4,786 matches
-
îndreptată spre acuratețe și eleganță definește și traducerile anglistului. Cu o biografie culturală impecabilă - a fost redactor și apoi director de prestigioase edituri, muzeograf într-un important lăcaș al artelor, diriguitor al unei Biblioteci Române de peste Ocean, dascăl la Universitatea bucureșteană și la universități din Statele Unite -, profesorul Dan Grigorescu a editat mari predecesori - de la Alice Voinescu la Petru Comarnescu - și, mai ales, a scris despre subiecte pe cât de variate, pe atât de profesionist studiate interdisciplinar: opera lui Byron și cea a
GRIGORESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287359_a_288688]
-
al lui Moritz Mandy Grünberg; 31.I.1909, Târgu Ocna - 18.XI.1995, Londra), publicist și traducător. Aflat încă pe băncile liceului, G. iscălește în 1924 câteva cronici dramatice în gazeta ieșeană „Comedia” și în „Rampa”, iar ulterior trimite revistei bucureștene „Comedia ilustrată” o suită de corespondențe referitoare la spectacolele Teatrului Național din Iași. Acum mai colaborează cu note, recenzii, cronici literare și muzicale și cu numeroase tălmăciri (din Jean Cocteau, Walt Whitman, Maxim Gorki, Guillaume Apollinaire, André Gide, Oscar Wilde
GRINDEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287366_a_288695]
-
trei ani urmați la Facultatea de Filologie a Universității din București (1952- 1955) a făcut, ca bursier, studii de slavistică (1955-1959) la Universitatea „Taras Șevcenko” din Kiev. Lector la Catedra de literatură ucraineană a Facultății de Limbi Slave a Universității bucureștene, este autorul unui curs de istoria literaturii ucrainene (1975) și traducător al dumelor în limba română. A transpus, de asemenea, în ucraineană poezii de Mihai Eminescu, Mihai Beniuc, Geo Dumitrescu și proză de Ion Creangă, Geo Bogza, popularizând, prin traduceri
GRUIA-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287377_a_288706]
-
iar la București urmează cursurile Facultății de Litere (1946-1949) și ale Facultății de Drept (întrerupte în 1948). Funcționează un an (1949-1950) la Horezu ca profesor de limba și literatura română, apoi ca redactor la Editura Politică (și profesor la licee bucureștene), redactor la Editura Didactică și Pedagogică (1958-1966), expert și secretar al Comisiei de Științe Sociale și Umane la Centrul Național al Cercetării Științifice (din 1966). Între 1971 și 1996 a fost secretar general al Societății de Științe Filologice din România
HANGIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287410_a_288739]
-
grupul de scriitori tineri școliți de revista „Echinox” (al cărei secretar de redacție a fost între 1974 și 1978) și s-a recomandat constant drept echinoxist, deși a mai trecut și prin Cenaclul de Luni sau prin cel al revistei bucureștene „Amfiteatru”. A fost, de asemenea, membru al grupului literar experimental Ars Amatoria. Începând din 1978 a funcționat ca profesor de limba și literatura română în București și ca referent la Uniunea Artiștilor Plastici. După 1989 a lucrat ca redactor-șef
GROSAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287369_a_288698]
-
, pitarul (sfârșitul sec. XVIII - începutul sec. XIX), cronicar și versificator. Mic boier bucureștean, poate aceeași persoană cu aceea cunoscută în istoria literară ca pitarul H. Ioanide, H. termina în 1817 Istoria faptelor lui Mavroghene vodă și a răzmiriței din timpul lui, pe la 1790, publicată abia în 1863, în revista „Buciumul”, iar în volum
HRISTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
aglomerări vaste de substantive și epitete creează reușite portrete și tablouri. Rima este facilă, uneori chiar forțată, dar ritmul alert e adecvat precipitării întâmplărilor. Prin lexic, printr-o anume familiaritate, prin umorul malițios și echivoc, cu un specific de mahala bucureșteană, H., cu iscusința sa de a versifica, pare să-l prefigureze pe Anton Pann. SCRIERI: Povestea mavroghenească, îngr. Gh. Adamescu, București, 1896; ed. îngr. și introd. Dan Simonescu, CPV, 225-229, 258-281. Repere bibliografice: Iorga, Ist. lit., III, 117-122; Călinescu, Ist.lit.
HRISTACHE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287461_a_288790]
-
și al lui Ion Herescu, ofițer de carieră ajuns la gradul de general, care descindea din familia lui Udriște Năsturel. A absolvit Liceul „Carol I” din Craiova și secția de limbi clasice a Facultății de Litere și Filosofie de la Universitatea bucureșteană (1927). După studii de specializare la Paris (1927-1929), își ia doctoratul în litere la București (1929), începându-și tot aici cariera de profesor la Liceul „Gh. Lazăr” (1929-1931), apoi trecând ca asistent la Facultatea de Litere și Filosofie. Între 1935
HERESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287429_a_288758]
-
Este fiica Nataliei (n. Iarca) și a lui Dumitru Grigorescu, medic neurolog. Urmează Institutul de Fete „Sf. Elena” și susține examenul de bacalaureat la Liceul „Spiru Haret” din București. Se înscrie apoi la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, obținând în 1948 licența în specialitatea limba și literatura italiană. În 1950 este arestată împreună cu alți frecventatori ai bibliotecii Institutului Italian și eliberată, fără proces, după patru luni de detenție. Căsătorită în 1957 cu italienistul George Lăzărescu, se va dedica
LAZARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287762_a_289091]
-
de Litere și Filosofie, pe care a terminat-o în 1868. Ca bursier, studiază filosofia la Paris și ulterior la Bruxelles, unde își susține și doctoratul. Revenit în țară, va fi, din 1871 până în preajma morții, profesor la câteva licee bucureștene („Sf. Sava”, „Matei Basarab” ș.a.), predând filosofia și uneori latina (corect, fără merite deosebite, a și tradus din Vergiliu, Horațiu și Cicero). Deosebit de prețuit pentru activitatea sa didactică, va ocupa, în diverse perioade, funcții în Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice
LAURIAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287755_a_289084]
-
traducător. Este fiul Ecaterinei (n. Boeru) și al lui Ioan Lăzărescu, mic comerciant. Își face studiile secundare la liceele „Știrbei Vodă” din Călărași și „Gheorghe Șincai” din București, după care se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, obținând în 1945 licența în literatura italiană. Repartizat în învățământul mediu, în 1954 se transferă la Catedra de limba și literatura italiană a Facultății de Filologie din București, unde funcționează până în 1987. Din 1991 este profesor la Catedra de limbi
LAZARESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287760_a_289089]
-
2000; Scriitori români din anii ’80-’90. Dicționar bio-bibliografic, I-III, Pitești-Brașov-București-Cluj-Napoca, 2000- 2001; Alexandru Ivasiuc, ultimul modernist, Pitești, 2001; Bacovia - un model al tranziției, Pitești, 2001; Doi nuveliști: Liviu Rebreanu și Hortensia Papadat-Bengescu, Pitești, 2001; Mic dicționar de scriitori bucureșteni din secolul XIX sau Despre cum se trăia altădată fala de a reprezenta Capitala, Pitești, 2001; Scurtă istorie a romanului românesc, Pitești, 2001; Anii ’60-’90. Critică literară, Pitești, 2002; Primii postmoderni. „Școala de la Târgoviște”, Pitești, 2003; 5 poeți: Naum
LEFTER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287770_a_289099]
-
a Deltei. Un segment interesant este poezia erotică, zonă de care L. s-a apropiat ezitant. În trei catrene dintr-un Eseu erotic se deslușesc ecouri insistente din Mihai Eminescu. Ciclul de inedite surprinde și scene din viața boemei literare bucureștene a anilor ’50, din care poetul a făcut parte. Unele poeme trimit explicit la baladele lui François Villon. L. a fost un pasionat culegător de folclor, în arhiva sa descoperindu-se numeroase texte folclorice. Indiscutabil, literatura populară a dat creației
LABIS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287733_a_289062]
-
București, în special de școlile de acolo, de teatre, de muzee, de presă, de reviste literare și de specialitate, de bănci și industrie, de literatură și de muzică, de pictură și arhitectură etc.”. În acest program se înscriu articolele Presa bucureșteană, Reviste literare actuale, Revistele politice, Cum scriu autoritățile și Limba română. În numărul 13 e prezentată Istoria literaturii române de Mihail Dragomirescu și Gh. Adamescu. A.S.
LIMBA ROMANA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287813_a_289142]
-
mele de Petru Stati; tot aici se consacră o evocare scriitorului George Mihail Zamfirescu. „Cronica teatrală” elogiază, sub semnătura lui V. Iftode, spectacolele Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan și Hamlet cu Ion Manolescu, jucate în turneu la Cluj de trupe bucureștene, argumentând și înființarea unui teatru permanent la granița de vest a țării. Printre recenziile de reviste - a căror selecție implică mesajul integrității naționale („Ideea națională”, „Gândirea”, „Însemnări ieșene”, „Hotarul”, „Societatea de mâine”, „România literară”, „Universul literar”) -, câte un text de
LITERA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287823_a_289152]
-
lui Panu nu-i trebuiesc. Dar cine îl obligă? - Eminescu n-a scris decât pentru pricepători.” Tot Tudor Arghezi (semnând și I. Gabriol) comentează la „Note” Salonul de pictură Tinerimea artistică, ridiculizează prestația arhitecților și a zugravilor unei noi biserici bucureștene și recenzează acid câteva cărți (Aphorismes du coeur de Lelia Georgesco, A New Catechism de Leclerc de Pulligny), cel mai dur tratament aplicându-l Istoriei lui Ștefan cel Mare de N. Iorga, „scrisă greoi și încurcat” în ciuda „erudițiunii”, vădind „reacțiuni
LINIA DREAPTA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287819_a_289148]
-
termenul de „descendență” și filiation ca echivalente (Segalen, 1987). Pentru o discuție mai extinsă privind conceptul „relații de rudenie”, cititorul poate consulta lucrarea lui C. Harris (1998) dedicată acestei problematici, tradusă în românește și având o pertinentă introducere, datorată profesoarei bucureștene M. Voinea. Așa cum se poate remarca ușor, în tratarea problemei relațiilor pe verticală și orizontală din cadrul grupului familial și dintre generații am adoptat termenul de „parentalitate”, echivalent în mare măsură cu cel de kinship și „relații de rudenie”, iar „descendență
Sociopsihologia și antropologia familiei by Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/2359_a_3684]
-
în 1900 examenul pentru profesorii din învățământul secundar. Este profesor la Liceul „Traian” din Turnu Severin și în București, din 1902 la Liceul „Mihai Viteazul”, iar din 1906 la Liceul „Sf. Sava”. E chemat apoi să activeze în învățământul universitar bucureștean: conferențiar din 1912, membru în Comisia pentru aprobarea manualelor, coordonator al studiului limbii germane în cadrul Seminarului Pedagogic al Universității, profesor la Academia Comercială din 1913. Fiind cetățean german, la intrarea României în primul război mondial este internat și eliberat abia
RICHTER-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289282_a_290611]
-
aruncă autorul asupra periferiei capitalei. Defecte mărunte, rivalități femeiești, ilare apucături de mahalagii, prejudecăți sociale sunt prezentate ca elemente care colorează viața, fără să o degradeze prea mult. Este cazul comediilor Pălăria și Urechea mahalalei (ambele jucate la Teatrul Național bucureștean, în 1924, respectiv în 1926), simpatice defilări de „caractere”, gesturi și limbaj specifice acestui spațiu, montate în mici intrigi, menite să captiveze atenția binevoitoare a spectatorilor. De alt gen este cea mai aplaudată piesă a lui R., drama Papagalii (reprezentată
RIULEŢ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289286_a_290615]
-
ROȘCA, Iuliu I. (10.X.1858, București - 15.XI.1940, București), autor dramatic, poet și traducător. Învățător în comuna Bolintinul din Vale, în 1878 R. intra în redacția ziarului bucureștean „Dorobanțul”, apoi și la „Ghimpele”. Redactor-șef al revistei „Doina” (1884-1885), corespondent al „Familiei” (unde, sub semnătura A.C. Șor, colabora cu versuri și cronici săptămânale, intitulate Viața la București), scrie poezie, proză și teatru, cronici literare și muzicale, articole, recenzii
ROSCA-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289370_a_290699]
-
a stabilit la Chișinău. În 1959 și-a încheiat studiile la Institutul de Literatură „Maxim Gorki” din Moscova. Un timp inginer chimist, apoi profesoară la o școală medie, se va dedica în cele din urmă scrisului. A debutat în revista bucureșteană „Flacăra” (1949), iar la Chișinău colaborează, cu proză, la „Scânteia leninistă”, „Nistru” ș.a. După ce publică la București povestirea Ilie își croiește viață nouă (1949), în 1956 îi apare la Chișinău cartea Se-ntâlnesc pământurile, urmată de câteva romane pe tema
SALARI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289443_a_290772]
-
Curtea de Casație. Experiența „cazurilor” trece și ea în literatură: Printre picături (1904), Trei nuvele (1909), Din sala pașilor pierduți (1922), Spicuiri (1923). Ca autor de teatru, scrisese „drama în trei acte” O lecție (1899), intrată în repertoriul Teatrului Național bucureștean (stagiunea 1898-1899), comedia Păcate (1901) și, cu totul neașteptat, piesa religioasă în versuri Isus, din care un fragment apare în „Noua revistă română” (1910). Amestecul de rigoare și fantezie, de mondenitate, dar și de meditative însingurări, remarcate de contemporani, gustul
ROSETTI-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
ca redactor în secția de poezie a revistei „Viața românească”, de unde, în 1952, în urma unui conflict cu Nicolae Moraru, își dă demisia. Redactor la Editura Cartea Rusă și la revista „Albina”, în 1958 se angajează ca muncitor necalificat la uzina bucureșteană „Semănătoarea”, unde în 1960 ajunge secretar de redacție al ziarului acesteia, apoi redactor-șef până în 1975, ulterior funcționând ca tehnician până în 1991. Debutează cu versuri la „Flacăra”, în 1950, an în care câștigă un premiu la concursul de poezie organizat
SAIOC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289436_a_290765]
-
Nicolae Sălceanu, meseriaș. Învață la Liceul „V. Alecsandri” din Galați și la Liceul „Spiru Haret” din Tulcea, absolvind Liceul „Mircea cel Bătrân” la Constanța, unde se stabiliseră părinții. Din 1922 devine student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității bucureștene, frecventând și cenaclul Institutului de Literatură, condus de Mihail Dragomirescu. Se va specializa în limba și literatura franceză, continuându-și studiile în Franța, la Sorbona. În 1927 este titularizat profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța. Debutează cu versuri
SALCEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289444_a_290773]
-
în cadrul organelor administrației locale din județul Neamț, ca secretar și vicepreședinte cu probleme de cultură și învățământ (1984-1989), la Ministerul Culturii, în funcția de consilier (1994-1997). În perioada 1989-1994 funcționează și ca profesor de limba și literatura română la liceele bucureștene „C. A. Rosetti” și „Electroaparataj”. Din 1997 va fi director - mai întâi adjunct, apoi general - al Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian” din București. Specializat în teatrologie, atent la manifestările fenomenului dramaturgic contemporan, S. a publicat - în periodice și în
SACEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289419_a_290748]