2,653 matches
-
1746, Piteștiul, avea șapte-opt biserici, iar numărul caselor ajunsese la 250, estimându-se că ar fi adăpostit 1.250 de locuitori. O mărturie din anul 1791, caracteriza orașul ca pe "un târgușor cu opt biserici, o mânăstire, mai multe case boierești și locuințele ispravnicilor de district". Pe 26 octombrie 1802, în jurul orei 11, un cutremur de adâncime, cu o magnitudine de 7,9 grade pe scara Richter s-a resimțit violent la Pitești, Biserica Sfântul Nicolae fiind distrusă de intensitatea acestuia
Pitești () [Corola-website/Science/296932_a_298261]
-
de oaste pentru a-l opri. Adresându-i-se lui Nicolae Văcărescu, unul dintre cei însărcinați cu înfrângerea oștirii pandurilor, Tudor arată că "„pesemne dumneata pă norod cu al căror sânge s-au hrănit și s-au poleit tot neamul boieresc, îl socotești nimic, și numai pe jefuitori îi numeri patrie... Dar cum nu socotiți dumneavoastră că patria se cheamă poporul, iar nu tagma jefuitorilor“". Diplomat, Tudor asigură în permanență pașalele de la Dunăre și Poarta Otomană că poporul s-a revoltat
Tudor Vladimirescu () [Corola-website/Science/298248_a_299577]
-
5 octombrie 1864, întemeietorii Școlii de Arte Frumoase din București. Theodor Aman s-a născut în data de 20 martie 1831 în familia unui negustor bogat, Dimitrie Dimo (poreclit Aman) de origine cuțovlah (macedonean), care a fost ridicat la rangul boieresc de serdar în anul 1818 de către Ioan Vodă Caragea. Mama sa era de origine greacă, se numea Despina (alintată Pepica) și s-a născut la Paris. Aman a fost pentru societatea conservatoare locală care abia s-a desprins de obiceiurile
Theodor Aman () [Corola-website/Science/298307_a_299636]
-
o adevărată revoluție. El însuși a fost ridicat la rang de boier pitar de către domnitorul Barbu Știrbei în anul 1856, fiind răsplătit astfel pentru eforturile sale de afirmare în domeniul artelor. Fără să-și renege averea, titlul și originile sale boierești, Theodor Aman a reușit pe tot parcursul vieții sale să se comporte ca un senior al artelor. Atelierul și casa în care locuia, care a fost construită în anul 1869 în stil pompeian, era în acea vreme o locație mondenă
Theodor Aman () [Corola-website/Science/298307_a_299636]
-
livezi întinse a "familiei Belu", grecește "Bellios", cu titlul austriac de baronie, căpătat după ce vistierul cu acest nume al lui vodă Caradja întemeiase, pe o cale care a rămas în amintirea poporului, și o vistierie proprie. Acest colț de belșug boieresc și de mândrie stăpânitoare face parte din Urlații, cu numele-poreclă indescifrabil . Se știe că pe dealurile din preajma Urlațiului poseda un petec de vie pitarul [[Bărbuceanu Petrescu]], tatăl pașoptistului [[Nicolae Bălcescu]]. În apropiere, peste Cricovul Sărat, la Valea Orliței (V. Călugărească
Urlați () [Corola-website/Science/297058_a_298387]
-
au fost reprezentate de: repopularea țării prin împroprietărirea cu pământ și acordarea de privilegii răzeșimii, crearea unei noi clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității Sfatului Domnesc - prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale. În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
control puterea boierilor prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu. Ștefan a schimbat de asemenea și ierarhia boierească, creând imediat sub domn un nivel al conducătorilor administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare raspundere
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
marele vistiernic "Iuga" - douăzeci și unu de ani sau marele logofăt "Tăutu" - mai mult de treizeci de ani. Acest lucru a asigurat totodată și o mare stabilitate administrației țării. Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a avut de înfruntat doar două conspirații boierești în cei patruzeci și șapte de ani de domnie, cea din 1471 - când au fost decapitați trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic "Isaia" și cea organizată în 1504 - cu două zile înainte de moartea sa, care viza
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
una nepermanentă, fiind mobilizată doar în caz de conflict armat. Forțele armate erau constitute din „oastea cea mică” și „oastea cea mare”. Marea majoritate a acțiunilor militare ale lui Ștefan au fost duse de „oastea cea mică”, formată din cetele boierești și curteni. Conform dreptului feudal, numai proprietarii de pământ erau obligați să presteze serviciul militar și să meargă la război, de fiecare dată când erau chemați de domn. Boierii cu cetele lor, reprezentau nucleul armatei. Ei constituiau elementul cel mai
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
cea mare” sau „țara” era mobilizată doar în cazuri excepționale, de mare primejdie, când erau cheamți sub arme practic toți bărbații valizi de luptă. Oastea cea mare cuprindea, pe lângă „oastea cea mică”, răzeșii, orășenii, țăranii fără pământ din satelor domnești, boierești și mănăstirești, străjerii și călărașii. Ștefan a mobilizat oastea cea mare doar de două ori, în campaniile antiotomane din 1475 și 1476. Când erau chemați la oaste răzeșii erau obligați să se prezinte și ei la vileag, "dacă nu călări
Ștefan cel Mare () [Corola-website/Science/297119_a_298448]
-
la Mănăstirea Brâncoveni, iar Constantin și mama sa au donat mănăstirii cu această ocazie satul Obârșia din județul Romanați (actualmente în județul Olt). Astfel Constantin Brâncoveanu a devenit unicul moștenitor al unei averi considerabile. Brâncoveanu a înaintat repede în ierarhia boierească. În deceniul al optulea, a deținut pe rând dregătoriile de paharnic, postelnic al doilea, logofăt al doilea și logofăt. În 1674, Brâncoveanu a fost trimis de domnul Gheorghe Duca la Brașov, ca să îi convingă pe boierii refugiați acolo să se
Constantin Brâncoveanu () [Corola-website/Science/297382_a_298711]
-
martie 1871, Craiova - d. 6 februarie 1955, Sighet) a fost un om politic român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri al României (între 28 septembrie 1939 și 23 noiembrie 1939). Unic descendent al unei înstărite familii boierești din Oltenia, Argetoianu a dobândit o licență în drept și un doctorat în medicină la Paris, însă a urmat o carieră în diplomație, unde a activat până în 1913, când a intrat în politica română. S-a alăturat inițial Partidului Conservator
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
care purtând marca inteligenței și cinismului autorului lor reprezintă prin bogăția de informație și prin calitatea literară un document de primă importanță asupra vieții politice și sociale din timpul său. Constantin Argetoianu se trăgea din partea tatălui dintr-o veche familie boierească oltenească, Argetoienii. Numele poate fi urmărit în istorie până în secolul al XVI-lea, când este atestat un Vârjoghe (Virgil) Argetoianu (Hargetoianu, după documentele rămase), fără a fi posibilă stabilirea unei filiații documentate. Cea mai veche persoană despre care familia avea
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
la 22 ani cu Ana Rahtivanu. Din cei 16 copii născuți înainte de moartea lui de holeră în 1848, au supraviețuit 5, printre care și viitorul general Ion Argetoianu, tatăl lui Constantin Argetoianu. Octav-George Lecca a produs în lucrarea sa "„Familiile boierești române”" un arbore genealogic diferit de cel descris în memoriile sale de Argetoianu, localizând doi potențiali strămoși în secolul al XVII-lea, în marele stolnic Mihaiu Hargetoianu și Dumitrașco Argetoyanul. După studii universitare la Paris, intră în diplomație. Din 1898
Constantin Argetoianu () [Corola-website/Science/297437_a_298766]
-
Severin. Între aceste bunuri, mobile și imobile, donația unchiului său Vladislav I, către mănăstirea Vodița, pe care o întemeiase cândva între 1370-1371, se aflau și 40 de sălașe de „ațigani”. În Evul Mediu majoritatea romilor din Țările Române erau robi boierești, domnești sau mănăstirești, ocupațiile lor principale fiind acelea de căldărari, fierari, aurari, spoitori, cântăreți etc. Pentru a obține permise de trecere prin țările din apus, unii țigani au pretins că sunt creștini din Egipt veniți în pelerinaj (iar mai apoi
Romi () [Corola-website/Science/297476_a_298805]
-
alte documente: 18 iunie 1672, 1727 (când jumătate a satului era stăpânită de boierul Constantin Palade), 24 iunie 1739, 3 decembrie 1782. Un document din 1769 menționează că un oarecare părinte Benedict, egumenul Mănăstirii Moldovița, a fost trimis de Divanul boieresc din Moldova la împărăteasa Ecaterina a II-a a Rusiei, el găsind aici moșia unui boier pe nume Stârcea. Biserica de lemn din Rudești a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, acest lucru fiind atestat de inscripția "1792
Biserica de lemn Sfântul Dumitru din Rudești () [Corola-website/Science/317161_a_318490]
-
moșia unui boier pe nume Stârcea. Biserica de lemn din Rudești a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, acest lucru fiind atestat de inscripția "1792" de pe unul dintre clopotele bisericii. Conform Cronicii parohiei, ctitorii bisericii provin din familia boierească Stârcea, acest lucru fiind susținut și de înmormântarea în lăcașul de cult la mijlocul secolului al XX-lea al unui descendent al familiei Stârcea, privilegiu îngăduit doar ctitorilor și descendențiloir acestora. Biserica a fost refăcută în anul 1945, modificându-se parțial
Biserica de lemn Sfântul Dumitru din Rudești () [Corola-website/Science/317161_a_318490]
-
din anul 2015, având codul de clasificare . Biserica din Bălinești este înălțată pe un teren mai înalt, care domină valea Siretului, aflându-se la o distanță de 12 km de orașul Siret. Ea a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504) și Bogdan al III-lea (1504-1517). Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească. Data începerii construcției nu este cunoscută. Pe pereții bisericii
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
Siret. Ea a avut rolul de biserică de curte boierească și necropolă a familiei logofătului Tăutu, diplomat al domnitorilor Ștefan cel Mare și Sfânt (1457-1504) și Bogdan al III-lea (1504-1517). Logofătul avea în zonă moșii întinse și o curte boierească. Data începerii construcției nu este cunoscută. Pe pereții bisericii au fost găsite grafite din anul 1494, iar patru morminte din pronaos datează din anii 1494-1495 și martie 1499, ceea ce duce la concluzia că în acei ani biserica era aproape terminată
Biserica Sfântul Nicolae din Bălinești () [Corola-website/Science/317167_a_318496]
-
documente din prima parte a secolului al XVII-lea atestă faptul că satul se afla în proprietatea boierilor din familia Prăjescu. Un document din 1622 îl menționează ca proprietar pe vel postelnicul Ionașcu Prăjescu. Boierii Prăjescu au construit aici curți boierești, atestate documentar într-un act din 1636. În timpul incursiunii poloneze în Moldova din 1686, din timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), curțile boierești de la Stolniceni-Prăjescu au fost arse de polonezi, ca și curțile boierești din alte sate învecinate. Tot atunci
Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului din Stolniceni-Prăjescu () [Corola-website/Science/317171_a_318500]
-
din 1622 îl menționează ca proprietar pe vel postelnicul Ionașcu Prăjescu. Boierii Prăjescu au construit aici curți boierești, atestate documentar într-un act din 1636. În timpul incursiunii poloneze în Moldova din 1686, din timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), curțile boierești de la Stolniceni-Prăjescu au fost arse de polonezi, ca și curțile boierești din alte sate învecinate. Tot atunci, polonezii regelui Sobieski au luat cu ei și dus în Polonia odoarele Mitropoliei Moldovei, moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și pe
Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului din Stolniceni-Prăjescu () [Corola-website/Science/317171_a_318500]
-
Boierii Prăjescu au construit aici curți boierești, atestate documentar într-un act din 1636. În timpul incursiunii poloneze în Moldova din 1686, din timpul domniei lui Constantin Cantemir (1685-1693), curțile boierești de la Stolniceni-Prăjescu au fost arse de polonezi, ca și curțile boierești din alte sate învecinate. Tot atunci, polonezii regelui Sobieski au luat cu ei și dus în Polonia odoarele Mitropoliei Moldovei, moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava și pe mitropolitul Dosoftei. Acest eveniment este relatat de cronicarul Ion Neculce în
Biserica de lemn Nașterea Maicii Domnului din Stolniceni-Prăjescu () [Corola-website/Science/317171_a_318500]
-
se află pe teritoriul fostului sat Rădeni din Ținutul Cârligăturii, actualmente cartier al satului Popești. Biserica de lemn din Popești a fost construită în anul 1710 în cimitirul satului, fiind ctitorită de Smaranda Palade, proprietara moșiei , înrudită cu marile familii boierești Mavrocordat, Sturdza și Palade (Pallady). În 1841 moșia satului Rădeni se afla în proprietatea boierului Constantin Palade. Biserica a fost renovată în 1868 pe cheltuiala lui Francisc Rota (Filip) și a soției sale, Maria. Ea a suferit reparații de întreținere
Biserica de lemn din Popești, Iași () [Corola-website/Science/317243_a_318572]
-
suportând aproape în totalitate cheltuielile necesare construcției. Pe la anii 1870, se vor zidi în curtea din spatele bisericii câteva odăi de locuit pentru preotul paroh și pentru paracliser, pe cheltuiala doamnei Elena Filipescu; această creștină evlavioasă care provenea dintr-o familie boierească ce locuia pe Podul Mogoșoaiei, va lăsa de asemenea, în baza unui testament, o donație anuală către biserica Sfântul Vasile, de 800 lei, din care 100 se dădeau preotului paroh iar restul erau folosiți la repararea și întreținerea bisericii. În
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
energic, el suferea de crize de paranoia și depresie, iar domnia lui a fost marcată de acte de extremă violență. Ivan al IV-lea a devenit Mare cneaz al Moscovei în 1533 la vârsta de numai trei ani. Două facțiuni boierești și-au disputat controlul asupra regenței până în 1547, când Ivan a preluat frâiele conducerii. Ca o reflectare a noilor ambiții imperiale ale Moscovei, încoronarea ca țar a lui Ivan a fost un eveniment grandios, copiat după procesiunile de încoronarea ale
Țaratul Rusiei () [Corola-website/Science/317621_a_318950]