4,658 matches
-
legătură au evreii cu Templierii acum, când am stabilit că locul lor În Plan le revenea Asasinilor din Alamuth? De ce sunt aici? Caut un răspuns? Nu, poate că vreau doar să mă depărtez de Conservatoire. Sau poate că mă Îndrept confuz către un loc; știu că nu poate fi aici, dar caut numai să-mi amintesc unde e, ca Belbo, care căuta Într-un vis o adresă uitată. Întâlnesc un grup obscen. Râd toți deșănțat, merg Împrăștiați, obligându-mă să cobor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
destule ca să mă otrăvesc. Apoi nu-mi mai amintesc. 117 Nebunia un vast pavilion deține, din orice loc primește pe oricine, mai ales dacă are aur și putere cu sine. (Sebastian Brant, Das Nerrenschilf, 46) Mă trezisem pe la două după-amiază, confuz și catatonic. Îmi aminteam exact totul, dar nu aveam nici o garanție că ceea ce-mi aminteam era adevărat. Mai Întâi mă gândisem să dau o fugă până jos să cumpăr ziarele, apoi Îmi spusesem că, În orice caz, chiar dacă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și un domn negru de tot, cu barbă, cu favoriți creți și cu o pălărioaie de parcă era un cioclu. Dumnezeu știe de unde venea. Dar unde erați dumneavoastră, domnule Casaubon? Și unde e Belbo? Ce se Întâmplă?“ Am mormăit niște explicații confuze și am pus receptorul jos. M-au chemat, și m-am urcat În avion. 9 Yesod 118 Teoria socială a conspirației... e o consecință a lipsei de raportare la Dumnezeu și a Întrebării ce derivă de aici: „Cine e În locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
există. Consecință, noi am inventat un plan inexistent și Ei nu numai că l-au luat de bun, dar s-au și convins că sunt cuprinși În el de mult timp, sau și-au identificat fragmentele proiectelor lor dezordonate și confuze ca fiind momente ale Planului nostru, detaliat potrivit unei logici inconfundabile a analogiei, a aparenței, a presupunerii. Dar dacă, inventând un plan, ceilalți Îl realizează, e ca și cum Planul ar exista, ba mai mult, acum chiar există. Din acest moment, batalioane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
și că - devenind cunoscut tuturor - n-ar mai rămâne nici un secret. Ar fi fost sfârșitul lor. Exact În momentul acela Agliè a intuit că, dacă Belbo ar fi vorbit, toți ar fi știut, iar el, Agliè, ar fi pierdut aureola confuză care-i conferea harul și puterea. Dacă Belbo i s-ar fi confesat numai lui, Agliè ar fi continuat să fie Saint-Germain, nemuritorul - amânarea morții lui coincidea cu amânarea secretului. A Încercat să-l determine pe Belbo să-i vorbească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
decadenți”. Simboliștii, în concepția lui Nordau, sunt caracterizați cu acele defecte ce denotă clar caracterul degenerativ cum ar fi ignoranța, vanitatea nelimitată, logorea, opinia exagerat de bună despre meritele personale, incapacitatea de a lucra susținut și serios, gândirea incoerentă și confuză, incapabilitatea de a acapara cunoștințe sistematice și aveau convingerea că trebuie să deteste și să dezaprobe paradigmele științifice, afirmând că omul nu e demn decât de visare și de divinație, adică de intuiție. 1.3. Parodiile misticismului Unele manifestări artistice
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
el? De ce-ți pasă ce cred eu? Pentru că, pentru că... Wakefield se bîlbîie. Pentru că nu pot să mă hotărăsc. — Hei, să ai mai multă putere, mustăcește El Diablo. Cu ce crezi că mă aleg eu din toate astea? Mintea ta confuză este singura mea plăcere. Mă rog, una dintre ele..., se corectează singur. Una dintre cele mai mari. Dacă te hotărăști și cursa nu a Început Încă, nu pot să o anulez, evident... și ce dacă? Tu primești ce vrei, poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
cu ciocănitul acesta anume, cam de două luni. Reverendul pune cărțile de tarot Înapoi În sertar. — O să-ți citesc În talpă, spune. Zelda o să Învețe și ea ceva nou. — Ce bine, strigă veșnic entuziasta practiciană a trupului. Wakefield e total confuz. — În ce să-mi citești? — În talpă. Wakefield se gîndește la picioarele lui. SÎnt solide. Au străbătut pămîntul. În fond, de ce nu? — Și cum numești chestia asta? — Piedaterrologie. Umbra cea mai fină a unui zîmbet, ca un fulg, Îi luminează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ieșită din patul tatălul lui. Dumnezeule! — Știam că stă pe strada asta, dar nu știam la ce număr, explică Ben îmbujorat, evitându-i privirea. I s-a făcut rău în parc și nu-și mai amintea unde stă. — Francesca! Expresia confuză a tatălui ei se limpezi când o văzu. — Mă bucur să te văd. Stai mult la noi? — Îl iau eu de-aici, îl anunță pe Ben, pe un ton mai tăios decâr ar fi vrut, dornică să plece cât mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
degrabă prin fapte decât prin vorbe, ca și cum vorbele ar fi fost de prisos în comparație cu dovezile de zi cu zi. Dar astăzi i se părea necesar s-o și spună. El o îmbrățișă la fel de strâns, în timp ce pe chip îi revenea expresia confuză. — Știi, Francesca, mi-e greu să spun asta, dar cred că se întâmplă ceva cu creierul meu. Fran își ascunse fața în umărul lui pentru o clipă, ca nu cumva s-o vadă plângând. După ce luară cina, el ațipi pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
clipă. Nu voia să-l facă de râs pe tatăl ei sau să-i dea lui Ben impresia că era un excentric. — Ben, știu că e o întrebare ciudată, dar ți s-a părut că se simțea bine? Nu era confuz sau ceva de genul ăsta? — Părea că se simte foarte bine. I-am spus că îmi doresc să devin reporter și mi-a spus tot felul de povești nostime despre cum era când și-a început el cariera. N-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
spunea, cu o urmă de iritare, că, de bună seamă, asta era o treabă pentru femei. Despre locul acela groaznic în care e tata. Am trecut pe-acolo ieri și a fost pur și simplu de neîndurat. Știu că e confuz și se simte rău, dar o să se transforme într-o legumă într-un asemenea loc. Trebuie să găsim o soluție mai bună. O expresie de exasperare întunecă trăsăturile frumoase ale lui Laurence. — Francesca, iubito, e foarte greu să fii acceptat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
e? îi râse în față îngrijitorul. Chipul lui Ralph păru descompus de durere și panică. Nu? întrebă el. Nu reușesc să-mi amintesc. Răutatea gratuită fu picătura care umplu paharul. Lipsa de înțelegere pentru un bătrân nefericit care era prea confuz ca să se apere. Fran știu că nu-l mai putea lăsa nici măcar o clipă aici, cu conferința de presă cu tot. — Bun, tată, anunță ea, pornind cu un pas vioi, plecăm la o mică plimbare. Tu du-te la mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
-ți placă asta. Ben îi făcu cu ochiul și amândoi se așezară fericiți în fața televizorului, având fiecare scuza că îi suporta pe Orinoco și pe Uncle Bulgaria de dragul celuilalt. Fran simți că i se ia o piatră de pe inimă. Aerul confuz dispăruse de pe chipul tatălui ei și părea să se simtă ca la el acasă. — Mulțumesc, Jack. Nici nu știi cât înseamnă asta pentru mine. — Ba da, știu. Jack îi deschise ușa de la camera de zi. — Și eu țin la Ralph
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
să încui ușa. — Francesca, draga mea, ce bucurie să te văd. Fran se întoarse uluită. Tatăl ei stătea zâmbitor în pragul ușii de la bucătărie, purtând un șorț în dungi albastre și albe. Dar nu era tatăl din ultimele luni. Cel confuz. Înspăimântat. Care arăta de parcă ceruse un bilet până la gara Victoria și se trezise pe Marte. Era tatăl ei adevărat, cel mulțumită căruia copilăria ei fusese o perioadă atât de specială. Știa destule despre boala lui ca să înțeleagă că aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
paroxist anunțat acum doi ani cu mare tămbălău de dl Jean de Thogorma”: „Poezia nouă e tocmai opusă sentimentalismului, scepticismului, diletantismului elegant și altor anchiloze decadente tour d’ivoire. (...) Artei pentru artă (...) ea opune arta pentru viață”. Este semnalată, cam confuz, influența democratismului whitmanian asupra lui Zola, Paul Adam, Verhaeren, Dehmel, Nicolas Beaudouin, Henry Guilbeaux, Canudo, Paul Friederich, Paul Zech, Stefan Zweig ș.a.: „Acești poeți (sic!) cîntă viața, șantierele, fabricile și înfrigurarea orașelor moderne. Esteticei noi îi trebuie un «imperativ categoric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
glorie” reprezentanții noilor curente e, în opinia lui Densusianu, „mai mult superficial, o atitudine căutată, o posă”. Poezia futuriștilor va fi taxată în consecință pentru exterioritatea artificială, haotică, imatură, plebee și pentru antiindividualismul uniformizant care „trădează artificialitate și chiar ceva confuz, haotic”. Calificative gen „retorism de șoferi” seamănă izbitor celor din antimanifestul „Vorbe goale“ al lui Ion Vinea, tipărit mai tîrziu în revista Punct: c’est un voccabulaire de garçon-coiffeur autodidacte. Ca într-un exercițiu magic de eufemizare, Densusianu îi contestă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un poem de Ilarie Voronca („futuristul” „Cloroform“: „În suburbie cinematograf și bordel iată/geometria orașului logaritm stelar vals/ Pe fire electrice soneria Europei țipînd fals/ Luntre și pasăre de azur viziune descuiată”). În consonanță cu Marcel Iancu, dar mult mai confuz, autorul articolului stabilește o genealogie a „stilului nou” de la Cubism, trecînd prin Dadaism, către stația terminus: Constructivism. Din talmeș-balmeșul stîngaci de sloganuri, reținem totuși ideea continuității „abstracționiste” dintre Cubism și Dadaism. „Dadaismul constructiv” (după expresia lui Michel Sanouillet, probul exeget
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Dumnezeu”. Este invocat John Ruskin și elogiat exemplul lui Jean Cocteau, modernul pocăit cu „momentul său de luciditate” din scrisoarea către Jacques Maritain... Textul va provoca reacția promptă a celor de la unu, care sancționează „maniera Contimporanului (...) oscilînd în jos și confuz de la Sept Manifestes Dada, modernismul arhitectonic și pictural al lui Marcel Iancu și pînă la articolul de fond flasc al dlui Sandu Tudor din ultimul număr”. Flasc? Ce eufemism... Vitriolantul „Coliva lui moș Vinea“ (autor: Ilarie Voronca) conține o trimitere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
arte - singura care a inclus în vremea ei „un curios element de modernism: ritmul”): „În plină evoluție mașinistă s-a născut o nouă formă de reprezentare: Cinematograf sau fotogenie. Este arta care potențează valorile. Este tocmai contrariul teatrului”. Deși exprimate confuz, principiile „integralismului” sînt vizibile și în acest articol: „Mai potrivită și mai ospitalieră unui text nou decît teatrul, arta mută va însemna reintegrare în reprezentare atunci cînd plastica integralistă, arhitectura (integralistă prin însuși scopul ei), muzica, va culmina într’un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și intitulată — pe urmele revistei din 1928 a lui Geo Bogza — Urmuz, în care personalitatea autorului „Fuchsiadei” e recompusă, pastișată și elogiată ludic. Articolul de fond, semnat de același Nichita Stănescu („Urmuz în toate culorile lacrimei”), amestecă, într-un lirism confuz, poncife comunizante cu citate foarte aproximative din Bacovia: „Urmuz a fost o culme a inteligenței ironice românești, tocmai de aceea a fost asasinat cu propria sa mînă de către mizera lui epocă, sau cum ar spune contemporanul său Bacovia, «Sînt mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
bărbații se uită la fel! zice ea, prăpădindu-se de rîs. Ușa se dechide din nou, iar În prag se arată Andy. — Iubițel? rostește el cu severitate, privind la Lisa. Zahărul? RÎdem toate trei și mai abitir, iar el pare confuz o clipă. Apoi, Închide ușa la loc și se Întoarce În camera de zi. PÎnă revenim și noi În camera de zi, Gregory și Dan se Înțeleg deja de minune. Gregory e exact genul de om pe care l-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și să bem ceva sau să mergem la un film sau orice, nu trebuie decît să mă suni, OK? Știu cum e cînd te desparți de cineva pentru prima oară. Atunci, prietenii te ajută cel mai mult. — OK, răspund eu, confuză. Eram gata să-l Îndepărtez, să-l alung, să-i spun că nu, nu poate să intre să bea o cafea și nu, mulțumesc pentru invitația la cină, dar Încă nu sînt deloc pregătită să ies cu cineva. — Uite, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
că practic mă zvîrcolesc pe scaun. Apoi, privesc În jurul mesei și realizez că Împărtășim aceeași senzație. Fiecare are pe chip un rînjet pînă la urechi, iar cei mai mulți au lacrimi În ochi. Michael se oprește lîngă noi, iar Linda Îl privește confuză, căci ea crezuse că se Îndreptau spre o masă pentru două persoane. CÎnd Își mută ochii de la el la noi și-și dă seama că e prezentă Întreaga ei familie, Își acoperă chipul cu mîinile și izbucnește În lacrimi. Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
am măsurat bolta înstelată cu un ochi, poate, prea rece, nu mi-am îngăduit nici o clipă cutezanța de a pustii cerul. Cred într-un mister divin, chiar dacă nu izbutesc, cum vezi, să despart prea clar sacrul de bucuriile profane. E confuz ce spun? ― Nu, Galilei, nu e. XIII ― Îți dai seama, prin urmare, că am mai multe motive decât alții să-i detest pe inchizitori. Nu mi s-a părut, însă, important să-i detest, ca victimă, de pe rug. Din păcate
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]