KorAP: Find »[drukola/base=cort & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...96 97 98 ...251 >

6,252 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389

O să încerc să-l conving pe Manteus. Așteaptă-mă în cort. Grijuliu, Errius îi spuse lui Valerius să mănânce. Puse pe masă mâncarea simplă a soldaților, completată de un fazan pe care el însuși îl vânase și îl gătise. În cortul lui Antonius Primus erau aprinse câteva lămpi, dintre care una pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
completată de un fazan pe care el însuși îl vânase și îl gătise. În cortul lui Antonius Primus erau aprinse câteva lămpi, dintre care una pâlpâia în fața altarului zeilor Lari. Din când în când, Valerius se ridica și ieșea din cort, nerăbdător. De ce nu mai vine? Poate că nu l-au lăsat să intre în Ludi... Ar trebui totuși să-l lase, pentru că e tribun... — Tribun? zâmbi Errius. Așa deci, Antonius nu ți-a spus că a fost numit legat. El

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
frați stăteau față în față, în prag. Îmi pare rău. N-am putut face nimic. Manteus nu-l vinde, oricât i-am oferi. — Salix va lupta cu Skorpius? — Da. Antonius îl dădu la o parte pe Valerius și intră în cort. — Dacă pierde, va muri. Am auzit că Manteus a pariat o sumă enormă pe Skorpius. E sigur că va învinge el. Și mi-a confirmat că Vitellius le impune luptătorilor lui să-i omoare pe cei pe care i-au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
aici, la Augusta, oamenii sunt nebuni după Salix - e faimos, mulțimea îl iubește. Dacă va fi învins, toți vor cere să nu fie ucis. Atunci poate că Vitellius îl va cruța. În noaptea aceea, Valerius rămase multă vreme treaz în cortul său. Asculta vântul și chemarea cucuvelelor. Surâse fericit când Velunda veni alături de el. O îmbrățișă și îi respiră parfumul. Simți pe piept mâinile ei ușoare și mângâie trupul acela care continua să-i aparțină. 21 Primăvara, când începeau luptele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
care îl escorta pe legatul Legiunii a șaptea veniră lângă el, la umbra fagilor de la marginea pădurii. Rămaseră tăcuți, contemplând orașul îndepărtat și gândindu-se la zeul care voia ca ei să fie eroi. — Acolo e, zise Antonius, arătând spre corturile ce se zăreau în depărtare, albe, la marginea câmpiilor arse de secetă. Acela este castrul Legiunii a treisprezecea. Acolo, aliații noștri ne așteaptă ca să ținem consiliul de război... Cu toții îi suntem credincioși împăratului Vespasianus. La Poetovium, centrul cultului mithraic, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mâinile spre el, arătându-i cerul. Dintre norii adunați la orizont se ivea, abia vizibil pe cerul după-amiezii de octombrie, discul diafan al lunii în descreștere. 38 — Luna... Luna ne-a ajutat să învingem, zise Antonius cu glas stins. În cortul comandanților din tabăra flaviană, generalul armatei răzvrătiților era pe moarte. Titus se apleca din când în când spre el, cercetând la lumina lămpii plasturele de pe umărul drept. Deși rana făcută de ucigașii tocmiți de Vitellius fusese cauterizată, se redeschisese și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
armata lui, cadavrele îngrămădite unul peste altul pe valul de pământ, sângele ce îmbiba pământul... Totul se preschimbă într-o lumină orbitoare. Leșină și se prăbuși de pe cal. Oamenii îl ridicară, organizară în grabă o tabără și îl duseră în cortul Pretoriului. Trecuseră șapte zile de când Antonius se lupta cu moartea. — S-a terminat... Antonius abia își mișcă buzele când rosti aceste cuvinte. Îi privea pe Titus și pe Errius Sartorius cu ochi stinși. — S-a terminat... Dar eu am învins

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
îngăimă Errius. Ce le spunem soldaților? Proculus făcu un gest hotărât. — Stingeți tăciunii. E prea cald aici. Căută în sac, apoi se uită spre cei doi. Tot aici sunteți? Ieșiți afară. Vreau să rămân singur cu el. Proculus rămase în cortul Pretoriului, alături de Antonius, trei zile și trei nopți. În toată vremea asta nu lăsă pe nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Pretoriului, alături de Antonius, trei zile și trei nopți. În toată vremea asta nu lăsă pe nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului. Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nimeni să intre. Ovațiile soldaților bubuiră ca un tunet. Vestea că Antonius Primus era salvat trecuse din gură în gură. Generalul se ivi la intrarea cortului. Stătea drept, privind mândru în jur. Obrajii lui palizi erau bărbieriți. Când ieși din cort, mulți îl zăriră în spatele său pe Proculus, care se înfășura în paenula albă cu gestul celui care a dus la bun sfârșit o misiune dificilă. Servitorul lui căra sacul cel mare. Aduseră calul. Dintr-un salt, Antonius fu în șa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a întâmplat? Am zăcut atâtea zile... Ce s-a întâmplat între timp? — Trebuie să-ți vorbesc. Soldații din jur nu pierdeau nici un cuvânt din discuția celor doi. Îl văzură pe Antonius Primus, generalul lor iubit, urmându-l pe Varus în cortul Pretoriului. Acolo, Antonius îi văzu pe Titus și pe Errius Sartorius, care îl așteptau. Se așeză, întunecat la chip. Varus se așeză în fața lui. — Nu înțeleg, spuse Antonius privind în jur. Pe noi patru ne unește pactul sacru al zeului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
a întâmplat? — ...un oraș cu case cu o arhitectură superbă, plin de temple, sanctuare, piețe și școli faimoase... La Cremona a învățat și poetul Vergilius... — Ce s-a întâmplat? întrebă din nou Antonius. — Ei bine, Antonius... pe când tu zăceai în cortul ăsta și te luptai cu moartea, soldații noștri au dat năvală în Cremona. Au siluit femei, au ucis, au jefuit casele, au furat bani, obiecte de cult din temple, aur... Au devastat locuințele una după alta, căutând cine știe ce comori... Au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mine nu mă doare? Crezi că nu mi-e rușine? Știu că toate astea se vor răsfrânge asupra mea, că eu va trebui să duc povara și să suport urmările... Se ridică și începu să se învârtă de colo-colo prin cort. Nu se auzeau decât pașii lui și ploaia. — Catastrofa asta va intra în istorie, zise Antonius încet, cu o ironie amară. Și va purta numele meu... Mucianus abia așteaptă să se lege de măcelul ăsta ca să mă denigreze în fața împăratului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Și va purta numele meu... Mucianus abia așteaptă să se lege de măcelul ăsta ca să mă denigreze în fața împăratului, iar Vespasianus o să-l asculte. Au luat mulți prizonieri, pe care vor să-i vândă. Errius Sartorius se îndreptă spre intrarea cortului. — Ce ordine trebuie să dau, Antonius? Printr-un edict voi ordona să fie eliberați imediat toți prizonierii. Nici un cremonez nu trebuie să ajungă sclav. Spune-le soldaților că asta e dorința mea. Antonius se întoarse spre Arrius: — Trimite repede mesageri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
mile de ei. Mai departe era Narnia, iar dincolo de ea - Roma. Doi soldați călare își făcură apariția dinspre miazăzi, ducând însemnele care arătau că erau ambasadorii lui Vitellius, și se îndreptară spre tabăra flavienilor. După scurt timp, fură conduși în cortul Pretoriului, unde Antonius Primus și Arrius Varus îi primiră tăcuți. La un semn al lui Antonius, cei doi se așezară. Băură vinul pe care li-l oferi un soldat și mâncară pâine și năut. Nimeni nu scotea o vorbă. Antonius

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
predea. Știm că au hotărât să ni se predea. Vinicius Crulpus încuviință grav, dând de înțeles că știa toate acele lucruri. Allius Cerpicus privea în pământ, împietrit. Antonius se îndepărtă de masă și începu să se plimbe de colo-colo prin cort. — Credeți oare că puținele trupe care v-au rămas sunt comandate de Julius Caesar? Caesar a murit acum mai bine de o sută de ani, înjunghiat de Brutus. Se opri o clipă în fața altarului Manilor, apoi continuă să meargă înainte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
pădurile și ajunsese la vreo douăzeci de mile de Roma, la Saxa Rubra, unde staționa armata lui Antonius. Sub cerul limpede, pe care se profila muntele Soracte acoperit de zăpadă, intrase în galop în tabăra flaviană. Acum stătea trufaș în fața cortului Pretoriului, exprimându-și indignarea, în timp ce Antonius aduna în grabă bucățile scrisorii lui Vitellius și i le întindea. — Du-i răspunsul meu lui Vitellius. Nu ai nimic altceva de spus? întrebă mesagerul privind în jur, încercând să evalueze forțele flavienilor. Ceea ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
ca să capăt o nevastă, bani și funcția de consul? De asta crede că au murit soldații mei? Pentru asta am luptat? Pentru asta am îndurat atâtea greutăți și atâta oboseală? Antonius lovi cu pumnul în masa ce fusese așezată în fața cortului. Mesagerul tresări. În spatele lui Antonius, Arrius Varus, Errius Sartorius și Cornelius Fuscus rămaseră impasibili. Sunt mesagerul împăratului, se grăbi să precizeze trimisul lui Vitellius. Nu-ți vărsa mânia asupra mea. — Nu eu îi ucid pe ambasadori, ci împăratul tău. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
invincibili? Și apoi, nu-mi vorbi mie de gladiatori! Se întoarse spre Errius Sartorius. — Luați-l din fața ochilor mei. Să se întoarcă la Roma și să-i dea raportul infamului pe care îl numește împăratul său. Antonius intră repede în cort. Acolo îl așteptau două persoane. Calvia Crispinilla, înfășurată într-o mantie de blană, privea flacăra micuță din fața altarului Manilor. La masă stătea un bărbat care ținea în mână un pergament. Îl privi grav pe Antonius, care se îndrepta spre Calvia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
nu poți face față intrigilor politice. Intrigile politice, complicitățile ambigue, favorurile reciproce și conspirațiile nu sunt pentru tine. De aceea riști să fii implicat în ele. Calvia se ridică, îl luă pe Antonius de mână și îl conduse afară din cort. Pe cer se vedea un șir de rațe sălbatice. Zburau atât de jos, încât Antonius le auzea bătăile aripilor. Trecură pe deasupra cortului lui Antonius și, deodată, își schimbară direcția, lăsând-o pe cea din frunte să-și continue singură drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
fii implicat în ele. Calvia se ridică, îl luă pe Antonius de mână și îl conduse afară din cort. Pe cer se vedea un șir de rațe sălbatice. Zburau atât de jos, încât Antonius le auzea bătăile aripilor. Trecură pe deasupra cortului lui Antonius și, deodată, își schimbară direcția, lăsând-o pe cea din frunte să-și continue singură drumul spre miazăzi. Dar ăsta, zise Antonius, arătând spre rața solitară, ăsta a fost până acum un semn fast pentru mine. — De azi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
primejdii pentru tine. După puțină vreme, Calvia Crispinilla părăsea tabăra călare pe iapa ei albă, înconjurată de oamenii din escortă. Se întoarse și-i făcu un semn de salut lui Antonius, care o urmărea cu privirea. Când Antonius intră în cort, dădu cu ochii de Martialis, care continua să stea la masă, având dinainte pergamentul desfăcut. Obosit, Antonius se așeză în fața lui. — Prin urmare, după atâtea victorii, mă îndrept spre ruină? — Prietene, zâmbi Martialis, cum poți să-ți închipui că un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
centuriei); răspunde în special de echipamentul și munițiile necesare centuriei. Ordo: este format din zece soldați. Dispuși paralel între ei pe zece rânduri, aceștia formează o centurie. Un ordo este comandat de un decan și este grupat într-un singur cort. Otho: Marcus Salvius Otho, născut probabil în anul 32 d.Hr., prietenul lui Nero și soțul Poppaeei Sabina, a fost trimis în anul 58 de Nero în Lusitania ca guvernator și a petrecut acolo zece ani. În anul 68 a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
de la cele mai vechi civilizații. Primii filosofi greci identifică sufletul cu respirația. Doctrina orfico-pitagoreică susținea că sufletul e nemuritor și migrează dintr-un trup în altul. Concepția spirituală despre suflet ca entitate nemuritoare este expusă de Platon în Phaidon. Tabernaculum: cort, pavilion. Teriac: puternic narcotic și analgezic extras din macul de opiu, floare cunoscută în bazinul mediteranean din cele mai vechi timpuri. Opiul era larg folosit de sumerieni, asirieni și egipteni. Pe tăblițele de argilă găsite în Mesopotamia de Jos, macul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621

alune. Acum trebuie să-mi fac altul și-ți dai seama ce probleme am cu croitorul. I-am spus: „Ori nu știi să folosești metrul, ori am scăzut peste noapte la jumătate. Cum să merg pe stradă îmbrăcată într-un cort mare? Cum o să se uite oamenii la mine!“ El mi-a zis: „O să se uite, mătușică, pentru că salwar kameez își vine așa bine.“ „Nu-mi zice mie mătușică“, i-am răspuns. „Crezi că-s așa bătrână să-mi zici mătușică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]