4,874 matches
-
mai mărea. Era tot prea mic pentru ea, și femeia asta care-i stătea gânditoare, alături, nu voia să renunțe la aripile ei albastre care îi mai aminteau de zborul lor printre stele... Apoi s-a reașezat tăcerea...O tăcere calmă și liniștită, contrastând puternic cu marea agitată a lăuntrului lor.. Cine era acest neașteptat prieten care va ajunge exact în locul opus unde-și va duce ea crucea? De ce închipuise pentru ea filosofia lumii? Umilită, și-a strâns la piept crucea
Dacă aş putea străbate timpul by Dorina Neculce () [Corola-publishinghouse/Imaginative/775_a_1498]
-
copil care se duce prima oară la școală. N-am putut să nu remarc cât de scumpă părea să fie, mă Întrebam chiar dacă eram destul de prețioasă pentru ea. Victor Își puse mâna peste mâna mea și, cu aerul cel mai calm din lume, șopti: ― Ai emoții? ― Nu, am mințit degajat, reușind cumva să-l privesc fix În ochi. ― Emoțiile pot fi constructive, râse el de disimularea mea. Vreau să-ți amintești seara asta. Am Înțeles imediat că se afla Într-o
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
am gândit o clipă la acea dată. Atunci, În studioul de dans, eram Într-o vineri. Și eram În unsprezece februarie. Mi-am sprijinit capul În mâini, confuză. Ce se Întâmplase În ultimele trei săptămâni? M-am uitat la chipul calm al doctorului și pentru o clipă am vrut să-i vorbesc despre asta. Dar Înainte să apuc să deschid gura mintea Îmi fu străbătută de o altă idee, una mult mai importantă. ― Am spectacol la balet luna viitoare. Trebuie să
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
fi mișcat de pe canapeaua aceea. ― Relaxează-te, râse el În timp ce obrajii mei se colorau puternic. Glumeam doar. Am oftat ușurată, aruncând o privire spre desenul pe care-l ținea În continuare În mână. Îl privi și el, cu o expresie calmă. ― Sincer să fiu, ăsta e singurul care-mi place. Nu e complet terminat, dar... ― Cine e fata? ― Nimeni, răspunse el. M-am uitat În ochii lui. Îmi dădeam seama că mințea. ― Te rog, Damian. Știi că poți să-mi spui
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
repede. Se sună Înainte să apuc să mai adaug ceva. ― Ar trebui să mergem, am spus În schimb. ― Du-te tu! Eu am În față o alegere dificilă. ― Deci...l-am invitat pe Adi aici În seara asta. Maria vorbise calm și nonșalant, de parcă ar fi anunțat că avea să plouă. ― Bine, am spus eu. Promit să stau În camera mea și să fiu invizibilă. ― Nu vreau să fii invizibilă. Vreau să stai cu noi. M-am uitat la ea șocată
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
că nu te deranjează. Deloc, am zâmbit eu plină de grație. Bravo mie că ascunsesem Valiumul în geantă! — Desigur, va trebui să-ți controlăm și geanta, a adăugat el. O, nu! Ăăă, da, sigur, am spus eu încercând să par calmă. Dar înainte pot să mă duc până la toaletă? Pe fața doctorului s-a întipărit o expresie îngâmfată și atotștiutoare care nu mi-a plăcut deloc. Dar de spus, n-a spus decât: — Pe coridor, la stânga. Am alergat către toaletă în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
o subestimasem pe Josephine. Nu semăna deloc cu Mickey Rooney, ci mai curând cu Dennis Hopper. Deși pe mine n-avea nici o șansă să mă îngenuncheze. N-aveam de gând să reacționez orice mi-ar fi spus, ci să rămân calmă. Oricum, pe mine nu mă avea cu nimic la mână. Nu băusem două sticle de coniac pe zi și nici nu vândusem vitele fără știrea fratelui meu. Josephine l-a presat pe John Joe fără milă, cu o rafală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am observat expresia am tăcut imediat. Celine nu era genul de om cu care să discuți despre nopțile sălbatice pierdute prin oraș. De ce te simți așa de rău la serviciu? m-a întrebat ea și, pentru o secundă, vocea ei calmă aproape m-a păcălit. După aceea, însă, mi-am luat seama. — Nu sunt o persoană matinală, am răspuns scurt. Celine a zâmbit. Și din privirea aia am înțeles că mă judecase deja. Euforia mi s-a risipit cât ai clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
erau pe verde. Și mergeam mult prea repede ca să pot face semn cuiva. Oricum, străzile erau pustii. Irezistibil atrasă de oglinda retrovizoare, am observat că șoferul continua să se holbeze la mine. Mi-am dat seama, cu o stare de calmă resemnare, că soarta mi-era pecetluită. Câteva secunde mai târziu, frica a explodat pur și simplu înlăuntrul meu. Incapabilă să mai suport, am început să scotocesc prin geantă în căutarea Valiumului. Asigurându-mă că taximetristul nu știa ce fac, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
de apărare... Josephine a tăcut în clipa în care am început să urlu ca un câine de prerie flămând. Destul! am strigat. Nu mai suport! Totul e... O PORCĂRIE! —Rachel, am atins zonă profundă și foarte dureroasă, a zis ea calmă, în timp ce eu aproape că făcusem spume la gură. încearcă să păstrezi sentimentele astea în loc să fugi de ele, așa cum ai făcut mereu în trecut. Avem mult de muncă până când vei ajunge s-o ierți pe Rachel cea de la trei ani. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
fiindcă eram sigură c-o să-mi spună că mă iubește. Pentru că meriți, a zis el în sfârșit. Mi-am permis un zâmbet misterios. îi văzusem chipul. Știam ce simțea pentru mine. Iar el știa că știu. Toată noaptea am fost calmă la suprafață. însă, pe dinăuntru, simțeam că fiecare părticică din mine se sufocă de-atâta fericire. Simțeam că plămânii abia mai reușeau să inhaleze aerul, inima abia îmi mai bătea, iar sângele mi se târa cu senzualitate prin vene. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
doua oară în acest centru de tratament, i-a atras atenția Josephine clocotind de mânie. Când ai de gând să iei lucrurile în serios? Pentru numele lui Dumnezeu: ești o alcoolică! — Sigur că sunt o alcoolică, a insistat Misty foarte calmă. Doar sunt scriitoare! — Cine te crezi? a scuipat Josephine. Ernest Hemingway? Am rânjit încântată. Era grozav! După asta Josephine a făcut-o arșice pe Misty fiindcă flirta cu toată lumea. —Te comporți în mod deliberat extrem de provocator cu mulți dintre bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
se face, am spus țanțoșă, că am ceea ce tu numești o părere proastă despre mine, iar surorile mele nu suferă de problema asta? Toate avem aceiași părinți. Ia spune-mi, cum se face?! —E o întrebare complexă, a replicat Josephine calmă. La care deja ți-am răspuns. Nu numai o dată. —Mi-ai...? — Imaginea inițială pe care ne-o formăm despre noi înșine pornește de la părinții noștri, mi-a explicat Josephine cu o răbdare desăvârșită. Iar părinții tăi te-au desconsiderat - deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
uitat de furia pe care i-o rezervasem lui Luke. Sunt prea tânără ca să fiu dependentă de droguri! am urlat la Josephine. De ce mi s-a întâmplat mie și nici unei alte persoane din câte cunosc? —De ce nu? m-a întrebat calmă Josephine. —Dar, dar, fir-ar al..., m-am bâlbâit eu înnebunită de furie. De ce unii oameni se nasc orbi? Sau de ce sunt unii oameni schilozi? m-a întrebat ea. Totul e opera întâmplării. Tu te-ai născut cu o înclinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
s-a luminat, plină de speranță. Asta până când curva a adăugat: — Doar că nu mai poți să iei droguri. Dac-aș fi știut asta, n-aș fi recunoscut nimic, am țipat la ea. —Ba ai fi recunoscut, a zis Josephine calmă. Nu aveai de-ales. Era ceva inevitabil. Am trecut rapid în revistă o serie de scenarii de genul „Dacă“. Dacă n-aș fi ascultat-o pe Nola. Daca Anna n-ar fi spus ce-a spus. Dacă Luke n-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
spumegam de mânie împotriva lui Luke și, într-o mai mică măsură, împotriva lui Brigit, nu mai eram furioasă fiindcă eram dependentă de droguri. îi văzusem pe mulți dintre ceilalți pacienți trecând peste faza furiei și navigând apoi în apele calme ale acceptării realității, dar nici o clipă nu crezusem c-o să mi se întâmple și mie. Eram cuprinsă de o senzație complet necunoscută. Un fel de pace interioară. Deci, eram dependentă de droguri. Și ce dacă? Nu mai eram chinuită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Chris, ăla de la casa de nebuni. îl știi, l-ai cunoscut. Așa că n-ai de ce să-ți faci griji. N-o să ies cu cineva care ia droguri. —Chris Hutchinson? m-a întrebat ea alarmată. —Daaaaa, am oftat încercând să par calmă. —Of, să fii atentă, Rachel, a zis mama în timp ce cutele de pe frunte i se adânceau din cauza îngrijorării. A îmbolnăvit-o de inimă pe biata maică-sa. —Chiar așa? Interesul și teama m-au făcut să mă apropii de mama. Ce-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
frică, senzația aceea minunată gen „n-am să mai mănânc niciodată“. Totul părea nou și superb. Era ca și cum vedeam, pentru prima dată în viață, o seară de primăvară în Dublin. Din tren, am observat că marea crescuse, era albastră și calmă. Cerul era imens și senin, de un albastru pal, ca spălat de ploaie. Parcurile străluceau cu iarba lor verde și cu lalelele roșii, galbene și purpurii. Stăteam în tren și tremuram de teamă. Mă minunam de tot ceea ce vedeam. Aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Am simțit o plăcere amestecată cu ranchiună când s-a dovedit că Jeanie a avut dreptate. Timpul a continuat să treacă. Așa cum face întotdeauna. Și, cu toate astea, n-am mai revenit la droguri. Mă simțeam diferit. Mai bine, mai calmă. Singura chestie care nu dădea semne de domolire era furia pe care o simțeam când mă gândeam la Brigit și la Luke. N-aș fi putut spune de ce. Dumnezeu știe că tot ce spuseseră fusese adevărat. Dar, de fiecare dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
auzeam inima bubuindu-mi ca o tobă. — Cred c-am fost la Princeton împreună. Randall Cox, a zis el. Beatrice a dat mâna cu el și s-a prezentat. — Claire Truman, am răspuns și eu cu o voce surprinzător de calmă, care-mi ascundea bubuiturile interioare. Cred că tu erai în ultimul an, iar noi eram în primul, nu-i așa? Îmmmm, da, amintirile mele sunt cam vagi, era ceea ce voia să transmită vocea mea. N-avea el de unde să știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
De succes? Frumoasă? Oare toate astea chiar se întâmplau în realitate? — Ascultă, Claire, știu că petrecerea e abia la început, dar există vreo șansă să vrei să mergi să iei cina? Mie nu-mi ajung pateurile astea cu brânză. Rămâi calmă. Rămâi relaxată. Nu spune vreo prostie. — Mi-ar face mare plăcere, am chițăit. Randall a zâmbit. Următorul lucru de care îmi amintesc este că amândoi pluteam către ușă, iar brațul puternic al lui Randall era așezat pe mijlocul meu. I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
destul de demoralizator să fii martorul unei astfel de izbucniri dezlănțuite de furie în spațiul restrâns al unui birou și întregul trup mi s-a încordat atunci când ușa sălii de conferințe s-a deschis brusc. Înăuntru a intrat o femeie superbă, calmă și perfect echilibrată, o sosie a Isabellei Rossellini, dar cu păr blond, de culoarea aurului vechi și cu ochi verzi, migdalați. — Claire? m-a întrebat ea cu un zâmbet captivant, strângându-mi mâna cu fermitate. Vivian Grant. Asta era Vivian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
mea zi - și-n a treia oră - de lucru? M-am uitat la Dawn, așteptându-mă să-o văd jignită, dar chipul ei și-a păstrat expresia placidă. — A doua carte pe care o să lucrezi, a continuat Dawn, cu vocea calmă și egală, este o poveste picantă de... — știi ceva? a întrerupt-o zgomotos Vivian. Eu nu știu de ce sunt aici, Dawn! N-am timp să fac chestia asta acum. E treaba ta s-o pui la curent pe Claire cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
să încercați să pricepeți chestia asta? Vivian se ridicase din scaun și se apleca peste masă. O venă de pe tâmpla stângă îi pulsa vizibil. Eu îmi simțeam bătăile inimii în gât. Se întâmpla. Deja... — Foarte bine, Vivian, a replicat Dawn calmă. O să continuăm noi de unde-am rămas. — Nici o problemă, a sărit și Graham, la fel de relaxat. Vivian a plecat în trombă de lângă masă. Apoi, când a ajuns în cadrul ușii de la intrarea în sala de conferințe, s-a întors către mine cu zâmbet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
erau ocupați să-și pună unul peste altul dosarele din fața lor. Oare nimeni nu mai era impresionat de tirada lui Vivian? Urlase cât o ținuseră plămânii! Oare oamenii ăștia aveau nervi de oțel? Cum de puteau să fie așa de calmi? Oare se obișnuiseră atât de tare cu abuzurile lui Vivian, încât nici măcar nu le mai înregistrau? Ultimul dintre gândurile astea era cel mai terifiant. — Deci a doua ta carte, a continuat Dawn, e o poveste picantă a unui elev de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]