2,594 matches
-
Termenul România provine de la român, care constituie un derivat fonetic al latinescului "romanus". Cel mai vechi indiciu referitor la existența numelui de „român” ar putea fi conținut de Cântecul Nibelungilor: "„Ducele Ramunch din țară Valahilor/cu șapte sute de luptători aleargă în întâmpinarea ei/că păsările sălbatice, îi vedeai galopând”". „Ramunch
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
deutscher Poesie und Prose aus dem 8. bis 12. Jahrhundert" (1864, ed. 1892). Prima operă importantă a sa a fost "Zur Geschichte deutschen Sprache" (Berlin, 1868; 3rd ed., 1890), o istorie a limbii germane, care se concentrează pe domeniul legilor fonetice. A contribuit la secțiunea de literatură alsaciană a cărții scrise de Ottokar Lorenz "Geschichte des Elsasses" (1871, 3rd ed. 1886). Alte lucrări importante sunt "Geschichte Poeten der deutschen Kaiserzeit" (Strassburg, 1875); "Geschichte der deutschen Dichtung im 11. und 12. Jarhundert
Wilhelm Scherer () [Corola-website/Science/308794_a_310123]
-
sunt cuvintele și locuțiunile "da, ba da, exact, firește, întocmai, negreșit, de bună seamă, fără îndoială, categoric, absolut, corect" etc. Propoziția negativă se distinge prin negarea predicatului, în limba română cel mai adesea cu cuvântul negativ "nu", acesta având varianta fonetică "n-" înaintea unui cuvânt cu inițială vocalică. "Nu" este o negație suficientă, adică nu mai este nevoie de alt cuvânt pentru a realiza propoziția negativă. Locuțiunea conjuncțională "fără să" este o pseudonegație suficientă. Folosibile facultativ în aceeași propoziție cu o
Propoziție gramaticală () [Corola-website/Science/309934_a_311263]
-
german Heinz Halm termenul Al-Andalus provine din arabizarea denumirii vizigote a Spaniei: "« *landa-hlauts »" (care înseamnă « atribuire de terenuri prin tragere la sorți » fiind format din "*landa" « pământ » și "*hlauts" « sorți, soartă »). Acest termen a fost preluat de către Mauri și deformat fonetic în "al-Andalus", urmărind etapele: landa-hlauts > landa-lauts > landa-luts > landa-lus > Al-Andalus. Această ipoteză a fost preluată și de specialiști precum Marianne Barrucand, profesor emerit de artă islamică la Universitatea Paris IV - Sorbonne și specialist în arheologie islamică. După ce au subjugat întreaga parte
Al-Andalus () [Corola-website/Science/309447_a_310776]
-
comună în județul Constanța, Dobrogea, România, formată din satele Biruința, Movilița, Potârnichea și Topraisar (reședința). Numele comunei este dat de numele celui mai mare dintre satele componente, denumire care provine din limba tătară, de la Topraysar care a rezultat prin rotunjirea fonetică a lui Top Rayis Hisar înseamnând "Fortul Conducătorului/Conducătoarei Uniunii". Top Rayis se traduce în limba română prin "Conducătorul ales al Uniunii" sau "Președintele Uniunii" și pare a o desemna pe regina Tomiris sugerând totodată originea cuvintelor Dobrogea și Tomis
Comuna Topraisar, Constanța () [Corola-website/Science/310380_a_311709]
-
ca imposibil de separat prin frontiere clare a fost Leonard Bloomfield (1935), care vorbea despre „arii dialectale” ("dialect areas"). Totodată, el preciza că pot fi stabilite linii de demarcație, numite izoglose, numai pe baza unor elemente de limbă, adică trăsături fonetice, lexicale, gramaticale diferite. Când variantele lingvistice înrudite dintr-o arie geografică formează un continuum, distribuția lor este marcată de o relație directă, monotonă, între distanța geografică și cea lingvistică. Calitatea continuității între dialecte poate fi influențată de existența limbilor standard
Continuum dialectal () [Corola-website/Science/304980_a_306309]
-
zece asemenea regiuni. Acestea nu se pot distinge net prin câte o serie de trăsături specifice. Multe trăsături sunt comune mai multor grupuri de dialecte, mai ales celor învecinate, existând un continuum dialectal. Diferențele dintre regiunile dialectale sunt mai ales fonetice, dar există și diferențe lexicale, mai puțin gramaticale. Între dialectele din Ungaria și cele din afara ei, precum și dintre acestea și limba comună, diferențele sunt mai mari decât cele care disting dialectele din Ungaria între ele și ansamblul lor în raport cu limba
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
din județul Vas, cel din județul Zala, cel din ținutul Őrség și cel din ținutul Hetés. În sud-vestul regiunii intră și o parte limitrofă din Slovenia, iar în vestul ei Burgenland, land din Austria în care trăiesc și maghiari. Caracteristici fonetice: În domeniul morfologiei se remarcă desinențele de complemente de loc "-bu/-bü " în loc de "-ból/-ből" „din”, "-ru/-rü" în loc de "-ról/-ről" „de pe” și "-tu/-tü" în loc de "-tól/-től" „de la”. Exemple: "a házbu jön" „vine din casă”, "leesett a tetőrü" „a
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
dialecte din jurul lacului Balaton, cel din nordul regiunii de la vest de Dunăre, cel de la Dunărea de nord și cel din ținuturile Csallóköz din Slovacia și Szigetköz. Este o regiune mai apropiată de limba comună decât cea din Transdanubia occidentală. Caracteristici fonetice: Și aici sufixul de infinitiv devine "-nyi" ("írnyi" vs. "írni" „a scrie”) și desinențele complementelor de loc îl pierd pe l, vocala lor închizându-se, dar rămânând lungă: "a házbú" vs. "a házból" „din casă”, "a tetőrű" vs. "a tetőről
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
vaca”. De această regiune aparțin două grupuri de dialecte din județul Somogy (de centru și de sud), și două din județul Baranya (de nord și de sud). În ultimul se includ și cele din provincia istorică Slavonia din Croația. Caracteristici fonetice: Și aici sufixul de infinitiv este "-nyi", dar sunt și alte particularități în morfologia verbului în Baranya și Slavonia: În Sudul Marii Câmpii sunt cuprinse grupul de dialecte din zona orașului Baja, cel din zona orașului Szeged și cel din
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
Este cea mai diversă din punct de vedere dialectal, cuprinzând opt grupuri de dialecte: vestic, de nord-vest, din valea râului Ipel’, sudic, din zona orașului Eger, central, estic și din valea râului HornádAntalné-Szabó și Raátz 2011, pp. 109-110.</ref>. Caracteristici fonetice: Câteva particularități în morfologia substantivului : Verbele cu rădăcina terminată în t au forma de indicativ trecut mai scurtă decât cea standard: "süttem" vs. "sütöttem" „am fript”. În domeniul sintaxei, în această regiune se observă unele dezacorduri: Grupurile de dialecte din
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
Ucraina, cuprinzând și nord-vestul României, iar grupurile de aici sunt cel al dialectelor din județul Szabolcs-Szatmár-Bereg, cel al dialectelor dintre orașele Muncaci și Hust și cel al dialectelor din zona orașului Ujhorod, împreună cu cele din zona învecinată aparținând Slovaciei. Caracteristici fonetice: Ca în regiunea Tisa-Crișuri, trăiește și aici forma cu desinență a verbelor "megy" „merge”, "lesz" „va fi”, "tesz" „pune” și "vesz" „ia”: "megyen", "leszen", "teszen", respectiv "veszen". În unele zone, la imperativ persoana a III-a singular, folosită în adresarea
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
literală „spre altundeva”) pentru exprimarea caracterului durativ al acțiunii: "az öregek beszélték ezt elfele" „bătrânii vorbeau asta”. Fac parte din această regiune grupurile de dialecte din centrul Câmpiei Transilvaniei, din valea Arieșului, din valea Mureșului și din valea Târnavei. Caracteristici fonetice: Și aici, ca în regiunea paloților, există desinențe de complemente de loc pentru substantivele ce exprimă familii: "Sándorni" vs. "Sándorékhoz" „la/către familia lui Sándor”, "Sándornott" vs. "Sándoréknál" „la familia lui Sándor”, "Sándornól" vs. "Sándoréktól" „de la familia lui Sándor”. De
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
secuiești de vest sunt înrudite cu cele din Câmpia Transilvaniei, de exemplu prin tratarea asemănătoare a vocalei [o] (înlocuită cu [ɒ]). În dialectele secuiești de est se diftonghează ascendent [oː], [øː] și [eː], ca în dialectele transdanubiene occidentale. Drept caracteristici fonetice proprii dialectelor secuiești sunt de amintit: Unele trăsături morfologice ale dialectelor secuiești sunt și ele comune cu alte dialecte, de exemplu folosirea formei scurte a indicativului trecut al verbelor cu rădăcina terminată în "t" ("süttem" vs. "sütöttem" „am fript”), desinențele
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
nordic, [t͡ʃ] înlocuiește pe [c], [d͡ʒ] pe [ɟ] și [ε] pe [ø] neaccentuat, ca în insulele dialectale arhaice din Câmpia Transilvaniei. Apare și trecerea de la [ɒ] la [o], ca în dialectele secuiești. Sunt însă și trăsături fonetice specifice dialectelor din Moldova: În domeniul morfologiei se remarcă o serie de arhaisme, mai ales la verb: Câteva particularități sintactice: Lexicul din Moldova se caracterizează prin lipsa cuvintelor intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” (secolul al XIX-lea
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
chirilic, acestora le corespund Ć, respectiv З́. Admițându-se dubletele fără palatalizare jekaviană ale consoanelor respective, se admite și scrierea acestora cu sj (chirilic сj), respectiv zj (chirilic зj). Că în sârbă, numele proprii străine se transcriu de regulă fonetic și cu alfabetul latin, în afară de folosirea lor în traficul poștal. În unele cazuri, când se consideră necesar, de exemplu pe hărți, pot fi scrise împreună și fonetic, si ca în limba de origine, dacă aceasta folosește alfabetul latin sau pe
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
zj (chirilic зj). Că în sârbă, numele proprii străine se transcriu de regulă fonetic și cu alfabetul latin, în afară de folosirea lor în traficul poștal. În unele cazuri, când se consideră necesar, de exemplu pe hărți, pot fi scrise împreună și fonetic, si ca în limba de origine, dacă aceasta folosește alfabetul latin sau pe cel chirilic. Morfologia și sintaxa limbii muntenegrene standard are doar câteva particularități față de standardele din restul diasistemului (vezi Limba sârbă. Gramatică). Unele forme specifice decurg din frecvență
Limba muntenegreană () [Corola-website/Science/305074_a_306403]
-
Anumiți lingviști, precum J.R.R. Tolkien, au creat limbi fantastice, deseori doar cu scop literar. Una din limbile lui Tolkien se numește quenya și include alfabet și pronunție proprie. Stilul unei limbi" reprezintă modul în care sunt utilizate resursele acesteia (lexicale, fonetice, morfologice, sintactice și topice) și care caracterizează un vorbitor sau o colectivitate. Există două mari categorii ale stilului: "Stilul individual" se caracterizează printr-un mare grad de reflexibilitate, aflat în raport invers proporțional cu tranzitivitatea limbajului. Utilizarea individuală a limbii
Limbă (comunicare) () [Corola-website/Science/306002_a_307331]
-
englezesc "bumblebee" (însemnând bondar). Albuș are probabil origine latină (însemnând desigur alb) și semnificând bunătate. Wulfric este înrudit cu nordicul "Beowulf" și înseamnă puterea lupului. Etimologia numelui Brian este obscură, iar Percival provine de la un nume vechi francez, fiind similar fonetic cu expresia englezeasca 'pierce the veil' ("străpunge valul"!). Percival este de asemenea numele unuia dintre cei mai curajoși cavaleri ai regelui Arthur.
Albus Dumbledore () [Corola-website/Science/306059_a_307388]
-
ambiguități. Ele trebuie să permită schimbul internațional de informații prin comunicarea cu mijloace manuale, mecanice sau electronice a mesajelor scrise între oameni sau mașini, care să le poată transmite și reconstitui automat. Din acest motiv se face abstracție de considerente fonetice sau estetice și de uzanțele naționale. Reprezentările rezultate exclusiv în baza transliterării nu pot fi pronunțate mereu exact conform uzanțelor fonetice ale limbii supuse conversiei. Totuși, cititorul care cunoaște limba convertită poate reconstitui în mod neechivoc grafia și, în anumite
Transliterare () [Corola-website/Science/306054_a_307383]
-
oameni sau mașini, care să le poată transmite și reconstitui automat. Din acest motiv se face abstracție de considerente fonetice sau estetice și de uzanțele naționale. Reprezentările rezultate exclusiv în baza transliterării nu pot fi pronunțate mereu exact conform uzanțelor fonetice ale limbii supuse conversiei. Totuși, cititorul care cunoaște limba convertită poate reconstitui în mod neechivoc grafia și, în anumite limite, pronunția originală. Transliterarea face obiectul tradiției și convențiilor locale. De exemplu, în tradiția limbii române litera chirilică "х" se transliterează
Transliterare () [Corola-website/Science/306054_a_307383]
-
confundă. Prin transcriere se reprezintă sunetele vorbirii într-un anumit sistem de scriere, fără a ține seama de modul de notare a sunetelor în sistemul de scriere propriu al limbii respective, deci transcrierea este mai degrabă o metodă de notare fonetică (este metoda cea mai folosită în limbile folosind alfabetul chirilic). Transliterarea în schimb face conversia unui sistem de scriere în altul, nefiind condiționată de aspectul fonetic.
Transliterare () [Corola-website/Science/306054_a_307383]
-
scriere propriu al limbii respective, deci transcrierea este mai degrabă o metodă de notare fonetică (este metoda cea mai folosită în limbile folosind alfabetul chirilic). Transliterarea în schimb face conversia unui sistem de scriere în altul, nefiind condiționată de aspectul fonetic.
Transliterare () [Corola-website/Science/306054_a_307383]
-
ps), Ъ ъ (semnul tare), Ь ь (semnul moale). Folosind alfabetul reformat (vezi Limba sârbă. Corespondența scriere-pronunțare), Vuk Karadžić a creat o ortografie fonemică pentru limba sârbă. Astfel, scrierea acestei limbi redă exact, cu unele mici excepții, vorbirea, inclusiv schimbările fonetice în cursul flexiunii. Vuk Karadžić este numit reformatorul limbii sârbe, pentru că de la el a pornit standardizarea acesteia, nu numai prin ortografia propusă în dicționarul din 1818 împreună cu alfabetul reformat, ci și cu însuși acest dicționar și cu gramatica din prima
Vuk Stefanović Karadžić () [Corola-website/Science/306125_a_307454]
-
îl prezintă că o trăsătură ce ține de uniunea lingvistică balcanică. Morfemul specific al conjunctivului românesc este conjuncția "să". În afară de "să", la acest timp conjunctivul mai are ca morfem desinența persoanei a treia singular și plural, care provoacă și schimbări fonetice în sufixul pe care il au unele verbe. La celelalte persoane sunt aceleași desinențe că la prezentul indicativ. Exemple: Acest timp are particularitatea de a nu avea forme variabile după persoană. Dacă verbul nu are subiect exprimat, persoana trebuie să
Conjunctiv () [Corola-website/Science/304894_a_306223]