4,704 matches
-
acesta), acestea din urmă, sintagme cu dublă determinare - articolul hotărât și demonstrativul (pentru condițiile sintactice și pragmatice de ocurență ale celor două structuri vezi Nicula, în acest volum, p.). Deoarece în sintagmele de tip (ii), articolul hotărât contribuie la integrarea discursivă a nominalului, demonstrativul își pierde funcția de determinant, compensând-o printr-o funcție pragmatică de marcare a forței ilocuționare, alături de intonație și de structura sintactică a enunțului: critică, nemulțumire, dezacord: dar acuma domnu băsescu: ne CEre:┴ că nu sînt BUNE
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
331) nu încă. păi d-abia mă-nscriu.# și pă urmă să mă duc că se ține la facultatea de pedagogie↓ știi↑ care e în profilul lor sau la institut că sînt profesorii ăștia de pedagogie↓ (IVLRA: 331) 2.5. Consecințe discursive ale specializării pe registre a celor două serii de demonstrative Cele două serii de demonstrative paralele din română - demonstrativele simple și cele compuse cu lat. ecce - au o distribuție specializată pentru cele două registre (scris și oral) (vezi Nicula, în
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
exprimă disprețul)) la BALAMUci ce-o fi la aia< @ în garsonieră îți DAI seama>↓ (IVLRA: 182). 2.6. Mecanisme pragmatice asociate cuantificatorilor Cuantificatorii din limba română intră atât în opoziții logico-semantice (cuantificare universală/existențială, animat/inanimat, distributiv/nondistributiv, legat/nelegat discursiv etc.; vezi GALR I: 253 ș.u.), cât și în opoziții de registru (scris/vorbit) sau stilistice (literar/popular, literar/colocvial, actual/arhaic). Valorificarea contextuală a acestora din urmă îndepărtează nehotărâtele de rolul lor de bază, încărcându-le cu valori
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
etc.; vezi GALR I: 253 ș.u.), cât și în opoziții de registru (scris/vorbit) sau stilistice (literar/popular, literar/colocvial, actual/arhaic). Valorificarea contextuală a acestora din urmă îndepărtează nehotărâtele de rolul lor de bază, încărcându-le cu valori discursive suplimentare: ironie, duplicitate, complicitate, dezaprobare, indignare, critică, acuzație, reproș etc.: v-a scos din țâțâni cevașilea?; puțină apă, ceva căldură, niscai gaze; au pus la cale oarece concursuri; stropită din belșug cu oareșce "tărie"; scot bonul și ceva bancnote de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
română este gradul scăzut de focalizare a informației: structurarea laxă a temelor și subtemelor, elaborarea insuficientă a sensului, coerență și coeziune textuală scăzute, circularitate și redundanță informațională, tendință spre digresiune și tangențializare a semnificației (vezi Șerbănescu 2007: 49-83). Aceste particularități discursive sunt compensate de existența unor procese (semi)gramaticalizate de focalizare a unor constituenți de la nivel microdiscursiv, din planul propoziției. Existența unor structuri sintactice specifice limbii române (Îmi place salata, Mă doare capul), a enunțurilor fără subiect expletiv (Plouă, A sunat
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
frecvența enunțurilor cu verb la diateza pasivă, numărul mic de determinări din interiorul grupurilor verbale și nominale sugerează o structură informațională a enunțului cu focalizare implicită a stării/procesului/evenimentului, nu a actantului. În aceste condiții, pentru a conferi proeminență discursivă actanților, româna a convertit mai multe structuri lexico-sintactice în procedee de focalizare locală: lexicalizarea categoriei vide pro, dublarea clitică, dublarea pronominală, dativul și acuzativul posesiv obligatoriu, unele sintagme posesive, reflexivul inerent, exprimarea pronumelui reciproc, emfatizarea prin pronume de întărire, determinarea
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
acuzativul posesiv obligatoriu, unele sintagme posesive, reflexivul inerent, exprimarea pronumelui reciproc, emfatizarea prin pronume de întărire, determinarea prin demonstrativ, cuantificarea totalizatoare, introducerea unui nume predicativ expletiv. Adesea, procesele de focalizare se întrepătrund cu cele de tematizare 9. Interferența dintre mecanismele discursive ale focalizării/tematizării, pe de o parte, și trăsăturile structurale ale românei, pe de altă parte, indică tendința limbii actuale de gramaticalizare a unor opoziții pragmatice. 3.1. Lexicalizarea categoriei vide pro Lexicalizarea categoriei vide pro este în limba actuală
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
nivel sintactic ca atribut prepozițional al unui substantiv convertit din adjectivul corespunzător (amărâta de ea, 57; pentu acest tipar, vezi Mihail, în acest volum, p. ). 3.2. Dublarea clitică Considerată o particularitate structurală a limbii române, dublarea clitică este valorificată discursiv ca mecanism principal de focalizare a complementului direct și indirect. Exprimarea redundantă, pleonastică a constituentului se corelează, în plan pragmatic, cu proeminența sa discursivă. Anticiparea corespunde focalizării fără tematizare (L-am văzut pe Ion; I-am spus lui Ion), în timp ce
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
p. ). 3.2. Dublarea clitică Considerată o particularitate structurală a limbii române, dublarea clitică este valorificată discursiv ca mecanism principal de focalizare a complementului direct și indirect. Exprimarea redundantă, pleonastică a constituentului se corelează, în plan pragmatic, cu proeminența sa discursivă. Anticiparea corespunde focalizării fără tematizare (L-am văzut pe Ion; I-am spus lui Ion), în timp ce reluarea corespunde focalizării cu tematizare (Pe Ion l-am văzut; Lui Ion i-am spus). În limba actuală, dublarea clitică are diferite grade de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
care nominalul respectiv este evocat prin clitic. În cea de a doua secvență, nominalul este focalizat prin izolare intonațională și reluat prin clitic în propoziția imediat următoare. Dacă astfel de structuri, rezultate din mecanisme de autocorecție și focalizare, sunt justificate discursiv în limba vorbită, în limba scrisă, neafectată de astfel de fenomene discursive, ele sunt considerate greșite (o veți primi cartea, el i se va adresa instanței sunt considerate greșite în Avram 1986: 159), deși sunt din ce în ce mai răspîndite în presă și
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
secvență, nominalul este focalizat prin izolare intonațională și reluat prin clitic în propoziția imediat următoare. Dacă astfel de structuri, rezultate din mecanisme de autocorecție și focalizare, sunt justificate discursiv în limba vorbită, în limba scrisă, neafectată de astfel de fenomene discursive, ele sunt considerate greșite (o veți primi cartea, el i se va adresa instanței sunt considerate greșite în Avram 1986: 159), deși sunt din ce în ce mai răspîndite în presă și în unele texte științifice, fiind probabil simțite o modalitate sintactică de emfază
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
deși sunt din ce în ce mai răspîndite în presă și în unele texte științifice, fiind probabil simțite o modalitate sintactică de emfază, utilă în absența suportului intonațional. Exceptând situațiile de dublare obligatorie, situațiile cu dublare facultativă nu sunt foarte clar circumscrise pragmatic; opozițiile discursive nu sunt încă fixate în uz, ceea ce determină inconsecvențe și fluctuații de la un vorbitor la altul sau chiar în exprimarea aceluiași vorbitor. Fluctuații în privința dublărilor opționale apar și în limba scrisă. Spre deosebire de limba vorbită, sensibilă la variația parametrilor contextuali și
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
inconsecvențe și fluctuații de la un vorbitor la altul sau chiar în exprimarea aceluiași vorbitor. Fluctuații în privința dublărilor opționale apar și în limba scrisă. Spre deosebire de limba vorbită, sensibilă la variația parametrilor contextuali și care tinde, în consecință, să creeze o opoziție discursivă, limba scrisă tinde să generalizeze una dintre posibilitățile de expresie, cea cu dublare clitică, în timp ce structurile fără dublare clitică sunt simțite ca ușor învechite (Avram 1986: 159). Preferința pentru structura cu dublare ar putea fi justificată prin gradul ridicat de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
scrisă tinde să generalizeze una dintre posibilitățile de expresie, cea cu dublare clitică, în timp ce structurile fără dublare clitică sunt simțite ca ușor învechite (Avram 1986: 159). Preferința pentru structura cu dublare ar putea fi justificată prin gradul ridicat de accesibilitate discursivă a referentului exprimat pleonastic, necesară decodificării mesajului în absența unui context situațional partajat de emițător și receptor. 3.3. Dublarea pronominală Adesea, dublarea pronominală (dublarea prin pronume formă tare a complementului direct și indirect actualizat prin clitic) se justifică discursiv
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
discursivă a referentului exprimat pleonastic, necesară decodificării mesajului în absența unui context situațional partajat de emițător și receptor. 3.3. Dublarea pronominală Adesea, dublarea pronominală (dublarea prin pronume formă tare a complementului direct și indirect actualizat prin clitic) se justifică discursiv ca procedeu de focalizare/tematizare: +A: ai grijă de tine↓ lasă-mă pe mine [să mă păzesc SINgur. (IVLRA: 192); pă mine nu mă interesează ce-a făcut patriarhu cu trupu său (IVLRA: 236); B: mă gîndesc eventual dacă aș
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
CUM face dan. repede>. A: vine cu /leptop/ul↑ B: <R pe mine mă dezgustă> (IVLRA: 59-60) ↓ scriu EU. că mie nu mi-e că trebuie să scriu eu! (IVLRA: 119). În enunțurile eliptice, folosirea formelor pronominale accentuate se justifică discursiv prin trăsătura intrinsecă [+ focalizat] a constituentului conservat în urma elipselor: A: eu nu am plecat cu ăla pentru că mi s-a părut cam rablă. B: mie nu↓ (IVLRA: 88) "vă doare ceva?" "n:u. DA' pă tine↓" " NIci pă mine" (IVLRA
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
acuzativul posesiv O particularitate tipologică a limbii române o constituie prezența "dativului posesiv", în structuri cu posesie alienabilă și inalienabilă, respectiv a "acuzativului posesiv" în câteva structuri cu posesie inalienabilă, referitoare la relația individ - parte a corpului său. În plan discursiv, aceste structuri focalizează în mod diferit relația dintre posesor și posedat. În structurile cu posesie inalienabilă, individul este obligatoriu focalizat în raport cu partea prin dativul/acuzativul experimentator: îi ieșeau ochii (76), îi ajunge burta la gură (82), îmi plesnea stomacul (83
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
își bagă coada (120); mă dor gleznele (82), nu mă țin nervii (121), te apasă pe creieri (122). Structurile cu dativ sunt la limita cu reflexivul inerent. În structurile cu posesie alienabilă, vorbitorii au posibilitatea de a stabili o ierarhie discursivă între individ și obiectul posesiei. Optând pentru structura cu dativ posesiv, ei focalizează individul în raport cu obiectul posedat, prezentat ca experimentator al procesului/al stării: ți-ai schimbat radioul (123), și-a băgat banii în buzunar (74); să-mi iau mutația
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
ai schimbat radioul (123), și-a băgat banii în buzunar (74); să-mi iau mutația (74). Optând pentru structura cu posesie implicită, fără dativ posesiv sau sintagmă posesivă, vorbitorii focalizează procesul, nefiind preocupați de raportul de posesie sau de ierarhizarea discursivă a nominalelor (ai schimbat radioul, a băgat banii în buzunar, să iau mutația). Sunt frecvente structurile cu două pronume, pronumele "dativ posesiv" și pronumele complement direct în acuzativ - vi-l demontez și vi-l împachetez (121), să ți-l ții
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
pronumele "dativ posesiv" și pronumele complement direct în acuzativ - vi-l demontez și vi-l împachetez (121), să ți-l ții să nu se-ncaiere (76), ți-i faci scurți (126), să nu mi-i uit (92) - în care proeminența discursivă a beneficiarului desemnat deictic/anaforic este amplificată de nonreferențialitatea cliticului acuzativ. Procedeul de focalizare a individului prin "dativ posesiv" s-a extins și la situații în care relația de posesie s-a abstractizat, iar individul și obiectul sunt puși în
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
predicații implicite: mi-o băgat [articolul cu] evaziunea fiscală [pe care l-am scris eu] (121), mi-o băgat coloana aia [pe care am scris-o] (121), îți pune textul [cu care lucrezi] pe coloane (69). Astfel, individul-beneficiar capătă proeminență discursivă, iar relația sa cu obiectul trece în domeniul informațiilor contextuale implicite. 3.5. Sintagmele posesive În limba română, relația de posesie poate fi exprimată prin patru tipuri de structuri, cu grade diferite de gramaticalizare, prezentând câteva diferențe semantice și discursive
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
discursivă, iar relația sa cu obiectul trece în domeniul informațiilor contextuale implicite. 3.5. Sintagmele posesive În limba română, relația de posesie poate fi exprimată prin patru tipuri de structuri, cu grade diferite de gramaticalizare, prezentând câteva diferențe semantice și discursive (puțin clarificate și sistematizate în faza actuală a cercetărilor): (i) posesia tare, realizată prin sintagme posesive (am adus cartea mea); (ii) posesia slabă (cu "dativ posesiv", mi-am adus cartea); (iii) posesia deviată (spre relații spațiale, la mine în buzunar
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
posesia implicită (a venit mama [mea], am adus cartea [ta]) (vezi GA I: 233; Șerbănescu 2005:211). Dintre acestea, sintagmele posesive focalizează individul care este parte în relația de posesie. În structuri posesive clișeizate, focalizarea individului se asociază cu valori discursive suplimentare. Între persoanele I singular, a II-a plural, I plural, pe de o parte, și persoanele a III-a singular, a II-a plural și a III-a plural, pe de altă parte, s-au constituit opozițiile insider/outsider
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
s-au constituit și opoziții lexico-gramaticale de aceeași natură: uite! - uită-te!. Deși prescrierile normative nu recomandă astfel de structuri (Avram 1986: 168), persistența lor în uz se explică nu doar prin încărcătura afectivă, ci și prin participarea la mecanisme discursive. Contextul mai larg în care se produce acest tip de focalizare pune în evidență intenția vorbitorului de a da proeminență discursivă protagonistului, nu acțiunii: A: eram în brăila↓ sînt brăileancă↓ și ă# timpurile care le trăim acuma le-am trăit
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]
-
1986: 168), persistența lor în uz se explică nu doar prin încărcătura afectivă, ci și prin participarea la mecanisme discursive. Contextul mai larg în care se produce acest tip de focalizare pune în evidență intenția vorbitorului de a da proeminență discursivă protagonistului, nu acțiunii: A: eram în brăila↓ sînt brăileancă↓ și ă# timpurile care le trăim acuma le-am trăit io atunci în brăIla. TOT așa cu criza asta financiară↓ cu LIPsuri multe. era cinci mii de lei un chil de
[Corola-publishinghouse/Science/85005_a_85791]