. Există, fără Îndoială, un Frankenstein reprimat În toți autorii de literatură intimă. Dar tot cercetătoarea americană adaugă: „Frankenstein poate fi citit ca poveste a autobiografiei, ca Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
amuțească pasiunile. Cuvinte recuperate, stârnite de suflet și reîntoarse la el, devenite el Însuși, devenite mișcări firești ale acestuia. Mișcări greu descifrabile, ascunse, un balet cu gesturi agile, În stare să cuprindă inflexibilitatea de adâncime a celui care scrie. Omul biografic Din această perspectivă, jurnalul intim nu mai reprezintă astăzi o surpriză. Nu reprezintă nici măcar o noutate. Poate doar nuanța introdusă odată cu noțiunile de intimitate și subiectivitate să fie contribuția vremurilor noi. La rândul lor, aceste necesare concepte s-au constituit
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnal: dar și pentru a spori confuzia bicefalei embleme. Jurnalul intim, ca nume al unui gen literar, pare o farsă a onomatextualității. Faptul că marea majoritate a jurnalelor intime sunt... literare confirmă ironia unei dogme ce se vrea recuperatoare. Omul biografic al antichității, de la Seneca, Plutarh, Marc Aureliu sau Epictet, insistând, cu toții, asupra exercițiului personal 3 al scrisului, până mai târziu, la Cassian, cu Îndemnul de a releva toate mișcările sufletului (omnes cogitationes), sau la Sfântul Athanasie, văzând În descrierea sufletului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
dar Înglobându-le pe amândouă, ele fac pasul decisiv spre subiectivizarea discursului. Funcția lor rămâne, Însă, una esențial exterioară: ele nu pătrund În zona de nespus-ului, mulțumindu-se cu transcrierea unor evidențe. De altfel, această primă variantă a omului biografic nu admite secretul, introvertirea, intimitatea; exercițiul democrației și al agorei nu Îngăduie individului uman nimic doar pentru sine7. Viața celuilalt și viața proprie nu diferă. Imparțialitatea ochiului care le privește e desăvârșită. Relația dintre viață și adevăr, ca transcriere, apare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
o trăsătură Întru totul elină. Oricum, căile autobiografiei erau deschise. Sfidarea agorei Epoca elenistică marchează o trecere În registrul mut, În invizibilitatea principială 8. Isocrate, autorul primei autobiografii, profită tocmai de această modificare În sensibilitatea vremii. Plutarh definește un timp biografic al revelării caracterului, altul decât cel al evoluției și al dezvoltării individului. Jurnalul intim s-ar putea apropia de acest tip plutarhic de biografie, În care caracterul se află Într-un permanent proces de definire și autodefinire. „Descompunerea exteriorității publice
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
lor, declanșarea se produc În afara câmpului de bătălie. Jurnalul intim reface, În scris, chiar bătăliile pierdute, pregătind variante de interpretare ale evenimentelor care deja formează istoria. Istoria unui eu, a unei vieți, a unei pasiuni. Pe lângă acestea, ca orice discurs biografic, jurnalul intim are o funcție etică. O funcție lămuritoare. El nu „povestește” doar pentru plăcerea „instruirii”. El poartă În sine, dacă nu o morală, cel puțin o Învățătură. Și, prin aceasta, o apologie 39, comentarii la istoria unui șir de
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]