3,808 matches
-
scrise într-un ritm și o rimă impecabile, au fost compuse ca un fel de șarade cu sensuri duble, antifraze și aluzii la evenimente și persoane anterioare și contemporane poetului, într-un limbaj diferit de franceza modernă, „argoul hoților”, în dialectul Moyen français (1400-1600), posibil, din simpatie pentru coquillarzi deci, ele sunt dificil de înțeles și de tradus chiar și pentru un specializat în limba franceză. Cercetătorii stilului villonian se străduiesc și astăzi să-i înțeleagă și să-i interpreteze corect
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
o ramură principală a adunării de graiuri din Ardeal folosit în regiunea istorică Maramureș, care a influențat și graiurile din regiunile învecinate. Graiurile maramureșene sunt graiurile din care este alcătuit subdialectul maramureșean, unul din cele 5 subdialecte de bază ale dialectului dacoromân: muntean, moldovean, bănățean, crișean și maramureșean. Subdialectul maramureșean se vorbește exclusiv în Maramureșul istoric, în satele de pe văile Mara, Cosău, Iza și Vișeu. aparține grupului relativ fragmentat de graiuri ardelenești, împreună cu graiul crișean. Acest lucru plasează graiul maramureșean în
Graiul maramureșean () [Corola-website/Science/298732_a_300061]
-
200 000 și 300 000. Eugen Simion, presedintele Academiei Române, declară despre numărul românilor din Timoc că este variabil: "„Unii zic că sunt 500 000, alții 300 000. Fapt important este că sunt acolo, au o cultură tradițională, vorbesc română în dialect oltenesc sau bănățean”". Românii din zonele muntoase vorbesc un grâi care se aproprie mai degrabă de dialectul bănățean (aceștia poartă numele de „ungureni”), în timp ce românii din zonele joase din est vorbesc un grâi foarte apropiat de cel oltenesc (aceștia poartă
Româna timoceană () [Corola-website/Science/299604_a_300933]
-
variabil: "„Unii zic că sunt 500 000, alții 300 000. Fapt important este că sunt acolo, au o cultură tradițională, vorbesc română în dialect oltenesc sau bănățean”". Românii din zonele muntoase vorbesc un grâi care se aproprie mai degrabă de dialectul bănățean (aceștia poartă numele de „ungureni”), în timp ce românii din zonele joase din est vorbesc un grâi foarte apropiat de cel oltenesc (aceștia poartă numele de „țărani”). este de cele mai multe ori o limbă colocviala, deoarece are un uz restrâns în școlile
Româna timoceană () [Corola-website/Science/299604_a_300933]
-
Evului Mediu Timpuriu. Limbile germanice au devenit dominante de-a lungul granițelor romane (Austria, Germania, Olanda și Elvetia), însă în restul provinciilor romane apusene, imigranții germani au fost asimilați lingvistic de populațiile autohtone de limbă latină, mai concret au adoptat dialecte romanice (latine). În plus, toate populațiile germanice s-au convertit, în cele din urmă, la creștinism dea lungul Antichității târzii și Evului Mediu timpuriu. Unele triburi germanice au jucat un rol important în Europa central-occidentală la trecerea de la Imperiul Roman
Triburi germanice () [Corola-website/Science/299636_a_300965]
-
a Westfaliei cu 10%, în timp ce Prusia Răsăriteană a pierdut 0.07% și Prusia Apuseană 0.86% din populație. Următoarele ținuturi din provincie au avut un număr mare de mazurieni și warmiaci, grupuri etnice poloneze protestante și catolice, vorbitoare a unui dialect polonez din Masovia. Procentele sunt în conformitate cu recensământul german din 1900, (numele poloneze sunt scrise cu caractere "italice"): Johannisburg ("Pisz") 70,2 % Ortelsburg ("Szczytno") 74,5 % Lyck ("Ełk") 53,2 % Neidenburg ("Nidzica") 69,3 % Sensburg ("Żądzbork") 50,5 % Lötzen ("Lec") 38
Prusia Răsăriteană () [Corola-website/Science/299654_a_300983]
-
englezesc Nottingham. În onoarea originilor sale, clubul și-a păstrat denumirea engleză în loc să și-o schimbe în italienescul "Milano", denumire pe care a fost nevoită să o suporte în cadrul regimului fascist. În plus, denumirea "Milan" se potrivește la cuvântul din dialectul milanez prin care este cunoscut orașul Milano, care se pronunță că în limba engleză. Milan a câștigat primul său campionat italian în 1901 și încă două succesive în 1906 și 1907. În 1908, Milan a cunoscut o ruptură cauzată de
AC Milan () [Corola-website/Science/299639_a_300968]
-
Thoms (1803-1885), pentru a înlocui termenul "Popular Antiquities", utilizat până atunci. La 22 august 1846, el scria în revista Athenaeum: ul românesc reprezintă totalitatea creațiilor culturii spirituale românești. Sintagma se referă la producțiile etniilor vorbitoare de limba română în toate dialectele ei (majoritar dacoromân, dar și aromân, meglenoromân și istroromân), semnalate în interiorul granițelor românești. Urmărind firul istoriei, folclorul Românilor include și creațiile atribuite etniilor premergătoare populației românești (traco-daci și presupușii proto-români, în situația în care nu există izvoare istorice care să
Folclor () [Corola-website/Science/299737_a_301066]
-
era utilizată până la începutul secolului al XIX-lea exclusiv de către românii ortodocși, iar cea româno-latină după modele străine numai de către românii catolici sau reformați, cu unele excepții (de exemplu Luca Stroici sau Dimitrie Cantemir - în scrierile acestora destinate cititorilor străini). Dialectul sud-dunărean aromân sau macedo-vlah a fost scris până la începutul secolului al XIX-lea numai cu alfabetul grecesc. Despre epoca și formele adoptării alfabetului chirilic în scrierea limbii române au existat multe păreri contradictorii. Se presupune că limba slavonă și scrierea
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
Trebuie să remarcăm că alfabetul chirilic românesc a fost adaptat încă din secolul al XV-lea pentru redarea sunetelor limbii române, în ciuda numărului său mult prea mare de slove omofone și în parte cu totul inutile, în timp ce alfabetul grecesc pentru dialectul aromân și cel latin pentru dialectul dacoromân s-au adaptat cu mult mai greu pentru notarea sunetelor specifice românești. Este necesar să reamintim pentru valoarea lor anticipativă cel două texte scrise în limba română cu grafie latină, de la sfârșitul secolului
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
românesc a fost adaptat încă din secolul al XV-lea pentru redarea sunetelor limbii române, în ciuda numărului său mult prea mare de slove omofone și în parte cu totul inutile, în timp ce alfabetul grecesc pentru dialectul aromân și cel latin pentru dialectul dacoromân s-au adaptat cu mult mai greu pentru notarea sunetelor specifice românești. Este necesar să reamintim pentru valoarea lor anticipativă cel două texte scrise în limba română cu grafie latină, de la sfârșitul secolului al XVI-lea: "Carte de cântece
Ortografia limbii române () [Corola-website/Science/299735_a_301064]
-
Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, precum și un monument arhitectonic medieval de o rară frumusețe. Numele "„Govora“" provine, probabil, din derivarea slavului "găvariti", "a vorbi, a spune" și prin extensie "izvor, murmur de izvor", sau din dialectul traco-dac care înseamnă "„adâncitură“", vale cu multe izvoare. Complexul mănăstirii Govora a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Vâlcea din anul 2015, având codul de clasificare . Mănăstirea este situată la poalele dealului Coșul Mare pe raza comunei Mihăești
Mănăstirea Govora () [Corola-website/Science/299065_a_300394]
-
Ațel, mai demult "Oțel" (în dialectul săsesc "Hätselderf, Hâtseldref", în ,în , se pronunță "Ețel"), este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor. Se bănuiește că la Ațel exista încă
Ațel, Sibiu () [Corola-website/Science/299102_a_300431]
-
venețiană. Nu deținem nici un fel de informație referitoare la anii de tinerețe ai pictorului. Doar într-un act notarial, datat din 6 iunie 1566, s-a păstrat semnătura lui, "Maestrul Menegos Theotokopoulos" și cuvântul adăugat de el însuși -""zugrafos"" (în dialect grec local: pictor). În felul acesta știm că la vârsta de 25 ani era pictor specializat în miniaturi pe lemn și în fresce. Următorii doi ani ai vieții lui rămân o necunoscută pentru biografi. Însemnările din arhive ne informează că
El Greco () [Corola-website/Science/299118_a_300447]
-
și sclavii (prizonieri de război, datornici etc.), folosiți la muncile agricole în mine, ateliere meșteșugărești, flotă, erau considerați aproape animale; celelalte populații neelene erau numite barbari. Grecii trăiau organizați în triburi, fratrii, familii ("génos") și vorbeau, până în secolul II î.Hr., dialecte diferite. Puterea politică a evoluat de la autoritatea regilor la cea a aristocraților agrari, pentru a atinge stadiul în care averea se va impune în locul originii sociale și a prestigiului religios și militar. În acest context de instituții și tradiții, s-
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
intelectuale ale grecilor și au dat glas gusturilor și sentimentelor lor. Ca și manifestările religioase ori sportive, artele nu puteau fi separate de polis, mult timp exprimându-se în strânsă dependență de religie și politică. Vorbind, la începuturi, mai multe dialecte, grecii și-au creat o limbă comună în epoca elenistică (secolele IV - I î.Hr.), denumită „Koiné”. Arta dramatică, de pildă, și-a avut izvoarele în procesiunile religioase, cu precădere în cultul lui Dionysos. În jurul sanctuarelor sale se desfășurau procesiuni, cu
Grecia Antică () [Corola-website/Science/299092_a_300421]
-
a fost, mai întâi, să fie îmbrăcat cu un „saio” de împrumut, mai apoi, însă, s-a răzgândit și a cerut să fie pus gol-goluț pe pământul gol. Francisc a lăsat vreo treizeci de scrieri, scurte, de altfel, scrise în dialectul umbrian. În afară de cele două Reguli monastice (prima neaprobată de papă din cauza austerității prea mari, cea de-a doua aprobată și care constituie și azi baza Ordinului Franciscan), între scrierile sale sunt „"Admonitiones"”, 10 "scrisori", „"Salutatio virtutum"” (Omagiul virtuților), "Laudes", o
Francisc de Assisi () [Corola-website/Science/299167_a_300496]
-
Apoș, denumirea veche românească Aposdorf, (în dialectul săsesc "Appesterf, Apestref", în , în trad. "Satul Abatelui", în , în ) este un sat în comuna Bârghiș din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de est a județului, în Podișul Târnavelor. Apoș este o localitate în județul Sibiu, Transilvania
Apoș, Sibiu () [Corola-website/Science/299825_a_301154]
-
Agârbiciu, mai demult "Agribiciu" (în dialectul săsesc "Arbejän, Arbäjn", în , în ), este un sat în comuna Axente Sever din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de nord a județului, în Podișul Târnavelor. Străbătut de pârâul Visa, Agârbiciu este o veche așezare săsească care aparținea
Agârbiciu, Sibiu () [Corola-website/Science/299826_a_301155]
-
, mai demult "Mercurea, Mercurea Sibiului" (în dialectul săsesc "Reismuert", în în ) este un oraș în județul Sibiu, Transilvania, România, format din localitatea componentă (reședința), și din satele Apoldu de Sus și Dobârca. În anul 2004 a devenit oraș. Localitatea Miercurea Sibiului este situată pe valea râului Secaș
Miercurea Sibiului () [Corola-website/Science/299823_a_301152]
-
În evul mediu a făcut parte din comitatul Târnava Mică, iar în perioada interbelică a făcut parte din plasa Diciosânmartin în cadrul județului Târnava Mică. Localitatea este renunumită și pentru rasa de porci care poartă numele localității. Localitatea este numită în dialectul săsesc "Bassen, Bâssn, Baussn". În maghiară este atestată și ca "Felsőbajom, Bajom". Variantele în română sunt "Boianul de Sus, Basna, Basna de Sus". La recensământul din 1930 au fost înregistrați 1.776 locuitori, dintre care 1.149 germani, 348 români
Bazna, Sibiu () [Corola-website/Science/299828_a_301157]
-
Apoldu de Jos, mai demult "Apoldul Mic, Apoldul din Jos, Polda Mică" (în dialectul săsesc "Klipult, Niederspold", în , în ) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Sibiu, Transilvania, România. Se află în partea de vest a județului. 27 octombrie 1288, într-un act dat în Brașov de către regele Ungariei, Ladislau
Apoldu de Jos, Sibiu () [Corola-website/Science/299829_a_301158]
-
aceasta, în antichitate, Boiohemum „casa, țara boilor”). Istoricii romani și greci din Republica Romană târzie și Imperiul Roman i-au considerat a fi fost trib galic sau celtic. Inscripții din diverse locuri unde au trăit arată că boii au vorbit dialecte celtice, însă limba lor a rămas necunoscută. Tribul a fost localizat în momente diferite de istorici în Galia Transalpină (sud-estul Franței), Pannonia (vestul Ungariei), Boemia, Moravia și vestul Slovaciei. În plus, dovezile arheologice atestă pentru secolul al II-lea î.Hr.
Boi (trib) () [Corola-website/Science/299850_a_301179]
-
de dovadă în a demonstra cele afirmate. Cele opt vieți ale lui Homer (editate în lucrarea lui Westermann "Vitarum Scriptores Graeci minores") cuprind și o piesă numită "Competiția dintre Hesiod și Homer". Cea mai lungă dintre acestea este scrisă în dialectul ionic și poartă semnătura lui Herodotus, însă este cu siguranță un fals. Probabilitatea este că ea aparține celei mai fructuoase perioade pentru furturile literare, respectiv secolului II al erei noastre. Celelalte vieți nu sunt cu siguranță mai antice. Principala calitate
Homer () [Corola-website/Science/299888_a_301217]
-
este în prezent un ansamblu de dialecte romanice (adică, din latină, cum ar fi italiană sau spaniolă), împărțite în două grupe dialecte principale, "cismuntincu" (denumire tradițională: "cismontano"), foarte “apropiata” de toscana, și "pumuntincu" (denumire tradițională: "oltramontano"), care prezintă caracteristici comune cu vorbitorii din Italia meridională, dar și
Limba corsicană () [Corola-website/Science/299247_a_300576]