2,723 matches
-
mea. Mai beți o țuică? (toarnă în pahare: pauză în care nimeni nu e în stare să intervină). Totuși, Ilie Popescu nu se cantonează în obsesiile lui funerare. Ca într-o piesă de Albee, el va corcoli curînd o nouă fantasmă, obligîndu-și consoarta la aceeași gesticulație mimetică, exercițiu și întristător și derizoriu al înșelării (și pierderii) de sine. I s-a năzărit introvertitului să priponească într-un colț al odăii... un cal verde. Să-i dea ovăz, să-l țesale, mă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
durează, fiindcă, dumnezeule, pacostea stă să reînceapă! Blestemul nu s-a sfîrșit și nici nu are cum să se curme cîtă vreme mentalul sperios și pleoștit al blajinilor din "apartamentul de bloc" e predispus să odrăslească, iar și iarăși, obsesive fantasme. Ba mai mult, luînd pînă și trauma asta în ușor, ei sînt gata să transforme în prilej de zaiafet impulsurile ce trădează alterarea celulei morale. Mesajul piesei e cu bătaie lungă. Problematica etico-politică pe care Constantin Popa o abordează se
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îi înghite și pe cei ce au slujit-o. "Regulamentul de bloc" apare ca reacție la un fenomen politic intern și la unul extern, interșanjabile poetic. Cînd intimitatea începe să-ți fie ocupată de un "administrator", ființa se retrage în fantasme. Piesa aceasta conține nota cea mai. păsat absurdă în toată dramaturgia lui Constantin Popa. Este și firesc să fie așa. Ea amintește de lonescu, de Mrozek, de Arrabal. Pe undeva de Durrenmatt. Aflîndu-ne în civilizația noastră, atît de îndepărtată în
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
existența omului contemporan: la primul nivel, el vizează relațiile interumane, starea socială, condiția individului în raport cu această stare, determinările acesteia în plan familial și profesional: al doilea nivel e de adîncime, sondajul e în ființă, în straturile subconștientului, acolo unde bîntuie fantasmele spaime, acolo unde rațiunea nu are bilet de liberă circulație. Din această perspectivă, între regulamentul de bloc și recent reprezentata piesă, "Gheorghe Popescu", există unele semnificative tangențe. E vorba tot despre un sondaj în conștiință, în conștiința bolnavă și adormită
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
viziune în investigarea condiției omului contemporan, asupra stării sociale și morale a individului și a relației esențiale dintre el și starea generală a societății. Mai ales în "Regulamentul de bloc" investigația coboară în straturile alunecoase ale sub conștientului, descifrînd acolo fantasme, iraționalități și spaime care nuanțează dramatismul existenței. În aceeași direcție profitabilă sub raport dramaturgic și spectacular putea merge dramaturgul și în "Mașina de vînt", dramă în care obsesiile și spaimele din perioada comunistă se cer puse sub reflectoare pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Iar literatura franceză ilustrată În acest volum stă mereu În orizontul acestei modernități Înțelese ca ambivalență - nevrotică - Între tentația excesivă pentru nou (excesivă pentru că neasumată mereu) și regresia dureroasă, delicioasă În același timp Înspre vremurile În care modernitatea era o fantasmă neîntinată de istorie. Primii sînt minimaliștii, descendenții soft ai Noilor Romancieri, cei care au reușit să coaguleze ultimul grup de avangardă În literatura franceză, În jurul editurii Minuit, pe ultimii i-am numit « esteți », dar ei sînt, datorită afinităților elective, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
teoria nihilistă pe care o incriminează Todorov. Literatura modernă a trecut mereu pe lîngă cele două războiaie mondiale și nu a reușit să medieze nici un conflict istoric, real. Culturile anglo-saxone nu și-au pus Însă Întrebarea, nu au formult niciodată fantasma unei literaturi redemptive, pe scurt, nu au investit literatura cu atributele transcendenței sau ale escatologiei creștine ( În ciuda gnosticismului unor poeți englezi și americani romantici). Pe măsură ce revoluția politică devenea tot mai improbabilă, creștea presiunea pusă pe literatură care urma să preia
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
la La Parole muette, e obligatotiu să repetăm că este o carte scrisă În epoca numită de Richard Millet - dar mai ales de Antoine Compagnon - a „post-literaturii”, de un gînditor francez de stînga, pentru care ruptura este o experiență, o fantasmă, nu o informație. Literatura franceză contemporană tinde - dacă nu e mai corect să spun tindea - să i se conformeze, prin cele două mari paradigme de stil pe care le putem detecta studiindu-i producțiile: minimalismul de la Minuit (proza fenomenologică despre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un roman scris la persoana I, al cărei protagonist, Daniel, este un african de sud homosexual. Tout ce qui brille, 1997, este povestea unui bărbat autist care-și ia numele de Emmanuel Dieu și-și proiectează asupra diverșilor subiecți feminini fantasme sexuale dintre cele mai năstrușnice. Limbajul este crud, de ficare dată, tonul, urgent. Fără Îndoială, scriitoarea mizează pe valoarea de șoc a textelor ei. În 2003 Îi apare romanul Hymen, iar În 2005, Triomphe. Romanul din 2001 se numește Pauvres
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
al prozei minimaliste care poate fi pus În balanță cu libertinajul literaturii despre care am vorbit pînă acum. Exemplul absolut se regăsește În romanul din 2003 al lui Jean Echenoz, Au piano. Descrierea unei nopți de dragoste dintre protagonist și fantasma lui Doris Day (un prim eufemism) constă În această frază: „Noapte de dragoste cu Doris Day”. Dar mizele si istoria minimalismului francez sînt multe altele. Iar istoria lui Începe cu survenireași validarea critică, În roman, a crizei reprezentării, imediat după
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Dimpotrivă, calculatorul poate cumula propriile sale riscuri cu riscurile umane, să stimuleze reflecția, să dea naștere la ceva nou. Dar aceste erori nu diminuează marea contribuție a analizelor lui Ellul. 3. Pierre Legendre: dragostea de absolut "Ideologia comunicării universale și fantasmele limbii totale își dau curs liber ca o continuare naturală a civilizației romane"12. Fantasmă a puterii nelimitate. A) A comunica înseamnă a pune în comun Ea, comunicarea, este normativă. Ea transmite pune în comun ceea ce nu trebuie să rămînă
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
naștere la ceva nou. Dar aceste erori nu diminuează marea contribuție a analizelor lui Ellul. 3. Pierre Legendre: dragostea de absolut "Ideologia comunicării universale și fantasmele limbii totale își dau curs liber ca o continuare naturală a civilizației romane"12. Fantasmă a puterii nelimitate. A) A comunica înseamnă a pune în comun Ea, comunicarea, este normativă. Ea transmite pune în comun ceea ce nu trebuie să rămînă personal. Ea constă în a folosi legătura politică, determinată de comunitatea în care ne naștem
Comunicarea by Lucien Sfez [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
înregistrat împotriva statelor, atenția se îndreaptă acum spre comunități. Asistăm tot la o viziune politică de tip metafizic. * Ar trebui să fim mai rezervați în spargerea iluziilor existenței; filosofii comit mult prea ușor acest păcat în goana după o altă fantasmă: sensul existenței personale. La rândul ei psihologia face și ea țăndări iluziile noastre, fără însă a avea curajul de a ne propune altceva în loc. Salvarea ne vine de fiecare dată din cotidian, obișnuințele noastre perceptive conservându-și cu succes domeniul
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
ce ne va arăta viitorul. * Să observăm câtă energie investim în dezvoltarea unor teorii care au drept scop alimentarea mentalităților ce vin să structureze propriul mod mental de-a fi (pe care tindem să-l identificăm ca eu). * Psihanalitic, suntem fantasmele ce ne alimentează continuu subconștientul. Eul este în acest caz Străinul, care e mai curând la dispoziția unui anumit strat al limbajului social decât la îndemâna noastră. * Situarea în orizontul oricărei mari teorii ne forțează să asumăm puncte de vedere. Când
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
o importanță majoră. Această problemă a „imaginii de sine”, a modului de a apărea al propriului eu În fața celorlalți este una dintre problemele centrale ale psihologiei morale. Ea are la bază pulsiunile supraeului, adesea, manifestate sublimativ sub forma unor pure fantasme sau fabulații, care se impun persoanei cu mai multă forță decât realitatea propriei și persoane și vieții. De regulă, fiecare individ Își construiește o „biografie paralelă” care este fie exagerarea, fie schimbarea completă a biografiei sale reale. Imaginea de sine
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
lungile tejghele,/ în fața visătoarelor de baluri/ Desfășurați mătasea-n valuri, valuri,/ Cu mîini împodobite cu inele” 7). Rochiile de bal, pantofii de bal („Veți sta sub dantele în nopți de baluri”, zice Bacovia), șalurile, batistele, parfumurile etc. sînt declanșatoare de fantasme. însă nu întotdeauna acestea se materializau. Diferența dintre cele două momente e notată, în versuri, de mătușa lui Bacovia, Eliza Mustea, femeie petrecăreață, astfel: (înainte de bal) „Cu cîtă bucurie aștept balul să vie” și (după bal): „Slăbită d oboseală, cu
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
departe de țară, mergînd de la „Minhen” (München) la Nimfenburg, o localitate satelit a celui dintîi: „tot acest drum este lucrat cu alee de tei și plopi”3). Apoi plopii se întîlnesc, ici-colo, în scrierile unora dintre patruzecioptiști: la Alecsandri („Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare”), la Constantin Negruzzi („După prînz, ne-am dus în grădină, și ne-am tologit sub un bătrîn plop ce ne umbrea cu tufoasele lui ramuri”), la Alecu Russo („Stînca asta încununată cu plopi
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
și alte sugestii. Bacovia însuși, prin viața retrasă, se va fi considerat, în forul său intim, călugăr. Frămîntările sale morale sînt, în mare, asemănătoare cu ale unuia dintre aceștia: se luptă cu gîndurile, mai ales cu cele despre moarte, cu fantasmele, spune din „greșelile” sale, nu prea multe, „rămînînd să plîngă pentru cele ce nu le poate spune”2) Poetul nu era lipsit, apoi, de o oarecare afinitate față de trecutul îndepărtat, medieval. „Amorul [lui] de trecut” se exprimă în mai multe
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
orizontul rumenit "ca o vatră de jeratic", răsare luna, cum codrul se luminează treptat, sub lumină de lună. Furat din realitate, el se lasă învăluit într-o lume de basm: "Un rai din basme văd printre pleoape". Este lumea de fantasme a copilăriei, un joc amețitor, între vis și realitate, pe care l-a zugrăvit atît de artistic Mihail Sadoveanu, în Dumbrava minunată. Vizitînd lacul din codru, cu fantezia sa foarte bogată, el trăiește, în adevăr, o lume de basm: "Văd
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
le dezmiardă coamele sure și-i sărută pe frunte, încît lor le rămîn, pe frunte, steme albe. Din lumea ceea solară, coboară mîndre împărătese, cu părul de aur și cu sandalele moi. Mai apar "duhuri cu suflet de mireazmă, dulci fantasme", purtînd pe corpurile lor diafane lungi pînzării ușoare, ce scînteie în umbră. Altă dată, zîna Dochia, "cu picioarele-i de omăt", trece ușoară, pe un pod, țesut de păianjeni de smarald. Ea cheamă o pasăre măiastră, cu pene de păun
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
Acolo, magul începe a face vrăji, cu o vargă fermecată. După aceste vrăji, Arald vede cum zidul piere, biserica creștină este fulgerată, piatra de pe mormîntul Mariei crapă în două și sare în lături, iar moarta se-nalță din mormînt o fantasmă, o dulce întrupare de omăt. Trecînd prin vînt, prin neguri și fulgere, ea se îndreaptă către Arald. Cînd Arald își simte gîtul cuprins de brațele ei, " Pe pieptul gol el simte un lung sărut de gheață/ Părea un junghi că
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
trebuia să fie "o Veneră cu brațe reci, cu părul lung, bălai, cu forme perfecte și această Venere trebuie să fie blîndă, pururi fecioară, ca Madona, ca un înger și să iubească pe poet"... "Acest ideal de "iubită" e o fantasmă, după care în zădar aleargă, în zădar vrea să o cuprindă "din valurile vremii"; la cea dintîi atingere, năluca piere, se preface în fum și poetul plînge, sufere sincer. Poetul înțelege că femeia pe care o iubește este o plăzmuire
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
a percepției hiper-, de fapt trans-senzoriale, nu e decât un pas, cel din Underground, aventură eroico-erotică "în cloaca augustă, dedesubt, în intermundii". Dar textele înregistrează, simultan, o mișcare de recul a subiectului poetic "cu nervii întinși, cu mintea tocită de fantasme", căruia i se revelează, neașteptat, spectrul pierderii propriei identități, și așa fragile. Erosul se va dovedi, până la urmă, un mijloc eficace de cizelare a identității poetice. Actantul prins în vârtejul istoriei de dragoste va experimenta, prin urmare, formule stilistice noi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pe capacitatea de a revitaliza discursuri artistice consacrate. În Pavilioane cu ruj totuși, este vizibil efortul său de deplasa centrul de greutate al discursului înspre acele personaje și topoï de care autorul se simte mult mai legat decât de orice fantasmă pur livrescă: Dumnezeu și îngerii, mama și tatăl, pasărea și umbra, lumina și copilăria, zborul și adolescența, visul și creația. Ce-i drept, unele dintre ele invocă (nici nu s-ar putea altfel!) traduceri poetice și hermeneutici bine cunoscute, precum
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
poetică. Cea mai recentă carte de versuri a lui Paul Gorban, Caii din Perugia (Editura Paralela 45, Pitești, 2012), fructifică într-o manieră inedită experiența călătoriei italiene a autorului. În jurul unui element de bestiar fabulos aproape uitat astăzi, poetul coagulează fantasme (post)oedipiene, nostalgii biografice, reverii culturale, chiar și reflecții internautice. Indiferent dacă este sau nu tratat cu obișnuitele cerneluri suprarealiste ori expresioniste, amestecul se recomandă drept forfotă intimistă autentică: "N-am fost niciodată atât de implicat/ în inima mea", ne
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]