7,734 matches
-
manifestarea, fiind cădere în necesitate din libertatea iubirii. Enion spune: "Pierdută-i toată Dragostea: urmează Groază, si Ură-n loc de Dragoste,/ Și-aspre chemări la Datorie și Dreptate în loc de Libertate"204. Manifestarea are misiunea de a elibera chinul dinăuntrul divinității: "Timpul e milă Veșniciei; fără a Timpului iuțime,/ Care e cel mai iute dintre toate cîte sînt, toate-ar fi fost durere veșnică"205. Astfel, întîi este creată Beula, un tărîm blînd, plăcut, "Univers lunar", feminin, pur. Este veșnic creat
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
Beula presonajul Eno: ea dilata o Clipă în șapte mii de ani și deschide centrul unui "atom de spațiu" în infinitate 220. Găsim aici o asemănare cu învățătură din Zohar, după care "originea lumii pornește de la o scînteie primordială de unde divinitatea a creat spațiul (Zohar, I, 152-16a). Același proces e numit sursă primordială, urmată de o "radiație". Că în doctrinele Gnozei, substanța lumii este înfățișata că un fel de lumină, în aramaica Or Kadma, "Prima Lumină""221. Din această perspectivă Enion
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
poate posedă totul), ci comprima uriașe energii în el (așa se și naște materia: concepția lui Böhme a aparut înainte de descoperirea de către Einstein a celebrei corespondențe dintre energie și materie), de aceea și spune Böhme că o parte importantă din divinitate a căzut, referindu-se la energiile divine implicate în procesul căderii, nu la Dumnezeu însuși. La fel, Blake arată că în coborîrea ei (cădere) Vala (natură divină) se contractă în sine că marea întunecoasa (Tharmas?), și atunci Luvah (duhul iubirii
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
circumferința-Tharmas) sferei Pămînt-Empireu. În sistemul lui Blake, Arhitectul divin este chiar Urizen căzut, el prinde multe Spirite (mulți "Vulturi"/"Acvile") în infinite plase (aceștia fac posibilă ridicarea Universului, ei sînt viața lumii fizice, entitățile vii ce tind spre urcușul în divinitate, sau se scufundă în întunecimile materiei), le leagă, "puternicele energii în spații mici strîngîndu-le"248. Cu picioarele pe marginea Neființei, Urizen construiește în adînc "Găoacea Lumii"/"Coaja Lumeasca" (Mundane Shell) în jurul stîncii Albionului; toți "privesc/ Ce e năuntru acum văzut
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
primordială. Toate aceste elemente sînt asemănătoare cu ceea ce Böhme numește "nașterea cea mai exterioară", adică lumea creată, universul. La Böhme, salnitrul (care este putere dumnezeiasca) stricat de mînia lui Satan (Lucifer deja căzut) și, deci, omorît nu poate rămîne în divinitate, adică în nașterea cea mai interioară, așa încît el este pur si simplu scuipat afară de către Duh, si locus-ul acestui salnitru devine o casă a beznei în care domnesc frigul și focul usturător, groaznic. La Böhme creația se face prin
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
ca să nu cadă în Abis"255, și stelele sînt "Hotarele unor Împărații, Provincii/ Și Imperii ale Haosului pe care Omul Vegetal nu-l vede"256. Se afirma, prin urmare, o legătură spiritual-organică între om și univers, precum și între univers și divinitate. Este interesant de remarcat faptul că Blake descrie legătură stelelor cu destinul însuși în cuvinte similare cu cele ale lui Eminescu: Blake: [omul] "spre Soare se înalță / [...] și către stelele ce Zodiacu-l/ Auresc"257; Eminescu: "Stelele-n cer mișcă auritele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
haotici) și un gol fantomatic, spectral, iluzoriu. La Blake, umbră este de fapt sufletul căzut, sălășluind undeva în trup. Întoarcerea în vidul cosmic a lui Enion (ființă emanata de Tharmas) nu se mai poate face însă fără ruperea echilibrului în divinitate, căci acest proces este ceva nou și de aceea da naștere enigmaticului Lac Udan Adan (corespunde golului fantomatic de care vorbeam). Apoi Tharmas voiește să cunoască moartea, pentru a o regăsi pe Enion. Pentru aceasta trebuie să se facă el
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
în schimb, prin Iisus Hristos, care, coborînd la Iad, deschide iar posibilitatea urcușului spre Viața Veșnică. Blake va spune: Iisus "umblat-a-n hainele de sînge pînă cînd cel care dormea s-a deșteptat" (Vala, ÎI, 265), implicînd faptul că divinitatea s-a lăsat, pentru om, crucificata mereu, cît a durat timpul. Astfel se revelează o nouă dimensiune a timpului: aceea de durere perpetua a divinității din mila pentru cei căzuți, care, prin propria lor voința, dacă vor voi, vor fi
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
sînge pînă cînd cel care dormea s-a deșteptat" (Vala, ÎI, 265), implicînd faptul că divinitatea s-a lăsat, pentru om, crucificata mereu, cît a durat timpul. Astfel se revelează o nouă dimensiune a timpului: aceea de durere perpetua a divinității din mila pentru cei căzuți, care, prin propria lor voința, dacă vor voi, vor fi înălțați de Dumnezeu din nou în viață luminii. Din perspectiva lui Blake, mîntuirea se realizează prin ieșirea din lipsă/distorsionarea/pervertirea (parțială cel putin) a
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
367) îi Crea un Spațiu cu o plăpînda lună-nchis: Spațiile rarefiate ale Lumilor inferioare devin reale numai prin intervenția apei, ca realitate a Spiritului, care irupe (prin milă divină) din conștiința spațiului. Stările-spațiile de vid sînt lacrimi-deschideri ale durerii divinității și creației ce a căzut și care a primit de la Dumnezeu conștiința faptului căderii, și prin această a primit înțelegerea faptului pocăinței, ca drum invers, ca reintrare în dialogul cu Dumnezeu. 289 (VIII, 394-402) În continuare Blake descrie CEI ȘAPTE
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
nutrea sinceră compasiune, evidență în textele poetice (de exemplu, în Cîntecele inocentei și ale experienței). 334 (IX, 742) Durerile Eternei nașteri mai bune sînt decît Durerile Eternei morți: Pentru Blake, creația se face prin cădere, datorită unei tragedii în sînul divinității cunoașterea adîncurilor cosmice ce trag ființă înapoi în vid. Beula este construită că prima treaptă în opera salvării celor căzuți: de aici se creează spații pentru cei căzuți, pentru că ei să nu cadă în Moarte Veșnică (în vid); nașterea veșnică
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
care ne-o impune alcătuirea rațiunii noastre, un principiu, să concepem natura și proprietățile acestei cauze prime drept cauză supremă în imperiul scopurilor și, în felul acesta, să determinăm conceptul acestei cauze"96. Drumul indicat de Kant pentru a concepe Divinitatea este de la om ca ființă morală și, în urmare, ca scop final al existenței lumii, la obiectul scopului său suprem, Binele Suveran și, de aici, mai departe, la Divinitate. Această succesiune de idei alcătuiește "dovada morală" a existenței lui Dumnezeu
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
conceptul acestei cauze"96. Drumul indicat de Kant pentru a concepe Divinitatea este de la om ca ființă morală și, în urmare, ca scop final al existenței lumii, la obiectul scopului său suprem, Binele Suveran și, de aici, mai departe, la Divinitate. Această succesiune de idei alcătuiește "dovada morală" a existenței lui Dumnezeu. În privința finalității, dovada morală are rolul de a-i confirma structura sa formală. Dacă actul de conceptualizare a Divinității urmează considerării omului ca scop în sine, capabil prin facultatea
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
său suprem, Binele Suveran și, de aici, mai departe, la Divinitate. Această succesiune de idei alcătuiește "dovada morală" a existenței lui Dumnezeu. În privința finalității, dovada morală are rolul de a-i confirma structura sa formală. Dacă actul de conceptualizare a Divinității urmează considerării omului ca scop în sine, capabil prin facultatea de judecare să "impună" norma de finalitate naturii, atunci finalitatea fără Intelectul arhitectonic dătător de sens pentru aceasta potrivit structurii conceptului său din filosofia prekantiană își are sensul legat de
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
unui gen de muncă existent, nici n-ar avea puterea, nefiind legate de cadrele sociale active, să impună un gen nou de muncă. Dezlegată de cealaltă determinare, cea naturală, libertatea ar putea să apară în forma sa supremă, proprie doar Divinității: "creațiunea". În fapt, libertatea în forma activității libere a personalității trebuie să fie determinată natural și social. Personalitatea însăși păstrează în structura sa aceste determinări, ea fiind o structură bio-psihică și socială. Dacă ar fi simplu determinată, atunci i-ar
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
C. Rădulescu-Motru cumpănește aceste determinări astfel încât omul să apară în structura lumii ca un punct de echilibru între natură (condiționat) și Absolut (Necondiționat). Deși în scenariul determinismului prin finalitate, construit în analogie formală cu conceptul kantian al finalității, lipsește instanța Divinității, totuși, în aplicarea sa, corespunzătoare "lucrării" sale ordonatoare pentru evoluția universului, îndeosebi în faza sa umană, reperul Absolutului este prezent. Omul nu poate fi judecat decât prin această poziție intermediară; el finalizează evoluția energiei-ca-natură, iar finalitatea este expresia "neputinței" lui
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
în cumpănă natura și Absolutul. Numai ținând seama de Absolut putem înțelege "locul natural" al omului potrivit perspectivei personalist energetice. Absolutul nu este cerut direct de aplicarea determinismului prin finalitate. Prin program, C. Rădulescu-Motru, ca de altfel și Kant, exclude Divinitatea din scenariul finalității. Aceasta din urmă rezultă, dacă-i considerăm prezența universală, din extinderea asupra naturii a unui principiu al omului. În această aplicație, omul însuși devine reper, un "scop" spre care se îndreaptă evoluția universului. Nedesăvârșirea omului este, însă
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
Rădulescu-Motru e o concepție deterministă, teleologică, energetică, personalistă"151. Este de reținut și o observație dintr-o "lectură paralelă" a personalismului energetic și a fenomenologiei antropologice a lui P. Teilhard de Chardin: "Presupoziția unui finalism spiritualist la Rădulescu-Motru este falsă, divinitatea nefiind făcută să determine ceva"152.) Pe temeiul celor arătate până acum, am putea socoti că afirmarea ordinii de finalitate pentru existența-ca-energie (pornind de la ideea omului ca "scop final" al existenței sau de la cea a personalității ca "scop final" al
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
nedezmințit, transcendența după care ne orientăm și în absența căreia ne-am rătăci față de însăși calea umană. Nu este vorba aici, cel puțin în mod direct, despre transcendența divină, ci despre idealul de umanitate, a cărui origine poate fi, totuși, Divinitatea: "ideea de Dumnezeu este principiul suprem care fundează ordinea universului și, dimpreună cu aceasta, care dă conștiinței omenești absolutul de care ea are nevoie pentru a avea încredere în sine"217. C. Rădulescu-Motru prezintă sistematic primul plan, în care putem
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
structura lumii. E drept, regăsim la "ctitorul" personalismului același dezechilibru între constituenții lumii datorită îndreptării persoanei către Absolut și îndepărtării sale de condiționatul natural. Însă, spre deosebire de Renouvier, care așeza persoana într-o "involuție", cu șansa de a renaște (evoluând) întru Divinitate, adică de a reveni la propria sa origine, Mounier plasează persoana la capătul unei evoluții, natura preumană conducând către acest moment al apariției persoanei. De asemenea, Em. Mounier are în vedere în primul rând persoana în context social, dar temeiul
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica () [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
perspective, cu toții suntem niște minoritari. Ca români, devenim minoritari În anumite regiuni ale țării sau În alte țări, unii dintre noi avem o serie de deficiențe genetice sau dobândite, ținem de un cult religios sau altul și ne-nchinăm la divinități pe care le-am moștenit, alții dispun de o anumită particularitate anatomo-psihologică distinctivă (păr castaniu, ochi alunecoși, inimă zburdalnică...), unii ne afiliem conștient la mai știu eu ce platforme doctrinare sau activități ocupaționale, unora le lipsește un deget, părul, au
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
scaunul Meu, precum și Eu am biruit și am șezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui (Apocalipsa 3, 20,21). RETRAS!!! Dumnezeu vrea un om mișcător, activ, curajos, În stare să decidă asupra destinului individual, asupra relației cu semenii și cu divinitatea. Să nu uităm că individul este responsabil de ceea ce gândește sau Întreprinde și că acest fapt trebuie să fie ținta oricărui demers educativ. Omul este cel care trebuie să decidă sau să facă; el trebuie mai Întâi să Înțeleagă, pentru că
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
creatoare. Dumnezeu este „soarele dreptății” (Maleahi 3, 20), revărsând În jur razele bunătății, adevărului și frumuseții. „Fiindcă precum e propriu luminii să lumineze, tot așa e propriu lui Dumnezeu să facă bine.” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete gnostice) Lumina purtată de Divinitate adună În spectrul ei toate „razele” valorilor, devenind Valoarea prin excelență. Iluminarea noastră derivă dintr-o bună situare față de Lumina dumnezeiască, față de Ființa dătătoare de Viață. Devenim „luminați” În măsura În care ne deschidem acestei lumini line, diafane, demiurgice. Dumnezeu poate să lumineze
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
devine adevăr atunci când vine În Întâmpinarea armoniei lumii și a fericirii celor care o locuiesc. Prin ea Însăși, cunoașterea nu are sens și consistență. Va primi valoare numai atunci când este direcționată de finalitatea iubirii (pentru semeni, pentru umanitate sau pentru divinitate). Dar nu numai anterioritatea iubirii față de cunoaștere trebuie luată În calcul, ci și derularea lor simultană. Considerăm că e bine să mizăm și pe o complementaritate a celor două facultăți, pe o Îmbinare stimulatoare menită să conducă la creșterea amândurora
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]
-
Dumnezeu este iubire și cel ce rămâne În iubire rămâne În Dumnezeu și Dumnezeu rămâne Întru el. [...] cine iubește pe Dumnezeu să iubească și pe fratele său. (I Ioan, 4, 8-21). CITAT RETRAS!!! Fericitul Augustin consideră că numai iubirea față de divinitate este prima și cea mai autentică proiecție afectivă. Iubirea numai față de semeni conduce la Înșelare, durere și pierzanie. Din moment ce ai ajuns la iubirea față de Dumnezeu, nu mai poți păcătui. Iubește și fă ce vrei ! Dacă taci, să taci din dragoste
Educația. Iubire, edificare, desăvârșire by Constantin Cucoș () [Corola-publishinghouse/Science/1951_a_3276]