24,608 matches
-
prăjituri, în cozonaci... În dimineața ce urma, Simona se aștepta să i se facă externarea. Erau semne evidente că boala ei fusese alungată dincolo de porțile spitalului. De unsprezece zile, doctorul Teodoru nu mai deschisese ușa rezervei sale. În afara consultului de dimineață, unde pătrundeau în rezervă un grup de medici, asistente și surori, și a contravizitei de la ora cinci după amiază, în restul zilei domina urâtul și pustiul. Simona avea câteva cărți, dar le citise deja. Dacă întâmplător ar mai fi avut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
construiască și ea un cuib asemenea pasării din Australia, dar cum nu era posibil, ea urma să preia de la aceasta doar viclenia și, dacă timpul îi va fi propice, și tainice înțelepciuni. Orele treceau și doctorul nu se arăta. În dimineața ce urma, trebuia să părăsească spitalul. Toate planurile ei aveau șanse de a se risipi la cea mai mică atingere de vânt precum puful unei păpădii. Gânduri, gânduri, gânduri...! Ajunse la concluzia că e damnată. Niciodată nu va fi iubită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mult așteptat, Simona le petrecu mai mult în pat. Pentru rezolvarea modestelor ei cumpărături și a cerințelor de alt ordin, se bizuia pe sprijinul tușei Frosa, femeia care mătura și spăla zilnic casa scărilor blocului în care locuia. Într-o dimineață, tușa Frosa bătu la ușa profesoarei, dar nu primi nici un răspuns. Intră. Simona abia apucă să zică: ,,Salvarea, tușo!" În aceeași zi a născut. * Doctorul Teodoru, care știa cu aproximație data când Simona avea să se interneze la maternitate, plecă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
vorbeau de șeful lor, doctorul Teodoru, pentru că dacă ar fi bănuit măcar, și-ar fi cusut nu numai gura ci și limba. După ieșirea din spital, Simona l-a căutat pe doctor de mai multe ori la telefon. Într-o dimineață, chiar înainte de vizita obișnuită prin saloane, acesta auzind soneria telefonului, a răspuns dezinvolt: Doctorul Teodoru la telefon. Ce bine, doctore, că te-am găsit! Știi, avem un băiat! Parcă ne-am înțeles... Desigur, dar m-am gândit că e bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
lor? Simona își cumpărase și ea un reșou ca toți muritorii de rând. Îl întrebuința pentru gătit, dar folosința de bază era să ridice cu câteva grade căldura din garsonieră pentru ca micuțul ei, înfofolit în așternuturi, să nu răcească. Toate diminețile Simona și le petrecea cu băiețelul. Îl îmbrăca gros, îl hrănea, se juca un timp cu el, ca în preajma plecării ei la școală să-l așeze în pat pentru somnul de după amiază. Improviza cântece din care nu lipsea niciodată numele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
se prăpădea de râs la vederea giumbușlucurilor celor două ilustre personaje. Simona era bucuroasă că are cine să-l supravegheze pe micuțul ei. Deși Răducu era un copil cuminte și ascultător, mai slobozea uneori caii energiilor ținuți în frâu de dimineață până seara într-o încăpere de 4 pe 4. Singura lui bucurie era să privească cvartalul cu blocuri-cazarmă, pe care măiastra iarnă broda pe ferestre filigrane de argint, flori de o rară frumusețe. Viața profesoarei curgea ca o apă învolburată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
o solicitau pentru răbdarea cu care le detalia modul de administrare a unor medicamente, având intuiția că o dată cu înmânarea pliculețului în care se aflau pilulele, li se inocula și o doză de optimism, ca o încredințare de grabnică însănătoșire. * În dimineața despre care vorbim doctorul Teodoru trecu zorit prin saloane. Apoi, retrăgându-se în cabinet începu să dea telefoane acasă. Încercă o dată, de două ori, de trei ori, nimic. Ori Doina decuplase telefonul, ori nu mai era nimeni acasă. Ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
însemna un lucru prea inspirat, deoarece nu voia ca tatăl său, dar mai ales mama lui, care era suferindă cu inima, să afle că în familia fiului lor apăruseră carențe. Cum a doua zi era duminică, în primele ore ale dimineții, merse la spital pentru a se informa dacă sunt cazuri urgente și, în jurul orei zece porni la drum. Avea de străbătut cu mașina o cale de peste 150 de kilometri, timp suficient să-și întocmească un dialog mental cu ai săi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
părere de rău. Nu bănuise starea deosebită a elevei ei în ziua aceea. Biata Beatrice stătuse toată ziua sub un duș rece și nu simțea nevoia de unul în plus. * La numai câteva zile de la telefonul primit acasă, într-o dimineață, când doctorul era pregătit să-și viziteze pacientele prin saloane, alt telefon. Tot eu, Mona. Ei, te-ai hotărât, când înaintezi divorțul? Domnișoară, duduie, sunt în orele de program, așa că... și-i închise telefonul. Începu vizita, absent, cu gândurile toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
dincolo de porțile spitalului. Una dintre surori observă fața lividă a doctorului Teodoru. Vi-e rău, domnule doctor, să vă aduc un pahar cu apă? Nu, nu-i nevoie Vica, mă doare puțin capul. Abia aștepta să termine vizita obișnuită de dimineață prin saloane, să se așeze într-un fotoliu și să reflecteze. La ce să reflecteze, nici el nu știa, dar situația se cerea curmată într-un fel. Poate ar trebui să se adreseze și inspectoratului școlar. Și-l sună pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
el însuși nu găsea drumul spre răspunsul căutat cu atâta asiduitate... 10 Î n orășelul de provincie unde locuia Simona, veștile, indiferent de natura lor, se răspândeau în progresie geometrică. Era de ajuns ca în piață, la prima oră a dimineții, o persoană să-i destănuie altei persoane o știre, punând-o pe cea căreia i-o transmitea sub interdicția de a o păstra doar pentru ea, a doua persoană abia aștepta să se despartă de vestitor, ca la rândul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
mare care, de mai multă vreme, făceau drumul dus-întors de la grădiniță singuri, fără nici o supraveghere. Într-o zi tot va trebui să-l las", își spuse Simona, ,,n-am să-l dădăcesc toată viața!" Și ziua aceea veni. Într-o dimineață îl înarmă cu gentuța lui obișnuită, în care îi puse o felie de pâine cu gem de prune, îi așeză cu grijă în jurul gâtului șnurul cu cheia de la garsonieră și-l conduse până la ușă. Apoi, alergă la fereastră să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
a tresărit sub plapumă. Începea o nouă zi. Avea de gând ca astăzi să nu-l trimită la grădiniță. Va sta toată ziua cu el acasă și o să-i citească multe povești... 13 T elefonul sună la prima oră a dimineții la centrala spitalului orășenesc. Cu doctorul Teodoru, vă rog, ceru o solicitantă. Centralista o rugă să aștepte puțin până face legătura cu secția. Domnul doctor Teodoru e căutat din oraș. Asistenta care ridică receptorul întrebă cine dorește să vorbească cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
stabilise ea și voia ei. Câte obstacole vor sta în calea celor doi protagoniști, Timpul ni le va dezvălui, dând la o parte mantia de întuneric care acoperă uneori nu numai drumurile, ci și mințile oamenilor. 14 E ra o dimineață de mai însorită. Un cer ca o floare de nu-mă-uita! Nici un nor nu umbrea viața micului oraș în care pomii înfloriți, asemenea unor steaguri ale păcii, prevesteau liniște și bună-dispoziție. Simona îi puse lui Răducu în față o cană cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
locul catastrofei. Fu oprită de mai mulți bărbați care se aflau la o oarecare distanță de locul unde era doar o masă informă de carne. Aceștia cu greu o putură stăpâni să nu ajungă lângă cel care fusese în chiar dimineața acelei zile Răducul ei drag. Cei de față voiau să o cruțe de o imagine dezastruoasă care o puteau marca pe viață. Simona se zbătea cu o forță de neînchipuit gata, gata să rupă încleștările celor patru bărbați. Veniră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
cunosc foarte bine și sunt pregătit, cu condeiul în mână, să le fac cunoscute și altora. Iată. Locuind de multă vreme singur și fără prea multe legături sociale, treptat, Anton se deprinse cu înclinații către monolog. Prin urmare, în fiecare dimineață, fără nicio excepție, el se înfățișa în fața oglinzii sale, așa cum s-ar înfățișa în fața unui vechi prieten, salutând-o cordial și continuându-și cu patimă monologul lăsat întrerupt din ajun. Astfel, de fiecare dată, când se afla acolo, privea acea
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
în piept și i se umplea de o trufie fără margini. Apoi, începea să povestească ce vrei și ce nu vrei cu o deosebită franchețe, căci întotdeauna, în compania unui prieten iubit, inima omului este aplecată spre sinceritate. În sumbra dimineață, la care m-am oprit eu cu povestirea mea, trezindu-se din somn - în chip tare curios - mult mai târziu decât de obicei, acesta, după salutul cuvenit oglinzii, ca să nu întârzie - Doamne ferește! - la serviciu, își trase neglijent hainele pe el
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
anevoie la locul de muncă, pentru că tot ceea ce fusese mai bun și mai ademenitor la acesta la început, acum devenise întru totul străin și rece față de mine. Practic, mă lăsasem afundat într-o lehamite absolută, dar tăcută încă... Într-o dimineață, mi s-a întâmplat să ajung un pic prea târziu și, intrând repezit în biroul meu, i-am găsit pe toți ceilalți colegi avocați înăuntru. O clipă am rămas tăcut în nemișcare, mirându-mă și schimbând timid priviri fugare cu
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
Felul jalnic, în care o făcea, vădea clar că dintotdeauna fusese castrat de simțul inteligenței. Cu alte cuvinte, îmi repeta continuu și cu regularitate exact același lucru, și anume că am întârziat la serviciu o jumătate de ceas în acea dimineață, însă o reproducea, de fiecare dată, cu atâta forță și convingere, încât parcă mereu o spunea pentru prima oară. Se purta întocmai ca peștele care, cam la fel de neinteligent, înoată în permanență dintr-o parte în cealaltă într-un acvariu strâmt
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
prea iscoditoare, ale necunoscuților. În cei peste douăzeci și cinci de ani de lucru în acest serviciu, ea își împlinise munca în cel mai corect chip cu putință, ajungând chiar la rafinament și la eleganță. Niciodată nu știa să întârzie a ajunge dimineața la muncă, tot la fel cum absolut niciodată nu-și îngăduia libertatea de a părăsi altfel, decât numai ultima, clădirea seara. Iar această nobilă abnegație a sa și o cultivase în timp și cu răbdare, nu atât dintr-o dragoste
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
săptămână, ce tocmai trecuse atunci, iar Adriana se pare că aflase știrea ultima. Este de înțeles, vestea aceasta teribilă o tulburase adânc și o mâhnise până peste marginile mâhnirii, răpindu-i tot cheful de muncă, cu care venise, în acea dimineață, la slujbă. Toată ziua, ea nu-și putu vedea deloc de treabă, ci fu abătută și distrasă de la lucrul ei, căci, în mintea sa, se învârteau tot felul de idei neobișnuite și tot soiul de reflecții adânci despre viață, moarte
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
mă sufoc de tot; m am trezit plin de sudoare, respirând din greu și stând de-a curmezișul patului. Și măcar de ar fi ăsta un caz izolat, dar uite că nu-i; m-am mai trezit și-n alte dimineți în poziția aceasta nefirească! Oare cum de am reușit să ajung în halul ăsta, atât de departe de poziția mea obișnuită de dormit? Asta sigur nu poate fi de bine. Pe urmă, de ceva vreme, tot aud numai glasuri sumbre
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
țineam adesea pe pervazul ferestrei. Eram palidă, aveam cearcăne În jurul ochilor și câteva cute ușor adâncite În colțul gurii. Am ridicat ochi și copacul din fața geamului m-a Întâmpinat cu aceeași tăcere solemnă cu care m-a obișnuit În fiecare dimineață - devenind „confidentul” meu cel mai de preț și mai statornic... Lipsit de podoaba verde, acum În prag de iarnă, părea mai trist, mai abătut... Printre ramurile dezgolite sufla un vânt rece, iar cei câțiva fulgi rătăciți se topeau după câteva
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
strecurau În suflet ca un ecou dureros: „Crezi că știi ce vrei cu adevărat?” Nu! Nu trebuia să mă gândesc la un „cer pe care nu voi reuși să-l ating niciodată cu mâna” dacă doream să mai găsesc blândețea dimineților de altă dată... Cine știe?! Am adormit târziu. Visul m-a aruncat, undeva, pe o stradă Întunecoasă ce ducea spre o fundătură sumbră. În urma mea auzeam zgomotele ritmice a unui baston ce pipăia... Am Întors capul și am zărit chipul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
George Nechita) Și cât de frumos și adevărat o spune! Viața fără cultură este ca o zi fără soare; mohorâtă, searbădă. Este ca o fântână fără un strop de apă lângă care te prăbușești. “Literatura este ca ziua: are o dimineață, o amiază, o seară și o noapte. Aurora este de preferat crepusculului? Dar oare lăsarea serii nu-și are și ea frumusețea ei ca și dimineața? Oare aceste nuanțe de roșu arămiu și de aurverzui, tonurile de albastru turcoaz ce
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]