3,586 matches
-
un zid de-a latul acestuia. La fel ca la Termopile, pentru succesul acestei strategii era nevoie ca flota aliată să organizeze o blocadă care să oprească înaintarea navelor persane prin golful Saronic, astfel încât trupele inamice să nu ocolească punctul defensiv organizat de trupele de uscat și să fie debarcate direct în Peloponez. Mai mult decât atât, Temistocle i-a convins pe aliați să încerce o victorie decisivă împotriva navelor persane. Atrăgându-le pe acestea în strâmtoarea Salamina, flota greacă a
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
de o forță de aproximativ , puțin mai mică decât forțele turcești combinate din Balcani (aproximativ ). După ce a întâmpinat dificultăți (la Plevna și Stara Zagora), comandamentul militar rusesc a realizat că nu are resursele necesare și a trecut pe o poziție defensivă. Rușii nu au avut suficiente forțe să asedieze permanent Plevna până la sfârșitul lui august, întreaga campanie fiind întârziată cu două luni. La începutul războiului, Rusia și România au distrus vasele de pe Dunăre și au minat fluviul, asigurându-se astfel că
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]
-
sunt greu de precizat, în principal datorită secretomaniei staliniste. Uniunea Sovietică era în al patrulea deceniu al secolului al XX-lea o putere militară mediocră, și toate acțiunile sale de până la izbucnirea acestui nou conlict ruso-finlandez pot fi considerate măsuri defensive realizate prin mijloace ofensive. Partiționarea împreună cu Germania nazistă a Poloniei, anexarea statelor baltice și a Basarabiei și invazia Finlandei în Războiul de Iarnă sunt toate elemente ale politicii de construire a unei zone de securitate de jur împrejurul Uniunii Sovietice, similară înființării
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
Uniunea Sovietică. Războiul de continuare se declanșase. Mai târziu, la 25 noiembrie 1941, Finlanda avea să se alăture Pactului Anticomintern. Unitățile finlandeze deja mobilizate au început să se deplaseze către graniță la 21 iunie și au fost plasate pe poziții defensive de îndată ce au sosit în zona de frontieră. Finlanda a reușit să mobilizeze 16 divizii de infanterie, o brigadă de cavalerie și două brigăzi "Jäger", (unități de infanterie ușoară, cu excepția unui batalion din Brigada I Jäger, care era batalion de blindate
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
sprijinul atacurilor terestre. Din Karelia au fost retrase un corp mecanizat cu două divizii de blindate și o divizie de infanterie, lăsând forțele trecute în defensivă fără nici o unitate de rezervă. La început armata finlandeză a fost desfășurată pe poziții defensive, dar, la 29 iunie, Mannerheim a creat Armata Kareliei, comandantă de generalul-locotenent Heinrichs, și a dat ordin pentru începerea pegătirilor pentru atacarea trupelor sovietice din Karelia. Armata Kareliei era formată din două corpuri de armată și un grup de armată
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
erau încordate în special cu Marea Britanie și Suedia, în special după ce ministrul de externe finlandez afirmase cu tărie că nu există absolut nici un fel de plan ofensiv și nici o cooperare militară coordonate cu germanii. Toate pregătirile militare finlandeze erau numai defensive, mai afirma ministrul finlandez. Membrii de frunte ai guvernului suedez au sperat să îmbunătățească relațiile țării cu Germania nazistă prin sprijinirea indirectă a Operațiunii Barbarossa, în special prin intermediul Finlandei. Prim-ministrul Hansson și Ministrul de Externe Günther au ajuns însă
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
Schoenfeld a fost informat că ofensiva în Istmul Karelia a fost oprită la frontiera de dinaine de Războiul de Iarnă și, în mod necondiționat, Finlanda nu avea să participe la o ofensivă împotriva Leningradului, ci avea să treacă pe poziții defensive și urma să aștepte o hotărâre politică. Ministrul de externe finlandez l-a rugat pe ambasadorul american ca aceste informații să nu ajungă la urechile germanilor. La 22 septembrie, prin intermediul ambasadorului norvegian, guvernului finlandez i-a fost prezentată o notă
Războiul de Continuare () [Corola-website/Science/302583_a_303912]
-
domniei cu presiunea politică a regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Pentru a contracara pretențiile de suzeranitate ale regelui maghiar, moștenite de la predecesorii săi, Mircea a continuat politica de independență promovată de înaintașii săi și a încheiat un tratat de alianță defensivă cu regele Poloniei în 1389. În condițiile în care regele Poloniei, Vladislav Jagello și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, ridicau reciproc pretenții asupra coroanei celuilalt, ca moștenitori ai regelui Ludovic cel Mare, între cele două state era o situție conflictuală
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
deveni un obicei permanent în deceniile următoare. Mircea a fost nevoit să își schimbe radical opțiunile politice și în primăvara anului 1395, în martie, a depus omagiul față de regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg. Omagiul a fost dublat de un tratat defensiv împotriva turcilor. Sigismund de Luxemburg tocmai fusese înfrânt în iarnă în Moldova, unde încercase să îl supună pe Ștefan I al Moldovei. În ciuda acestui eșec, regele maghiar a construit o startegie antiotomană, în condițiile în care se pregătea o mare
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
plan intern a luat măsuri de organizare a armatei, cu ocazia dietei de la Timișoara. Pe plan extern a constrtuit un sistem de state tampon între Regatul Ungariei și Imperiul Otoman, format din Țara Românească, Serbia și Bosnia. În noua politică defensivă a regelui maghiar cele două state aveau rolul de a stopa sau cel puțin de a încetini atacul turcilor asupra Ungariei, pentru a permite mobilizarea oastei maghiare. Acest sistem defensiv bazat pe state tampon a stat la baza raporturilor dintre
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
format din Țara Românească, Serbia și Bosnia. În noua politică defensivă a regelui maghiar cele două state aveau rolul de a stopa sau cel puțin de a încetini atacul turcilor asupra Ungariei, pentru a permite mobilizarea oastei maghiare. Acest sistem defensiv bazat pe state tampon a stat la baza raporturilor dintre Ungaria și Poartă în întreg secolul al XV-lea. Fidelitatea rincipilor din statele tampon era garantată, teoretic cel puțin, de depunerea omagiului față de rege, care își asuma rolul de protector
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
o gravă criză internă, datorită rebeliunii unei partide nobiliare care i-a contestat autoritatea. În aceste condiții, ale rebeliunii nobiliare din Ungaria și a scăderii autorității regelui Sigismund de Luxemburg, Mircea cel Bătrân a încehiat în secret un nou tratat defensiv cu regele polon împotriva regelui maghiar în 1403. Duplicitatea diplomatică a lui Mircea a fost posibilă în condițiile în care pericolul otoman a fost îndeppărtat pentru moment prin capturarea lui Baiazid la Ankara în 1402 de trupele mongole ale lui
Politica externă a lui Mircea cel Bătrân () [Corola-website/Science/302617_a_303946]
-
au opus 43 de divizii (32 formate din rezerviști) și nicio unitate de tancuri. Francezii au înaintat până la fortificațiile cu încadrate cu efective scăzute la Liniei Siegfried. Armata franceză ar fi reușit fără eforturi prea mari să străpungă linia subțire defensivă germană, dar au așteptat până când germanii au organizat contraofensiva, preferând în cele din urmă să se retragă pe pozițiile de plecare în octombrie. Considerentele strategice au impus aliaților să înainteze și să lupte pe teritoriul belgian atunci când germanii au atacat
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
capabilă să învingă într-un război al acțiunilor mobile pe un teatru de operațiuni vast ca cel al Franței. Frontul din Belgia era mult mai îngust și ar fi permis respingerea atacului german. Gamelin a susținut că înaintarea până pe linia defensivă a râului Dijle (Dyle) și organizarea unei puternice poziții fortificate aici i-ar fi împiedicat pe germani să cucerească regiunile industriale belgiene. Gamelin nu era o personalitate puternică, capabilă să își impună voința. Primul pas întreprins a fost propunerea variantei
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
capabilă să își impună voința. Primul pas întreprins a fost propunerea variantei „Escaut” în locul „planului Dyle”. Aceasta ar fi presupus înaintarea francezilor pe teritoriul olandez. Două mari formațiuni franceze - Armata I și Armata a IX-a - urmau să apare linia defensivă din Belgia, de la Wavre la Givet. Armata a VII-a urma să apere aliniamentul Escaut și să colaboreze cu forțele olandeze. Armata belgiană trebuia să apere linia Ghent-Antwerp. Belgienii urmau să fie sprijiniți de corpul expediționar britanic, care trebuia să
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Forțele terestre germane erau împărțite în trei grupuri de armate. Grupul de Armată A comandat de Gerd von Rundstedt, compus din 45 de divizii, dintre care șapte blindate, trebuia să execute lovitura decisivă, o „tăietură de seceră” - "Sichelschnitt" - prin dispozitivul defensiv al aliaților din Ardeni. "Sichelschnitt" nu a fost folosit în limbajul militar german, fiind de fapt o traducere a caracterizării operațiunii germane date de Winston Churchill, "Sickle Cut" sau "armoured scythe stroke". Acest grup era compus din trei armate ale
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Grupul de Armată C comandat de Wilhelm Ritter von Leeb era compus din 18 divizii și trebuia să prevină o eventuală încercare a aliaților de ocolire prin flanc cu pornire de pe Linia Maginot. Grupul trebuia să execute atacuri asupra instalațiilor defensive ale Liniei Maginot și de-a lungul Rinului. Wilhelm Ritter von Leeb comanda 2 armate - 1 și 7. Marele avantaj al germanilor era reprezentat de comunicațiile radio. Toate tancurile germane erau dotate cu aparate de emisie recepție radio, care permiteau
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
divizii „"Serie B"”, iar una era formată din senegalezi. Armata II trebuia să acopere un front mai larg decât ar fi fost normal, dat fiind echipamentul și pregătirea militară, și din acest motiv formau punctul cel mai slab al sistemului defensiv francez. Plasarea acestei armate mai slabe în regiune se baza pe opinia Înaltului Comandament France conform căreia Ardenii sunt o barieră naturală extrem de greu de depășit. Aceste opinii nu s-au schimbat nici când serviciile de informații belgiene și franceze
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
doborând un mic număr de avioane inamice. Armata 18 germană (18. "Armee") a reușit să cucerească și să păstreze controlul asupra tuturor podurilor spre și din Rotterdam, ceea ce a dus la prăbușirea așa-numitei „Fortărețe Olanda” și la ocolirea liniei defensive „Noua Linie de Apă Olandeză” din sud. Pe de altă parte, operațiunea separată a "Luftwaffe" pentru cucerirea capitalei olandeze - „Bătălia pentru Haga” - a fost un complet eșec. Aeroporturile din jurul orașului (Ypenburg, Ockenburg și Valkenburg) au fost cucerite de parașutiștii germani
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
explosive penetrante. Podurile de peste canal au fost luate cu asalt și cucerite de parașutiști. Belgineii au lansat în schimb contraatacuri puternice, dar care au fost stăvilite de bombardamentele "Luftwaffe". Comandamentul Suprem Belgian a hotărât ca, în condițiile în care sistemul defensiv fusese străpuns chiar acolo unde se aștepta mai puțin, armata să se retragă spre Linia Koningshooikt-Wavre cu cinci zile mai devreme decât se anticipase. Operațiunile aeropurtate germane împotriva unor poduri de la Maastricht au eșuat. Olandezii au avut timpul necesar să
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de obuze pentru fiecare tun. În regiunea Sedan, linia de defensivă de pe Meuse era formată dintr-o zonă fortificată cu o adâncime de 6 km, construită în conformitate cu principliile moderne ale artei militare pe pantele care mărgineau valea râului. Această zonă defensivă era întărită cu 103 bunchere, apărate de soldații regimentului 147 de infanterie. Pozițiile din adâncimea apărării erau ocupate de Divizia 55 de infanterie. Aceasta din urmă erau unda de „grad B”, fiind formată în principlal din rezerviști. Pe 13 mai
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
Regimentului 295 al Diviziei 55, care apăra cea mai depărtată poziție de la Bulson, la 10 km depărtare de Meuse, au intrat în panică la auzirea zvonurilor unui atac la tancurilor germane, care s-ar fi aflat deja în spatele liniilor lor defensive. Regimentul și-a părăsit pozițiile, lăsând o porțiune neapărată în frontul francez mai înainte ca măcar un singur tanc să fi traversat râul. Această „panică de la Bulson” a implicat și artileria divizionară. Germanii atacaseră pozițiile artileriei în acele momente și
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
de ore. Liniile de comunicații ale lui Rommel cu superiorul său, generalul Hermann Hoth, și cu statul lui major au fost tăiate. Nerespectând ordinele inițiale și acționând fără oprire, Rommel nu le-a permis francezilor să își stabilească o linie defensivă. Forțele sale au înaintat spre nord-vest spre Avesnes-sur-Helpe, chiar în fața "1. Panzerdivision" și "2. Panzerdivision". Rommel a avut o mare doză de noroc. Divizia a 5-a de infanterie motorizată franceză se oprise peste noapte chiar pe direcția de înaintare
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
mai cu generalul Billotte, comandantul Grupului de Armată I și cu regele Leopold al Belgiei. Leopold și-a exprimat poziția față de planificata ofensivă. Conform suveranului, armata belgiană nu era dotată cu tancuri și avioane și fusese constituită doar ca forță defensivă. Regele a mai declarat că în condițiile în care armata pierdea rapid controlul asupra teritoriului național, mai dispunea de rezerve de alimente pentru cel mult două săptămâni. Leopold nu credea că britanicii din Corpul Expediționar și-ar fi riscat propriile
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]
-
germanilor, ale cărui front era prea întins. În cele din urmă însă, atacul s-a împotmolit. Comunicațiile radio dintre blindate și infanterie s-au dovedit slabe, iar coordonarea interarme a fost la un nivel scăzut. În cele din urmă, linia defensivă germană organizată în grabă (sprijinită și de baterii antiaeriene - "FlaK" - de 88 și 105 mm) a respins atacul. Francezii au provocat pierderi grele blindatelor germane, dar intervenția "Luftwaffe" a echilibrat situația. Doar 28 din cele 88 de tancuri britanice au
Bătălia Franței () [Corola-website/Science/302540_a_303869]