7,503 matches
-
o piesă de Fred Bongusto, iar organizatorul le spuse celor adunați că puteau să meargă la bufet, căci acum se mânca Într-adevăr. — Am avut o idee, spuse Zero. Nu acum, Îi răspunse Elio ștergându-și transpirația de pe frunte. Era epuizat. Dăduse totul. Liniște - i-ar fi trebuit doar o clipă pentru a se reîncărca. Dispăru după o draperie. Zero Încercă să-l urmeze, dar un tip plin de mușchi, cu mustață și capul ras, așezat În umbră, Îi tăiase calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Ieri plătise nouă sute de mii de lire la Prada pentru o rochie - doar nu putea da o petrecere la care să se prezinte cu o haină pe care o mai purtase și cu alte ocazii. Carnetul de cecuri l-a epuizat plătind chiria sălii la Palazzo Lancillotti - halucinant -, clovnii și serviciul de catering al agenției, și animatorii. Și cofetarul. Ce necaz, să depășești limita la American Înainte de patru mai, când mai ai o lună Întreagă Înainte. Elio avea să se Înfurie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
față În față, să discute, să-și asculte una alteia laudele, să admire inteligența, priceperea la dans, la echitație sau În limbaj a vreunui copil, lucru care bucură imens un părinte, dar Îi plictisește enorm pe ceilalți. Își doreau să epuizeze problema aceasta până la soluționare: voiau, trebuiau să o ajute, sau măcar să se prefacă, și fiecare voia să-și câștige meritul de a-i găsi femeia de serviciu. Maja Își apăsă tâmplele. Doamne, Dumnezeule - ar fi vrut să urle. Nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ar trebui să fiu alături de Elio. Și el are nevoie de mine. Dar eu de ce am nevoie? S-a Întrebat cineva? Dar nu, la ora aceasta Camilla doarme deja, iar Elio cu siguranță s-a dus drept În pat. Era epuizat. Și eu sunt obosită. Îmi voi face un ceai. Vreau să mă trezesc mâine și să merg Înainte, așa cum am făcut Întotdeauna. Se ridică brusc În picioare. — Te rog, Îi spuse lui Meri, dacă-l Întâlnești pe Aris, să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
o zi de august la Coteni, chiar în ultimul an de dinainte ca satul să-și schimbe numele. Era în 1520 și se târa încet pe marginea drumului, gândindu-se la drumul de la 1460, când se întâlnise cu Pampu. Era epuizat și deznădăjduit, așa cum este omul care știe dinainte ce-o să i se-ntâmple. Cum l-a văzut pe Ioniță, și-a dat seama instantaneu că trebuie să fie un urmaș al celuilalt Ioniță. Era puțin mai zvelt, dar tot așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
se dezmeticise a bătut din palme și-a poruncit omului, care băgase imediat capul pe fereastra trăsurii: - Du-l pe boierul Văcărescu la trăsura domniei sale. - Dar nu sunt Văcărescu, dragostea mea! Sunt Zogru. Nu mai știa ce să zică, era epuizată, iar vocea caldă, privirea îndrăgostită a lui Ianache și amintirea omului negru adunate una peste alta o făcuseră să izbucnească în plâns și să se lase pe pieptul bărbatului care o aștepta cu brațele întinse. Arnăutul trăsese capul de la fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
școlare. De aceea avea grijă să frecventeze toate locurile în care erau scriitori, să fie simpatic, să se împrietenească, să discute, să dea de băut, în sfârșit, să intre în lumea literară. Iar acest mod agitat de a fi îl epuiza. Ca toți din neamul lui Ioniță Bubosu, și el era ambițios și bucuros să se descurce singur. Zogru nu era prea încântat de viața lui Andrei Ionescu, dar nici nu-l detesta ca om, ci ca bărbat din care era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
același timp cu funcționarul de la pașapoarte. Familia lui a zăcut prin pușcării zece ani, iar Zogru a crezut că Achile nu-i mai răspunde pentru că i s-a întâmplat ceva. Tot anul 1959 și-a consumat în mod inutil energia, epuizându-se și pierzându-și nădejdea, căci toate lucrurile pe care voia să le facă duceau inevitabil la drame pe care nu și le dorea. Într-o zi de aprilie, s-a întors în Calea Victoriei, tocmai când Vencica primise scrisoarea de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
un simpozion despre descoperiri medievale. Avea nevoie de un mic film și de o prezentare de două-trei pagini. Ancuța era sceptică în privința filmului: - Banii s-au dus, șederea voastră în Franța, salariul lui Daniel și deplasările la fața locului au epuizat mica subvenție. Doar să mai aranjezi ceva cu tatăl tău. Cât despre cameră, știi și tu că e una pe la Arheologie, dar sunt oameni înscriși pe listă la ea, cred că de anul trecut. - Nici măcar niște poze? - Sunt câteva, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
lucruri greu de suportat, iar izgonirea este unul dintre ele. Este o îmbrâncire la care cel îmbrâncit nu are dreptul să spună nimic. Cu cât este mai insistent, cu atât respingerea lui este mai violentă. Această nouă înfrângere l-a epuizat și i-a smuls speranțele. Aproape că s-a târât până la Ancuța, speriat și stors. Femeia stătea în scaunul de la birou ca o nuia ruptă și acoperită de morgoni, pe care Zogru a-nceput să-i adune reflex, unul câte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
putea dispensa nici de suflul ei plăpând, nici de dorințele lui Zogru. Erau amândoi ferecați în tulpina unui timp ce stăpânea peste sângele unor oameni adunați de același impuls, moștenit de fiecare de la strămoșii lui. Pe 15 iunie, Zogru era epuizat și trist ca după un meci pierdut. În ziua aceea, s-au petrecut două lucruri: Bobo a descoperit un antidot pentru virusul invizibil, iar seara s-au dus toți trei Giulia, Zogru și Bobo, la Arenele Romane, la Megadeth. Ziua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
acceptaseră sau îl refuzaseră. Pe la ora prânzului, Andrei Ionescu își aprindea a șaisprezecea țigară, tocmai în momentul în care Zogru își încheiase amintirile, perindate de dimineață până la prânz, scurse și ele în ritmul timpului, ca un borcan de gem. Era epuizat și adus la punctul de sosire. Se vedea plecând din Comoșteni, printre Iscru și Ioniță, conștient că în jurul lui se naște o a doua parte a lumii, nemulțumit și înfricoșat de propria soartă, fără să știe încotro se îndreaptă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
nopțile visând la fiecare dintre cele patru surori. Bea din apa unui izvor și se trezea în poala Rahelei. Ridica un bolovan uriaș și sub el o găsea pe Lea goală. Fugea de ceva îngrozitor care-l urmărea și cădea epuizat în brațele Bilhei, care crescuse între timp până la a avea formele unei femei. O salva pe Zilpa dintr-un salcâm și îi descurca părul din crengile în jurul cărora se încolăcise. Se trezea în fiecare dimineață, transpirat, cu sexul întărit. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
a mișcat-o pe Zilpa. - Niciodată nu le-am înțeles pe surorile mele, dorința lor de a se culca cu Iacob, spunea ea, cu un gest larg al mâinii. Era o datorie, ca aceea de a măcina grâul - ceva ce epuizează trupul, dar e necesar pentru perpetuarea vieții. Să nu crezi c-am fost dezamăgită, spunea ea, n-am fost, pentru că nu mă așteptasem oricum la nimic plăcut. Zilpa a rămas gravidă în timpul sarcinii Bilhei. Și curând după ce s-a născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
suprafață. Câinii au muncit cu ele până la epuizare. La un moment dat era să pierdem un asemenea exemplar mai mic, dar Iosif s-a repezit după el, l-a prins și a devenit eroul zilei. Toți bărbații au căzut apoi epuizați de efort. Chiar și Iuda se clătina învins de sforțările de a mâna animalele înspăimântate de curentul puternic care le trăgea la fund. Dar fluviul a fost milos și n-am pierdut nici un animal. Când soarele se culcase deja printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
Bilha a apărut de undeva și m-a luat în brațe. - Nu, nu, micuța mea, a zis ea, mângâindu-mă pe păr. Se simte bine. Și-a revenit în simțiri și acum doarme liniștit. Mamele tale dorm și ele, erau epuizate. La apusul celei de-a doua zile după acest coșmar, tata era destul de bine încât să stea la intrarea cortului său și să mănânce. Îl durea încă piciorul și abia putea să meargă, dar ochii îi erau limpezi și mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aflat de la Re-nefer, care a stat alături de Așnan de la prânz până aproape de apusul soarelui. Mama era puternică și toate semnele erau bune, dar nașterea mergea încet. Junghiuri puternice erau urmate de pauze lungi, iar când Așnan a adormit târziu după-amiaza, epuizată de eforturi, Re-nefer a luat-o pe Rahela în camera ei ca să guste ceva, iar eu am fost lăsată să am grijă de mamă. Aproape adormisem și eu când am auzit o voce de bărbat în anticameră. Ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
îl ajutasem să se nască. Ea s-a bucurat că am întrebat-o și și-a așezat greutatea pe un scăunel, pentru că lui Shery îi plăcea să aibă ascultători. Copilul era bine, a spus ea. - E un mâncău și a epuizat-o pe mama lui sugând întruna, a zis Shery cu un zâmbet parșiv. Îi părea rău că stăpâna ei avusese așa probleme cu copiii, dar o găsea pe As-naat arogantă și capricioasă. - Maternitatea îi va da o lecție, mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
ce atunci eram prea mică să înțeleg: - Suntem toate fiice ale aceleiași mame, zisese ea. După o viață, am înțeles că era adevărat. Deși călătoria a fost lipsită de peripeții, iar mâinile mele au stat degeaba, întoarcerea acasă m-a epuizat. Ardeam să mă întorc în casa mea, să-i văd pe Shif-re și pe copilul Kiyei, care se născuse în absența mea. Am fost teribil de neliniștită în timpul celor trei zile în care am stat la Memfis, dar mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
În căutare de senzații tot mai violente. Potrivit lui Daniel Macmillan, distrugerea progresivă a valorilor morale În cursul anilor 60, 70, 80 apoi 90 era un proces logic și ineluctabil. Era normal ca indivizii eliberați de constrângerile morale curente, după ce au epuizat plăcerile sexuale, să se Îndrepte spre plăcerile mai vaste ale cruzimii; cu două secole Înaintea lor, Sade urmase un traseu analog. În acest sens, abominabilii serial killers din anii 90 erau copiii naturali ai hipioților din anii 60; strămoșii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
mă duc și caut un pic pe internet, doar așa, din pură curiozitate. — Vă rog mult Încetați, amîndouă ! spun. Dacă Jack nu vrea să-mi spună secretul lui... atunci nu vreau să i-l aflu. Fără veste, mă simt total epuizată de ziua de azi. Și, cumva, bumbăcită, plină de vînătăi. Nu mă interesează absolut deloc misterioasa viață a lui Jack. Și nu vreau să mă mai gîndesc la asta. Vreau să fac o baie lungă, să mă culc și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
bolnavilor cronici”. Cu alte cuvinte Înseamnă că au ieșit din circuitul vieții normale. Iar norocoșii care alcătuiesc rămășița de patruzeci la sută sunt mutați „la etaj”. La etaj n‑am mai fost asistat de echipa de medici de la terapia intensivă. Epuizați de sutele de ore petrecute În secție, doi dintre aceștia mi‑au mărturisit că‑și iau o vacanță. Pentru că eu constituiam una din marile lor izbânzi, au venit la mine la etaj ca să‑mi spună la revedere. Doctorița Alba mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
Dar câinii? Câinii cum erau? ARTUR: Câinii? Erau mai scurți și mai leneși. Dar erau mai mulți. GUFI: Extraordinar! Sunteți extraordinar! (Șoptit.): Dar iepurii? ARTUR (Încurcat.): Iepurii, iepurii... GUFI: Gândiți-vă bine, gândiți-vă... (Mimează un iepure.) Cum erau? ARTUR (Epuizat de efort.): Nu pot... Nu reușesc să-mi amintesc. GUFI: Încercați, vă rog să mai încercați... Nu mă lăsați tocmai acum! ARTUR: Iepurii... iepurii.... Cred că nici nu existau! GUFI: Nu? ARTUR: Nu! GUFI (În culmea fericirii.): Asta e! Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
periculos. BĂRBATUL CU ZIARUL (Desfăcându-și nodul cravatei.): Mă tem c-am exagerat și noi puțin... DOAMNA CU VOAL: Măcar o fi-nțeles? BĂRBATUL CU ZIARUL: Să vedem... Poate că măcar de data asta tace. BĂTRÎNUL CU BASTON (Se reașază, epuizat ca după o luptă): Iar se usucă! Mă-ntreb ce are de asudă-n halul ăsta. BĂRBATUL CU ZIARUL: Eu presimt că de data asta o să tacă. BĂTRÎNUL CU BASTON: Dumneata, iartă-mă că ți-o spun, presimți prost tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
ar fi lumea dacă n-ar trece, dacă s-ar înțepeni cumva și nu s-ar mai putea urni? Ridică ochii la nevastă, în plină desfășurare, cu ochii cât cepele, făcând spume la gură. Pe la două, trei noaptea se va epuiza și va cădea într-un somn cataleptic, întrerupt de strigăte. Totuși până la ziuă Pascal a scăpat cumva. Își face cruce, se bagă în pat lângă ea - alt culcuș n-are - și adoarme iepurește, cu urechile ciulite. Mâine Izabela nu-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]