2,726 matches
-
capitol unde excelam depunând un efort mic, dar multă plăcere. La încheierea anului școlar am făcut o fotografie de grup în amintirea primului an de gimnaziu. Așa am început vacanța de vară cu gândul că iarăși o să am probleme la călcâi dar, de data aceasta am scăpat. Dacă nu am avut probleme cu piciorul am pățit alta. Era în timpul cireșelor coapte și unul din colegii de trupă Toni avea cincisprezece cireși care aveau un timp de coacere de o lună, deoarece
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
iunie și ultimele cireșe se coceau la finele lunii iulie. Absolvenții clasei a V-a Română Meniul zilnic, erau cireșele servite direct de la sursă, adică cățărați în cireș. Dacă trei ani în vacanța de vară am avut probleme cu călcâiul de data aceasta numai Dumnezeu m-a salvat de la un sfârșit tragic. Ce se întâmplase de fapt? Toți cireșii care aveau cireșele mai bune erau înalți și aveau tulpina groasă încât doi copii nu puteam cuprinde cu brațele cireșii respectivi
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Elada decît cei care i-au anunțat naufragiul iremediabil. Rămîne ca fiecare să aibă amintirile pe care le merită, ar adăuga Oedip. Ahile La naștere, mama sa, Tetis, Îl cufundase pe Ahile În apa Styxului și-l făcuse invulnerabil, cu excepția călcîiului de care-l ținuse De ce În Styx? Inutil să mai reamintim că Styxul era fluviul cu ape tulburi și noroioase, dincolo de care Începea imperiul morților. Odinioară mi se părea că faptul cel mai interesant la Alexandru cel Mare a fost
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Înțeleg de ce Holderlin l-a iubit atît pe Ahile. Silueta sculptată În lut ars de Tanagra e a unui luptător beat de amor propriu și trufaș. Stă În dreapta zeiței Atena, umflîndu-și pieptul spre Agamemnon. Din fericire, știm că are un călcîi vulnerabil. Ahile e un zeu cu o rană omenească; o rană care schimbă o nemurire goală cu o moarte plină de vitejie. Prin contactul cu apa Styxului, el a fost Înveșmîntat la naștere cu o armură nevăzută. Apa morții l-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
o rană omenească; o rană care schimbă o nemurire goală cu o moarte plină de vitejie. Prin contactul cu apa Styxului, el a fost Înveșmîntat la naștere cu o armură nevăzută. Apa morții l-a tămăduit de frica morții, cu excepția călcîiului rămas temător și fragil. Fără această rană Însă nimbul său ar păli. Pe cine ar mai impresiona un Ahile total invulnerabil? Rana sa e cea care Îl apropie de noi și Îi acordă dreptul la glorie. Prin ea Îi simțim
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de pietre și de nori. Datorită ei simte Ahile arsura soarelui și răcoarea mării. E și singurul loc unde el poate deosebi bucuria de durere și unde se teme de necunoscut. Aici aroganța se destramă și sîngerează o tristețe nelămurită. Călcîiul Îl va costa viața pe Ahile, dar gloria sa adevărată e să umble ca și cum ar fi și acolo invulnerabil. De abia din acest moment Începe eroismul său; după ce vom afla că vitejia triumfă asupra părții din el care Îl va
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
din el un animal capabil să sufere și să moară. Un Ahile imun la orice pericol nu și-ar justifica nici curajul. Ar fi, sub zidurile Troiei, o simplă mașină de luptă care nu riscă nimic. Riscul său e acest călcîi care constituie și umanitatea lui, pentru că, În clipa morții, orgoliul său nemăsurat poate să fie Încă o dată sfidător. Acum, la adresa zeilor care l-au părăsit și cărora ar fi În stare să le arunce În față vorbele cele mai grele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
stîncile de pe țărm și după ce noi n-o vom mai vedea. Zeii trebuie să ne fie recunoscători că există Nemurirea noastră sau neființa noastră i-ar omorî pe ei. Dar veți vedea. CÎnd vor obosi statuile, vor obosi și zeu.) Călcîiul vulnerabil i-a dat lui Ahile și o posibilitate de a-și explica trufia. De fapt, trebuie să spun că nu-mi place acest erou. E prea impulsiv și violent pînă la ferocitate. Îmi place numai rana lui, În care
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Ar fi trebuit să te calc în picioare, zdreanță ce ești, spuse Valentin și îi aruncă o ploaie de cuvinte indecente. Brațele ei rămaseră fără vlagă atârnându-i în lungul trupului. Fără să mai spună alte cuvinte se răsuci pe călcâie și imediat ajunse în dormitor. Conversația îi rămase întipărită în memorie. Bruma de bani pe care o adunase în anii din urmă cu multă migală se devaloriza rapid. Trebuia să se miște destul de repede pentru a începe o afacere. Era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îi vorbească în șoaptă: - Sunt aici cu tine. Vino la mine în brațe. Alin parcă îi ascultă dorința, fiind atât de supus. Îl apucă cu mâinile ei reci tremurătoare iar glasul parcă îi era din cine știe ce vis. Se răsuci pe călcâie cu pruncul în brațe, se apropie din nou de fereastră, dezgolindu-și un piept ca să îl poată hrăni și rămase dusă pe gânduri. Afară întunericul se despica în două. Luna era caldă, palidă și-ncurcându-se în zorii dimineții avea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
Un vânt al naibii de urât făcuse chiar atunci să bată în geam puternic crengile unui copac, iar frunzele lui se învârtejeau pe geam rămânând aproape veștede și fără vlagă. Se simțea ca și când ar fi fost înjunghiată pe la spate și pusă sub călcâiul cuiva. Era prea târziu pentru regrete. Lumini de fulgere scăldau Universul într-o scenă înfricoșătoare, iar sufletul ei era zbuciumat asemenea unuia care își ia zborul către sfinți. Își închipui înmormântarea în cimitirul plin cu morminte vechi și proaspete, cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
adus vorba de fosta noastră prietenie, acum cînd te-nsori, îți dau un sfat: cască ochii bine, mai ales că lumea te crede plin de bani... Pocnește scurt din degete, mă lovește cu degetul arătător în piept, se rotește pe călcîie și iese pe ușa laterală, spre instalația de care se ocupă. Nici măcar nu mi-a dat răgaz să-l întreb ce vrea să spună. Dar, ce-ar putea să spună mai mult Vlad?! Gesturi calculate, studiate îndelung, vorbe în doi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Stă neclintit și privește fix, cu groază, afară. Apoi mîinile îi coboară pe lîngă trup, iar șuba i se reașază pe umeri. Palmele molatece, fără vlagă, ating poala șubei și au cîteva zvîcnituri. Face o mișcare bruscă, se întoarce pe călcîie și se apropie de economistă. Unde trebuie să semnez? o întreabă, punînd mîna pe formulare. Aici, arată economista, dar mai am unul de completat... Șeful ia stiloul din mîna economistei, semnează, apoi se îndreaptă spre ieșire, zicînd din mers: Rămîne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
și bucătărie, își dădea importanță. Baba Ioana - roabă slobozită, care după eliberare se întorsese la matcă și era socotită un bun al familiei, care se mândrea cu acest lucru și, cu aere de aristocrată, își bătea joc de țăranii cu «călcâie crăpate», pe când ea era «țigăncușe crescută pe cărămida boierească» - pândea țipetele și zgomotele din casa aflată în mare fierbere. Înaltă și subțire, cu ochi albaștri-verzui, cu un zâmbet inefabil pe buze, țiganca învinsă o întrebă cu mândrie pe servitoare: «Făcu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
certe pentru cheltuiala asta enormă, care ar fi putut astupa multe găuri din buget? Încuiată în camera mea, cu ușile închise, numai cu geamul cel mare deschis, mor de cald, simt cum îmi curge sudoarea, ca un râuleț fierbinte, până la călcâie. Mă gândesc la tine, gingașa mea floare exotică, cuibărită într un pod! Cum ai să poți trăi acolo. Sunt ploșnițe? Chiar aștept cu mare îngrijorare detalii despre mutare și mai ales despre instalarea ta. E imposibil să mă gândesc măcar
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am înaintat abia. N-am trecut nici măcar de vitrina magazinului Arthur’s Antiques, și deja am obosit. — Deci, aud o voce neutră în spatele meu. Poate că, până la urmă, v-ați hotărât totuși să vă fie livrat acasă? Mă întorc pe călcâie și dau cu ochii de Arthur Graham, proprietarul de la Arthur’s Antiques, rezemat de tocul ușii de la intrarea în prăvălie, pus la patru ace, în sacou și cravată. — Nu sunt sigură. Mă sprijin de dulăpior, încercând să par extrem de detașată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
stelelor? — Cred că da. Ridic vag din umeri. E ca un dar. Nu îl analizez prea îndeaproape... — Salutări, Obi won Kenobi, se aude un glas grav din spatele nostru, și ne stă inima, și mie, și lui Danny. Mă răsucesc pe călcâie - și îl văd pe Luke stând în ușă, cu un zâmbet amuzat pe față. E îmbujorat de la frig și are câțiva fulgi de zăpadă în părul negru, și e atât de înalt, încât camera pare brusc mai mică. — Luke! strig
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
arăta senzațional. — E pur și simplu perfectă! Plus că trebuie neapărat să-ți arăt, am cel cel cool corset de la Rigby and Peller... și niște chiloței de te ia cu leșin... Luke își drege glasul și amândouă ne întoarcem pe călcâie. — O! zice Suze. Sorry, Luke. Vezi că avem cafea și ziare și tot felul de chestii în bucătărie, în direcția aia. Arată spre un coridor. Poți să ceri ouă cu costiță, dacă vrei! Doamna Gearing îți face imediat. — Doamna Gearing
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe undeva.... Lasă compleul jos și începe să scotocească printr-un raft. Cred că... ești foarte fericită că Suze se mărită, zic, ridicând o oglindă de mână emailată și uitându-mă la ea. — Tarquin e un scump. Se răsucește pe călcâie și se bate ușor peste nasul vag coroiat cu palma. Și, în plus, e foarte bine dotat. Perfect adevărat. Tarquin e pe locul cincisprezece în topul celor mai bogate persoane din țară, sau pe acolo. Dar mă surprinde faptul că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
aduc aminte ce mi-a povestit Suze, că mătușa ei a avut șase băieți înainte de a reuși să aibă o pereche de gemene. Poftim. Pune-ți asta pe tine, aud deodată vocea lui Luke în urechea mea. Mă răsucesc pe călcâi și îl văd ținându-mi cojocelul. Cred c-ai înghețat. — Nu-ți fă griji. Mi-e foarte bine! — Becky, afară e zăpadă, zice Luke ferm și îmi aranjează haina pe umeri. O nuntă foarte frumoasă, adaugă. — Da. Mă uit la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dau seama că am deschis gura. Dumnezeule, sunt atât de copleșită de emoție, că parcă nici vocea nu îmi mai e la fel. De fapt, seamănă mai mult cu vocea... Lui mami. Nu-mi vine să cred. Mă răsucesc pe călcâie, la timp ca să o văd cum își duce mâna la gură, îngrozită. — Iartă-mă! șoptește, și mulțimea e străbătută de un hohot de râs general. — Doamnă Bloomwood, aș fi onorat, zice Luke, și ochii i se încrețesc într-un surâs
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
uit în jur, cuprinsă de o speranță subită. Poate n-au ajuns încă. Poate Elinor n-a reușit să ajungă! Putem să ne așezăm și să bem liniștiți câte o ceașcă de ceai! Slavă Cerului că... — Becky? Mă răsucesc pe călcâie... și-mi stă inima. Uite-i, pe o canapea din colț. Luke are expresia aia radioasă pe care o are ori de câte ori o vede pe maică-sa, iar Elinor stă pe marginea canapelei, îmbrăcată cu un taior în carouri, garnisit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-mi fisa ce vrea să spună Michael. — Evident, în afară de... mama lui Luke, adaug, sforțându-mă să-mi iau un ton cât mai firesc cu putință. Firește. — Bună seara, Rebecca, aud o voce de gheață în spatele meu și mă răsucesc pe călcâie, cu obrajii în flăcări. Și iat-o în spatele meu, îmbrăcată într-o rochie albă lungă, ca o togă grecească, ale cărei falduri cad grele până la pământ. E atât de subțire și de palidă, încât pare o coloană. — Bună, Elinor, spun
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să caut altă rochie pentru Laurel, vederea periferică îmi semnalează o prezență familiară. Mă întorc, mirată, dar silueta a dispărut. Ciudat. Găsesc în cele din urmă rochia și culeg în treacăt și o etolă asortată, cu franjuri. Mă răsucesc pe călcâie - și o văd din nou. E Danny. Ce naiba face la Barneys? Mă apropii și mă uit la el întrebător. Are ochii roșii, părul în toate direcțiile și o privire sălbatică și hăituită. — Danny! spun - și el tresare speriat. Ce faci
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
singură. N-am tras deloc de ea. — E OK, zic stins. Bănuiesc că așa e modelul, nu, și chestiile astea sunt făcute să cadă. Nu? Hei, Christina! începe brusc să strige. Linia asta nouă e mortală! Christina? Mă răsucesc pe călcâie și simt că nu mai am aer. Christina se află exact la intrarea în raionul de shopping personalizat, și discută cu șefa de la resurse umane. — Ce linie nouă? zice, ridicând ochii. A, bună, Becky. Rahat. Trebuie să pun punct acestei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]