3,989 matches
-
C = Fe + CO Zgura se folosește în materialele de construcții (ciment metalurgic). Obținerea oțelului Decarburarea fontei: operație tehnologică prin care se reduce procentul de carbon din fontă ( de la 2,5 ÷ 5% la 1,5 ÷ 0,04%) pentru obținerea oțelului. Afânare (convertire): procesul tehnologic prin care se realizează industrial decarburarea fontei; Decarburarea constă în oxidarea carbonului și a celorlalte impurități (S, P, Mn, Si) cu următorii oxidanți; aer, O2, oxizi de fier din minereuri sau fier vechi. a) Instalația industrială de decarburare
CHIMIE ANORGANICĂ SUPORT PENTRU PREGĂTIREA EXAMENELOR DE DEFINITIVAT, GRADUL II, TITULARIZARE, SUPLINIRE by Elena Iuliana Mandiuc, Maricica Aştefănoaiei, Vasile Sorohan () [Corola-publishinghouse/Science/726_a_1055]
-
se caracterizează prin discontinuitate temporală și continuitate spațială, în timp ce „slujirea” celorlalți presupune, dimpotrivă, continuitate temporală - impusă de cult - și discontinuitate spațială (insularitate). Rolul profeților itineranți este esențial pentru că, pe de o parte, lor li se datorează un mare număr de convertiri, iar, pe de altă parte, asigură legătura permanentă între comunitățile creștine dintr‑o anumită regiune. O dată cu fenomenul instituționalizării, mai precis cu crearea structurilor cultural‑administrative cvasiautonome sub autoritatea episcopilor, se produce o „paralizie”. Profeția de tip itinerant trebuie să respecte
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în privința figurii Anticristului. În fața unui public păgân, această figură ar fi reprezentat, dimpotrivă, un argument de primă importanță. Miza principală a celor două Apologii este deculpabilizarea creștinismului în fața puterii imperiale. În plan secundar se află sensibilizarea păgânilor și eventuala lor convertire. Descoperim în Iustin un creștin înzestrat cu tehnica persuasivă și puterea de seducție proprii filozofiei. A.D. Nock a arătat în ce punct se întâlnesc, în fond, modelele filozofice păgâne (mai ales cel platonician), cu cel iudeo‑creștin. Credința într‑un
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
să admitem două eternități, fie „paralele”, fie „concomitente”. Dar a admite două eternități simultane înseamnă, deodată, relativizarea principiului divin, singurul veșnic și universal. Aporia nu‑i este necunoscută lui Origen, care se vede obligat, în De principiis, să postuleze speranța convertirii diavolului, formulând, o dată cu aceasta, celebra ipoteză a apocatastazei. Admițând veșnicia iadului, recunoaștem implicit o neputință din partea lui Dumnezeu în a combate răul, fapt evident absurd din punctul de vedere al unei religii monoteiste. După această lungă paranteză etică și metafizică
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În al doilea rând, inventarul concentrat prezentat mai sus vorbește despre tirani al căror orgoliu și a căror sete de putere au fost pedepsite de Dumnezeu: Nabucodonosor prin nebunie, ceilalți doi prin moarte violentă. Hipolit insistă asupra ideii pocăinței și convertirii acestora în fața morții. Ei își recunosc vinovăția și îndrăzneala de a fi gândit să se măsoare cu Dumnezeu, singurul stăpân al lumii. Prin aceste trei destine pilduitoare, Hipolit face aluzie, în realitate, la epoca sa. El sugerează posibilitatea oricărei schimbări
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
îndrăzneala de a fi gândit să se măsoare cu Dumnezeu, singurul stăpân al lumii. Prin aceste trei destine pilduitoare, Hipolit face aluzie, în realitate, la epoca sa. El sugerează posibilitatea oricărei schimbări de atitudine din partea autorităților romane în privința creștinilor (ideea convertirii) și, în același timp, îi amenință cu pedepse pe împărații care nu vor pune capăt persecuțiilor. Venirea Anticristului Sfârșitul lumii va fi precedat de venirea obligatorie a lui Anticrist. Acesta beneficiază de o descriere convențională, în limitele „tradiției” reprezentate de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Anticrist, pentru a reface Bisericile și a le întări împotriva persecuției de nesuportat” (7). Activitatea profetului Ilie are loc într‑o perioadă de haos social și de persecuție (8). Cu toate acestea, ea se va solda cu o serie de convertiri ale evreilor și păgânilor. În capitolul 11 se vorbește însă nu de unul, ci de doi martori, insistându‑se asupra activității lor înfricoșătoare: „Toate plăgile pe care îngerii le vor dezlănțui se vor abate [asupra pământului] la cuvântul celor doi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Irineu și cea din Carmen apologeticum: transcendența lui Dumnezeu; crearea îngerilor; căderea omului; istoria; venirea lui Cristos pe pământ; dosarul de testimonia; ultima tempora (după modelul ultimei secțiuni din Adu. haer.). Planul poemului este următorul: 1) vv. 1‑14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii; îndemnul la convertire; 3) vv. 90‑130: expunerea doctrinei: despre caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
crearea îngerilor; căderea omului; istoria; venirea lui Cristos pe pământ; dosarul de testimonia; ultima tempora (după modelul ultimei secțiuni din Adu. haer.). Planul poemului este următorul: 1) vv. 1‑14: convertirea poetului; 2) vv. 15‑89: descrierea legii; îndemnul la convertire; 3) vv. 90‑130: expunerea doctrinei: despre caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
caracterul incognoscibil al lui Dumnezeu; 4) vv. 131‑148: singurul subiect descriptibil: promissa de futuro; 5) vv. 148‑248: subterfugiile lui Satan; apariția morții; 6) vv. 249‑578: amplă antologie de testimonia; 7) vv. 579‑616: vanitas vanitatum; îndemn la convertire; 8) vv. 617‑672: demonstrarea divinității lui Cristos prin invocarea miracolelor; 9) vv. 673‑790: polemică antiiudaică și antipăgână; 10) vv. 791‑804: cea dintâi înviere; 11) vv. 805‑940: cei „doi” anticriști; 12) vv. 941‑988: poporul ascuns; 13
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
în Cel descoperit de Scripturi/ Și nu în idolii cei deșerți, cinstiți zadarnic în locul Vieții” (vv. 433‑436). Păgânii trebuie să părăsească idolii, dar nu pentru a îmbrățișa ulterior religia iudaică. Argumentul cel mai puternic rămâne exemplul personal, altfel spus, convertirea lui Commodian însuși (vv. 3‑12): Rătăceam neștiutor din loc în loc, în puterea speranțelor deșarte,/ Iar nebunia tinereții mă purta prin văzduh./ Eram mai ușor decât firul ierbii./ Aprins eram și năvalnic în toate,/ De parcă aș fi avut o sută
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sărmanul ce se clătina./ M‑am apropiat de cartea Legii care mi‑a fost dată/ Căutând ce să învăț; și deodată s‑a făcut lumină pentru mine. Poemul lui Commodian este dominat de la un capăt la altul de tema stringenței convertirii. Proaspătul botezat dorește să‑și împărtășească entuziasmul cititorilor săi, dar și să‑și arate îngrijorarea pentru situația în care aceștia întârzie să ia decizia supremă. Nu este timp de pierdut, ne aflăm deja in litore portus, în apropierea sfârșitului lumii
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care se identifică aici, ca și în alte locuri, printr‑un fel de captatio beneuolentiae disperată. Prin această complicitate, nu doar retorică, poetul include în grupul victimelor lui Nero toți păgânii rămași „fără cetate”. Cuvântul nobis ține deci de strategia convertirii. Acum, după ce am văzut că nobis se referă la păgâni, este firesc să ne întrebăm ce anume ar putea să însemne cuvântul „Anticrist” din versul citat, pentru un păgân? Teologic vorbind, absolut nimic. Atunci când poetul afirmă că nobis Nero factus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
avea drept consecință directă anihilarea Romei, se va face la instigarea iudeilor. Drept urmare, iudeii sunt cei care se află la originea distrugerii capitalei și, în ultimă instanță, a Imperiului. Demersul anticristologic al lui Commodian se înscrie în aceeași strategie de convertire și de disuasiune dezvoltată de‑a lungul întregului poem. Pe de o parte, păgânii atrași de iudaism sunt avertizați împotriva riscurilor unei atare „mezalianțe”. În același timp, ei sunt somați să părăsească neîntârziat religia lor idolatră. Cititorul are în față
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
autor al unei apologii, Contra nationes, care dovedește o cunoaștere destul de confuză și imprecisă a noii sale religii. Dioclețian îl trimite pe Lactanțiu să studieze retorica la Nicomidia. Printre problemele controversate se numără și cele legate de data și locul convertirii sale la creștinism: Africa sau Bitinia? Unii cercetători asociază convertirea cu sărăcia în care se afla la un moment dat, în cetatea imperială. În tot cazul, el era deja creștin în vremea persecuției lui Dioclețian (303‑305), care însă nu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
destul de confuză și imprecisă a noii sale religii. Dioclețian îl trimite pe Lactanțiu să studieze retorica la Nicomidia. Printre problemele controversate se numără și cele legate de data și locul convertirii sale la creștinism: Africa sau Bitinia? Unii cercetători asociază convertirea cu sărăcia în care se afla la un moment dat, în cetatea imperială. În tot cazul, el era deja creștin în vremea persecuției lui Dioclețian (303‑305), care însă nu l‑a afectat. În schimb, el a avut de suferit
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
alta, devenind aproape inexistent în Epitomă. Nu vom exploata decât filonul anticristologic. Ipoteza pe care o susținem este aceea că Lactanțiu, în urma destinderii relațiilor dintre Imperiu și Biserică și a intrării sale în cercul puterii, trece printr‑o a doua convertire, de la un creștinism caracterizat de radicalism apocaliptic și antiimperialism roman, la un creștinism tolerant, katechonic, ușor proroman. Anticristologia fermă, expusă în cartea a VII‑a a Inst., dispare aproape cu desăvârșire în ultimele capitole ale Epitomei. Lactanțiu ne oferă, așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ca să spunem așa, sub masca anonimatului. Pentru mai multă exactitate și claritate, argumentele lui Lactanțiu elimină tot ceea ce pare superfluu, păstrând numai strictul necesar: sosirea unui „trimis al lui Dumnezeu” precedă venirea ultimului tiran pe pământ. Pe fondul misiunii de convertire ce‑i revine „marelui profet”, Anticristul apare sub chipul unui rege „originar din Siria”. Personajul este identificat cu Anticristul numai spre sfârșit (cap. 19), pe tot parcursul scrierii fiind vorba doar de un rege de o extraordinară răutate, malo spiritu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
semn reconfortant, prezența masivă a ereticilor, proveniți din sânul aceleiași Biserici, confirmă apropierea sfârșitului și justifică cu prisosință evocarea numelui Anticristului. Prezența ereticilor este un element al polemicii prezent în toate perioadele activității lui Tertulian, atât înainte, cât și după „convertirea” sa la montanism (în anul 207). În De praescriptione (4, 2‑5), el scrie: Se vor arăta doi lupi răpitori, ne spune Domnul, ascunși sub haine de oi. Ce sunt aceste „haine de oi” (Mt. 7,15), dacă nu expresia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de acesta și se întorc la credință și se vor întoarce negreșit până în sfârșit. Acest proces va continua chiar și în timpul persecuției finale, declanșate de diavol în urma „eliberării” sale. În timpul celor trei ani și jumătate nu vor înceta nici o clipă convertirile și botezurile. Momentul sfârșitului lumii va fi deci la fel de ambiguu ca oricare alt segment al istoriei. Pe de o parte, diavolul va înainta în lucrarea sa împotriva membrilor Bisericii, supunându‑i fără milă încercărilor de tot felul; pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
sale. La scurt timp după moartea acestuia, izbucnesc conflictele. Prin edictul de Unitate din 405, donatiștii sunt declarați eretici, iar cultul lor este interzis. Vor continua să „reziste” încă multă vreme, mai ales în zonele rurale ale Africii. De obicei convertirile donatiștilor sunt formale, lipsite de o convingere profundă. După valul pseudoconvertirilor survenite în urma edictului de la Milan, Augustin se temea de amenințarea unui al doilea val, mult mai dăunător, datorat edictului de Unitate. Acești pseudocatolici, din ce în ce mai numeroși, ar fi putut perverti
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
P. Prigent, Apocalypse..., pp. 260‑282; A.A. Trites, The New Testament Concept of Witness, Cambridge, 1977. . Iez. 40,3-42,20. . Există două interpretări principale ale primelor versete din acest capitol. Potrivit primei interpretări (literale), Ioan s‑ar referi la convertirea iudeilor; potrivit celeilalte (alegorice), ar fi vorba mai curând de diferitele comunități religioase (iudaice, păgâne, creștine) reprezentate de templu, ca simbol al „totalității”. Cf. P. Prigent, Apocalypse..., pp. 264‑265; L. Peerbolte, Antecedents..., p. 123. . Cf., de exemplu, Ier. 5
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
care vorbește Peter Brown, izvorăște din sentimentul, primordial, al neprihănirii vieții fiecărui membru al Bisericii martirilor. . Despre riscul pseudoconvertirilor, cf. Serm. 10, 4; Enarr. In Psalm. 7, 9; Serm. 47, 10. Augustin va găsi o rezolvare problemei spinoase a falselor convertiri prin teoria sa asupra harului. În concepția sa, harul lui Dumnezeu este atât de puternic încât reușește să întoarcă chiar și inimile celor aduși cu forța în Biserica universală. Cf. P. Brown, op. cit., p. 308. . Cf., de asemenea, S. Lancel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
o referire la o singură persoană; dacă la acestea adăugăm enumerările (tipul discutat supra, 2.3) clasa crește însă considerabil. Valoarea ironic-depreciativă a acestei utilizări poate avea mai multe surse convergente: poate proveni din preferința clasificatorilor pentru calificarea negativă, din convertirea mărcilor aproximării în mărci ale deprecierii (aproximarea implicând dezinteres), dar și din degradarea mărcii de politețe populară. De altfel, valoarea reverențioasă populară a fost asociată și cu familiaritatea. O reacție a unei persoane vizate de folosirea lui alde emfatizează (ironic
[Corola-publishinghouse/Science/85032_a_85818]
-
o perspectivă subtil generalizată, din care recunoaștem două planuri vizuale, aflate la poluri opuse, evoluând după o „logică implacabilă” (cu referire, strict, la Richard al III-lea, Macbeth, Regele Lear): lumea puterii - „irelevant joc” și lumea codrului - stranietatea a două „convertiri” (dacă analizăm antepunerea lui Oliver - ca tip al intrigantului, cu Orlando - figură tipic ingenuă). Această „poezie a convertirii” e subtil proiectatăși analizată de Vlad Zografi, ca un „moment de cotitură”. însă ceea ce amprentează și fascinează structuralul acestei generoase subteme shakespeariene
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]