46,314 matches
-
intre în conflict deschis cu ideologia momentului, întru a cărei satisfacere luase ființă, în Scrinul negru și inocentul mamifer? Căci, îl asigură G. Călinescu, "de la răzeșii lui Ștefan cel Mare și până deunăzi, problema islazurilor a fost în vigoare." (Regimul comunist a rezolvat-o, transformând islazurile în terenuri arabile). Anterior cu zece ani, în 1950, într-o scrisoare adresată lui Al. Piru, G. Călinescu afirma net, cu trimitere la Bietul Ioanide: "Politicul în intenția mea lipsește cu desăvârșire." Rămân aparențele: "Evenimentele
Călinescu for ever by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/17036_a_18361]
-
și cetatea utopică din scrierile hermetice ale Renașterii își dovedesc importanța, prin doctrina spațială a alchimiei care a alimentat multe expediții geografice, în mirajul de neocolit al societăților perfecte social, politic sau/și științific, detectabil în spații diferite, de la experimentele comuniste la comunitățile academice (Radu Drăgan - L'utopie hermetique de l'île merveilleuse dans les textes alchimiques de la fin de la Renaissance). Literatura se oferă discuțiilor despre imaginile izolării și traiectele inițiatice în două texte ale lui Thomas Mann: Muntele vrăjit și
Despre insularitate ca spațiu central by Roxana Racaru () [Corola-journal/Journalistic/17072_a_18397]
-
cu cel al României de la mijlocul veacului trecut și pînă la primul război mondial." Dar, firește, într-o singură generație, nu se putea ajunge la nivelul țărilor occidentale. Apoi, din păcate, soarta ne-a fost potrivnică (a intervenit și experimentul comunist care ne-a pironit timp de aproape jumătate de veac) și decalajul dintre noi și țările occidentale e, acum, imens. Vorbindu-se de înfăptuirile politice pozitive dobîndite sub vremea lui Carol I, nu se spune nimic (de ce?) despre carența esențială
Meditînd la trecutul României by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17073_a_18398]
-
Scriitorul portughez este departe de a trezi, prin opțiunile sale ideologice și politice, simpatia spontană a cititorului român contemporan. înainte de toate chiar prin faptul că el este, de patruzeci de ani, membru al unui partid profund detestat în România, acela comunist. S-a înscris în 1959, așadar după ce Hrușciov denunțase crimele lui Stalin și cînd numeroși intelectuali de stînga din Europa Occidentală începeau să se despartă de partidele comuniste din țările lor. Particularitatea atitudinii lui Saramago nu se oprește aici. El
Evanghelia după Saramago by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17101_a_18426]
-
patruzeci de ani, membru al unui partid profund detestat în România, acela comunist. S-a înscris în 1959, așadar după ce Hrușciov denunțase crimele lui Stalin și cînd numeroși intelectuali de stînga din Europa Occidentală începeau să se despartă de partidele comuniste din țările lor. Particularitatea atitudinii lui Saramago nu se oprește aici. El este încă și astăzi membru al P.C.P. Probabil unicul intelectual de mare valoare aflat în rîndurile unui partid comunist. îndrăgostit de Castro, Marquez a rămas totuși neînregimentat. Istoria
Evanghelia după Saramago by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17101_a_18426]
-
din Europa Occidentală începeau să se despartă de partidele comuniste din țările lor. Particularitatea atitudinii lui Saramago nu se oprește aici. El este încă și astăzi membru al P.C.P. Probabil unicul intelectual de mare valoare aflat în rîndurile unui partid comunist. îndrăgostit de Castro, Marquez a rămas totuși neînregimentat. Istoria Portugaliei din acest secol explică, la rigoare, gestul de aderare al lui Saramago din 1959: în plin regim salazarist, de extremă dreaptă, comunismul putea să apară unui portughez ca o soluție
Evanghelia după Saramago by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17101_a_18426]
-
în zadar mulți își vor fi repetat, până în '89, contrariul! Cu toată rezistența opusă, politica oficială de partid și de stat își face încă efectul - ba chiar fără a mai fi în vreun fel stingherită de precauțiile de altădată. Reprimarea comunistă mersese până la controlul vieții intime a individului. O limitare atât de drastică a simțurilor lasă malformații vizibile. Iată-le! , a murdăririi ca erupție a inconștientului, dorită, dar și blamată, este una dintre cele mai spectaculoase urmări. Vorbind de o practică
Practica mizeriei by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17085_a_18410]
-
în Alba-Iulia puștii scandează "Pantelimon!" e semn, în plus, că cei din București încep să-și agonisească o identitate, care, așa pătată pe degete cu grafitti cum este, propune totuși o direcție în labirintul uniformizant și gri deprimant al blocurilor comuniste. Cristalizarea unei identități și a unor alianțe comunitare firești rămâne însă punctul nevralgic al bucureștenilor (majoritatea "de import"). Se resimte lipsa unei constelații de simboluri și valori după care ei să se poată orienta și pe cerul căreia să-și
Practica mizeriei by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/17085_a_18410]
-
magistraților francezi. nu e o noutate în România; deosebirea e că în timp ce francezii au pornit meticulos pe urmele ei, la noi, nimeni nu și-a dat osteneala să o elucideze. Banul public, în România, dar și în alte țări foste comuniste, are un extraordinar talent de a dispărea în cantități mari. Cu toate astea, orice contabil de mîna a doua, dacă e pus la treabă, știe să dea de urma banilor care dispar. Ei pleacă de undeva și ajung altundeva. Au
Afacerea albumului by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/17100_a_18425]
-
grupări literare care au precedat-o sau intersectat-o, cum ar fi, spre exemplu, Cercul literar de la Sibiu, Grupul de la Târgoviște, Grupul oniric. Echinoxul a fost o mișcare culturală de anvergură, nu o coterie, o reafirmare a esteticului împotriva ideologiei comuniste, a literaturii "angajate", teziste și mincinoase, în fapt. În revista studenților clujeni a apărut Heidegger în 1968, eseul său din 1929, Ce este metafizica?, Teilhard de Chardin (comentat de Andrei Marga), poezie occidentală, de la Paul Celan și Ezra Pound la
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
de Chardin (comentat de Andrei Marga), poezie occidentală, de la Paul Celan și Ezra Pound la Eugenio Montale, Salvatore Quasimodo, André Frenaud, Stephen Spender, interviuri cu Alexandru Paleologu sau Lucian Pintilie, Memoriul lui Blaga (publicat de profesorul Mircea Zaciu) adresat autorităților comuniste care-l supravegheau pe marele poet, pagini de arhivă literară, prozele lui Uricaru și Runcanu, anchete literare, între care una, aș zice, notorie, Dreptul la timp, prin '85, conținea și judecata aspră a lui Mircea Cărtărescu asupra poeziei române postbelice
Adrian Popescu - Echinox n-a fost o anticameră ci chiar salonul literar al generației '70 () [Corola-journal/Journalistic/17093_a_18418]
-
Pavel Șușară Încei zece ani care s-au scurs de la prăbușirea structurilor și a instituțiilor comuniste din România, nimic nu a cunoscut o manifestare mai dezlănțuită (nici măcar lăcomia și raptul economic) decît năzuința reprezentării simbolice și iluzia proiecției în eternitate. De la victimele celor cincizeci de ani de teroare comunistă la supraviețuitori și de la victimele recente, din
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
scurs de la prăbușirea structurilor și a instituțiilor comuniste din România, nimic nu a cunoscut o manifestare mai dezlănțuită (nici măcar lăcomia și raptul economic) decît năzuința reprezentării simbolice și iluzia proiecției în eternitate. De la victimele celor cincizeci de ani de teroare comunistă la supraviețuitori și de la victimele recente, din decembrie '89, la răniți și la urmași, ca să nu mai punem la socoteală și scadențele timpurilor istorice, s-au întrecut cu toții, direct sau prin legatari mai mult sau mai puțin îndreptățiți, să-și
Ieșirea din fantasmagorie by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/17111_a_18436]
-
scrisori, atent adnotate de Monica Manu (care merită felicitări pentru modul cum a îngrijit ediția), au apărut de curând într-un volum cu titlul Dumnezeu în care spui că nu crezi... Aflat în România, o țară-închisoare, ca toate țările comuniste, N. Steinhardt îi scrie unui prieten din Franța, deci din lumea liberă. Acest raport dintre expeditor și destinatar conferă scrisorilor dramatismul unor mesaje trimise de cineva care are nevoie de ajutor. N. Steinhardt se sufocă, din punct de vedere cultural
Expeditor: N. STEINHARDT by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/17104_a_18429]
-
multe ticăloșii, între care și furturi ordinare de bani". Acesta să fie adevărul? Autorul romanului Desculț e supus și în alte pasaje unui aspru rechizitoriu: Nu m-a impresionat nici faptul că Zaharia Stancu a spus că, spre deosebire de un adevărat comunist, eu dau bir cu fugiții. Mă gîndeam: "Tocmai tu să spui așa ceva, sluga tuturor regimurilor fasciste și secrete, pe ascuns, să nu te prindă nimeni că ai purtat cămașă verde! Nu ai purtat cămașă verde, dar, mult mai rău, ai
O struțo-cămilă ideologică (IV) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17105_a_18430]
-
actuale de minimalizare, de banalizare a pătimirii românești sub comunism (ceea ce unii numesc, acum, "mitul nefericirii totalitare") pentru a înțelege că sîntem noi, noi înșine, cei care ne "separăm" de propria noastră istorie, de adevărurile trăite - în numele unor perspective "post comuniste", teoretice sau direct interesate. Un cui prodest? ar fi necesar, ca o etichetă, multor publicații - volume, articole - recente. Ana Blandiana a rămas o conservatoare, întemeietoare și "paznică" a Memorialului Sighet (și acesta, de atîtea ori blamat!). A vorbit la Casa
"Destrucția elitelor" by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/17103_a_18428]
-
exilul îndepărtat - nici o întrebare! Nici o tresărire. Ana Blandiana era, aici, ceea ce, pare-se, nici d-sa nu și-a dorit să fie: o personalitate, nevoită a apăra structuri și rezultate politice în care nu era implicată. României în anii dictaturii comuniste rămînea într-un plan secundar. Și totuși, discuția ar fi putut continua, pe aceeași temă... Chiar astăzi, în cursul atîtor ani după 1989, procesul continuă: neacceptarea (sau ținerea la distanță) a celor care ar fi putut fi "utilizați" cu mult
"Destrucția elitelor" by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/17103_a_18428]
-
Colțea în 1953 și continuată, apoi, la Spitalul Fundeni. S-a trecut, astfel, de la intervenții episodice la preocupare constantă și cît de profitabilă ar fi fost, în acest scop, posibilitatea frecventării unor centre specializate din străinătate. Dar stupiditățile anilor dictaturii comuniste s-au opus și de astă dată progresului. Apoi s-a înființat Spitalul Fundeni (unde a fost mutată clinica de chirurgie de la Colțea) croit după proiecte grandioase, dar mereu reduse din meschine motivații de economie. Dar, cu sprijinul prof. Voinea
Viața unui chirurg by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/17110_a_18435]
-
Romanul lui Knut Hamsun poate fi trăit, la propriu, astăzi în România. Iar vorba hîtră-înțeleaptă care spune că ideile trec și prin stomac, își are rostul ei. În 1992, a fost publicată o antiutopie de sertar care viza trecutul regim comunist, semnată de Ion Eremia. Titlul ei era Gulliver în Țara Minciunilor. Călător prin Kukunia (care nu are nimic de-a face cu Kakania lui Robert Musil), Gulliver rătăcește, de fapt, prin România, unde, printre altele, află despre altoirea genetică a
Sărăcia scriitorului by Ruxandra Cesereanu () [Corola-journal/Journalistic/17137_a_18462]
-
de credință a poetului partinic sună ritos: "toată viața mea n-am avut decît o singură concepție, aceea de comunist, cînd am început să gîndesc politic". Într-adevăr cea mai mare parte a vieții sale, M. Beniuc a servit aparatul comunist cu o rîvnă ce l-a transformat în exemplu al unei atari deloc măgulitoare posturi. Totuși, exegetul său susține: "Contrar declarațiilor sale inflamante, Mihai Beniuc nu e un comunist convins". Cum așa? Explicația e oarecum prea șocantă, gazetărească: "Mihai Beniuc
O struțo-cămilă ideologică (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17139_a_18464]
-
sugeraseră ce are de făcut. Am așteptat, ca mulți alți români, să se facă dreptate în acest caz limpede ca lumina zilei. Că nu s-a făcut pe vremea lui Iliescu, nu m-a mirat și nu mă miră: tartorele comunist avea pe agendă, între prioritățile cele mai presante, salvarea cu orice preț a Securității. Misiune de care s-a achitat, să recunoaștem, strălucit. Atât de curată e basmaua securistă în România de azi, încât se confundă cu puritatea flamurilor agitate
Doar "o răfuială între bandiți"? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17118_a_18443]
-
tinerețe, evident: iar "greșelile" din tinerețe se pot trece cu vederea, nu?) Dl. Barbăneagră l-a cunoscut personal pe acest martir al Securității și își amintește ultima lor convorbire: niciodată Babu nu s-a dezis de comunism și de crimele comuniste, "necesare purificării sociale". Era doar scârbit de întinarea idealurilor roșii de către Ceaușescu & comp. Parcă mi-e cunoscut acest tip de biografie și de atitudine "civică"! Ne întrebăm de ce nu se publică vestitul Jurnal confiscat cu atîta tam-tam de securitate. Cine știe ce
Doar "o răfuială între bandiți"? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17118_a_18443]
-
suficiente!) Dacă Ceaușescu ar fi crezut o clipă că Babu ar putea deveni un martir, l-ar fi lăsat în plata Domnului. Dar el știa foarte bine cu cine are de-a face. L-a eliminat ca pe o scârnăvie comunistă, care, după ce-a profitat cât a avut chef de regim, a început să joace (evident, cu convingere) pe dizidentul. Pentru Ceaușescu, Gheorghe Ursu n-a fost nici o clipă un opozant, ci un parvenit trădător". Vă imaginați stupoarea cu care
Doar "o răfuială între bandiți"? by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17118_a_18443]
-
virtuozi ai chitarei, ai clarinetului, ai flautului, ai violoncelului, ori chiar ai unor capace, cutii goale sau găleți de material plastic "țineau afișul" până noaptea târziu - știu ce importanță are să fii reprezentat, ca instituție culturală, acolo. Dintre țările fostului bloc comunist, doar Ungaria a reușit, de ani buni, să mențină un foarte activ centru de artă, "Petöffi Cultural Center". Neavând șansa unui astfel de lăcaș, avem în America norocul (vai, disprețuit și de ambasadă, și de politicienii din țară!) unor admirabili
Chibiț în Dupont Circle by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/17136_a_18461]
-
românești și străine care preluau imagini în direct ale operațiunilor militare americano-britanice în Afganistan și convocau analiști și oameni politici să le comenteze. La OTV, ce să văd? Un oarecare Marin Trușcă, sub al cărui nume scria "copreședinte al Ligii Comuniste" (?) critica vehement riposta americană. Din discuția lui cu Dan Diaconescu, am aflat că hirsutul cu privire sticloasă felicitase comandourile teroriste pentru acțiunile lor criminale din 11 septembrie, care ("noi știm", zicea) n-ar fi fost organizate de bin Laden, ci
Cercul micilor teleaști by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/15818_a_17143]