8,042 matches
-
siguranță, dacă există un raport simetric între proiectul teologic al Părintelui Stăniloae și cel sintetizat în epoca patristică, acesta nu poate fi identificat la nivelul limbajului. Cea mai dificilă excepție pe care limbajul teologiei lui Stăniloae o face de la norma conceptuală și de la viziunea metodologică a Părinților intră sub rubrica de „personalism”. Fără a încerca aici o analiză detaliată a teologiei dogmatice, care merită o lectură critică de ansamblu, vom face doar două remarci generale. Prima observație, de ordin metodologic, se
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
om”1. Apoi, acest limbaj substanțialist („Ființa supremă”) este abandonat aproape complet pentru a îmbrățișa idiomul personalist: setea de comuniune, sens și iubire a omului trădează nevoia de relație „cu o Persoană infinită și absolută”2. Pentru Părinții Bisericii, distincția conceptuală între „natură” și „persoană” nu este niciodată transgresată, iar un limbaj analog celui folosit de Stăniloae (Dumnezeu ca „Persoană supremă” ori „Subiect absolut”) poate fi mai ușor găsit în opera lui Hegel decât în cea a Capadocienilor. Cu siguranță, alteritatea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
profeților lui Israel anticipează vocația profetică a martirilor creștini. Aceștia n-au murit pentru un adevăr personal, ci pentru insuportabila veste bună a Domnului. Într-un anumit sens, Crezul de la Niceea a fost pregătit nu atât prin elaborarea unei aparat conceptual, cât prin mucenicia profetică a primilor apostoli și ucenici ai lui Hristos 2. Moartea profeților iudei sau a mucenicilor creștini nu este o efigie a virtuții eroice. Lipsit de actul mărturisirii, jertfa celor drepți s-ar reduce la un impresionant
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
adevărului teologic al Revelației presupunea, înainte de orice, o viziune de ansamblu, trecută nu o dată prin proba martiriului 1. Dacă exigențele ortopraxiei în raport cu ortodoxia abia mai trebuie menționate, ne rămâne astăzi mult mai greu de imaginat setul de posibilități lingvistice și conceptuale pe care primii teologi creștini le-au avut la îndemână pentru a exprima dreapta credință. În formarea unei viziuni teologice totalizatoare, transmisia tacită a unei cunoașteri duhovnicești a Scripturilor și a adevăratei „minți a lui Hristos” (1Cor. 2,16), mai
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
formalismul transcendental kantian 2, geometriile neeuclidiene chestionează statutul ontologic al axiomelor matematicii, anticipând - și prin discursul convenționalist al lui H. Poincaré (1854-1912) - teza despre adevărul limitat de sistemele de referință. De numele lui Georg Cantor (1845-1918) se leagă o revoluție conceptuală fără precedent în matematică, care demonstrează vocația „peratologică” a modernității. Alături de demonstrarea numerabilității numerelor reale (prin corespondență unu-la-unu cu numerele naturale) respectiv a infinitudinii și nonnumerabilității mulțimii numerelor reale (compusă din numere iraționale și raționale), Cantor a argumentat existența paradoxului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
pun în centrul lor antinomia și paradoxul, este totuși posibilă. Teoria relativității restrânse (1905), care a înlocuit cinematica galileană, a impus o regândire a principiilor de formalizare matematică ale experienței. Transformările lui Lorentz-Poincaré, folosite de A. Einstein (1879-1955) în articularea conceptuală a teoriei relativității restrânse, pledează în favoarea relativizării noțiunii de simultaneitate. Un nou tip de cauzalitate apare la orizont, alocând premisa de valabilitate unor concepte precum „dilatarea timpului” și „contractarea spațiului”. Prin introducerea vitezei luminii ca limită absolută, independentă de orice
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
concept al unității spațio-timpului, noneuclidian, în patru dimensiuni (i.e. spațiul-timp al lui Minkowski). Evidența egalității între masa inerțială și masa gravitațională a unui corp l-a obligat pe Einstein să elaboreze teoria relativității generale (1915). Din acel moment, întreg cadrul conceptual general al mecanicii newtoniene era pus în discuție. Nici moțiunea, nici noțiunea de neutralitate n-au mai putut fi acceptate în raport cu statutul ontologic al particulelor elementare, datorită interacțiunii gravitaționale. Sistemele referențiale „nonaccelerate” devin imposibil de construit. Din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
că suntem tâmpiți...” 1 Când asumă acest exercițiu de umilință, omul poate fi înțeles ca mister apofatic, purtând amprenta iconică a Dumnezeirii. Pentru că teologia creștină vede în om un inel mediator între Dumnezeu și lume, revelația misterului persoanei refuză obiectualizarea conceptuală de orice fel. Preot al creației, omul a devenit vas ales al Dumnezeirii prin actul întrupării Cuvântului, „înțelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă”, rânduită „mai înainte de veci”, spre slava celor îmbrăcați în hainele noului Adam. Pentru a înțelege această
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Lc. 24,27)”1. Denunțul plictisuluitc "Denunțul plictisului" Demersul lui Andrew Louth nu este motivat cu orice preț de visul unei construcții irenice a relației între știință și teologie. O asemenea încercare ar fi sortită eșecului în absența unor clarificări conceptuale care să definească natura gândirii științifice și esența meditației teologice. Prea adesea, teologia a reușit să-și ruineze din interior eșafodajul, folosind armele adversarului, adoptând logica progresistă a raționalității moderne. Deslușirea Tainei este un volum care clarifică presupozițiile antropologice ale
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
a fi a întregii creații. Imunizarea inteligenței în fața virusului mortal al vanității este condiția recuperării practicilor spirituale ale tradiției, între care exegeza alegorică și hermeneutica liturgică a Scripturii. După o cuprinzătoare propedeutică intelectuală, care deconstruiește raționalitatea iluministă și restaurează demnitatea conceptuală a tradiției, Andrew Louth evocă dimensiunea liturgică implicată în practicile cognitive ale comunității creștine originare. Biserica nu poate evoca credința ca simplă via regis, fără a discuta resursele de adevăr ale cunoașterii teologice. Epistemologia tradiției creștine este ghidată de un
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
nou impuls filozofic a generat numeroase reacții, mai ales în cultura franceză. Doi autori influențați de Husserl și de tematizarea fenomenologică a corporalității ne vor reține atenția: Michel Foucault (1926-1984) și Michel Henry (1922-2002). Marcat în tinerețe de această redescoperire conceptuală a corporalității, M. Foucault s-a aplecat în calitate de gânditor social și istoric al ideilor asupra mai multor teme stringente, neglijate secole la rândul de tradiția filozofică europeană: nebunia, detenția, sexualitatea. Deconstrucția subiectului metafizic întemeiat pe cogito-ul cartezian beneficiază în scrierile
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
reflecții fenomenologice asupra ipseității este filozoful Michel Henry. Spre deosebire de Foucault, abordarea lui Henry nu este istorică, deși include referințe la autori importanți pentru gândirea creștină (Tertulian, Irineu, Chiril al Alexandriei). Ca și Foucault, Michel Henry a fost influențat de revoluția conceptuală introdusă de Husserl la începutul secolului XX, prin restabilirea primatului percepțiilor prereflexive. Obiecția principală a lui Henry față de tratamentul husserlian oferit corporalității este regresul în obiectualizare. Datorită proiecției intenționalității, conștiința tinde să gândească trupul material în opoziție cu idealitatea ego-ului
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Sedusă de postura oficial recunoscută de „regină a științelor”, în Occident teologia medievală a renunțat să mai fie cu adevărat profetică și autocritică, preferând construcția de sisteme metafizice în locul hermeneuticii Scripturii, sau refugiul în sentimentalismul pietist în absența unei deconstrucții conceptuale a idolatriilor politice și culturale. În Răsărit, teologia n-a perceput decât foarte târziu miza modernității și a secularizării, răspunzând fie printr-un vis totalitar (e.g. a treia Romă perpetuă), fie printr-o proiecție spiritualistă anistorică, încurajând izolaționismul liturgic și
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
logică coincid apoteotic în autocunoașterea Spiritului absolut, încercarea lui Hegel presupune o curajoasă ieșire din limitele teoriei cunoașterii fixate de Kant, precum și un efort glorios de justificare a istoriei umanității. Totuși, prin faptul că impune desfășurarea diferenței culturale în termenii conceptuali ai dialecticii, Hegel cedează „mitului negației” și deci devine responsabil pentru o erezie teologică: „spre deosebire de tradiția ortodoxă, el face din rău o necesitate pentru dezvoltarea subiectivității finite, pentru emergența virtuții”2. În Prelegeri de filozofia istoriei, Hegel mai pretinde că
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
marea Idee a istoriei universale. (Este ceea ce fundamentează viziunea organicistă despre statul modern, pentru a cărui unitate ideală merită sacrificată pacea 2.) Faptul pozitiv specific metafizicii hegeliene îl reprezintă principiul reconcilierii (die Versöhnung). Demonstrarea acestui principiu nu trebuie doar imaginată conceptual, ci împlinită prin credința în adevărul care ne face liberi (In. 8,35). Acest adevăr este revelat mai întâi de toate celor „săraci cu duhul”. În privința lui Marx, J. Milbank oferă câteva corecții interpretărilor adesea triviale aduse de-a lungul
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
vrăjitoare”. Mulți gânditori sociali s-au hrănit cu iluzia comprehensiunii exhaustive. Pozitiviștii secolului al XIX-lea n-au ezitat să afirme că înțeleg comportamentul „omului primitiv” (identificat de multe ori cu „omul religios”) mai bine decât acesta, lipsit de gândire conceptuală, s-ar fi putut înțelege pe sine. Pentru moderni, scopul principal al științelor sociale este de a deconspira alianțele ideologice care - mai ales în epocile dominate de reprezentări religioase - ar fi supus omul unui irepresibil regim de forță. Ontologia ierarhică
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Editura Polirom, Iași, 1998. Hall, S.G., Doctrine and Practice in the Early Church, SPCK, Londra, 1991. Hanley, David (ed.), Christian Democracy in Europe. A Comparative Perspective, Pinter Publishers, Londra & New York, 1994. Hanson, N.R., Patterns of Discovery: An Inquiry into the Conceptual Foundations of Science, Cambridge University Press, Cambridge, 1961. Hanson, R. P. C., The Search for the Christian Doctrine of God, T&T Clark, Edinburgh, 1988. Hart, David Bentley, „Christ and nothing”, First Things, nr. 136 (2003), pp. 47-56. Hart, David
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
1.2.3. Ipoteze de tip epistemologic constructivist / 56 1.2.4. Principii de aplicare epistemologică / 59 1.2.5. Metodele epistemologiei constructiviste / 62 1.2.6. Comunitatea epistemică de securitate și apărare / 64 Capitolul II. Epistemologia constructivistă și dezvoltarea conceptuală a problemelor de securitate și apărare comună ale Uniunii Europene / 67 2.1. Explicația epistemologică modulară a expresiei "politica de securitate și apărare comună" a Uniunii Europene / 67 2.1.1. Politica și problemele de securitate și apărare ale Uniunii
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
86 2.1.2.2. O variantă de clasificare a securității / 98 2.1.2.3. Apărarea europeană: dezvoltare și controverse / 113 2.1.3. Calitatea noțiunii de "comun" în domeniul securității și apărării Uniunii Europene / 126 2.2. Dezvoltarea conceptuală a problemelor europene de securitate și apărare / 134 2.2.1. Dezvoltarea conceptuală europeană autonomă / 136 2.2.1.1. Evoluția istorică a politicii europene de securitate și apărare / 138 2.2.1.2. Tratatul de la Lisabona și politica de
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
1.2.3. Apărarea europeană: dezvoltare și controverse / 113 2.1.3. Calitatea noțiunii de "comun" în domeniul securității și apărării Uniunii Europene / 126 2.2. Dezvoltarea conceptuală a problemelor europene de securitate și apărare / 134 2.2.1. Dezvoltarea conceptuală europeană autonomă / 136 2.2.1.1. Evoluția istorică a politicii europene de securitate și apărare / 138 2.2.1.2. Tratatul de la Lisabona și politica de securitate și apărare comună / 147 2.2.2. Dezvoltarea conceptuală europeană exterioară / 155
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
2.1. Dezvoltarea conceptuală europeană autonomă / 136 2.2.1.1. Evoluția istorică a politicii europene de securitate și apărare / 138 2.2.1.2. Tratatul de la Lisabona și politica de securitate și apărare comună / 147 2.2.2. Dezvoltarea conceptuală europeană exterioară / 155 2.2.2.1. Acțiunea externă a Uniunii Europene / 155 2.2.2.2. Politica externă de securitate comună (P.E.S.C.) cadru conceptual al politicii de securitate și apărare comune (P.S.A.C.) / 160 2.2.2.3. Relațiile
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
Tratatul de la Lisabona și politica de securitate și apărare comună / 147 2.2.2. Dezvoltarea conceptuală europeană exterioară / 155 2.2.2.1. Acțiunea externă a Uniunii Europene / 155 2.2.2.2. Politica externă de securitate comună (P.E.S.C.) cadru conceptual al politicii de securitate și apărare comune (P.S.A.C.) / 160 2.2.2.3. Relațiile externe ale Uniunii Europene / 171 2.2.3. Dezvoltarea conceptuală europeană interioară / 187 2.2.3.1. Cooperarea structurată permanentă / 188 2.2.3.2
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
a Uniunii Europene / 155 2.2.2.2. Politica externă de securitate comună (P.E.S.C.) cadru conceptual al politicii de securitate și apărare comune (P.S.A.C.) / 160 2.2.2.3. Relațiile externe ale Uniunii Europene / 171 2.2.3. Dezvoltarea conceptuală europeană interioară / 187 2.2.3.1. Cooperarea structurată permanentă / 188 2.2.3.2. Dezvoltarea capacităților civile și militare europene / 190 2.2.3.3. Pregătirea de specialitate în instituțiile europene și naționale / 196 Capitolul III. Dimensiunile strategice ale
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
2. Abordări teoretice privind Strategia Europeană de Securitate / 213 3.2.3. Orientările Strategiei Europene de Securitate în contextul internațional actual / 220 3.2.3.1 Coordonare sau competiție strategică între actorii internaționali? / 221 3.2.3.2 Necesitatea adaptării conceptuale a Strategiei Europene de Securitate / 226 Capitolul IV. Dezvoltarea instituțională a securității și apărării comune a Uniunii Europene / 233 4.1. Funcționarea relațiilor instituționale europene în aplicarea politicii de securitate și apărare comune / 234 4.1.1. Parlamentul European / 235
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
de "operații de menținere a păcii" / 301 5.2.3. Abordări teoretice privind managementul crizelor / 315 5.2.4. Concepția Uniunii Europene privind managementul crizelor / 328 Capitolul VI. România și problemele de securitate și apărare europeană / 349 6.1. Dezvoltarea conceptuală a problemelor de securitate și apărare națională ale României / 353 6.1.1. Dezvoltarea conceptuală românească autonomă / 353 6.1.2. Dezvoltarea conceptuală românească exterioară / 364 6.1.3. Dezvoltarea conceptuală românească interioară / 369 6.2. Conotații epistemologice constructiviste în
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]