3,155 matches
-
Emmanuel Lévinas, promovarea acestui tip de gândire ca filosofie primă. Întâlnirea cu aproapele are loc altfel decât ființând, Într-o „anarhie” care precedă orice alegere liberă și care se oferă fără conținut psihologic. Această Întâlnire cu chipul aproapelui, nu este compasiune. Ea se poate manifesta sub forma răspunsului lui Avraam: „Iată-mă!”, „smerire față de slava Infinitului care mă supune aproapelui” (Lévinas, 1978, p. 186). Ceea ce se Întâmplă nu este o Întâlnire a individuluicuun altul identic prin resimțirea suferinței acestuia din urmă
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
depășește sau precedă ceea ce se Întâmplă În interiorul ființei. Exteriorul este cel care Îmi ordonă și care se face „voce interioară”. Nu „blânda voce” a lui Rousseau, ci cea care dă mărturie pentru Infinit, care mă face „ostatic” până la „substituirea” celuilalt. Compasiunea devine atunci bunătate activă și Încetează să mai fie doar o oglindă În care mă văd pe mine Însumi. Într-adevăr, ea nu se poate manifesta la nivel colectiv și anonim, ci doar În una sau mai multe Întâlniri personale
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
nu este exclus, care aduce „cumpănire, măsură și gândire obiectivă În lume”, adică justiție. „Subiectul incomparabil” devine astfel membru al societății În care oamenii sunt semeni, legea fundamentând singură o nouă experiență a alterității, cea a pluralismului și a diferențelor. Compasiunea nu poate exista cu adevărat decât atunci când ne Îndreptăm spre o persoană unică, cu gesturi de bunăvoință. Regăsim astfel sensul Învățăturilor marilor religii monoteiste care vorbesc despre Dumnezeu ca despre un Tată ce veghează asupra fiecăreia dintre făpturile sale. El
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
mijloacele de a-și păstra autonomia. Și, pe deasupra, să se convină că autonomia este acea trăsătură a naturii umane care constituie cea mai bună bază pentru aceste drepturi. Am putea oare să le concepem pornind, de exemplu, de la ideea de compasiune? Dar atunci le-am disocia de exercițiul libertății și În special de cel al libertății politice (Haarscher, 1996, p. 169). Ne-am Îndepărta astfel considerabil de condițiile concrete ale recunoașterii lor În spațiul public, altfel spus, de tranziția către cetățean
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
a participa la mesa comună a reducerii de 7%, reducere din impozitul pe locuințe (circa 38.000-50.000 de lei pentru un apartament de două camere). Senzația stranie că am recăzut în anii ’80. La nivel individual am o imensă compasiune pentru tot ce este mic, obidit, scuipat și disprețuit. La nivel macro, mă întreb la ce mai este utilă masa aceasta informă de deșeuri ale unui fost sistem care oricum va vota cu Vadim, Becali & Co., cu cei care-i
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1949_a_3274]
-
în serios această căutare, viziune și acest scop personale. În această abordare nouă a cunoașterii relatările personale sunt utile, printre altele, pentru: oportunitatea unor relații mai profunde cu ceilalți; puncte de plecare pentru acțiuni etice; idei noi; judecăți bazate pe compasiune; crearea și împărtășirea unor cunoștințe și semnificații care pot ghida practicile profesionale; o viziune extinsă asupra responsabilității profesioniștilor; înțelegerea identității morale; ilustrarea posibilităților de acțiune și trăire umane (Witherell, Noddings, 1991). Se pare că utilizarea de către profesori a povestirilor vieții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
reflecțiile, gândurile lăuntrice ne ghidează și ne direcționează în ceea ce urmează să facem și chiar în ceea ce privește modul cum se desfășoară viața noastră. Mulți oameni au senzația că purtăm în noi un sine superior, el însuși ghidat de dragoste, înțelepciune, detașare, compasiune și curaj. Este important să exprimăm faptul că înțelegem și simțim și această parte din noi. Cum erai în copilărie? Crezi că ai avut o copilărie fericită? Care a fost cea mai fericită amintire a ta din copilărie? Te-ai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
descoperirea semnificațiilor generale ale vieții sale?”, „Pot eu să ajut această persoană să acceadă la ceea ce-i influențează sau îi ghidează viața?”, „Pot eu să ajut această persoană să-și exprime adevărurile personale?”. Este nevoie de o sensibilitate și o compasiune reale pentru că povestitorului să i se pară firesc să-și sondeze profunzimile sufletului pentru a descoperi propriile semnificații, și a-și face o idee despre ceea ce a dat sens vieții sale și a făcut-o să evolueze într-un anumit
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2130_a_3455]
-
chicotește ca o fetiță, răbufnește ca o femeie deplină, face năzbâtii, pedepsește, e și walkirie, și amazoană, și ghidușă ori ciufulită, și simili-vampireasă. E de toate! Concentrează în ea, ca vrăjitoare, aproape toate nuanțele emoționale femeiești: pasiunea, ura, jocul, tristețea, compasiunea, contemplația, prietenia, suspiciunea etc. Eu nu mi-am dorit niciodată să zbor neapărat deasupra Moscovei, dar am avut această tânjire legată de alte două orașe: de Cluj (spațiul meu natal care, văzut din turla bisericii gotice și ombilicale - zic eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2171_a_3496]
-
melodramă și valeriană; apoi în Cehia, la „litost“, pe care Kundera îl definește așa - „o stare de tulburare adâncă provocată de constatarea subită a propriei nefericiri“, „un sentiment al infinitului asemănător cu un acordeon deschis, o sinteză din multe altele, compasiune, remușcare și un soi de dorință nelămurită... Nu știu cum ar putea cineva să înțeleagă sufletul omenesc fără asta“. Sunt convinsă că, dacă sunt îngânate câteva din aceste cuvinte speciale, e imposibil să nu primești ceva din irepetabilitatea lor, devenind, la rându
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
-ne în sala imensă, cu mii de foi acoperind mesele, podeaua. Certificate de deces peste tot. Pe ecrane, apa neagră vălurește sufletele de dincolo și ale noastre. Ghilotina și numele noastre Actele finale ni se bat la mașină. Cu câtă compasiune suntem priviți! Viorile se jelesc. Coborâm printre cioclii care se opintesc pe scări cu pachete de certificate de deces. Unii s-au prăbușit, zac pe trepte, cu jiletcile răvășite. Intrăm în labirintul subteran. Cu un scrâșnet teribil, ghilotina taie bilețele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
ce măsură se folosește narațiunea de un nume sau de nume proprii, de descrieri precise sau de pronume? Modalitățile diverse și virtual nuanțate prin care personajele primesc un nume în cursul narațiunii pot crea reacții colorate de ironie sau de compasiune, de aprobare sau dezgust naratorial. Acestea pot fi foarte complexe, dat fiind că, de obicei, pe parcursul narațiunii apar mai multe personaje care trebuie să capete un nume. În paragraful de început al povestirii The Pupil de Henry James (discutată în
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
puțin sfârșitul. Oscilațiile firești între teamă și curajoasă nepăsare se transformă, spre finalul volumului, într-o lamentație în surdină, elaborată ca strategie ultimă în fața deznădejdii și degardării fizice. Însemnările urmăresc, aproape kafkian, capitularea lentă a corpului, dependența umilitoare de apropiați, compasiunea și recunoștința față de soție. Eleanor Benger, avertizată de boala logodnicului său de către medic însuși, îl însoțește până la capăt în itinerarul spre moarte, cu o loialitate impecabilă. Barbellion se detașează de existență transformându-și suferința și dezamăgirea în literatură. Conștiința morții
Cărțile insomniei by Gabriela Glăvan () [Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
timp, de „a crede”! De „a avea nevoie”, ca de un prim sau ultim sprijin, de „El”, cel care a fost „la Începuturi” și pe care marii poeți „Îl văd Încă”, chiar și În forme patetice, intens simpatice, pline de compasiune, deci, precum Rilke În Psalmii săi, În acel minunat Stundenbuch. Chiar și dacă, din aceeași „școală”, un Schopenhauer descoperă Încă o dată, cu o formidabilă vitalitate, scepticismul, iar emulul său, Nietzsche, neagă necesitatea zeilor! (Ne cerem Încă o dată scuze pentru reducția
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
Sau reflecțiile sub formă de ziceri și proverbe: Vorba multă, sărăcia artei. / Cine e prea explicativ e obscur. / Poezia se ascunde în cuvinte precum focul se ascunde în lemn. În sfârșit, savoarea Fragmentelor... o constituie aplecarea scriitorului, cu iubirea și compasiunea, cu toată înțelegerea și cu tot discernământul de care poate da dovada doar un Lamparia, asupra unora dintre autorii și personajele literaturii universale, în acest domeniu d-l Theodor Codreanu etalând calități de virtuoz comparatist. Sunt pe de-a dreptul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mă numesc Adelante Figuera și sînt din insulele Mauritius. Am venit aici ca să-mi tratez o teribilă boală care se cheamă senilitate regresivă. Sînt profesor de matematică, dar nu mai pot profesa. Lumea îl urmărește interesată și priviri clare de compasiune îi sînt aruncate. Tratamentul este costisitor și eu mă ruinez pe zi ce trece. El (arată spre copil) are grijă să mă ducă spre casă, pentru că altfel m-aș rătăci definitiv. Bag mîna în buzunar și aleg o monedă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
parcă ar fi vorba de altcineva în povestea sa. Acolo ne adunasem primarii marilor metropole din Europa ca să dăm o mînă de ajutor orașelor din Serbia, secătuită de un cumplit război. Mă împrietenisem rapid cu Vuk și-l ascultam cu compasiune. La despărțire îmi spune cu o voce stinsă, puțin tremurată: Pentru iarna asta, domnule primar, avem nevoie de un ajutor, că sîntem secătuiți. De la anul încolo vă asigur că ne vom descurca. Nu vă puteți imagina cît de greu îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
tunuri și mai ales sînt grăbiți. A dispărut omenia? Mare pagubă în ciuperci! Dar marea majoritate a românilor și-a păstrat omenia, gîndesc concesiv. Dar nu se vede. Cei de care avem nevoie s-au transformat. Lăcomie și lipsă de compasiune. Asta se vede la tot pasul, pentru că ne lovim mereu de ei, mă justific oarecum. Vorbești singur, este cam grav, se impacientează soția. Nici vorbă! Sînt obsedat de Hamlet. Mă duc să cumpăr... Este cam ceață afară și aprind luminile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
inima s-a oprit și doar buzele lui Sikorski erau în atenția mea. Mîna cu paharul de vin s-a oprit la jumătatea drumului. Ambasadorul povestește cu patos. Soția mea prinde o mînă a doamnei Sikorski și o mîngîie cu compasiune. Venise cu surle și trîmbițe. Urcase în văzduh tot ce nu era bine priponit în pămînt. Zgomotul era infernal, dar viteza vîrtejului nu era prea mare la început. Destul de repede iureșul a început să se întețească. Am închis geamurile și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
de trandafiri din fața casei. Se repede spre ușă, dar uraganul o înhață pe sus și o izbește ca pe ghiulea de zidul reședinței. Sîngele de pe perete a fost urgent spălat de ploaie... Era moartă. Se oprește de povestit. Oftez. Cu compasiune întreb: Ați înmormîntat-o în țara dumneavoastră?! Nu, în grădină. Sub un mango. Acolo se odihnește iubita noastră pisicuță. Sar în sus țipînd: O pisică?! Dar ce-ai crezut? O, doamne, n-am specificat de la început... Răcnesc: Și avea diabet? Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
au născut. Rasele amestecate, chiar dacă se detestau, au generat omul periferic, supărat pe toată lumea, care se conducea după principii inexistente, nesedimentate. Un lucru era sigur. Se descurca singur și nu conta pe nimeni. Cruzimea cu care erau tratați, lipsa de compasiune, nu erau percepute ca deviații comportamentale, ci ca o normalitate. O lume în care ești proscris din naștere, în care niciunde nu ai loc. O lume în care nu te-a dorit nimeni și nici nu sînt șanse că vei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
decât orice sublimitate retorică. Iar când nu suntem în situația de a ajuta în chip nemijlocit, când ne lipsește capacitatea materială și operativă de a contribui direct la corijarea împrejurărilor nefavorabile, atunci rămâne să punem la lucru resursele noastre de compasiune. Tăcerea înțelegătoare, o mângâiere, o privire tandru cooperantă au darul de a atenua într-o nesperată proporție atrac ția abisului. O îmbrățișare venită la timp poate inhiba gândul sinucigaș, transformând disperarea precipitată într-o melancolie suportabilă. Nu poți face niciodată
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
o pedantă aplicare de principii, notarul de cartier ar fi personajul cel mai indicat pentru a o oficia expert și expeditiv. Un alt erou al Patericului, Avva Teodor de la Ferme, nu se sfiește să relativizeze principiul însuși al iubirii creștine: compasiunea: Parcă văd cum apărătorii - religioși sau nu - ai principiilor, activiștii sociali, firile militante, umaniștii de toate obediențele își pun mâinile în cap. Cum se poate ca tocmai un călugăr creștin să vorbească astfel? Uite că se poate! (vorba lui Cosașu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
fentează galeș încăpățânarea adversarului, cum se tace, cum se vorbește în dodii, cum se înjură cu zâmbetul pe buze, cum se ucide din priviri, cum se mimează umilitatea, cum se exercită puterea cu consimțământul tandru al victimei, cum se obține compasiunea, cum se cere iertare, cum se smulge o promisiune, cum se calcă o promisiune, cum se salvează un mariaj surpat, cum se poate obține orice pe bază de blândețe și farmec. Misterul feminității - care include, între altele, misterul discreției, al
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
erodat lăuntric de exercițiul neîndu plecat și acru al judecății sale. 4. Iertarea. Iertarea e, îndeobște, modul de „a judeca“ al Instanței Supreme, dar e masiv recomandabilă și omului care vrea să o imite. A ierta înseamnă a valorifica virtutea compasiunii, a înțelegerii răbdătoare, a încrederii în resursele de reabilitare ale fiecăruia, oricât de jos ar fi alunecat. A ierta e a pune bunătatea inimii mai presus de normativitatea mecanică, oarbă, a rațiunii „juridice“. Iertarea poate fi amânată, dacă vinovatul amână
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]