2,466 matches
-
reușește să se ascundă douăzeci de ani la Slatina. Între 1970 și 1980 face parte din cenaclul „G. Călinescu” al Academiei Române și în 1990 este membru fondator al Fundației Culturale Memoria. Debutează în 1922 la „Universul literar” cu schița Sfârșit duios (semnată De la Bârsa), și editorial cu antologia de reportaje Sânge românesc pentru lumea nouă (I-IV, 1942, în colaborare). Publică poezie, proză, critică literară și recenzii în „Bilete de papagal”, „Orizonturi noi” (Bacău), „Cronicarul”, „Secolul”, „Revista Fundațiilor Regale”, „Calendarul”, la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290595_a_291924]
-
Ivo Andrić (Povestea cu elefantul vizirului, 1966, în colaborare cu Gellu Naum) și pe Mesa Selimović (Dervișul și moartea, 1971), după cum i-a făcut cunoscuți cititorilor din Iugoslavia pe Mircea Eliade (Pe strada Mântuleasa, 1987) și pe Dumitru Radu Popescu (Duios Anastasia trecea, 1988, în colaborare cu Adam Puslojić). SCRIERI: Istorija jugoslavenskih knjizevnosti. Epoha srpskog romantizma [Istoria literaturilor iugoslave. Epoca romantismului sârbesc], București, 1973; Raporturi literare româno-slave (în colaborare cu Corneliu Barborică), București, 1976; Vuk Stefanović Karadzić. Lik i delo u
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]
-
Pekić, Pelerinajul lui Arsenie Njegovan, pref. trad., București, 1985; Mircea Eliade, Na ulici Mântuleasa [Pe strada Mântuleasa], Niș, 1987; Sveta Lukić, Flori de apă, pref. trad., București, 1988 (în colaborare cu Octavia Nedelcu); Dumitru Radu Popescu, Anastasijan zalan bese hod [Duios Anastasia trecea], Belgrad, 1988 (în colaborare cu Adam Puslojić). Repere bibliografice: Cedomir C. Klisuraț, „Svadba” Mihaila Lalica na rumunskom jeziku, „Novi zivot”, 1967, 1; Cedomir C. Klisuraț, Zbirka pripovedaka Ranka Marinkovica na rumunskom jeziku, „Knijzevni zivot”, 1968, 2; Biobibliografski recnik
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289949_a_291278]
-
sunet-imagine-miros, cu deschideri către un expresionism utilizat ca o exacerbare spre tragic a melancoliei. Poemele sunt fine arabescuri, muzicale, cu modulații sinuoase, în care ochiul și auzul fantasmează în marginea realului (în al doilea ciclu, dedicat satului și copilăriei, memoria - duioasă - joacă rolul unui al cincilea organ al percepției). Este o lirică unde natura, peisajul, rural sau citadin, este însuflețită, totul fiind perceput într-o continuă, incandescentă sau somnolentă mișcare, în care se amestecă regnurile, senzațiile, amintirile - ca într-un haiku
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288308_a_289637]
-
îngrijească bunica paralizată, dar salvată de un misterios bărbat, care, printr-un gest de duioșie, a învățat-o să se cunoască și să se prețuiască (Madrigal, în volumul Migrații, 1971); Marta - soția inteligentă a unui Alexandru trândav, îndrăgostită cu „ură duioasă” de un Tudor, medic ce ratează descoperirea unui leac miraculos -, femeie ce își construiește „ipocrizia cu luciditate” (Masa zarafului, 1972); Dora - ce înțelege să-și apere intimitatea - rușinea, pentru ea, de a fi fost obiectul unui virtual viol, în care
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286916_a_288245]
-
moarte. Clara Milici. Două zile prin codrii seculari, Pitești, 1922; Comori sufletești, Câmpulung, 1923; Rabindranath Tagore, Prinos de cântece (Gitanjali), Pitești, 1923; Îndrăgiți natura. Culegere de gânduri alese asupra naturei, Câmpulung, 1932; [Henryk Sienkiewicz, Ivan Turgheniev, Francis Jammes], Trei povestiri duioase, Câmpulung, 1933. Repere bibliografice: Dr. G. Ulieru, U, 1943, 236; Red., [Notă bibliografică], RFR, 1946, 7; Ieronim Șerbu, „Din carnetul unui medic de plasă”, „Veac nou”, 1946, 40; V. Cristian, Însemnările d-rului Ulieru, „Apărarea”, 1946, 12; Petre Bellu, Însemnările doctorului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290328_a_291657]
-
stând la umbra marelui arbor, turmele de oi, câinele, Eco ascultând în loc ascuns. Ceva din melancolia păgână din Aminta lui Torquato Tasso trece prin aceste versuri stricate de muntenisme: Un păstor tânăr, frumos la față, Plin de mâhnire, cu glas duios, Cântă din fluier jos pe verdeață, Subt umbră deasă de pom stufos. Cât colo turme de oi frumoase Se răspândise pe livejui Și ascultîndu-l iarba uitase, Pătrunse toate de mila lui. De multe versuri spuse cu jale Uimite toate sta
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
care s-a căsătorit foarte târziu din rațiuni de pur confort casnic, a avut multe iubiri ce n-au zdruncinat firea lui calmă. Vestita Niniță (Elena Negri, sora lui C. Negri), obiect al sentimentalei Steluțe, a scos poetului câteva accente duioase, pe care biografia le dovedește fără profunditate. Elena Negri fusese căsătorită, nu era deci Virgina imaculată asemeni divinei Beatrice, greu de atins, dureros de pierdut. Foarte mult din opera poetică a lui V. Alecsandri s-a perimat. Însă meritul istoric
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
personală se găsește în câteva creionări ale vieții sătești, într-un idilic mai nesilit: De pe gunoaie-aprinse fumul Molatic se ridică-n cer, Și caii la pășune sună Din piedicile lor de fier, Departe-un fluier se aude, Un cântec aiurit, duios, Ce-n note lungi, tremurătoare, Suspină lin, misterios. Mai descoperim un lirism intim, familiar și bonom, foarte rar în epoca eminesciană. O fetiță se joacă cu păpușa și poetul o ademenește cu o păsărică, prilej de filozofie discretă și surâzătoare
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o cetate moartă în spiritul rodenbachian, cu delicate efecte acustice: La Nürnberg, în vechiul castel, Steteam rezemat de-o fereastră, Privind cum se-mbracă sub el Orașul în negură-albastră. Și cum rămăsesem visând, Un clopot începe să sune Așa de duios și de blând De parcă o rugă ar spune... Și purpur plutea în fâșii Prin negura vînătă-a serii, Pe uliți străvechi și pustii, Robite de vraja tăcerii. El sună și alte-i răspund, Cântând ca argintul de clare, Și-odată s-
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
acelui roman al lui Cesare Pascarella, în care cu cât expresia e mai grotesc tipică, cu atât vibrația autentică e mai surprinzătoare. Acești hoți, borfași, țigani au toată gama lirică a umanității și o execută pe instrumente ce produc o duioasă ilaritate, într-o limbă indecentă, argotică, cum e cazul în delicata explicație mitologică a frumuseții unui "fătălău": O fi fost mă-ta vioară, Cine știe din ce smârc, Trestie sau căprioară Morfolit de o copită Și-o fi prins în
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
pentru patrie și libertate), prinse în faldul romantic al fatalității și damnării („Să fii om, să ai un suflet, să-ți vezi mâna sfâșiată / Și să nu poți nici să speri, nici să plângi, nici să vorbești”), se alătură sentimentalismului duios, lamartinian, din versurile de dragoste, dar dau curs și indignării stârnite de ipocrizia și parvenitismul vremii. Abstracția și convenționalul minează o astfel de poezie, consonantă, prin unele accente, cu atitudini din lirica lui Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, B.P. Hasdeu. SCRIERI
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288443_a_289772]
-
piatra mută a mormîntului, fintîna, noaptea dilectă, luna blîndă: „Cu vălul alb ca gazul, cu manta onduloasă, Cu părul tău de aur ca raze răsfirat, Vin’ scumpa mea Elvira, și sînu-ți Înfocat Lipește-l de-astă liră și mută, și duioasă. Cu degetu-ți de roze, d-albeața unui crin, Deșteaptă-n ea un sunet, Elviră-Înamorată; Cu-acel sunet imită pe coarda-nfiorată CÎntarea mea din urmă și ultimul suspin.” Două remarci putem face privitoare la aceste versuri: diafanitatea, Întîi, a portretului, și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un arbore și, privind de acolo spectacolul, chicotește de satisfacție. Scena se mai rotește o dată și În locul peisajului ciclopic dinainte apare din nou imaginea unei perechi de tineri care zboară „pept la pept, gură În gură, ochi În ochi privind duios”. Este una din puținele imagini ale zborului la Alecsandri, spirit sănătos terestru. Zborul nu este propriu-zis o temă și nu angajează o mitologie lirică din care să deducem un simț uranic, o dorință mai adîncă de pierdere În spațiile cosmosului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Lectura eliberatoare (sedativă) nu mai este, așadar, posibilă. Lectura a devenit o otravă, o incitare la disperare: „Cititul care-ntr-o vreme răsîpea a mele gînduri Acum nu mă mai agiută, căci citind În mii de rînduri A tale scrisori duioase, de amori Însuflățîte, Mă cufund În Întuneric de gînduri mai amărîte”... 14. O formă a iubirii este fuga de iubire. Exilul. Un om celebru a spus chiar că fuga este singura formă de scăpare În amor. Fuga este, În fond
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
curent. Din sfera micilor viețuitoare, Conachi dă atenție fluturelui, iar dintre arbori alege fagul („copaciul mare”), sub crengile căruia are Ioc mistica Întîlnire și se desfășoară marele ceremonial. 18. Dintre instrumentele muzicale, Conachi găsește o afinitate cu scripca: „scripca jalnică, duioasă, răspunde la ahtul meu / Și spune În lume toate cele ce pătimesc eu...”. SÎntem În faza lăutărească a mesajului erotic. Poezia este spusă, simpla lectură nu-i suficientă. Trebuie un spectacol al rostirii și taraful este interpretul cîntecului suspinător. Mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
162. Inversarea rolurilor în cuplul erotic (e lucru știut că orice relație erotică e și o relație de putere) sugerează, spun psihanaliștii, emascularea simbolică a bărbatului, redus la ipostaza de "bebeluș". Ca atare, femeia-mamă se vădește a fi nu doar "duioasă" și dominatoare, ci și castratoare (asemeni Meduzei), după cum afirmă Camille Paglia, un discipol al lui Harold Bloom, în provocatorul său studiu Sexual Personae. Art and Decadence from Nefertiti to Emily Dickinson 163. Atunci când refuză acuplarea, bărbatul încearcă să-și păstreze
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
om juca Cântece drăguțe. 100 Colindătorii Afară ninge liniștit Și-s sobă arde focul Iar noi, pe lângă mama stând, De mult uitarăm jocul. E noapte, patul e facut, Dar cine să se culce, Când mama spune de Iisus Cu glas duios și dulce? De Iisus cum s-a născut în frig, În ieslea cea săracă Cum boul peste el sufla Căldură ca să-i facă. Cum a venit în ieslea lui Pastorii de la stana Și îngerii din cer cântând, Cu flori de
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
și nori și ceață, Tu trezești din nou la viață Iarbă, gaze, flori, albine, Eu de aceea țin la tine. Mama de Elenă Dragoș Mama, esti pe lume Tot ce-i mai frumos, Ochii tăi sunt limpezi, Glasul ți-e duios Dragostea ta mare Mie-mi este scut, Mama, ia-mă-n brațe, Vreau să te sărut! Mama (cântec) Cine mă-ngrijește Cine mă iubește Zi de zi muncește Pentru a va crește? Ne dam seama Este mamă! Mama mea. De
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
haină azi ai fi avut!... Cântec de ziua mamei Astăzi este ziua mamei, Zi frumoasă că și ea Toate florile din lume Ți le-aș da măicuța mea Toate florile din lume Ți le-aș da măicuța mea Grijulie și duioasa Nu mă lași să simt ce-i greu Și zâmbind mereu, voioasa, Esti tot timpu-n jurul meu Și zâmbind mereu, voioasa, Esti tot timpu-n jurul meu Tu mă-nveți, măicuța scumpă Muncă să îmi fie dragă. Și-ale tale sfaturi
Copilul cu dificultăţi de învăţare - Comportamentul lexic şi grafic by Raus Gabriela () [Corola-publishinghouse/Science/742_a_1231]
-
ziua e plânsă și ora e mare, / Și toamnă-i în toate, în trup înserare, / Și ziua e miercuri și ora e miercuri, / Și peste rotirea a sute de cercuri, / În liniștea caldă și dulce de roade, / Copila mea-ngână duioase silabe...” (Silabe, în Marival, 1974). În Nevoia de alb (1996) poetul își antologhează creația, revizuind ușor unele poeme cenzurate sau databile, cu intenția vădită a concentrării lirismului și a transpunerii reflecției în gnomism moral, uneori în versuri memorabile. Singura lui
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289805_a_291134]
-
ars de sus pînă jos, căpitane Ahab, răspunse Perth, rezemîndu-se o clipă de baros. Nu mai pot fi ars; e greu să mai arzi o cicatrice.: Ă Bine, destul cu asta. Vocea ta stinsă are un sunet prea potolit, prea duios pentru mine. Cum nici eu nu mă aflu în Paradis, nefericirea altora, cînd nu duce la nebunie, mă scoate din sărite. Ar trebui să-ți pierzi mințile, fierarule. De ce nu-nnebunești, ia spune? Cum poți să rabzi fără să fii
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ca obrazul unei fecioare, pe cînd marea robustă și bărbătească fremăta, înălțîndu-și valurile puternice, lungi și stăruitoare, ca pieptul lui Samson în somn. Ici și colo, pe sus, lunecau aripile albe ca neaua ale unor păsărele imaculate: ele păreau gîndurile; duioase ale aerului - stihia feminină - dar în adîncuri, prin albastrul fără fund al apelor, se vînzoleau leviatanii puternici, espadonii și rechinii - gîndurile aprige, tulburi și ucigașe ale oceanului masculin. Deși atît de deosebite în adînc, ai fi zis că, la suprafață
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și viitorul. Numai prezentului nu-i face loc niciunde. Poate să încapa doar în sticlele golite de băutură, dar dopurile au fost scoase, timpul trece, și ceasu-n loc sa ticăie, întinde-o mana de femie, ascunsă-ntre costume, și murmură duios. Actorul umblă în șosete și se tânguie, se mustră, într-o poză vie și se uită-n sală blestemând și admirând locul sacru pe care l-a slujit și pe care îl sărută. Singuratatea lui apasă pe umerii fiecărui spectator
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
limpezime fantastică! Nu mai fac teatru, nici nu-l mai vreau și nici nu mă mai interesează teatrul în sine! Acum, folosesc teatrul! De aceea, și Pescărușul e un spectacol care nu intră în tipare, pentru că e făcut din agresivitate duioasă față de neputință și un anumit tip de umor caustic față de împlinire. Ați stat o vreme în America, chiar în timpul lui Ceaușescu. Cum ați lucrat cu actorii americani de teatru? Vedeți, când am zburat prima data spre pământul american, tulburat de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]