12,672 matches
-
nu era nevoie ca nevestele lor, niște doamne ale modestiei, să ia un exemplu! Îl ținuseră în arest două zile, după care semnase că era de acord și căzuse la pat. Tot orașul primise de știre și erau cu toții în febră. Ghazal, în sicriul fără capac al celulei, se rugase până o înșfăcaseră ca să plece și plânsese când alții dormeau, ca să n-o știe nimeni. Îi ceruse iertare maică-sii, pe mutește, și lui taică-său, lui Armin Caryan, doicii ei
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ne-am oferi să te dăm pe dumneata în schimbul lui? Gonish dădu din umeri: ― Probabil că în schimbul meu nu i-ați putea obține decît cadavrul. Această afirmație îi dădu un fior rece iar apoi unul cald, dar scurtul răstimp de febră îi îndepărtă emoțiile. Moartea era un lucru pe care-l văzuse cu ochii ei glaciali și, o putea înfrunta atît pentru el, cît și pentru ea. ― Dar ce-ar fi dacă aș oferi sistemul propulsiei interstelare? Vorbise atît de apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
de laur, mi-am cioplit singur un însemn al puterii în formă de falus și chiar am fost pe punctul să institui o nouă religie și să deschid un templu, cu statuia mea înlăuntru. De la un timp făceam din nimic febră, care urca până la 38 de grade și chiar mai mult. Febră centrală, ziceau doctorii, provocată de sistemul nervos. Dar nu mă deranja. Din contră, ea mă ajuta să visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încît
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
formă de falus și chiar am fost pe punctul să institui o nouă religie și să deschid un templu, cu statuia mea înlăuntru. De la un timp făceam din nimic febră, care urca până la 38 de grade și chiar mai mult. Febră centrală, ziceau doctorii, provocată de sistemul nervos. Dar nu mă deranja. Din contră, ea mă ajuta să visez și cu ochii deschiși. Îmi trăiam atât de intens reveriile încît uitam unde mă aflam; jocul devenea serios și chiar puțin stupid
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
eram novice. Ar fi însemnat să accept un handicap față de Dinu care, rezervat, timid și fragil cum era, ținea totuși două puști de vânătoare în cătun. Răspunsul meu i s-a părut normal pentru că a zis: "Bănuiam". Eram, datorită ipohondriilor, febrelor mele ciudate și stărilor proaste pe care le aveam uneori, cărora li se adăuga ulcerul, prea dependent de medici ca să-i pot iubi. Când apelam la ei, o făceam cu un resentiment aproape, de parcă ei erau vinovați că le ceream
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
să știu cum mai arăt. Nu m-am ras dinaintea incendiului, firele de păr din barbă încă miros a ars, iar faptul că am dormit atât de puțin a lăsat, probabil, urme. Bănuiesc că am ochii injectați. Mai e și febra care îmi dă amețeli. Și apoi nu m-aș putea privi într-o singură oglindă, după ce m-am văzut în mii de imagini, într-o sală căptușită peste tot cu oglinzi. Dealtfel, mi-e de ajuns să privesc în dezordinea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
ciudat. A intrat în casă, și-a scuturat zăpada de pe căciula cu clape și de pe mantaua de postav vechi, cerîndu-mi permisiunea să se așeze pe un scaun chiar înainte de a-mi spune ce dorea de la mine. Avea ochii arși de febră și obrazul neras. Îmi părea cumva cunoscut, dar cu greu mi-am reamintit de unde. Stătuse cu mine la spital în aceeași cameră, ultima oară, și-mi luase adresa atunci. M-am uitat la el amuzat. Era un tip de modă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Sânt sculptor (și am accentuat cuvântul "sculptor"). Și încă nu sânt sigur că voi rămâne aici. Aristide nu păru însă deloc impresionat de vorbele mele. A ridicat din umeri. ― Mă rog, dar eu trebuie să-mi fac meseria. Ați avut febră de când ați venit aici? ― Nu. ― Dar amețeli? ― Nu. ― Dar greață? ― Nu. Adică, uneori. Acum, de pildă, m-am corectat ca să-l iau peste picior. Netulburat, a scos din buzunarul halatului un carnet de rețete și un stilou elegant și a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acela Filip nu mi l-a iertat niciodată. Ca un făcut, imediat după aceea m-am pomenit asaltat de Tuberculosul. Era neras, ceea ce făcea ca obrazul lui supt de boală să pară și mai scofâlcit. Avea ochii tulburi, arși de febră și nici halatul nu mai ascundea că trupul scuturat din când în când de accese de tuse se încovoia frânt. "De ce nu stai, omule, în pat pe o asemenea vreme ticăloasă?" l-am certat. Tuberculosul a vrut să-mi explice
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde o clipă din ochi, te studiază, te încîntă și, totuși, te sperie. Încerci să te convingi că în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir vizual, ajunge! zici, te-ai săturat de acest joc care nu mai e nici măcar distractiv. Te simți cuprins de o panică nelămurită deoarece nu mai știi dacă ești stăpânul sau prizonierul celorlalți, dacă ei depind de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
calm: "Domnilor, îmi pare rău că vă produc necazuri. Nu vă puteți odihni din pricina mea". Nu, stratagema nu ți-a reușit. Ceilalți își exprimă și ei regretul că te-au deranjat. Și iată că, amețit cu totul în vârtejul, în febra acestei confuzii dintre tine și ceilalți, speriat de descoperirea că nu poți să-ți dezlipești privirea de oglinzi, te simți hăituit, amenințat... Doamne, ce se întîmplă? Vei fi atacat de această fiară cu mii de capete care gândește cu creierul
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am dat importanță acestei înțepături, dar după vreun sfert de oră am început să am dureri și amețeli. Piciorul mi se umflase. Am strigat, dar nu mi-a răspuns decât foșnetul frunzelor mari, clătinate de vânt. Simțeam cum îmi creștea febra și abia mai puteam să pun piciorul în pământ. De fapt, nu știu cum am reușit să mă întorc în luminiș. Mai țin minte doar că deasupra mea copacii dansau parcă, atletul, fericit, mă zgâlțâia și striga "Sîntem salvați! Sîntem salvați!", iar
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și dacă vroiam să mă ridic în capul oaselor îmi spuneau: "Stai liniștit". Vocea părea aceeași mereu. Mă întreba: "Cum te simți? Răspundeam încurcat: "Cum să mă simt, domnule doctor? Bine". La care, vocea mormăia nemulțumită: "Mă rog. Ai avut febră azi?" Mă grăbeam să zic "nu", dar vocea părea și mai nemulțumită: "Mă rog. Va trebui să-ți facem o injecție cu..." Am țipat: "Nu vreau, de ce să-mi faceți injecție?" "Taci", îmi porunci vocea. "Nu vreau, înțelegeți? Nu vreau
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
înainte. Nici nu vroia să audă că un om în agonie nu mai putea să aibă grija unei păsări. Tuberculosul nu-și luase ochii de la Prințul, pretindea el. Se îneca în accese de tuse, scuipa sânge, avea ochii aburiți de febră, dar privea cu răutate spre colivie. Că nu se putea ridica din pat? Dar ce importanță avea? Tuberculosul putea ucide și cu ochii. "Un om rău poate orice, domnule scluptor. Orice". " Lăsați-l în pace, nu-i dați atenție", îmi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
jenat, uitîndu-se în altă parte. "Și tu Siminel? ricană Mopsul. Ce faci, dormi?" Siminel răspunse sec: "Eu cred că e nevinovat" și se apropie de mine: "Domnule sculptor, nu mă așteptam la asta". După plecarea bătrânilor noaptea deveni zăpușitoare. Aveam febră, amețeli și dureri de cap. Parcă nu mai puteam nici să mă mișc și așteptam, pândind zgomotul pașilor de pe coridor. Nu se auzea nimic, eram foarte nedumerit din această cauză. Într-un târziu ușa se mai deschise o dată și, fără
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
am enervat și am luat o țigară fără să ană mai sinchisesc că, fumând pe stomacul gol, îmi zgândăream ulcerul. Numai gustul rău al țigării m-a silit să renunț. M-am întors în pat. Tremuram de frig, poate din cauza febrei, și am tras, grăbit, pătura peste mine. Deodată am avut sentimentul ciudat că-mi supraviețuisem propriei morți. Asta m-a făcut să uit de migrenă. M-a cuprins pe loc o euforie nervoasă. Mă gîndeam: "Așadar, alții, sărmanii, mor și
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
depurativ. Să bea multe lichide. Portarul și era, de altfel, chinuit de sete. Întors acasă, Rieux îi telefonă confratelui său Richard, unul dintre medicii cei mai importanți ai orașului. ― Nu, spunea Richard, n-am văzut nimic extraordinar. ― N-ai găsit febră cu inflamații locale ? ― A, ba da, totuși, două cazuri cu ganglionii foarte inflamați. ― Anormal ? ― He, spune Richard, normalul, știi... Seara, în orice caz, portarul delira și, cu patruzeci de grade, se plângea de șobolani. Rieux încerca un abces de fixare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
ai cunoscut doar pe Camps, spunea unul. ― Camps ? Unul înalt, cu mustața neagră ? ― Exact. Lucra la macaz. ― Ei, da! ― Ei bine, a murit. ― Nu mai spune! Și când ? ― După povestea cu șobolanii. ― I-auzi! Și ce-a avut ? ― Nu știu, febră. Și apoi, nu era prea voinic. A avut niște bube sub braț. N-a rezistat. ― Arăta totuși ca toată lumea. ― Nu, avea plămânii slabi, și cânta la Orpheon. Să sufli mereu într-un muștiuc, te istovește. ― Ei, încheie al doilea, păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
onorabil i se pare de neconceput. Ca să-l consolez, i-am spus: ― Dar toată lumea a pățit-o. ― Tocmai, mi-a răspuns el, acuma suntem la fel ca toată lumea. El e acela care mi-a vorbit de primele cazuri ale acestei febre uluitoare, care a început să stârnească neliniște. Una dintre cameristele lui e atinsă. ― Dar, bineînțeles, nu e nimic contagios, a precizat el iute. I-am spus că asta mi-era egal. ― A! văd. Domnul e ca mine. Domnul e fatalist
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
egal. ― A! văd. Domnul e ca mine. Domnul e fatalist. Nimic de felul ăsta nu spusesem și de altfel nici nu sunt fatalist. I-am și spus... Începând din acest moment carnetele lui Tarrou vorbesc mai în amănunt despre această febră necunoscută care îngrijora acum publicul. Notând că bătrânelul își regăsise în sfârșit pisicile o dată cu dispariția șobolanilor și își rectifica cu răbdare tragerile la țintă, Tarrou adăuga că se puteau cita de pe acum vreo zece cazuri de această febră, dintre care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
despre această febră necunoscută care îngrijora acum publicul. Notând că bătrânelul își regăsise în sfârșit pisicile o dată cu dispariția șobolanilor și își rectifica cu răbdare tragerile la țintă, Tarrou adăuga că se puteau cita de pe acum vreo zece cazuri de această febră, dintre care cele mai multe fuseseră mortale. Cu titlu documentar, puteam în sfârșit reproduce portretul doctorului Rieux, dat de Tarrou. După cât poate aprecia povestitorul, e destul de fidel. "Pare de treizeci și cinci de ani. Statură mijlocie. Umerii puternici. Obrazul aproape dreptunghiular. Ochii întunecați și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
de direcție aprins, chiar după ce a luat curba. Totdeauna cu capul gol. Aer de om informat" Cifrele lui Tarrou erau exacte. Doctorul Rieux știa el ceva. O dată corpul portarului izolat, îi telefonase doctorului Richard, ca să-l întrebe despre cauza acestor febre inghinale. Nu înțeleg nimic, spusese Richard. Doi morți, unul în patruzeci și opt de ore, celălalt în trei zile. Îl lăsasem pe cel din urmă într-o dimineață, după toate aparențele, în convalescență. \ Dați-mi de veste dacă mai aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
te simțeai oarecum prizonier al cerului. Singur, bătrânul bolnav al lui Rieux își învingea astmul ca să se bucure de această vreme. \ COACE, SPUNEA EL, FACE BINE LA BRONHII. Cocea într-adevăr, dar nici mai mult, nici mai puțin decât o febră. Întreg orașul avea febră, aceasta era cel puțin impresia care îl urmărea pe doctorul Rieux în dimineața în care se ducea în strada Faidherbe, pentru a asista la ancheta asupra tentativei de sinucidere a lui Cottard. Dar această impresie i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
al cerului. Singur, bătrânul bolnav al lui Rieux își învingea astmul ca să se bucure de această vreme. \ COACE, SPUNEA EL, FACE BINE LA BRONHII. Cocea într-adevăr, dar nici mai mult, nici mai puțin decât o febră. Întreg orașul avea febră, aceasta era cel puțin impresia care îl urmărea pe doctorul Rieux în dimineața în care se ducea în strada Faidherbe, pentru a asista la ancheta asupra tentativei de sinucidere a lui Cottard. Dar această impresie i se părea lipsită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
iritat, că, pentru moment, dumneavoastră o tulburați pe-a altora. DAR LA UN SEMN AL LUI RIEUX, LUCRURILE S-AU OPRIT AICI. ― Vă dați seama, a oftat ieșind comisarul, avem ceva mai important de făcut, de când se vorbește de această febră... L-a întrebat pe doctor dacă lucrul era serios și Rieux a spus că habar n-avea. \ E din pricina vremii, asta e tot, a încheiat comisarul. Era din pricina vremii, fără îndoială. Totul se năclăia în mâini, pe măsură ce ziua înainta, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]