3,332 matches
-
Majoritatea confruntărilor din aceste două secole se desfășurau între monarhii diferitelor state, din rațiuni personale ce se confundau în acel moment cu cele naționale, și nu între statele respective. Marea parte a războaielor din această perioadă priveau dreptul de succesiune feudală (este aici cazul războaielor pentru succesiunea bavareză, spaniolă, austriacă). Deși Tratatele din Westfalia au consemnat în mod legal statul ca fiind unicul actor al relațiilor internaționale, totuși, în acele momente, statul există din punct de vedere teritorial și prin monarhul
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ereditară, iar „dreptul cuceritorului” (în sensul de stăpânire absolută) încă mai există și avea să mai existe o bună perioadă de vreme. Statele erau într-adevăr angajate într-o competiție pentru putere și resurse, însă rămâneau ancorate în structurile fundamental feudale. În plus, o astfel de conceptualizare a statului ridică probleme și în ceea ce privește preeminența în relațiile internaționale. Atâta vreme cât s-a menținut sistemul absolutist, principiul acestuia a fost unul strict personal. Însă Revoluția franceză de la 1789 avea să introducă, la rându-i
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
ale Germaniei și Italiei. Există încă o mare diversitate - peste care nu se poate trece în analiza acestei perioade - în ceea ce privește tipul de actori internaționali ce alcătuiesc sistemul. Această diversitate a ajutat la menținerea îndelungată a unor acțiuni internaționale de tip feudal. Deși statul reprezenta deja actorul principal în relațiile internaționale, iar procesele internaționale reflectau lupta pentru putere și resurse între acești actori, motivele care determină acțiunile acestora rămân în esență unele ale erei feudale (Teschke, 2002, pp. 5-48). Astfel că lupta
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
îndelungată a unor acțiuni internaționale de tip feudal. Deși statul reprezenta deja actorul principal în relațiile internaționale, iar procesele internaționale reflectau lupta pentru putere și resurse între acești actori, motivele care determină acțiunile acestora rămân în esență unele ale erei feudale (Teschke, 2002, pp. 5-48). Astfel că lupta pentru putere și resurse era una fundamental teritorială. Orice avantaj de putere asupra celorlalți actori din sistem se putea obține printr-o cucerire teritorială. Ca urmare, și balanța de putere europeană se sprijinea
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
societatea mondială” (Friederich, 2001, p. 481), devine posibilă analiza războiului în termenii unui nou medievalism. Fiind cea mai recentă fază a transformării ciclice a naturii și scopului războiului, noul medievalism se prezintă ca o evoluție dialectică de la înfruntări din epoca feudală, trecând prin „războiul trinitar” specific epocii industriale și perioadei confruntării reci nucleare, către războaiele erei postindustriale. Astfel, o viziune dialectică asupra transformării războiului ne va permite să explorăm elemente comune dintre noile forme de război, pe de o parte, și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
trinitar” specific epocii industriale și perioadei confruntării reci nucleare, către războaiele erei postindustriale. Astfel, o viziune dialectică asupra transformării războiului ne va permite să explorăm elemente comune dintre noile forme de război, pe de o parte, și cele din perioada feudală, industrială și nucleară, pe de altă parte. Discuțiile despre transformarea războiului se axează în principal pe trei dimensiuni: schimbarea contextului geopolitic și probabilitatea scăzută a războaielor de proporții, așa-numitele războaie de „al treilea tip” la periferia sistemului internațional și
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
conflictelor din Cecenia, Afganistan sau Irak. În acest context, sporește importanța eforturilor de reconstrucție „după victorie”, așa-numita „câștigare a păcii”. O altă chestiune caracteristică dezabterilor cu privire la transformarea războiului o constituie ideea legalității războiului, o altă problema delicată a Europei feudale. Pe de o parte, unii analiști consideră că noul război, similar celor preindustriale, nu respectă consecutivitatea evenimentelor caracteristice unei confruntări clasice moderne (Holsti, 1996, p. 26). Pe de altă parte, numeroase voci afirmă că asistăm la revenirea în forță a
[Corola-publishinghouse/Science/2061_a_3386]
-
alcoolul și furia 101. Însă nu lipseau pedepsele severe; de obicei ele depind de circumstanțele individuale, ca în cazul bărbatului decapitat la Pisa în 1413 (menționat mai sus). O lege din secolul al XV-lea din Bădia Tedalda, un domeniu feudal sub protecția Florenței, pedepsea blasfematorii împotriva lui Dumnezeu și a Fecioarei cu o amendă de 10 lire în monedă comună, în timp ce blasfematorii împotriva "sfinților lui Dumnezeu" primeau o pedeapsă mai mică, echivalentul a 5 lire102. Un blasfemator din Florența a
by William J. Connell, Giles Constable [Corola-publishinghouse/Science/1047_a_2555]
-
de ani, din care mai bine de jumătate nu prea se știe pe unde-am fost, probabil retrași în munți, otrăvind fîntînile și dînd foc holdelor. Dobrîi celovek! România a intrat în comunism cu o economie preponderent agrară, de tip feudal. Este ceea ce Marx și Engels numeau "modul asiatic de producție". Cînd să ieșim din comunism, în anii 90, ne-am trezit dintr-o dată, buimaci, în plină revoluție tehnologică, în plin proces de globalizare, în plin proces de integrare europeană și
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
face să dispară frontierele dintre societățile civile naționale și care se deschide marilor curente ale comerțului internațional? Sau Europa se îndreaptă pas cu pas către formarea unei federații politice, succedîndu-se statului așa cum și acesta s-a succedat cetăților și statelor feudale? Dacă finalitatea Europei este controversată, numai fundamentele normative ale proiectului fac obiectul unui consens: construcția europeană a fost concepută ca un instrument de stabilire a pacii. Începînd cu secolul al XVIII-lea, lamentările cresc pentru că Europa nu fusese pînă la
Europa politică: cetăţenie, constituţie, democraţie by Paul Magnette [Corola-publishinghouse/Science/1437_a_2679]
-
tărie că nici unul dintre aceste state aflate în stadiu incipient nu era național în sensul modern al cuvîntului. Ocîrmuirile erau în primul rînd alianțe ale nobililor puternici axate în jurul unei autorități centrale. Existau puțini conducători autocrați după modelul bizantin. Loialitățile feudale erau bazate pe interesele comune ale majorității oamenilor puternici în privința apărării statului și a extinderii frontierelor acestuia. Atunci cînd avantajele personale erau mai mari în comparație cu conducătorul lui sau printr-o alianță cu o putere dușmană, un nobil putea să treacă
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
extremă era menținut un nucleu puternic. Curtea bizantină, cu ceremoniile ei magnifice, era extrem de admirată de conducătorii balcanici, care încercau să-i imite practicile. O mică parte dintre aceștia au fost capabili să se ridice la înălțimea autocratului bizantin; nobilimea feudală sau căpeteniile triburilor se puteau de obicei uni și amenința efectiv autoritatea centrală. Natura efemeră a multora dintre organizațiile politice balcanice se datorează practic faptului că puterea politică se afla în mîinile notabilităților locale, care aveau relații directe cu marea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
o luptă reciproc distructivă. În aceste condiții era foarte puțin probabil ca Occidentul să fie în stare să se unească pentru a organiza o mare cruciadă întru ajutorarea Răsăritului creștin. Slăbiciunea și divizarea Apusului s-au reflectat în Balcani. Statele feudale, fiecare cu problemele lui majore relativ la organizarea internă, erau dezbinate de geloziile și urile lor. Bizanțul, care se înălțase vreme de secole ca o barieră în fața invaziilor dinspre est, nu și-a recăpătat niciodată pe deplin puterea după restaurarea din
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
dar care îi acorda drepturi foarte mari de autoguvernare locală. Cel mai evident efect imediat al ocupației otomane asupra vieții politice a fost distrugerea foștilor conducători, atît împărați cît și regi balcanici, și a celei mai mari părți a nobilimii feudale creștine. Numai în regiuni ca Bosnia, unde notabilitățile locale s-au convertit la islamism, sau în provinciile învecinate, Moldova, Valahia și Transilvania, membrii fostei clase conducătoare au reușit să-și păstreze privilegiile și moșiile. Este important totuși să scoatem în
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
corect. La apogeul sistemului timarelor, spahiul era îndreptățit să colecteze doar anumite taxe, de obicei în natură și sub forma unor corvezi. Deoarece aceste plăți erau efectuate cu regularitate, țăranul o ducea mai bine decît o dusese sub moșierii regimurilor feudale anterioare. În perioada aplicării politicii cunoscută sub numele de istimalet, adică "a te folosi de", cuceritorii otomani au încercat să cîștige sprijinul țăranilor împotriva foștilor stăpîni ai acestora. Cea mai mare parte a țăranilor din Balcani cultivau pămîntul unui timar
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
niciodată instituită direct administrația otomană, pămînturile românești nu fuseseră incluse în sistemul timarelor. În schimb, terenurile rămăseseră sub controlul aristocrației autohtone. Boierii își păstraseră moșiile și puterea politică fără să se convertească la islamism. Era în vigoare un veritabil sistem feudal. Țăranul, de obicei iobag, trebuia să plătească sume mari atît statului, cît și moșierului. Întreaga povară a sistemului corupt a ajuns să apese pe umerii acestuia, cel mai de jos de pe scara socială. Pe la jumătatea secolului, obligațiile deveniseră atît de
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
în vederea realizării progresului social, ei au încurajat intervenția agenților și a instituțiilor lor în multe aspecte ale vieții națiunii. În cadrul Imperiului Habsburgic, atitudinea lor era revoluționară prin aceea că intenționau să facă din autoritatea guvernului central un scut între nobilimea feudală și marea masă a țărănimii înfeudate împovărată de taxe. Statul urma deci să joace rolul unui moderator și al unui judecător între două clase sociale. Despoții luminați nu erau absolut deloc democrați; ei nu-i considerau egali pe senior și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
Ungaria propriu-zisă, puterea nobilimii consta în controlul exercitat de aceasta asupra comitatelor. Nobilii croați se confruntau cu o situație dificilă. Ei erau atît împotriva dominației Vienei cît și a celei a dietei ungare, dar doreau să-și păstreze intacte privilegiile feudale asupra domeniilor și a șerbilor lor. Biserica catolică deținea și ea o poziție puternică în Croația, o situație care avea să aibă o influență decisivă asupra relațiilor cu sîrbii. Conducerea Croației Civile avea în frunte un ban, adică un guvernator
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
a frontierei a dus la apariția unor probleme specifice. Principalul motiv de fricțiune era conflictul permanent cu dieta Croației. Pe măsură ce granița Austriei înainta în fostele ținuturi otomane, nobilimea croată voia desigur să dobîndească controlul asupra acestora și să reinstituie ordinea feudală din timpurile anterioare cuceririi. Puterea habsburgică a luat însă în stăpînire teritoriul și l-a organizat conform intereselor ei. În ciuda faptului că s-a stabilit o zonă de frontieră sub jurisdicția banului Croației, aceasta nu a funcționat la fel de bine și
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
bugetul unor instituții religioase din care nu făceau parte. Ca și în alte părți, corvezile provocau multe nemulțumiri. Dieta a stabilit în 1714 cota ridicată de patru zile pe săptămînă pentru toți membrii familiilor de iobagi. Să observăm că poverile feudale erau mai mari în Transilvania decît în Valahia sau Moldova. Un urbarium emis în 1769 pentru Transilvania, cunoscut sub numele de Certa Puncta, fixa limita la patru zile, sau trei în caz că țăranul își aducea propriile lui animale. Reformele, care erau
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
ale lui Joseph al II-lea au avut poate o importanță mai mare pentru Transilvania decît pentru celelalte regiuni prezentate deja. Atît măsurile lui privind statutul țăranului cît și atacul lansat de el împotriva privilegiilor politice și religioase ale domeniilor feudale au zguduit întregul sistem. Atitudinea împăratului față de toleranța religioasă a fost extrem de benefică pentru biserica ortodoxă. Prima dintre națiunile recunoscute care a primit o adevărată lovitură au fost sașii. Joseph al II-lea a emis în 1781 un decret relativ la
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
izbucnirea revoluției existau peste tot. Țăranii din cadrul monarhiei habsburgice, încă împovărați de obligații grele, constituiau un motiv de neliniște. O parte a nobilimii, mai ales cea din Ungaria, apelase la vocabularul specific Iluminismului întru susținerea păstrării privilegiilor lor naționale și feudale. În aceste împrejurări, guvernul austriac nu-și putea permite experimente de felul celor din timpul lui Joseph al II-lea. Abolirea iobăgiei și Edictul Toleranței au rămas în picioare, dar nici o altă reformă cu adevărat importantă nu va mai fi
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
otomani cît și pentru cei habsburgi, principala chestiune politică în secolul al optsprezecelea era relativul echilibru de forțe dintre autoritățile centrale și cele provinciale, pe care o abordau însă din direcții diferite. Monarhia habsburgică căuta să dețină controlul asupra domeniilor feudale care nu se aflaseră niciodată în posesia ei pînă atunci; în schimb, sultanii otomani încercau să-și reafirme autoritatea de care se bucuraseră cîndva. Opoziția față de centralismul și absolutismul austriac avea la bază o nobilime istorică a cărei ascendență putea
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
avea control liber asupra lotului care să poată fi cultivat după placul familiei respective, dorința aceasta era mai ușor de realizat pe domeniile otomane, cu excepția Moldovei, Valahiei, Bosniei și Herțegovinei, care dispuneau de o nobilime autohtonă și de o organizare feudală. Restricțiile față de deținerea de pămînturi din sistemul timarurilor și chiftlîkurilor au fost deja discutate. Existau totuși regiuni întinse unde echivalentul cultivării de către țăran a pămîntului era dirijat sau în care creșterea vitelor în zonele de dealuri și de munte constituia
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
se afla cheia viitorului. În ciuda contradicțiilor evidente existente între unele aspecte ale ambelor doctrine, mișcările revoluționare din secolul al nouăsprezecelea de pe tot cuprinsul Europei îmbinau în ideologia lor liberalismul și naționalismul. Liderii acestora se concentrau în general asupra desființării regimurilor feudale sau autocratice și a înlocuirii lor cu guverne constituționale. Ei acceptau baza națională a statului, adică faptul că popoarele vorbind aceeași limbă și avînd același trecut istoric trebuie să se unească. Așa cum vom vedea, aceștia au compromis adesea propriile lor
by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]