4,656 matches
-
și nevesti-mi: Încearcă și rabdă doi ani și nu spune nimănui nimic. Ai răbdare și imaginează-ți că ți-a murit bărbatul și o să te descurci cu ajutorul social. Cel mare rosti cu o voce neașteptat de liniștită: — Nu te mai frămînta! Nu-i de vină nevastă-ta, ci cei de la primărie care au vrut să-ți taie ajutorul social... ei ți-au făcut-o... Șeful bandei care a venit cu mandatul de percheziție și-a amenințat-o. Ia ascultă! Iau eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
pe care nu o vedeam, dar o simțeam. Nu-mi venea să cred că În fața mea se afla bariera unde se Încasează taxe. Că nu-mi venea să cred nu-i nimic, dar nici nu era nevoie să mă las frămîntat de astfel de gînduri. Nu-mi puteam explica cum de o luasem pe șosea... Trecuse de mult ora la care trebuia să mă prezint la birou să vorbesc cu șeful... Am neglijat să iau legătura și cu clienta mea... N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
eu o luasem pe tobogan în jos, zicându-mi: - You must like yourself! You must love yourself! Don’t punish yourself so much! Mă prindea de bărbie și-mi întorcea ochii din gol înspre soare. Îmi descleșta degetele care se frământau unul pe altul, îmi punea în mână the glass of red wine: - Please, come back, Mihaela! Uite așa, pe neașteptate, Ursula mi-a deschis o dimensiune pe care n-o credeam cu putință: Now, I am able to cry in
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de pe malul mării, înainte ca discul solar să țâșnească din valuri. Revin la prima lectură semnificativă. Colegii mei făceau haz de mine, îmi spuneau Seneca. Iar eu încercam să-i conving că omul acela a gândit și lucruri care îi frământă pe ei, că e și bunul lor. Am avut atunci imaginea filosofiei ca pe cea a unei cratițe. Ea este ceva de care avem nevoie, chiar dacă după ce gătim o punem în cui sau în bufet. Avem nevoie oricât am fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
-i spun? Poate i-o fi și foame, să-i dau să mănânce.” „Mănâncă, mă, mi-a zis, mănâncă!...” Mi-a găsit un loc la internat, apoi am intrat în școală. Tata își luase basca de pe cap și și-o frământa în mâini, privind spre cancelarie. Nu îndrăznea să intre. Într-un târziu a apărut o profesoară, și tata s-a rugat de ea să stea puțin de vorbă cu mine, „Să vedem, doamnă, mai are rost să stăm la examen
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
vedem, doamnă, mai are rost să stăm la examen sau plecăm acasă”. „Dar cum vă pot spune ceva acum, așa dintr-o dată?” „Vă rog, doamnă, întrebați-l ceva, doamnă!” Cred că tata avea ceva tare umil și caraghios cum își frământa așa basca în mâini, că ea a zâmbit subțire și m-a luat pe după umeri și a intrat cu mine într-o sală de clasă goală. M-a întrebat tot felul de lucruri din literatură. După un sfert de oră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
președintele Uniunii Industriașilor Români izbucneau în hohote de râs. Erau de acum gata să asculte orice. În felul acesta, conferința era urmărită cu un deosebit interes. Într-adevăr, cele ce auzeau îi interesa foarte mult și constituiau probleme care îi frământau zi de zi în ultimul timp. Când, spre sfârșit, se vorbea de urcarea în carul istoriei dar fără bagaje, sala izbucnea din nou în hohote de râs, ba unii dădeau aprobativ din cap. Situația propriilor copii, despre care vorbea tovarășul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1541_a_2839]
-
de tare îi amărâse sufletul. Boierul vechi, „ăl de-a murit“, boierul Leonida, cum îi zicea Marin, își făcuse de cap o viață întreagă. Dusese pe oameni numai în răcnete și-n sfârcul harapnicului. Și pe toți îi domolise, îi frământa ca pe niște robi. Și de la acela, de la bătrân, i se trăgea pușcașului meseria aceasta fără hodină, de pescar și vânător, de care nu fusese niciodată bucuros, dar care la sfârșit îi intrase în sânge cu miasmele, cu frigurile, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
așa: ești nevasta mea. Am să te omor. Vin-aici! Eu nu voiam să mă duc la dânsul!... Noi toți tăceam. Bătrânul o privea țintă. Iar Anița se uita într-o parte cu privirile-i negre și umede și-și frământa mânile. Și pe urmă cum a fost? Spune drept! A tras Spataru cu baltagul? Spune drept!... Nu, n-a tras Spataru... Eu l-am văzut pe Ioniță în iarmaroc și parcă mi-a venit așa o amețeală... Ș-am zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
sufletul, un cântec înfricoșat pornea în mine, cântecul care prevestea și cerea iubirile tinereței. Așa, furtuna odată m-a prins la căsuța din poiană - și Voinea pădurarul nu era acasă. Parcă voiau să-și smulgă rădăcinile din pământ, așa se frământau plopii cenușii de la marginea poienii; iar fagii bătrâni se cutremurau mânioși, se aplecau prelung și iar se îndreptau, pe când printre ei, ca pe niște cărări ghețoase, din inima codrului, zvâcnea cu vârtejuri, cu frunze spulberate, cu găteje, mânia furtunii. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se potoleau, se potoleau, și pe urmă, odată s-au luminat ferestrele hanului... Iar oile ungurului erau în dosul hanului... Poposiseră cu ele ciobanii: i le aduceau de la munte. Și cum stam, dintrodată auzim clopotele sunând, și prind a se frământa oile... Stau o leacă, iar sună un clopot, altă frământare... ș-aud ș-un behăit de jale... Văd pe baci trecând pe lângă focuri, suie pragul, împinge ușa și zice așa cătră ungur, acolo înăuntru: Măi stăpâne, tare se frământă oile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se frământa oile... Stau o leacă, iar sună un clopot, altă frământare... ș-aud ș-un behăit de jale... Văd pe baci trecând pe lângă focuri, suie pragul, împinge ușa și zice așa cătră ungur, acolo înăuntru: Măi stăpâne, tare se frământă oile... Și ungurul nu zice nimica, iese, ascultă plângerea oii și bătaia clopotului, ș-odată își dă jos cojocelul din spate, și se pune pe dânsul cu pumnii și cu picioarele... Bătea în cojocel și suduia cumplit... Și numai ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
aduse aminte că mâncase o jumătate de scrumbie cu ceapă; și-ndată începu să se învârtă căutând ceva; apoi își răsuci țigara și ieși tropăind ca să se ducă la șfertul lui de vin. După ce plecă el, fata începu să se frământe în locul ei. — Mie încă nu-mi trebuie nuntă, zise ea întunecată. —Haie! strigă maică-sa holbând ochii. Ți-a spus cineva ceva? Ce treabă ai tu? Ce te privește pe tine?... Mai bine vină aici și scarmănă și tu pene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
își holbă privirile, iar fata cu șalu-n cap, ținându-și fustele cu stânga, se zvârli în uliță, prin noroi, și porni repede ca mânată de o vântoasă. Nevasta lui Sanis își pocni palmele una de alta și începu a se frământa. Scăpa văitări scurte, se întorcea cătră femeile care o împresurau în fiecare clipă, fugea în casă, ieșea îndată și trântea ușa, și întreba aiurită: — Unde se duce? unde se duce? Ce-are să zică Sanis?... Ce să fac?... Vai! Vai! Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
amurgului, apoi dispărură. Humelnicul și Niță Lepădatu se apropiau de bordeie și glasurile oamenilor întorși de la muncă se auzeau acuma lămurit în toate părțile. Focuri pâlpâiau în dosul perdelelor, la poalele dealului. Oameni mestecau mămăligi mari; umbrele lor negre se frământau ciudat în bătaia flăcărilor. Se alăturară de un foc. Simțeau mirosul mămăligii. Un cazan mare cu fiertură de carne de oaie scotea aburi deși. Muncitorii așteptau cina. Erau oameni de toate felurile, felurit îmbrăcați. Erau figuri blânde, balane; erau obrazuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o înfiorare. Și vitele începură a se frământa și a se grămădi unele în altele. Sărmanu mormăi, ca și cum simțise pe cineva venind. Fii cuminte, nu-i nimeni, măi Sărmanule! îi zise Niță. Se sculă de la locul lui. Prin întuneric, căuta să privească în juru-i; se gândea ce să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
a doua - și cu greutatea lui întreagă a rupt prada din clenci și a căzut cu ea dedesubt, de la șapte metri înălțime. Cu ce dibăcie a făcut acel hoț mișel toate acestea, era de mirare. S-a dus în sus frământându-se, a căzut în omăt ca un tăbultoc negru; a luat cu brânca dreaptă și a strâns la piept carnea, și s-a învăluit cătră râpă săltând de două ori în sus cu dosul, ca și cum i-ar fi făcut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și de la vatră la fereastră - ce-o fi spunând cealaltă, care stă bolnavă de douăsprezece zile în pat? Cealaltă, Ana, care stă de douăsprezece zile în pat și nu vrea să se mai facă sănătoasă, se tânguie încet și se frământă sub pocladă. —Of! of! că nu mai vine Culi. Se vede cumva, mamă? — Nu se vede, suflete! Ce-or fi având ele cu dânsul? Au de toate în cămară și în pod. Lemne tăiate au, făină măcinată deasemeni. Clisă au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
noaptea dintăi. — Pe urmă a mai venit la el? — Nu. În cealaltă noapte a vorbit numai de acea petrecere cu ursu. Nana Floarea își făcu cruce și rămase gânditoare, sprijinindu-și bărbia în palma dreaptă. După aceea păru că o frământă o grabă mare. Lasă tu asta, Onule, și du-te fuga de întărește focul din căsuță. Vin și eu numaidecât, să pun o tigaie cu niște carne afumată, ca să gătim ceva în pripă pentru prietinii aceștia ai noștri. Am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
E un dar femeiesc. Bărbații întrebuințează hangerul. Să dea vracii știre că robul a murit de inimă, a hotărât, întunecat, Mustafa șahzadè. Vtc "V" Când s-a vestit în serai de întâmplarea de la Amasia, Roxelana doamna s-a uimit nespus, frământându-și mânuțele cu degete subțiri. Apoi a poftit numaidecât să se înfățișeze domnului său sultanul ca să-l bucure că veștile de sănătate din partea lui șahzadè sunt mulțămitoare. Bănuiesc că fructul dăruit de Mustafa robului va fi fost otrăvit... a șoptit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
această puternică împărăție? S-ar putea să nu fi fost otrăvită naramza. Vracii de la Amasia arată că robul avea inima slabă și a căzut de trudă. — Dacă vracii au spus așa, atunci nu-ți înțeleg frământarea, floare de rai. —Mă frământ, mărite stăpâne, ca și cum aș fi vinovată eu. Dacă a fost cumva fructul înveninat? —N-a fost înveninat. —Ba s-ar putea să fi fost, stăpâne. Cine a adaos acea naramză, văd că e greu să se afle. Am pricină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dezvăluie e cu primejdie mare, ca o sabie cu două tăiușuri, căci, din anumite vorbe ale acestei epistole, se înțelege că Mustafa șahzadè e amestecat într-o înțelegere cu persienii, împotriva slăvitului său părinte. —Vai și iar vai! s-a frământat doamna Roxelana, nemaiputându-și stăpâni cutremurul. Primejdie pentru viața stăpânului nostru este să dăm la iveală uneltirea, au să n-o dăm. Căci dacă o dăm pe față, pentru sufletul părintesc va fi ca și o moarte; iar dacă n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mă făcea să cred că nici ea nu lua lucrurile prea în serios. Pentru că nu puteam să mă hotărăsc asupra celui mai bun drum de urmat, am decis să nu fac nimic, cel puțin deocamdată. Dar am continuat să mă frământ de neliniște; nu voiam să i se întâmple nimic nimănui altcineva din oamenii pe care-i iubeam. Am vești grozave! Franklin era amețit de gustul victoriei. —Ariella a ales ideea ta de campanie! O să o folosim și pe a lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
de a face pace. Numai că ambasadorii nu s-au întors... — Și dacă Vitellius i-a omorât? Dacă îl va ucide și pe fratele meu mâine, când se vor întâlni? Vitellius e în stare de orice, nu crezi? - Valerius își frământa mâinile. Chiar crezi că Vitellius va renunța la putere, că se va retrage la viața privată? Crezi că-i va lăsa puterea lui Otho? Eu nu cred așa ceva. Se ridică și privi din nou afară, apoi se așeză la loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
bine!” Și mi-au prins. Am reușit să înțeleg de ce e bine să evit măcar pentru o perioadă de timp acele escapade în compania Iasminei. Mi-e sufletul rănit de cei pe care îi credeam cei mai buni prieteni. Mă frământă atâtea întrebări care își caută răspunsul, atâtea neliniști și teama aceea febrilă în fața enigmelor vieții. Ironia, nepăsarea și ușurința cu care trec majoritatea colegilor mei peste apostrofări și eșecuri mă uimesc! Eu mă blochez și nu mai pot rosti nici un
“Ah, aceşti adolescenţi”. In: ANTOLOGIE:poezie by Denis David Damşa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_673]